Luna mai este a doua lună din anul acesta în care reușesc să citesc o varietate mai mare de cărți (adică și altceva în afară de cărți pentru copii): romane, non-ficțiune, un fel de memorii, benzi desenate, în total 38 de cărți. Iată care au fost!
Am început luna cu o vizită la Institutul francez și la Filiala pentru Copii și tineret „Ion Creangă” a BMB, așa că primele cărți citite în mai au fost cele citite la fața locului sau împrumutate.
La Institutul francez am citit câteva cărți pentru bebeluși (care încă par să-l atragă în mod deosebit pe Mihai): Au secours!!! de Michael Escoffier și Mathieu Mauder, Les drôles de questions de petit ours de Sylvia Takken și On mange! de Emiri Hayashi.
Împrumutate de la cealaltă bibliotecă am citit în aceeași seară: Dar Motan de Cristina Andone, cu ilustrații de Ema Balint (ne-a plăcut!), Ziua spălatului pe dinți la zoo de Sophie Schoenwald și Günther Jakobs, Andreea și prietena sa, vrăbiuța de Gilbert Delahaye și Marcel Marlier, Steaua de noapte bună de Amy Sparks și Jane Massey, Șobi cel hoț de Julia Donaldson și Axel Scheffler, iar de la Institutul francez, Le petit curieux de Edouard Manceau.
A doua zi, mi-a sosit coletul de la Art cu două cărți minunate! Prima dintre ele am și citit-o în parc în aceeași zi, și anume, Îndrăgostită de cărți de Debbie Tung, o colecție de benzi desenate despre viața de cititor împătimit, despre lectură și tot spectrul de emoții pe care le provoacă, despre viața de introvertit, o carte care mi-aș fi dorit să nu se mai termine! Plină de umor și de situații foarte exact descrise în care m-am regăsit și eu, această carte a fost îndrăgită de toată familia, pentru că a doua zi nu am ieșit în parc până nu a terminat-o și Mihai, iar peste ceva timp a citit-o și soțul meu într-o seară. Iată mai jos câteva mostre!
A doua carte, pe care am citit-o a doua zi seara, a fost Întâiul meu cuvânt de pionier de Adina Rosetti, cu ilustrații de Dan Ungureanu.
Îmi dau seama că poate suna aiurea să spui că „ți-a plăcut” sau că e minunată o carte despre comunism, dar Adina Rosetti și Dan Ungureanu au reușit să surprindă o frântură, o experiență din acea epocă într-un mod pe alocuri inocent, pe alocuri hazliu, datorită faptului că este vorba despre perspectiva unui copil. Iar un copil ia de bun ce îi spun părinții, învățătoarea și, dacă e ca personajul nostru, vrea să dea tot ce are mai bun pentru a fi cel mai bun „pionier”.
Pentru Ada este o mare onoare să devină în sfârșit pionier și trăiește la intensitate maximă atât pregătirile pentru acest moment important din viața sa de elev, cât și învestirea propriu-zisă. Eu m-am născut fix în ziua în care a început revoluția la București în 1989, și, deși nu am mai prins această formă de organizare și îndoctrinare, unele detalii din viața de zi cu zi – descrise în carte mai ales în ilustrații – mi-au fost familiare pentru că încă erau prezente în anii ’90 (cine își amintește de penarele chinezești cu clapetă magnetică? :D).
Le-o datorăm, cred, copiilor de atunci să le cunoaștem poveștile prin astfel de cărți, iar copiilor de azi, să-i păzim de răul pe care mulți nici nu l-au perceput ca atare.
Am mai citit apoi de la biblioteca de cartier Poveste de primăvară de Jill Barklem, iar în paralel cu cele de mai sus am parcurs și Pisica și orașul de Nick Bradley.
Un roman plasat în Tokyo, capitala Japoniei, interesant ca idee și construcție narativă, dar mult prea vulgar și scârbos pe alocuri pentru gustul meu. Deși redă multe fațete ale societății japoneze, acestea sunt ale acelei Japonii mai puțin agreabile, curate și organizate care ne place nouă occidentalilor. În acest roman întâlnim oameni ai străzii, bețivi, promiscuitate, perversitate, străini care se luptă să se integreze în societatea japoneză, un tânăr hikikomori (care nu mai iese din casă și își petrece timpul doar cu jocuri video și manga), familii destrămate, ale căror povești se întrepătrund, se intersectează și se leagă în mod misterios de o pisică.
Am terminat apoi ÎN SFÂRȘIT Manualul lecturii cu voce tare de Jim Trelease și Cyndi Giorgis, din care deja v-am împărtășit fragmente și idei în seria Cum să crești un cititor.
Mi-a plăcut foarte mult pentru că este foarte practic, răspunde la întrebări concrete și conține și o listă imensă (aproape jumătate din carte, de fapt, motiv pentru care mi-a și luat atât de mult să o termin) de recomandări de cărți potrivite pentru lectura cu voce tare, organizate pe tipuri și vârste, de la bebeluși până la adolescenți.
În vreo două seri am dat gata și o bandă desenată împrumutată de la „Ion Creangă” din fondul donat de la British Council, El Deafo de Cece Bell (în română, El Surdo).
Aceasta descrie propria experiență a autoarei sub forma ficționalizată a unor personaje cu urechi (iepuri?): ea a rămas surdă în urma unei meningite grave la vârsta de 4 ani, iar banda desenată cuprinde copilăria ei și dificultățile de integrare la școală, de a-și face și păstra prieteni și, în final, de a-și asuma acest „defect” și a considera folosirea aparatului auditiv o super-putere și a trece peste sentimentele de inferioritate și de neadecvare cauzate de acestea. Foarte amuzantă, înduioșătoare și impresionantă în același timp, v-o recomand cu căldură!
Între timp am mai citit cu Mihai două cărți de la Institut, Au Temps de dinosaures de Laura Baker și Nadia Taylor, SamSam: On part en mission de Serge Bloch și Mini-Loup: 5 Histoires folles de Philippe Matter.
În paralel cu acestea m-am întors serile și la volumul 3 din seria „Emily Starr” de L.M. Montgmery, Emily’s Quest, care, ca și restul, m-a impresionat profund. Despre primele două volume, Emily de la New Moon și Emily Climbs am scris aici și aici.
Acest al treilea volum mi s-a părut cel mai infuzat de personalitatea autoarei, care s-a luptat toată viața cu depresia și tulburările cauzate de schimbarea anotimpurilor (tulburare care are un nume tehnic, dar îmi scapă acum) – în lunile de iarnă intra într-un soi de hibernare, iar primăvara reînvia ca natura; cu singurătatea și cu durerea de a nu avea (de la un moment dat în viață) un suflet cu adevărat apropiat și înrudit, căruia să-i împărtășească adevăratele sale gânduri, aspirații, idei, ambiții; și ca urmare a acestora, cu dificultatea de a găsi un soț și de a-l iubi pe cel pe care până la urmă l-a avut (și care mai mult a nefericit-o).
Emily se luptă și ea cu toate acestea, îi sunt descrise în amănunt trăirile contradictorii pe măsură ce vechii ei prieteni sunt tot mai puțin prezenți în viața și corespondența sa, înțelege greșit sau refuză semnalele admiratorilor săi masculini și își pierde la un moment dat chiar și dorința și inspirația de a scrie. Autoarea însă îi oferă eroinei sale speranța unui viitor fericit și împlinit, pe care vă voi lăsa pe voi să-l descoperiți. Poate până la urmă vor apărea în română și cele două volume netraduse încă.
După aceea, în vreo 3 seri am dat gata cel de-al treilea roman al lui Heather Morris, Trei surori.
Acesta cred că este cel mai lung roman al ei de până acum și, mai ales spre final, i-a lipsit ritmul alert al celorlalte două, poate și din cauza felului în care s-a desfășurat povestea celor trei surori protagoniste. Livi, Magda și Cibi sunt trei surori din Slovacia care i-au făcut tatălui lor promisiunea de a nu se despărți niciodată și de a avea grijă una de alta în ajunul unei operații care îl va costa pe acesta moartea.
În 1942 Livi (15 ani) este chemată „la muncă” de către naziști, iar sora ei cea mai mare, Cibi (19 ani), decide să o însoțească. Magda scapă în acel moment, aflându-se în spital și trăiește în continuare ascunzându-se vreme de aproape 2 ani, în timp ce surorile ei ajung la Auschwitz. M-a impresionat de la început dârzenia lui Cibi care îi spune lui Livi la intrarea în lagăr: Ascultă-mă Livi. O să mâncăm pietre, cuie, orice ne pică în mână, dar trebuie să supraviețuim aici. Înțelegi?
Vă las pe voi să descoperiți cum au supraviețuit și, mai ales, cum s-au reunit cele trei surori.
Pe 23 mai ne-a sosit primul colet de la Clubul de Carte Nemi, cărora le mulțumim din nou că ne-au ales și pe noi pentru a ne trimite lunar anul acesta câte o carte și niște activități. Pentru început am primit Frumoasa albastră – Oceanele lumii de Marguerite Tiberti și Capucine Mazille, din colecția Nemi explorator, împreună cu niște fișe de activități.
A ținut să-mi citească el cartea mie (l-am mai ajutat la termenii mai dificili) și am rezolvat o parte dintre activități chiar după ce am deschis coletul. Ilustrațiile sunt foarte frumoase, iar textul este potrivit ca lungime pentru cititorii începători (este recomandată de la 6+ ani).
În aceeași zi ne-a sosit și coletul de la Signatura, de unde am cumpărat O carte de David Miles și Copilul care auzea muzica stelelor de Elodie Fondacci și Baptistine Mesange, care mie mi s-au părut foarte frumoase, dar pe el nu l-au impresionat.
La sfârșitul lunii am făcut o nouă vizită la biblioteci și de data aceasta, pe lângă cărțile în franceză de la Institut, am împrumutat numai cărți în engleză de la „Ion Creangă” din fondul donat de la British Council. Așa că în următoarele zile am tot citit în franceză și în engleză aproape în fiecare seară.
Am început, desigur, cu toate cărțile cu The Dinosaur that Pooped… de Tom Fletcher, cu ilustrații de Dougie Poynter: The Dinosaur that Pooped a Planet, The Dinosaur that Pooped Daddy, The Dinosaur that Pooped a Princess. No comment. :)) Măcar am încheiat seara respectivă cu Edmond – la fête sous la lune de Astrid Desbordes și Marc Boutavant, o superbă carte pop-up.
Între timp am mai citit și eu o carte de la bibliotecă, The Girl with the Lost Smile de Miranda Hart (tradusă de curând și în română, Fata care și-a pierdut zâmbetul). Lectura acestei cărți a mers surprinzător de greu, am avut senzația că nu o mai termin, în ciuda faptului că intriga este interesantă și temele profunde, mi s-a părut că ritmul acțiunii ar fi putut fi mai alert și mai palpitant. Sincer, în mare parte m-a plictisit, finalul ce a mai salvat cumva cartea pentru mine, dar poate n-am fost eu în dispoziția potrivită.
De la biblioteci am mai citit cu Mihai, Ten Apples Up on Top de Dr. Seuss, Mission Dragon – Trésor a Bâbord de Juliette Vallery și Anna Aparicio Català, If I Had a Dinosaur de Sally J. Labadie, There’s a Dragon in Your Book de Tom Fletcher și Greg Abbott, Grumpycorn de Sarah McIntyre, When a Dragon Comes to Stay de Caryl Hart și Rosalind Beardshaw, Le voyage de Polo de Régis Faller (o carte „mută” foarte drăgălașă, sigur mai căutăm și alte volume din serie data viitoare!) și Peek-a-Boo Dinosaur (și alte cărți care pentru mine însă nu erau la prima lectură).
Într-o seară am citit singură Les contes de la chouette. Le chaton qui avait peur de tout de Éric-Emmanuel Schmitt (apărută de curând și în română, Poveștile bufniței. Pisoiul care se temea de orice), care mi s-a părut drăguță.
Iar ultima carte terminată în luna mai a fost și una dintre preferatele mele din această lună, și anume, Vine vacanța cu trenul din Franța de Adina Popescu, tot un fel de memoir din perioada comunistă, dar de data asta cu tema vacanței. De aceea, păstrez o prezentare mai detaliată pentru seria noastră Cărți cu dor de ducă pe care o vom relua săptămâna viitoare.
O să vă spun doar că m-am trezit râzând singură în hohote și mă tot opream să-i zic soțului meu (care se chinuia să citească ceva mai serios despre quarci și nu aprecia aceste întreruperi) „auzi, tu ai prins…”, „auzi, mai ții minte…”, „auzi, tu știi…”, deși, după cum ziceam mai sus, eu nu am prins regimul comunist (el doar un pic la final, e născut în 1987).
Acestea fiind zise, vă îndemn să mergeți zilele astea la Bookfest (găsiți aici lista cu ce ne dorim noi și câteva evenimente), unde veți găsi o parte dintre cărțile menționate în acest articol și multe altele. O să scriem și niște articole cu impresii de la târg, eu voi merge chiar de două ori (din experiența anilor trecuți, mai ales dacă mergi și cu copilul, nu ajunge o singură vizită), așa că fiți cu ochii în patru după ele și lectură plăcută!
CARTEA E O VIAȚĂ 