Un strop de viață pentru părinți #22


Este ușor să facem greșeala de a crede că imaginația, la fel ca inspirația, este un fel de stare mentală pasivă. Mai degrabă, ea este ca un mușchi care va deveni mai puternic sau mai slab în funcție de cum este hrănit, exersat și folosit. Autoarea creștină Caryn Rivadeneira face legătura cu credința: „Fără imaginație – fără abilitatea de a ne închipui ceea ce este nevăzut, de a crede ce este necunoscut – cum putem avea credință? Fără imaginație, fără abilitatea ne a ne închipui un „viitor preferat”, cum putem spera? Fără imaginație, cum putem să experimentăm măreția, minunăția și apropierea de un Dumnezeu misterios?”

…o imaginație creștină poate privi la un cer înstelat și să vadă mai mult decât întinderea infinită de spațiu gol și întinderea eternă de timp fără sfârșit, o imaginație care poate „să umble după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu” (Col. 3:1). Le dai copiilor tăi ochi să vadă și să creadă.

Clay și Sally Clarkson, The Lifegiving Parent

Părinții Bisericii #21 – Ciprian al Cartaginei


Ciprian a fost primul mare Părinte vestic al Bisericii. Orașul său, Cartagina, era cel mai mare oraș din partea apuseană a Imperiului Roman, cu excepția Romei însăși. Ciprian a avut multe de învățat de la predecesorul său, Tertulian, care a ajuns, din păcate, controversat, datorită asocierii sale cu schismaticii montaniști, mai târziu devenind el însuși fondatorul unei alte mișcări schismatice, ai cărei adepți se numeau tertulianiști. Viața lui Ciprian, însă, a rămas nepătată de asemenea erori. S-a dovedit a fi un lider înțelept și moderat al unei biserici aprig persecutate.

Sfântul Ciprian, după numele său latinesc Thascius Caecilius Cyprianus, s-a născut în jurul anului 200 și a murit ca mucenic la 14 septembrie 258. A avut mai întâi o carieră de retor în Cartagina. A profesat retorica mulți ani înainte de a se converti la creștinism la o vârstă matură. A fost episcop de Cartagina în timpul persecuției lui Valerian. După Sfântul Augustin, el este unul din cei mai importanți mărturisitori ai Bisericii din Africa de Nord în primele secole ale creștinismului.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #21 – Ciprian al Cartaginei”

Devenind o prezență vindecătoare #20


Părintele Zosima din Frații Karamazov: În fața unor idei rămâi uimit, mai ales atunci când vezi păcatele oamenilor, întrebându-te dacă să le combați prin forță sau prin dragoste smerită. Întotdeauna să te hotărăști: „Le voi combate prin dragoste smerită”. Dacă îți vei seta mintea astfel, odată pentru totdeauna, ai putea fi capabil să cucerești întreaga lume. Smerenia iubitoare este o forță extraordinară, cea mai puternică, și nu este nimic asemenea ei.


Dr. Albert S. Rossi – Cum să devii o prezență vindecătoare

Un strop de viață pentru părinți #21


Caracterul creștin este busola morală a inimii care călăuzește viața copiilor și deciziile lor de a urmări excelența și bunătatea.

Caracterul bun și evlavios pe care îl cultivi în copiii tăi va crea „pământul cel bun” din inimile lor care la un moment dat va deveni caracterul lui Hristos când ei devin „făpturi noi” în El și Duhul Sfânt începe să lucreze în ei (vezi Galateni 5:22-23; Coloseni 3:12-15).

Ca părinți dătători de viață, trebuie să învățați meșteșugul de a rosti față de copiii voștri cuvinte pozitive pline de viață și de adevăr.

Clay și Sally Clarkson, The Lifegiving Parent

Părinții Bisericii #20 – Ambrozie al Milanului


După cum am putut vedea până acum, secolul al IV-lea a fost marcat deopotrivă de confruntări între credința cea dreaptă și erezii, dar și de apariția unor cunoscători și apărători curajoși și elocvenți ai adevărului revelat. Cele două ramuri ale Bisericii, cea răsăriteană și cea apuseană, comunicau „în duh și în adevăr”, iar această unitate le-a ajutat să depășească mai ușor încercările din interiorul sau din exteriorul lor. Într-un astfel de secol, patriarhul Alexandriei, Atanasie cel Mare, a găsit în Roma creștină un sprijin sigur împotriva prigonitorilor săi eretici. De asemenea, Ieronim, autorul traducerii latine a Sfintei Scripturi, Vulgata, cerceta cu multă atenție bogăția spirituală a Răsăritului creștin, din operele din Antiohia, Egipt sau Palestina. Tot atunci, Ioan Casian pleca din zona Dobrogei de azi, ajungând în vestul Europei și legându-și numele de începuturile organizării monahismului occidental. Tot în acest secol, Rufin de Aquileia a tradus în limba latină scrieri importante ale lui Vasile cel Mare sau Grigorie de Nazianz.

Între Părinții apuseni din secolul al IV-lea, pentru care comuniunea cu creștinătatea răsăriteană a avut o semnificație specială, un loc deosebit îl ocupă Ambrozie al Milanului (339 – 397). La modelarea caracterului său distins, moral și armonios au contribuit de asemenea studiile juridice făcute cu conștiinciozitate, dar responsablilitățile sale de guvernator, înainte de a fi ales episcop al Milanului. De altfel, ca guvernator, Ambrozie a încercat să calmeze spiritele, pentru ca biserica din Milan să aleagă în mod pașnic un nou episcop, în anul 374. Episcopul de dinainte fusese arian, iar trinitarienii și doreau să readucă aproape cu forța Milanul la dreapta credință. Deși nu era prieten al arienilor, totuși, era atât de bine văzut ca guvernator, încât ambele tabere îl simpatizau. Așa că, spre uimirea sa, după discursul ținut cu această ocazie, ambele tabere au strigat că îl vor pe guvernatorul Ambrozie ca episcop. Astfel la 24 noiembrie 374, Ambrozie a fost botezat, iar la 7 decembrie 374 a fost consacrat episcop și înscăunat ca întâistătător al Episcopiei de Milano.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #20 – Ambrozie al Milanului”