O carte pe lună în 2023


Sper că acest nou an vă găsește sănătoși pe cât mai mulți dintre voi! Pentru vremuri bune și vremuri rele, vă doresc să aveți alături multe cărți frumoase, valoroase și mângâietoare și vă propun lista mea anuală de recomandări de lectură, o tradiție începută în 2015!

La începutul fiecărui an aleg 12 cărți pe care le-am citit în anul anterior și pe care vi le recomand să le citiți în anul în curs, câte una pentru fiecare lună.

Anul 2022 nu a fost cel mai bun an al meu în materie de cărți citite, nu din punct de vedere numeric, ci din punct de vedere al diversității și al calității. Resimt lipsa unor cărți de literatură pentru adulți de calitate, de exemplu, dar sper să recuperez în 2023.

În afara acestei categorii, veți regăsi printre cele 12 cărți alese titluri destul de diverse ca abordare, gen și temă, de la cărți despre trăirea vieții creștine și biografii la romane pentru copii și benzi desenate. În linkuri veți găsi articolele în care am scris mai detaliat despre fiecare în parte sau în care găsiți mai multe imagini din interior.

1. Decizii mai bune, regrete mai puține de Andy Stanley – o carte bună cu care să începeți anul, având în vedere că mulți ne propunem diverse schimbări sau noi obiceiuri în această perioadă.

2. Deschizătorul de drumuri de Ann Voskamp – un memoir cu mare încărcătură emoțională, o carte de citit în tihnă, care vine în întâmpinarea multor dureri sufletești posibile și oferă încurajare pentru fiecare în parte.

3. Fundamente de Ruth Chou Simons și Troy Simons – un devoțional pentru familii (dar nu numai!), ce analizează 12 principii biblice în 60 de zile, numai bun de parcurs în prima parte a anului, când încă stăm mai mult în casă decât afară.

4. De ce, Doamne? O radiografie a suferinței de C.S. Lewis – ideal ar fi să fi citit deja și Problema durerii de C.S. Lewis, dar nu este musai. Această carte scurtă, dar percutantă este oglinda de care are nevoie oricine a pierdut pe cineva drag, pentru validare, dar și pentru reorientare.

5. Cu dragoste, – Scrisorile și povestea de dragoste dintre Jim și Elisabeth Elliot de Valerie Elliot Shepard – una dintre cărțile mele preferate de anul trecut, ce a avut un impact deosebit asupra mea, datorită experienței mele personale a descoperirii lui Elisabeth Elliot, este o carte pe care orice tânăr/ă ar trebui să citească, indiferent că are sau nu planuri matrimoniale, pentru că ea prezintă mărturia unor tineri dedicați în primul rând lui Dumnezeu și voii Sale și a modului în care au căutat întotdeauna călăuzirea Lui în orice privință.

6. Femeia cu Cartea – Viața misionarei Gladys Aylward în China, povestită de prietena ei de M.A. Mijnders – Gladys Aylward este o eroină a credinței din categoria unora precum Corrie ten Boom și Amy Carmichael, cutezătoare și neînfricată în dorința ei de a duce Cuvântul lui Dumnezeu la cunoștința chinezilor. Viața ei te smerește și te inspiră, în același timp!

7. Lămpița și băiatul-sirenă de Annet Schaap – o poveste exact așa cum trebuie, cu personaje memorabile și inedite, cu elemente surprinzătoare și întorsături de situație și, bineînțeles, un deznodământ satisfăcător. Nu vă mai dezvălui altceva, pentru că titlul este suficient de sugestiv, pur și simplu trebuie să o citiți!

8. Bătrânul din Lună de Grace Lin – o carte deosebit de frumoasă, inspirată din basmele chinezești. O călătorie inițiatică, o fetiță îndrăzneață și curajoasă, un dragon care nu poate să zboare și o misiune aparent imposibilă în care se împletesc detalii din povești, iată ingredientele care au făcut ca această carte să fie premiată cu Newbery Book Honor și să fie inclusă pe drept cuvânt în listele de cărți perfecte de citit cu voce tare.

9. O bandă desenată/ un roman grafic – Mi-a fost greu să aleg doar una dintre cele descoperite anul acesta. Dacă vă doriți ceva vesel și ușurel, vă recomand Îndrăgostită de cărți de Debbie Tung, o colecție de benzi desenate despre viața de cititor împătimit, despre lectură și tot spectrul de emoții pe care le provoacă, despre viața de introvertit, o carte care mi-aș fi dorit să nu se mai termine! Plină de umor și de situații foarte exact descrise în care m-am regăsit și eu, această carte a fost îndrăgită de toată familia.

Tot din categoria vesel și ușurel este și Vacanța lui Nor de Ileana și Maria Surducan, o altă carte de care s-a bucurat întreaga familie, care se inspiră din folclorul și imaginarul fantastic românesc, creând o poveste captivantă și foarte amuzantă despre prietenia improbabilă a trei copii speciali și modul în care își petrec aceștia vacanța de vară.

Din categoria „mai serios și chiar trist”, dar deosebit de impresionant, vă recomand Unde este Anne Frank de Ari Folman și Lena Guberman, una dintre cărțile care au avut cel mai mare impact asupra mea anul trecut, care abordează într-un mod inedit o temă din păcate încă dureros de actuală – aceea a războiului și a consecințelor sale.

Tot din această categorie, nu pot să nu vă recomand Haiku siberian de Jurga Vile și Lina Itagaki, o bandă desenată care spune povestea deportării în Siberia a tatălui autoarei lituaniene, copil la acea vreme, alături de familia sa și alte rude și, din nou, vedem cum în condiții vitrege oamenii de caracter își găsesc resursele interioare de a rămâne oameni, de a rezista, de a-i ajuta și pe alții din puținul lor și de a transmite generațiilor viitoare, chiar și în acele condiții, niște valori bune.

10.  Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – o altă carte (și film) care m-a impresionat profund anul acesta împletește într-un mod creativ, emoționant și plin de sensiblitate un subiect extrem de trist – cel al copiilor bolnavi de boli incurabile, care nu apucă să se bucure de copilărie, darămite de o viață matură – și una dintre poveștile clasice ale literaturii române, Amintiri din copilărie de Ion Creangă, pentru a reda într-un mod luminos sfârșitul lor tragic.

11. Seria „Căsuța din prerie” de Laura Ingalls Wilder – Acum că am terminat de citit toate cele 8 volume (plus 1 în engleză), pot spune că este o serie ce merită citită și păstrată în bibliotecă. Întreaga serie are potențialul unei influențe binefăcătoare, transmite numai valori morale și îndemnul de a persevera și a fi recunoscător în orice circumstanțe, a pune interesul celorlalți mai presus de al tău și de trăi în armonie cu natura. Despre fiecare volum în parte am scris aici, aiciaici, aiciaici, aici și aici.

12.  Vine vacanța cu trenul din Franța de Adina Popescu – una dintre cărțile mele preferate din anul 2022 este un memoir/ jurnal de vacanță în comunism savuros și foarte amuzant, neapărat de citit cu un Pepsi alături!

Sperând ca lista mea să vă inspire în alegerile voastre în acest an, nu pot decât să vă doresc lectură plăcută!

Voi ce aveți pe lista de lectură pentru 2023 sau ce ne recomandați din ce ați citit anul trecut?

PS: O carte pe lună în 2015201620172018201920202021, 2022

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: