Categorie: Advent în Narnia

Advent în Narnia #28 – Iarna a trecut


Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus. Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării şi se aude glasul turturelei în câmpiile noastre.

Cântarea Cântărilor 2:11-12

În Narnia, unde era „mereu iarnă, dar niciodată Crăciun”, iarna a luat sfârșit. Tata Crăciun a venit. Zăpada s-a topit, înfloresc ghioceii, brândușele și primulele. Păsările cântă, iar copacii se umplu de frunze verzi. Iarna lungă și îngrozitoare s-a sfârșit, iar Vrăjitoarea Albă a fugit. Sania ei a devenit inutilă și trebuie să meargă pe jos. În final, piticul ei declară: „Ăsta nu e dezgheț. Asta e chiar Primăvara. Ce ne facem? S-a terminat cu iarna ta, ascultă-mă pe mine! Asta e mâna lui Aslan.”

Crăciunul a venit și pentru noi. Dar deși zăpada poate că se topește sau nu acolo unde locuiești, nicăieri pe pământ nu e primăvara astronomică. Vara a început în emisfera sudică și iarna e în plină desfășurare în cea nordică. Totuși, Crăciunul pare un fel de primăvară, fie că e cel mai întunecat moment al iernii sau zilele sunt cele mai lungi. Suntem umpluți de aceeași bucurie și așteptare în viața nouă pe care le simțim atunci când răsar primele rămurele verzi și vin primele zile calde de primăvară. Isus a venit și o nouă eră a început. Isus Se va întoarce și va restaurea lumea pentru totdeauna.

Odată cu venirea lui Aslan, strânsoarea iernii a fost distrusă. Odată cu nașterea lui Isus, puterea păcatului e pe fugă. „Ăsta nu e dezgheț. Asta e Primăvara.” La mulți ani!

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #27 – Aslan se apropie


Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei. Mica 5:2

Aslan se apropie. În Narnia, Tata Crăciun a venit, iarna trece, și chiar și Edmund este gata să se elibereze de domnia Vrăjitoarei Albe. Distrugerea sa finală va veni mai târziu, dar prinsoarea în care ține Narnia a început să slăbească.

Puterea Vrăjitoarei se destramă datorită lui Aslan, care se întoarce pe furiș în ținutul pe care l-a creat. Dar ea este împiedicată și de credința și perseverența unui grup de creaturi mici și umile care au supraviețuit sub tirania ei: Dl. Tumnus, Castorii, Măcăleandrul, vulpea, veverițele, satirii și șoarecii. Vigilența și așteptarea lor au pregătit calea pentru venirea lui Aslan.

Sosirea celor patru copii Pevensie i-a umplut pe locuitorii Narniei de speranță și entuziasm pentru că o profeție spusese că patru oameni îl vor aduce pe Aslan înapoi. Susan, Peter, Edmund și Lucy nu erau foarte siguri ce trebuiau să facă în Narnia sau ce se întâmpla acolo, dar ei au ales să devină parte a comunității pe care au găsit-o oricum (chiar dacă lui Edmund i-a luat mai mult să facă asta). Crăciunul a venit în Narnia datorită acelor ființe mici și a celor patru copii: datorită credinței lor, a disponibilității lor de a se schimba și a se pocăi și datorită dragostei și grijii lor unii față de alții.

Primul Crăciun a venit datorită puterii lui Dumnezeu, dar și datorită disponibilității unor oameni obișnuiți de a pregăti calea: Maria, Iosif, Elisabeta, Zaharia, niște păstori și un hangiu vegheau și așteptau, gata să facă parte din planul lui Dumnezeu. Perioada de Advent înseamnă același lucru și pentru noi: să veghem, să așteptăm și să căutăm căi prin care să fim parte din planul lui Dumnezeu.

Isus vine. El nu Se va naște ca un rege războinic, un uriaș sau un leu, ci ca un bebeluș. El va topi puterea păcatului, a răului și a morții. Totuși, lucrarea iubirii vulnerabile, dar puternice a lui Dumnezeu este și în mâinile noastre, acum și până în ziua când Isus Se va întoarce.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #26 – Dumnezeu va pregăti un ospăț


Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor, pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite. În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam. Acum, să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!”

