CARTEA E O VIAȚĂ

Să vă bucurați de toate cele ce ne înconjoară. Toate ne învață și ne călăuzesc spre Dumnezeu. Toate împrejurul nostru sunt picături care izvorăsc din iubirea lui Dumnezeu. Cele însuflețite și cele neînsuflețite, și plantele, și animalele și păsările și munții și mările, și apusurile de soare, și cerul înstelat. Sunt micile iubiri prin mijlocirea cărora ajungem la iubirea cea mare, la Hristos.
Să vă folosiți de clipele frumoase. Clipele frumoase apleacă sufletul spre rugăciune, îl fac subțire, nobil, poetic. Treziți-vă dimineață să vedeți răsăritul soarelui îmbrăcat în porfiră. Atunci când v-a însuflețit vreun peisaj frumos, o bisericuță, ceva frumos, să nu rămâneți la acestea, mergeți mai departe, la doxologia pentru toate cele frumoase, pentru a-L trăi pe singurul Frumos. Toate sunt sfinte – și marea, și îmbăierea, și mîncarea. Să vă bucurați de toate. Toate ne îmbogățesc, toate ne călăuzesc spre marea Iubire, toate ne călăuzesc spre Hristos.
Să luați aminte la câte a făcut omul – casele, clădirile mari și mici, orașele, satele, oamenii, civilizația noastră. Să întrebați, să vă întregiți cunoștințele despre orice, să nu stați nepăsători. Aceasta vă ajută la o mai adâncă cercetare a minunățiilor lui Dumnezeu. Toate devin prilejuri de a ne lega cu toate și cu toți. Devin pricini de mulțumire și de rugăciune către Domnul a toate. Să trăiți în mijlocul naturii, al tuturor. Natura este taina Evangheliei. Însă, când nu are cineva har lăuntric, nu-i folosește natura. Natura ne trezește, dar nu ne poate duce în Rai.
Toate cele ce țin de natură ne ajută mult în viața duhovnicească, atunci când sunt cu harul lui Dumnezeu.

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie

Dacă nu aveți iubire către aproapele și către Dumnezeu, dacă vă leneviți, are să se răzbune omul cel vechi pe voi, or să vă greșească toți și toate, o să cârtiți zicând: „De ce ai lăsat asta aici? De ce acolo?” Și o să socotiți că e din pricina treburilor, a ostenelii. O să ziceți „Ce-o să fie cu starea asta în care am ajuns? Cum de mă port așa?” fără să înțelegeți de unde izvorăște această stare. Pe când, aceasta este răzbunarea instinctelor.
Dacă aveți iubire către Dumnezeu și către aproapele, Dumnezeu va dărui smerenia, va dărui sfințirea.

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie

Cel smerit este conștient de starea sa lăuntrică și, deși aceasta este urâtă, el nu-și pierde personalitatea. Cunoaște că este păcătos și se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduiește, nu se mistuie pe sine. Cel care are sfânta smerenie nu se împotrivește. Primește să i se facă observații fără să se mânie și să se îndreptățească. Nu-și pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul. La început seamănă cu cel smerit, însă, dacă îl deranjează puțin cineva, îndată își pierde pacea, se mânie, se tulbură.
Cel smerit crede că toate depind de Hristos, și că Hristos îi dă harul Său, și astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăiește de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos chiar și în cele neplăcute.
Vedem asta și în viețile sfinților. Apostolul Pavel ce era? Om ca și noi. Dar ce s-a făcut? S-a făcut organ al lui Dumnezeu, vas al alegerii. Mărturisesc cuvintele lui: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine… Căci pentru mine viață este Hristos iar moartea un câștig. Ardea de iubirea lui Hristos. Smerenia l-a ridicat acolo. Să arzi pentru Dumnezeu, aceasta-i totul.

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie