Iată, Eu fac toate lucrurile noi. Acesta este mesajul răscumpărării pe care o avem în Cristos Isus. În Noul Ierusalim nu va mai fi nici plânset, nici durere. Acestea vor fi trecut, pentru că Cel ce domnește, Cel ce șade pe tron a biruit asupra lor. Firește că aceasta se va întâmpla în vremurile de pe urmă, atunci când Isus Se va întoarce ca să domnească pentru totdeauna asupra tuturor puterilor. Până atunci, avem lacrimi în ochi și suferim și ne vedem moartea cu ochii. Însă făgăduința făcută celor ce sunt în Cristos este că Dumnezeu va face toate lucrurile noi, mai presus de moarte, lacrimi și boli.

Kathryn Greene-McCreight, Întunericul, singurul meu însoțitor


Acum, lucrul măreț este acesta: Îi suntem consacrați și dedicați lui Dumnezeu astfel ca ulterior să nu gândim, să nu vorbim, să nu medităm și să nu facem nimic din ceea ce nu ar fi spre gloria Lui… Nu ne aparținem nouă înșine: prin urmare, să nu lăsăm ca rațiunea sau voința noastră să ne conducă faptele sau planurile. Nu ne aparținem nouă înșine: prin urmare, să nu ne facem un scop din a căuta ceea ce este folositor pentru noi ținând seama de carne. Nu ne aparținem nouă înșine: prin urmare, haideți să uităm de noi și de tot ce este al nostru atât cât putem. Dimpotrivă, noi suntem ai lui Dumnezeu: haideți, așadar, să trăim pentru El și să murim pentru El. Noi suntem ai lui Dumnezeu: să lăsăm, așadar, ca înțelepciunea și voința Lui să stăpânească peste toate acțunile noastre. Noi suntem ai lui Dumnezeu: să lăsăm, în consecință, ca toate părțile vieții noastre să tindă înspre El ca singurul nostru scop legitim.

Jean Calvin (1509-1564)


Adu-ne, Doamne, Dumnezeule, la trezirea cea de pe urmă, în sălașul și la porțile cerului, pentru a intra pe poartă și a locui acolo unde nu va fi întuneric sau scânteie orbitoare, ci o singură lumină, mereu aceeași; nu va fi nici zgomot, nici tăcere, ci o muzică mereu aceeași; nu vor fi temeri, nici speranțe, ci mereu aceeași stăpânire; nu vor fi sfârșituri sau începuturi, ci veșnicie neschimbătoare; în locuința slavei și a stăpânirii Tale, o lume fără de sfârșit.

John Donne (1572-1631)


Speranța învierii nu este un simplu optimism, ci ea îndreaptă viața creștină cu fața către viitor, nelăsând-o să stăruiască doar asupra prezentului. Speranța creștină nu îl are în vedere doar pe creștinul individual, și nici doar biserica. Ci ea se referă la întreaga creație, sortită putrezirii din pricina acelui prim păcat: „Blestemat este acum pământul din pricina ta… spini și pălămidă să-ți dea” (Geneza 3:17-18). Acest blestem, extins chiar și asupra pământului și a roadelor sale, va fi desființat în momentul învierii. Întreaga creație va fi răscumpărată din durere și suferință. Plânsul și suspinele nu vor mai fi. Lacrimile ne vor fi șterse. Chiar și creierele împotrivitoare sau insensibile vor fi restaurate.

Kathryn Greene-McCreight, Întunericul, singurul meu însoțitor


Suferința nu este eliminată prin înviere, ci transformată de aceasta. „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi. De asemenea, și firea așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8:18-19). Învierea ne oferă nădejde pentru viitor. Odată cu întoarcerea lui Isus, moartea nu va mai fi. Venirea Sa în slavă va nimici chiar și puterea dușmanului suprem, moartea. Dumnezeu va șterge orice lacrimă. Însă acum încă avem lacrimi în ochi. Trupurile noastre sunt încă pradă morții. Dar în viitorul lui Dumnezeu, „Moarte, vei muri” (John Donne). Iată nădejdea creștină: prin puterea învierii lui Cristos, pârga învierii celor adormiți, vom fi înviați și noi la o viață fericită alături de Dumnezeu.

Kathryn Greene-McCreight, Întunericul, singurul meu însoțitor