Nu tu Îl faci pe Dumnezeu, ci Dumnezeu te face pe tine. Dacă, deci, ești lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, așteaptă mâna Făcătorului tău care le creează pe toate la vremea potrivită; la vremea potrivită în ceea ce te privește pe tine, a cărui modelare este în curs de realizare. Dăruiește-I inima ta într-o stare maleabilă și ușor de mânuit și păstrează forma pe care ți-a dat-o Creatorul, păstrează-ți seva, căci dacă nu, împietrindu-te, ștergi amprentele degetelor Lui. Păstrând aceste coordonate, te vei îndrepta spre perfecțiune, căci lutul moale din interiorul tău este ascuns de meșteșugul lui Dumnezeu. Mâna Lui a dat o formă substanței tale; El te va îmbrăca pe dinăuntru și pe dinafară cu aur și cu argint curat și te va împodobi în așa măsură încât până și „Regele Însuși va găsi plăcere în frumusețea ta”. Dar dacă tu, fiind cu încăpățânare împietrit, respingi intervenția măiestriei Sale, arătându-I nerecunoștință pentru că te-a creat om, atunci, devenind nerecunoscător Îi vei pierde modelarea – și astfel, viața.

Irineu, citat în Istoria gândirii creștine


Dumnezeu, legătura pură și absolută și începutul a tot ceea ce suntem și avem și facem; Dumnezeu, care Se deosebește calitativ de oameni și de orice este uman și care nu trebuie niciodată identificat cu niciun lucru pe care îl numim sau îl experimentăm sau îl concepem sau la care ne închinăm considerându-l Dumnezeu. Dumnezeu, care confruntă toată tulburarea umană cu porunca necondiționată: „Stop” și toată odihna umană cu ordinul necondiționat: „Porniți!”; Dumnezeu, „Da” din „Nu” al nostru și „Nu” din „Da” al nostru, Cel dintîi și Cel de pe urmă și, în consecință, Cel necunoscut, care niciodată nu este un lucru cunoscut în mijlocul altor lucruri cunoscute; Dumnezeu, Domnul, Creatorul, Răscumpărătorul – acesta este Dumnezeul cel Viu.

Karl Barth, Comentariu la Romani, citat în Istoria gândirii creștine de Jonathan Hill


Cuvântul ebraic pentru „a-ți aminti” – zakar – și „a nu uita” – lo shakah – sunt amândouă verbe la diateza activă. Așa cum acționăm rugându-ne, tot așa acționăm chemând adevărurile lui Dumnezeu în prezentul pe care îl trăim.

Această practică a rememorării și amintirii sunt regăsite atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Isus ne poruncește să ne amintim de El atunci când celebrăm Cina Domnului (1 Corinteni 11:24). Practica rememorării poate conduce inimile noastre spre mulțumire și speranță pentru viitorul nostru. Deși Dumnezeu nu ne uită și nu ne abandonează niciodată, uneori ne simțim uitați. Nu pentru că Dumnezeu este distant, ci pentru că, uneori, noi Îl simțim distant. Nu pentru că Dumnezeu este ocupat, ci pentru că încercările noastre ne fac să ne simțim că suntem singuri în confruntarea cu lumea.
Rememorarea este o unealtă a credinței, pe care o putem aplica în fiecare anotimp.

Atunci când viața este dureroasă, amintiți-vă că nu va rămâne așa. Amintiți-vă credincioșia lui Dumnezeu arătată în trecut, și aveți credință că o veți revedea în viitor.

Esther Fleece,  No More Faking Fine


Atunci când un om devine mai bun, el înțelege din ce în ce mai clar răul care a mai rămas în el. Când un om devine mai rău, el își înțelege din ce în ce mai puțin răutatea. Un om moderat de rău știe că nu este foarte bun: un om foarte rău crede că este bun… Oamenii buni cunosc atât binele cât și răul: oamenii răi nu-l cunosc nici pe unul, nici pe celălalt.
Virtutea – chiar și încercarea de a ajunge la virtute – aduce lumină; cedarea aduce după sine ceață

C.S. Lewis, Creștinism pur și simplu


Hristos promite iertarea de păcate: dar asta nu înseamnă nimic pentru cei care, necunoscând legea naturală, nu știu că au păcătuit. Cine ia medicamente dacă nu știe că este bolnav? Relativismul moral este dușmanul pe care trebuie să-l învingem înainte să ne ocupăm de Ateism.

C.S. Lewis, Letters