Isaia 25:6, 9

După o perioadă de mari distrugeri, Isaia își imaginează un ospăț întins de Dumnezeu pentru poporul care a suferit violențe și lipsuri. Oamenii nu mai au nimic, așa că Dumnezeu le oferă tot. Imaginează-ți niște refugiați dintr-un război al zilelor noastre care găsesc un ospăț bogat în pustiu, cu vinuri fine și cea mai bună mâncare pe care au mâncat-o vreodată. Dacă întrebarea este „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?” (Psalmul 78:19), răspunsul este că da.

Ființele din Narnia, ca poporul pe care îl cunoaște Isaia și ca supraviețuitorii oricărui război, au supraviețuit unei perioade de violență și pierderi. Vrăjitoarea Albă le-a acoperit ținutul în gheață și zăpadă și i-a transformat pe disidenți în statui. Ea disprețuiește ospețele, numindu-le „o risipă”. Pe măsură ce puterea iernii ei pălește, Tata Crăciun sosește nu doar cu daruri pentru copii și Castori, dar și cu o masă întinsă cu ceai fierbinte și cești de porțelan. Pentru niște creature mici, el întinde o masă de Crăciun în pădure cu o cină fierbinte, decorațiuni, desert de prune și vin. Tata Crăciun îi ajută pe locuitorii din Narnia să-și aducă aminte de viața de dinainte de venirea Vrăjitoarei Albe și să sărbătorească faptul că vin vremuri noi.

Când ne adunăm în timpul perioadei de Advent și de Crăciun (sau pentru oricare altă ocazie deosebită), indiferent de durerile sau relațiile frânte de care am avut parte până atunci, prietenii și familia se reunesc pentru o masă bună. Un ospăț nu șterge greșelile sau trădările, dar ne poate aminti cine ne-a creat Dumnezeu să fim și de faptul că Hristos ne-a răscumpărat.

O masă specială în familie nu este o promisiune că nimic nu va mai merge prost vreodată. Oamenii din vremea lui Isaia vor fi răvășiți de război și trimiși în exil. În Narnia, petrecerea de Crăciun va fi transformată în piatră. Dar poporul Israel știa că Dumnezeu este cu ei orice ar fi fost și că promisiunile lui Dumnezeu pentru ei erau eterne. Creaturile din pădure știu că Aslan este pe drum, chiar în momentul în care Vrăjitoarea își ridică bagheta (și Vrăjitoarea știe și ea asta!). Sărbătorim cu petreceri și ospețe acum, știind că ele sunt o prefigurare a răscumpărării lui Dumnezeu ce va să vină.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #25 – Un mic festin


De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.

Isaia 55:2

Edmund îngheață de frig (încă nu are haină) în timp ce el, împreună cu Vrăjitoarea Albă și piticul ei, alunecă peste zăpadă îngrămădiți în sanie, grăbindu-se să-i găsească pe ceilalți copii acum că Aslan este pe drum. Edmund are acum un sentiment de deznădejde cu privire la Vrăjitoare; nu i-a oferit niciun rahat turcesc, ci numai pâine uscată și îl tratează ca pe un prizonier. „Nu sunt semne că Regina ar mai avea de gând să-l facă Rege”, se gândește el în sinea lui.

De fapt, domnia Vrăjitoarei, unde este „mereu iarnă, dar niciodată Crăciun”, începe să se prăbușească. Edmund nu-și dă seama de asta, dar Tata Crăciun i-a găsit pe frații săi. Sania Vrăjitoarei dă peste o altă petrecere pe care a vizitat-o Tata Crăciun, un grup de creaturi mici care stăteau așezate la cina de Crăciun în mijlocul pădurii. Lui Edmund îi este foame, iar micul lor ospăț miroase delicios.

Vrăjitoarea Albă este furioasă la culme. Când află că Tata Crăciun e cel care le-a dăruit acest ospăț, ea transformă întreaga petrecere în piatră. Edmund este îngrozit. El o vede în sfârșit pe Vrăjitoarea Albă drept ceea ce este cu adevărat.

Ea este furioasă să audă că cineva ar sărbători ceea ce ar demonstra în mod ostentativ sfârșitul domniei sale, dar este de asemenea indignată pur și simplu de existența unui ospăț în sine. Ea strigă, „Ce-nseamnă toată lăcomia asta, risipa asta, toată extravaganța asta?” Un ospăț este o risipă, indiferent ce se sărbătorește prin el. Nimeni din regatul său nu ar trebui să se bucure de plăcere fizică sau confort. Nici chiar Regina însăși, în afară de câteva blănuri și o coroană, nu pare să aibă nimic luxos sau plăcut. Castelul ei este golaș ca un mormânt.

Disprețul ei pentru lux este în constrast izbitor cu Castorii, care le servesc copiilor o masă încântătoare (inclusiv desert). Aslan își instalează tabăra militară într-un cort-pavilion frumos, galben cu roșu. Împărăția lui Dumnezeu este un loc al sincerității și al dreptății, dar și un loc pentru mese delicioase, confort fizic și frumusețe. Adventul este o perioadă și pentru pocăință și pentru așteptare, și este și o perioadă în care să sărbătorim bunătatea creației. Acceptă frumusețea și bogăția lumii create pe care ne-a dat-o Dumnezeu și în care El a venit, întrupat, la acel prim Crăciun.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #24 – Întreaga armură a lui Dumnezeu


Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Efeseni 6:11-17

Tata Crăciun îi echipează pe Peter, Susan și Lucy cu armuri și arme pentru a sta împotriva Vrăjitoarei Albe. Ei sunt doar niște copii, dar sunt gata de luptă. Câteodată, oamenii trebuie să ia arme reale pentru a lupta pentru dreptate sau „împotriva uneltirilor diavolului”, dar, cel mai adesea, etica creștină înseamnă, așa cum ne încurajează Pavel, să alegem să luptăm în schimb cu adevărul, dreptatea, credința, Scriptura și Evanghelia.

Adventul este o perioadă potrivită pentru a face pace, dar și pentru a sta împotriva nedreptății și pentru a aduce lumină în locurile întunecate și pline de păcat ale acestei lumi. A pregăti calea pentru Hristos nu este ceva ce facem doar în intimitatea propiilor inimi, ci și în comunitățile noastre și în toată lumea. Pavel ne amintește că armura lui Dumnezeu nu trebuie folosită împotriva altor oameni, ci „împotriva duhurilor răutăţii”. Dar este mult mai greu să știi ce înseamnă să mânuiești sabia Duhului împotriva diavolului decât să citești despre Edmund și Peter care mânuiesc săbii adevărate împotriva armatei Vrăjitoarei Albe.

Scriptura ne arată că puterile pe care Dumnezeu alege să le binecuvânteze nu provin dintr-o forță brută, crudă, ci din virtuți cum sunt credința, istețimea, înțelepciunea sau smerenia. Armura lui Dumnezeu nu ne face să arătăm ca niște cavaleri medievali la fel ca, pentru a folosi câteva exemple din Scriptură, un bărbat bătrân și soția lui care călătoresc prin deșert, un copil viclean care își înșală fratele mai mare pentru a-i lua dreptul de întâi născut, un deținut care interpretează vise sau o tânără femeie care este de acord să-și sacrifice reputația și poate chiar logodnicul pentru că Dumnezeu i-a cerut să poarte un copil în afara căsătoriei.

A ne pregăti noi înșine și comunitățile noastre pentru Mântuitor înseamnă să ne luăm în serios chemarea de a sta împotriva răului și a nedreptății, fie că armura noastră este o îndemânare cu vorba sau una cu fapta, fie că ea înseamnă resurse financiare pentru a oferi daruri sau a dona pentru organizații de caritate sau resurse interioare pentru a susține un protest sau o întâlnire la școală. Ia în serios armura pe care ți-a dat-o Dumnezeu și pregătește calea Domnului, pentru ca „toate marginile pământului să vadă mântuirea Dumnezeului nostru” (Isaia 52:10).

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

%d blogeri au apreciat: