Un strop de viață în preajma Paștelui #25


După aceea, Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.” (Ioan 5:14)

Rugăciunea vindecă. Nu doar răspunsul la rugăciune. Când renunțăm la „competiția” noastră cu Dumnezeu și Îi oferim lui Dumnezeu întreaga noastră inimă, fără să mai păstrăm ceva pentru noi, ajungem să cunoaștem dragostea lui Dumnezeu, să înțelegem cât de în siguranță suntem în îmbrățișarea Sa. Când înțelegem că Dumnezeu nu ne-a abandonat, ci ne ține aproape de inima Sa, ne putem redescoperi bucuria de a trăi, chiar dacă Dumnezeu poate să ne ghideze într-o altă direcție decât cea dorită de noi.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #25”

Un strop de viață în preajma Paștelui #24


Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă. (1 Samuel 16:7)

Secularismul este un mod de a fi dependent de răspunsul mediului în care trăiești. Acest sine secular, fals, este sinele fabricat, după cum spune Thomas Merton, de către compulsiile sociale. Într-adevăr, „compulsiv” este cel mai bun adjectiv pentru acest sine fals. El arată către nevoia continuă și crescândă de afirmare. Cine sunt? Sunt cel ce este plăcut, lăudat, admirat, antipatic, urât sau disprețuit… Compulsia se manifestă în teama de a eșua și impulsul de a preveni acest lucru prin a aduna „mai mult” – mai multă muncă, mai mulți bani, mai mulți prieteni.

Aceste compulsii stau la baza celor doi vrăjmași principali ai vieții spirituale: mânia și lăcomia. Acestea sunt partea nevăzută a vieții secularizate, fructele amare ale dependențelor noastre lumești.

Nu este de mirare că Sf. Antonie și călugării săi considerau acceptarea pasivă a principiilor și valorilor societății drept un dezastru social. Au ajuns să înțeleagă cât de greu este, nu doar pentru creștinul individual, ci și pentru Biserică însăși, să scape de seducția compulsiilor lumii. Care a fost răspunsul lor? Ei au scăpat de pe corabia ce se scufunda, și au înotat ca să-și salveze viața. Iar locul unde au găsit salvarea a fost deșertul, locul solitudinii.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #24”

Devenind o prezență vindecătoare #12


Sfințenia este o operație de scădere, nu de adunare sau de înmulțire. Scădem împotrivirea noastră în fața harului. Hristos scade barierele pe care ni le construim împotriva manifestării puterii Lui în noi. La fel ca atunci când decojim o ceapă, Îi permitem lui Hristos să decojească straturile învelișului nostru exterior pentru a scoate la iveală lumina din interiorul nostru, prezența Sa vindecătoare din noi.


Dr. Albert S. Rossi – Cum să devii o prezență vindecătoare

Un strop de viață în preajma Paștelui #23


A trăi o viață spirituală necesită o schimbare a inimii, o convertire. O asemenea convertire poate fi marcată de o schimbare bruscă, sau poate avea loc de-a lungul unui proces de transformare lung și tăcut. Însă întotdeauna include o experiență a unificării: înțelegem că tot ce există și tot ce se întâmplă poate fi văzut și înțeles ca parte a misterului vieții lui Dumnezeu în noi. Conflictele și durerile, sarcinile și promisiunile, familiile și prietenii, activitățile și proiectele, speranțele și aspirațiile, toate acestea nu ne mai apar ca o copleșitoare varietate de lucruri pe care abia putem să le mai ținem laolaltă, ci mai degrabă ca afirmarea și revelarea noii vieți a Duhului în noi. Toate aceste lucruri care ne țin ocupați și preocupați, devin daruri, sau provocări care ne întăresc și adâncesc noua viață pe care am descoperit-o. Asta nu înseamnă că viața spirituală face lucrurile mai ușoare sau ne înlătură dificultățile sau durerile. Viețile ucenicilor lui Isus arată foarte clar că suferința nu este diminuată de convertire. Uneori devine chiar mai intensă. Însă ceea ce contează este să ascultăm atent de Duhul și să mergem unde suntem călăuziți, în supunere, indiferent că este un loc al bucuriei sau un loc al durerii.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #23”

Un strop de viață în preajma Paștelui #22


Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta. (Marcu 12:30)

A trăi o viață spirituală înseamnă a trăi în prezența lui Dumnezeu. Fratele Laurențiu, un călugăr carmelit din secolul al XVII-lea, scria în cartea sa, Practicarea prezenței lui Dumnezeu: „Nu este necesar să fii mereu la biserică, pentru a fi cu Dumnezeu. Am putea face un oratoriu în inima noastră, unde să ne retragem din timp în timp, pentru a vorbi cu El, în supunere, smerenie și dragoste. Oricine este capabil să poarte asemenea conversații cu Dumnezeu, unii în măsură mai mare, alții în măsură mai mică. El știe ce putem face. Așadar, să începem. Să avem curaj.”

Știu că, pentru a practica prezența lui Dumnezeu cu adevărat, inima trebuie să fie golită de alte lucruri, pentru că Dumnezeu va stăpâni doar asupra inimii; și nu o poate stăpâni dacă ea nu s-a golit de orice altceva, nici nu poate face ce dorește în ea, dacă inima nu s-a păstrat liberă pentru El.”

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #22”