Ce am citit în martie 2022


Luna martie a ZBURAT! Nu mi-au ajuns cele 31 de zile ale sale pentru câte aveam în plan să termin de citit, dar am avut niște realizări notabile: am încheiat înregistrările pentru încă un sezon CARTEA E O VIAȚĂ și cu această ocazie am citit câteva cărți deosebite; am revenit la raft la mediateca Institutului francez, ceea ce a însemnat două traiste pline cu cărți și, deci, multe cărți pentru copii în franceză citite luna asta; și am scris primul articol „carte și film” (zic „primul” ca și cum vor mai fi altele, cine știe?) despre un volum minunat.

În total, am citit în luna martie 30 de cărți din categoriile menționate, majoritatea cărți pentru copii, dar și o carte de parenting (care, spre surprinderea unora, pe mine nu m-a impresionat). Iată care au fost!

Prima carte citită în luna martie a fost Henry își ia rămas bun de Edward T. Welch, cu ilustrații de Joe Hox, din colecția „Vestea bună pentru inimi micuțe”, despre care v-am mai povestit în articole anterioare. Tot din această serie am mai citit mai târziu în lună și Caspian supărăciosul. Sunt povestioare terapeutice, cu idei de discuții pentru părinți la sfârșit și versete potrivite situațiilor, pe care le-aș aprecia mai mult dacă ar fi cu personaje UMANE, având în vedere că tratează probleme… UMANE. Înțeleg ideea de detașare și identificare mai ușoară prin povești cu animale, dar pur și simplu eu nu rezonez cu ea. Mai ales când sunt aduse în discuție Biblia și persoana lui Dumnezeu, cred că e riscant să le prezentăm ca atare în gura unor personaje animale. Ce diferență vor mai face copiii între astfel de povești și orice alte povești cu animale care nu au nicio legătură cu credința creștină? Cum își vor da seama că Biblia și Dumnezeu nu sunt o „poveste”, o „invenție”? Da, sigur, le explicăm noi, dar nu mai bine păstrăm aceste subiecte în niște cadre mai realiste de la început?

În aceeași categorie intră și Dumnezeu ne-a dăruit rugăciunea de Lisa Tawn Bergren, cu ilustrații de David Hohn, care face parte dintr-o serie din care am mai citit Dumnezeu ne-a dăruit inimi recunoscătoare, despre care scriam în alt raport. Din nou, nu doar că personajele sunt animale, nu știu din ce motiv i s-a părut autoarei că ar fi potriviți tocmai LUPII! Lui Mihai i s-a părut că arată drăguț ce-i drept, pentru că sunt desenați să arate simpatic, dar totuși…

În cazul acestui volum mi s-a părut bună ideea de a prezenta situații concrete și modul în care să se roage copiii pentru ele, dar cred că putea fi construită pe capitole, pentru că altfel este mult prea lungă și ajunge să pară neverosimilă – ce copii ar sta la discuții o zi întreagă întrebând cum să se roage despre una sau alta? (copii animale pe deasupra! Spuneți-mi că nu am doar eu o problemă cu asta!)

Trecând mai departe…

Tot la începutul lunii am citit surprinzător de repede două volume de C.S. Lewis pe care le vom prezenta într-un episod în curând, și anume, Problema durerii și De ce, Doamne? O radiografie a suferinței. Spun surprinzător, pentru că mă așteptam ca cel puțin Problema durerii să-mi pună mai multe… probleme. Este însă destul de scurtă și m-a captivat destul de repede argumentația sa, pentru că mi s-a părut inedit modul în care a început de la niște lucruri mai generale legate de elementele religiei, pentru a discuta apoi despre bunătatea lui Dumnezeu și a arăta de ce aceasta nu exclude durerea, ba chiar, de ce durerea este firească într-o lume ca a noastră.

Este o argumentație proaspătă (chiar dacă i-am întâlnit argumentele citate deseori în alte cărți pe aceeași temă) pentru că, deși face apel la doctrine creștine fundamentale (persoana lui Isus, doctrina despre iad, despre Cădere), ea se adresează omului căruia nu îi sunt familiare neapărat, care este sceptic cu privire la ele sau chiar ostil. Nu este un mini-tratat teologic (cum nu este niciuna dintre cărțile sale, de altfel), ci este exact ce are nevoie omul de astăzi care, pus în fața durerii din această lume, se întreabă cum de poate coexista cu Binele (un Dumnezeu bun) și, dacă Binele nu există, pe ce bază ne revoltă această durere?

De ce, Doamne? O radiografie a suferinței este un volum extrem de personal, este de fapt jurnalul pe care l-a ținut C.S. Lewis în urma morții soției sale din cauza cancerului. Este un volum care se citește pe nerăsuflate, în ciuda subiectului sensibil și este minunat modul în care putem observa tranziția de la disperarea de la început la calmul din finalul cărții. M-am bucurat că le-am citit una după alta, pentru a putea vedea contrastul dintre prezentarea detașată din argumentația filosofică și descrierea experienței personale a suferinței. În propria suferință, C.S. Lewis nu mai aude niciun „megafon”, ba chiar simte că i s-a închis ușa în nas și s-a și încuiat cu cheia. Cel puțin la început. Mai multe nu vă mai spun, decât că trebuie să ascultați episodul dedicat acestor cărți, care va apărea în câteva săptămâni.

Am terminat apoi în sfârșit volumul 4 din seria „Căsuța din prerie”, Pe malul râului Plum Creek de Laura Ingalls Wilder, în care în sfârșit se întâmplă și niște lucruri mai palpitante. Familia Ingalls se mută într-o casă de pământ pe malul unui râu până au suficiente resurse pentru a construi o casă pe terenul respectiv. Fetele cele mari se duc pentru prima oară la școală, recolta de grâu cu care aveau planuri mari este distrusă de o invazie de lăcuste și au parte de 4 zile la rând de viscol care îl împiedică pe tatăl lor să ajungă acasă.

Din nou, sunt de admirat reziliența acestei familii și dârzenia cu care întâmpină orice dificultate. Obișnuiți să se mulțumească cu puțin, sunt cu adevărat recunoscători pentru toate și se bucură din inimă de lucruri pe care noi le luăm astăzi de-a gata. Mi-am cumpărat deja următorul volum, Pe țărmurile Lacului de Argint, pentru că speram să ajung și la volumul 6 apoi cât timp mai era iarnă, pentru că acela se numește Iarnă îndelungată, dar nu am mai apucat să-l citesc.

După aceea, am citit 40 de cărți de citit ca să crești mare de Pierdomenico Baccalario, cu ilustrații de Andrea Ucini, o selecție de recomandări de cărți pentru copii, care să le insufle dorința de a citi (și mai mult). Mi-a plăcut modul ludic și inedit în care prezintă cărțile, face un fel de fișe de lectură schematice, în care include câte un citat-cheie, detalii din viața autorului sau care au legătură cu scrierea operei respective și face legături cu alte cărți în același gen sau cu filme care abordează aceeași temă.

Ce nu prea pot să-i iert este că nu a inclus în lista lui Micul prinț! În plus, fiind italian, firește că a inclus destule cărți din literatura italiană, câteva însă netraduse în limba română, așa că, din aceste motive, m-am gândit ca, în loc să-i prezint cartea (cum aveam de gând, într-o serie mai amplă despre lectură pe care o am în lucru), ceea ce oricum ar fi fost destul de inutil, să compun propria mea listă de 40 de cărți de citit ca să crești mare. Deja am alcătuit-o, dar vreau să scriu și câte o scurtă motivație pentru fiecare și fiți siguri că Micul prinț nu lipsește din ea!

După cum spuneam, luna trecută am revenit la raft la mediateca Institutului francez chiar pe 8 martie, ceea ce m-a făcut să simt că în sfârșit ne apropiem de normalitate (până acum împrumutul se realiza cu programare și preluare de sacoșe de la poartă)! Bine că de data asta a venit și soțul, pentru că altfel nu știu cum mă întoarceam acasă cu tona de cărți alese de Mihai! Chiar glumeam cu doamna bibliotecară și-i ziceam că ar trebui să vin cu un troler, ca să nu-mi mai rup spatele și umerii cu traiste!

Cred că de dinainte de pandemie nu am mai citit atât de multe din ce am împrumutat cu Mihai. Ultimele dăți chiar nu prea mai fusese interesat să-i citesc ce îi luasem. A contat foarte mult faptul că și-a ales singur ce l-a atras de pe rafturi și apoi faptul că am insistat eu să le citim. Și am reușit să le parcurgem în câteva zile și chiar a revenit deseori la ele să le răsfoiască, ceea ce nu prea mai făcea cu cărțile împrumutate anterior.

Primele pe care le-am citit au fost Kaléidoscopages de Delphine Perret (care ne-a plăcut foarte mult, dar care mi-ar fi greu să spun ce e, propune diferite cuvinte care ar putea descrie aceleași reprezentări grafice sau progresii de ilustrații, e un fel de mini introducere în artă, dar și un fel de vocabular, e ceva inedit și foarte captivant), cărțile mici cu Babar, cele muzicale și Le Grand Livre des peut-être, des si et des pourquoi de Ghislaine Roman și Tom Schamp. Pe aceasta din urmă eu am ales-o și mi-a plăcut foarte mult, pentru că lansează niște întrebări creative și am pozat câteva să vă arăt: Dacă am pune pietre în clepsidre, asta ar împiedica timpul să treacă? De ce nu există decât o noapte între două zile? (Chiar așa!) De ce trebuie să se termine cărțile? Poate pentru plăcerea de a le reîncepe.

În altă zi am citit Le grand livre de guilis de Thierry Dedieu (care l-a amuzat foarte tare încă de la Institut), Belfégor et l’orage de Laurence Bourguignon și Vincent Hardy, Ouf! de Ghislaine Roman și Tom Schamp, Brindille: Les chasseurs d’ombres de Frédéric Brrémaud și Federico Bertolucci (o bandă desenată cam întunecată și sângeroasă pe care el a insistat să o luăm, care însă e primul volum dintr-un duo și nu știu dacă au și continuarea la Institut…) și Je compte dans mon arbre de Peggy Nille.

În ziua următoare am citit alte două cărți alese de mine, Un grand jour de rien de Beatrice Alemagne (tradusă și în română cu titlul Ce faci când nu faci nimic, pe care de-asta am și luat-o, pentru că am vrut să văd cum e înainte să o cumpăr) și Nuit étoilée de Jimmy Liao, o carte premiată minunată, scrisă și ilustrată de un taiwanez, despre singurătate și dorința de apartenență, din care am ținut să vă arăt câteva dintre ilustrațiile superbe (deși pozele mele nu redau nici pe departe culorile extrem de vii ale acestora).

Apoi am citit și Marie de Paris de Isabelle Pellegrini și Françoise Sabatier-Morel, cu care am încheiat cărțile de la Institut și nou-sositele cărți de Matthew Paul Turner, Când a creat Dumnezeu lumea (ilustrată de Gillian Gamble) și Când te-a creat Dumnezeu (ilustrată de David Catrow).

M-am bucurat mult să le văd traduse în limba română, pentru că le aveam de mult timp pe wishlist, de când aflasem de ele de pe blogul lui Ann Voskamp. Sunt cărți cu rimă, pe care însă nu i le-am citit decât o dată lui Mihai, fix în ziua când au sosit. Mi-ar fi plăcut să le fi avut mai de mult pentru el, dar chiar și așa, poate mai revine singur la ele și le mai răsfoiește. Mie mi-a plăcut mai mult cea despre creație, și ca poezie, și ca ilustrații. La cea „verde” mi-ar fi plăcut să alterneze copiii de pe pagini și să fie și băieți. Cartea prezintă o singură fetiță, pe cea de pe copertă și, deși adresarea este directă, către cititor, ca băiat e greu să te identifici văzând-o doar pe acea fetiță pe fiecare pagină.

M-am întors apoi la cărțile pentru emisiune, terminând în sfârșit de citit Cristos și cultura de H. Richard Niebuhr. Sunt foarte mândră de mine că am reușit să parcurg acest volum, deși mi-a luat extrem de mult timp, pentru că discută o temă care mă interesează de ceva timp. M-au ajutat foarte mult studiile introductive care sintetizează ideile principale, pentru că altfel este un volum destul de stufos și mai greu de parcurs. Deja l-am prezentat în episodul de săptămâna trecută, dacă nu l-ați ascultat deja.

După aceea m-am străduit să termin repede, ca să mă încadrez în termenul pentru înregistrări, Castelul interior de Teresa de Ávila, din care, sincer, nu am înțeles mare lucru, dar pe care mi-am dorit să o citesc pentru că o recomanda Sarah Clarkson în Book Girl. Știam eu de ce mă feresc de doamnele mistice catolice! Dacă sunteți curioși însă de stil și conținut, în episodul de mâine puteți să ascultați câteva fragmente.

Mă folosesc și eu de poza făcută de Irina E., că prea le-a aranjat frumos!

Am terminat apoi Ceainicul fermecat și alte basme japoneze, alese și traduse de Raluca Nicolae și ilustrate de Radu Răileanu.

Multe dintre ele îmi erau cunoscute din alte antologii sau erau variațiuni pe teme familiare. Basmele japoneze sunt deseori destul de „domestice”, personajele nu pleacă prea departe de casă și au parte de diverse pățanii sau întâlniri cu supranaturalul, care de cele mai multe ori le oferă ceea ce au nevoie: hrană sau bani pentru hrană, sărăcia fiind o temă predilectă. Nu prea avem de-a face cu prinți, există mai degrabă prințese, și acestea sunt de multe ori divine, nu umane. În basmele japoneze nu simți acea tensiune a pericolului care îl paște pe protagonist, atmosfera este mult mai luminoasă și mai degrabă ghidușă, personajele au rareori parte de probe de trecut și rareori trebuie să salveze pe cineva (în afară de propria piele). Se pune mare preț pe onestitate, cinste, smerenie, cumpătare, disponibilitatea de a ajuta și importanța de a vedea unde ți-e locul.

Despre Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie de Mihai Mănescu, adaptare după scenariul de film de Mihai Mănescu, Matei Dima și Andrei Huțuleac, scrisă în beneficiul HOSPICE Casa Speranței, am scris deja pe larg aici. Cred că a fost cartea mea preferată din luna martie!

Am parcurs luna aceasta și o carte de parenting, pe care o menționam la început, și anume, Pentru părinți: 14 principii biblice care îți pot schimba radical familia de Paul David Tripp (pentru care trebuie să mulțumesc Editurii Scriptum!).

Inițial când a apărut, nu m-a atras, dar apoi am văzut că Andreea Ștefănică i-a făcut o recenzie pozitivă și am zis că merită să-i dau o șansă. Ei bine, i-am dat!

Așa cum mă așteptasem inițial, nu este ceea ce caut eu într-o carte pentru părinți – chestiuni practice. Nu mi s-a părut că este atât de „biblică” pe cât se laudă, pentru că principiile în sine nu se bazează pe citate biblice concrete, ci sunt niște idei generale – care, apropo, ar fi putut fi condensate în mai puține. Iar pasajele biblice pe care chiar le folosește sunt puține (mă așteptam mai mult de la el, fiind și pastor!) și nu au legătură direct cu părințenia – pasaje de genul Psalmul 51 și Matei 28, „Marea trimitere”. Serios??
Autorul pune foarte mult accentul pe faptul că nu poți să faci tu nimic să-ți schimbi copiii, e o chestiune care ține de inima lor și de natura lor păcătoasă pe care numai Dumnezeu o poate schimba. Și soluția ar fi … să-i lași în mâna Domnului și să le arăți îndurare. Ultra-simplific, dar cam asta e ideea generală și asta e cu ce am rămas eu. Se repetă des și repetă sub diverse forme că dacă puteam noi sau copii noștri face una sau alta singuri, nu mai era nevoie să vină Isus și să moară pentru noi.

Prezintă într-adevăr și câteva idei importante, pe care mi le-am notat – de exemplu, am apreciat faptul că îi încurajează pe părinți să fie mai îndurători față de copii, pentru că asta este una dintre luptele mele -, dar nu suficiente încât să spun că mi-a plăcut această carte sau că mi-a spus ceva ce nu găsisem spus mai bine în altă carte. Poate că dacă o citeam acum câțiva ani ar fi avut alt impact asupra mea, cine știe?

Ultima carte citită în luna martie a fost o carte ilustrată foarte frumoasă, pe care o văzusem la Asteroidul B612 și până la urmă am cumpărat-o de pe site-ul editurii, și anume, Șoapta de Pamela Zagarenski.

Închei aici raportul meu pe luna martie, cu speranța ca în luna aprilie să parcurg cât mai multe dintre cărțile pe tema lecturii (cu voce tare, dar nu numai) pe care mi-am propus să le citesc pentru o serie de articole și să mă întorc și la niște ficțiune care mă așteaptă de mult pe rafturi…

Voi ce ați citit la început de primăvară?

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: