Advent în Narnia #18 – Domnul și Doamna Castor


Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.

1 Corinteni 11:26

Domnul Castor îi găsește pe copii în pădure și îi duce acasă la Doamna Castor, unde ei o ajută să pregătească masa. Domnul Castor și Peter se duc la pescuit în timp ce Doamna Castor și fetele pun masa. Apoi, într-unul dintre cele mai tihnite pasaje din roman, se așază cu toții la masă și mănâncă pește prăjit, cartofi cu unt, ceai fierbinte și o ruladă cu marmeladă minunată și glorios de lipicioasă.

Când toată lumea este hrănită, Domnul Castor spune „Acum putem trece la treabă.” Atunci devin copiii parte din mișcarea de a-l aduce înapoi pe Aslan în Narnia, o mișcare în care, deși nu își dau seama încă, vor juca un rol central.

Întâlnirea cu familia Castorilor este un punct de cotitură major pentru copii. Castorii îi primesc cu mare ospitalitate în casa lor și în Narnia. Ei sunt hrăniți, fizic și spiritual. Află despre Aslan. Ei devin cu adevărat o parte din regatul Narniei – din regatul lui Aslan.

Cina Castorilor este, de asemenea, momentul în care Edmund decide să-și părăsească familia și să i se alăture Vrăjitoarei Albe. El se simte nesătul, înfometat după rahat turcesc („mâncarea magică proastă” care face „mâncarea obișnuită bună” nesatisfăcătoare). La fel ca Iuda la Cina cea de Taină, el se furișează afară, neputând să ia parte la ospitalitate și Comuniune, cu trădarea în minte. El nu poate să primească deschiderea Castorilor sau vestea bună a venirii lui Aslan.

Când Castorii și frații săi văd că Edmund a dispărut, ei își dau seama că se află într-un mare pericol. Forțele Vrăjitoarei vor veni după ei. O furtună de zăpadă vuiește. Masa pe care au pregătit-o și pe care au împărțit-o i-a adus împreună și i-a întărit pentru ceea ce avea să urmeze.

Adventul și Crăciunul sunt perioade în care sărbătorim cu mese și mâncare. Adu-ți aminte să te hrănești bine, cu mâncare bună și o companie iubitoare. Isus a împărțit deseori mese cu alții ca parte a lucrării sale pe pământ. El este de asemenea cu noi în fiecare masă de dragoste și Comuniune pe care o împărtășim. Fie ca mesele și banchetele tale din acest sezon să te întărească pentru a face față furtunilor care vuiesc în viața ta și să te pregătească pentru a-L primi pe Hristos și dragostea Lui cu ocazia acestui Crăciun.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #17 – Îngeri și mesageri


În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Luca 1:26-30

Adventul este o perioadă plină de vizitele îngerilor – Gabriel i se arată Mariei, lui Iosif și lui Zaharia; o oaste cerească li se arată păstorilor în noaptea de Crăciun – dar nu există îngeri în Narnia. Poate că acest lucru este puțin surprinzător într-un tărâm al unicornilor, al naiadelor și al spectrelor, dar în cea mai mare parte Lewis evită figurile sau imagistica în mod evident biblice în cărțile sale despre Narnia.

Și în ebraică, și în greacă, cuvântul pentru înger este același cuvânt pentru mesager. Îngerii au multe feluri de a-L sluji pe Dumnezeu, conform Scripturii, iar transmiterea de mesaje către oameni este o slujbă importantă.

Măcăleandrul seamănă foarte mult cu un înger, un mesager înaripat în slujba lui Aslan, care îi călăuzește pe copii într-un loc sigur și către ajutor, dar îi și cheamă să-l urmeze pe Aslan, chiar dacă ei nu îi cunosc încă numele. La fel ca Maria, ei spun da, chiar dacă nu știu ce le stă în față. Ei au văzut peștera lui Tumnus, distrusă de poliția secretă a Vrăjitoarei, deci știu că pericolul este aproape. Ei se încredințează în mâinile măcăleandrului, uitând de cină și casă, pentru că vor să vadă unde îi va conduce acesta.

Și Maria i-a spus lui Gabriel da, fără să cunoască prea multe despre unde era condusă, în afară de bunătatea și dragostea Dumnezeului care o conducea. Fie ca și noi să rămânem deschiși față de mesagerii lui Dumnezeu din viețile noastre, fie că ei vin sub formă de păsări, prieteni sau o oaste cerească glorioasă.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #16 – Măcăleandrul


Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.

Psalmul 143:8

După ce descoperă că prietenul lui Lucy, Tumnus, a fost arestat, copiii sunt un pic zguduiți. Dar un măcăleandru frumos îi atrage atenția lui Lucy și pare că vrea să-i conducă undeva. Așa cum scrie Lewis, „nu ai fi putut găsi un măcăleandru cu un piept mai roșu sau un ochi mai strălucitor”. Pentru trei dintre copiii Pevensie, măcăleandrul e în mod clar demn de încredere. Ei decid să-l urmeze.

Edmund încearcă să-l convingă pe Peter să se îndoiască de Măcăleandru și de tot ce are legătură cu Narnia. „care este partea cea bună? De unde știm noi că faunii sunt buni și că Regina greșește?” Judecata lui este umbrită de teamă și lăcomie; el nu vede în același fel în care văd frații lui.

Tot felul de măcăleandri frumoși sar pe calea noastră în fiecare lună decembrie; unii ne conduc pe calea pe care ar trebui să mergem, în timp ce alții sfârșesc doar ca sticlă strălucitoare sau rumeguș inutil. În perioada de Advent, cu minele sale de aur pentru consumatori, programe ocupate, zile scurte și nopți lungi, putem să devenim dezorientați. Pentru a face lucrurile și mai complicate, alegerile pe care încercăm să le facem sunt deseori între două opțiuni bune, mai degrabă decât între o alegere bună și una rea. Ar trebui să mă duc la acea petrecere sau să stau acasă și să citesc o carte despre rugăciune? Să-mi permit un pic de spontaneitate de Crăciun și să cumpăr acea față de masă festivă, dar scumpă sau să mai cumpăr câteva cadouri în plus pentru alții? Ar trebui să-mi petrec după-amiaza vizitându-mi nepoata și nepotul din celălalt capăt al orașului sau să mă alătur unui grup de la biserică la cantină?

Există alegeri mult mai importante pe care trebuie să le facem, bineînțeles. Fie că acea decizie este serioasă sau nu, ceea ce decidem este cine vom fi și în cine ne vom pune încrederea. Nu se pune problema de alegere „corectă” atunci când e vorba de a-ți pune încrederea într-o petrecere sau o carte, decât în inima ta. Dar pus în fața alegerii de a-l urma pe Aslan sau a o urma pe Vrăjitoarea Albă, Edmund descoperă mai târziu că el și-a pus încrederea în cineva chiar mai lacom și mai temător decât el, căruia nu-i pasă de el și care l-ar lăsa să moară.

Revenind la momentul din pădure, Peter nu este clătinat de cinismul lui Edmund. Cuvintele pe care i le-a spus profesorul au prins rădăcini; el are încredere în propria judecată și în experiența din trecut, că măcăleandrii sunt „păsări bune în toate poveștile pe care le-am citit”.

Dumnezeu ne dă și nouă o voce interioară, și experiențele anterioare ne ajută să luăm deciziile corecte și să ne încredem în persoanele potrivite. Și avem comunități și persoane dragi care să ne ajute dacă încă suntem nesiguri.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #15 – Ca un hoț


Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.

1 Tesaloniceni 5:1-2

Sună terifiant să ni-L imaginăm pe Isus revenind ca un hoț sau un prădător, furișându-se în viețile noastre și încercând să intre cu forța. În timpul perioadei de Advent, auzim câteva pasaje tulburătoare din Scriptură duminica, descriind întoarcerea lui Isus la a doua venire (vezi Luca 21:34-36 sau 2 Petru 3:9-10a, de exemplu).

Există multe furișări și în romanul lui C.S. Lewis, Șifonierul, leul și vrăjitoarea. Copiii se furișează prin casa profesorului, jucându-se de-a v-ați ascunselea. Tumnus se furișează cu Lucy înapoi la felinar, încercând să scape de spionii Vrăjitoarei Albe. Un măcăleandru îi conduce pe furiș pe copii în siguranță prin pădure. Edmund pleacă pe furiș în timpul cinei ca să găsească castelul Vrăjitoarei. Castorii și copiii se furișează printr-o furtună de zăpadă ca să se ascundă într-o peșteră secretă, scăpând de Vrăjitoare. Chiar Aslan însuși este „în mișcare”, făcându-și apariția în culise, furișându-se pe la granițele Narniei până când alege să li se arate tuturor.

Poate fi „furișatul” pozitiv? Ce ziceți de părinții care ascund cadourile de copiii lor și umplu șosetele festive, lăsând firimituri de biscuiți în urmă în Ajunul Crăciunului în timp ce dorm copiii? Ar putea fi venirea pe furiș a lui Hristos în același timp alarmantă, dar și o ușurare plăcută? Căile lui Dumnezeu sunt tainice și misterioase pentru oameni și totuși trebuie să ne încredem că Dumnezeu are de-a face cu dragostea, răscumpărarea și harul. Rowan Williams spune: „Într-un cuvânt, ceea ce Lewis descrie cu atâta putere și prospețime în Narnia este pur și simplu harul: incursiunea neplanificată și necontrolată a bucuriei lui Dumnezeu în Sine Însuși în viețile noastre preocupate de sine.”

Puterile răului și ale păcatului sunt și ele viclene. De ce nu s-ar furișa și Hristos în secret și cu grijă pentru a înșela și a răsturna planurile și puterile forțelor spirituale care caută să rănească și să distrugă? Sau să se strecoare în ungherele și sertarele încuiate ale sufletelor și ale trupurilor noastre, unde El poate să ne elibereze de păcatul și rușinea noastră?

Vino repede, Doamne Isuse, chiar acum, și fă ca viața și lumea noastră să fie deschise față de harul tău șiret și puternic!

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #14 – Adam și Eva


Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele. De aceea, Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului ca să lucreze pământul, din care fusese luat.  Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Geneza 3:21, 23-24

Povestea lui Adam și a Evei este o poveste de Crăciun. Biserica medievală prezenta deseori piese ale misterelor în tot orașul pe 25 decembrie, piese despre Creație, Adam și Eva și Nașterea Domnului, printre altele, pentru a comemora această zi și pentru a învăța despre istoria mântuirii. Nașterea omenirii era pusă în pereche cu nașterea lui Hristos în anul liturgic – în contrast, dar și în paralel.

Povestea lui Adam și a Evei este o poveste antică, dar la fel ca multe alte pasaje din Biblie, ea capătă viață pentru noi astăzi pentru că este o poveste despre ce înseamnă să fii om. Adam și Eva probabil că ne sună ciudat de familiar. Ei se învinuiesc reciproc și îl învinuiesc pe șarpe. Ei nu vor să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce au făcut. Ei se ascund de Dumnezeu. Deși Dumnezeu este dezamăgit și mânios că ei nu par să poată respecta nici cele mai mici porunci, Dumnezeu totuși îi iubește. Dumnezeu îi dă afară din paradis pentru a învăța câteva lucruri despre viață – închizând ușa în urma lor –, dar Dumnezeu le dă haine de purtat pe drum.

În Narnia, copiii oamenilor sunt numiți „fii ai Adam” și „fiice ale Evei” și, ce să vezi, copiii Pevensie găsesc și ei haine de blană în șifonier, în drumul lor spre o lume nouă. Poate că Adam și Eva au avut de înfruntat un pericol mai mare decât Vrăjitoarea Albă, fiind nevoiți să-și câștige existența din praful pământului. Hainele lor noi sunt un semn al sfârșitului paradisului, unde Biblia ne spune că erau vegetarieni și nu purtau deloc haine. Hainele de blană ale copiilor Pevensie (prea mari pentru ei) sunt un semn că și ei vor deveni oameni noi într-o zi, regi și regine ale Narniei.

Trăim de partea cealaltă a paradisului de mult timp deja și încă nu facem o treabă bună urmând poruncile lui Dumnezeu. Ca Adam și Eva, îi învinuim pe alții și ne ascundem de Dumnezeu. Chiar și-așa, un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat. Dumnezeu nu ne aduce din nou în paradis, dar Dumnezeu ni-L dă pe Însuși Fiul Său. Dumnezeu ne oferă o viață nouă și o nouă identitate în Hristos. Și, câteodată, chiar și o haină.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)