Pot stabili limite și să fiu totuși o persoană iubitoare? Nu este egoist să ai granițe? De ce mă simt vinovat și mă cuprinde teama când mă gândesc să stabilesc granițe în viața mea? Ce se întâmplă când cineva este rănit sau deranjat de granițele mele?
Dacă v-ați pus vreodată asemenea întrebări, ei bine, cartea de astăzi cu siguranță vi se adresează – pentru că vom răsfoi cartea Limite (publicată inițial în limba română cu titlul Granițe în relații), în care Dr. Henry Cloud și Dr. John Townsend ne oferă răspunsuri biblice la întrebările de mai sus, precum și la multe altele, arătându-ne cum să stabilim granițe sănătoase în relațiile cu părinții, partenerul de viață, copiii, prietenii, colegii de muncă și chiar cu noi înșine.
Dumnezeu a creat o lume unde fiecare dintre noi trăim „înlăuntrul” ființei noastre; cu alte cuvinte, sălășluim în propriul suflet și suntem responsabili pentru lucrurile care alcătuiesc „persoana noastră”. Proverbe 14:10 spune că „Inima își cunoaște necazurile și niciun străin nu se poate amesteca în bucuria ei”. Trebuie să ne ocupăm de ceea ce se petrece în propriul suflet, iar granițele ne ajută să definim teritoriul care ne aparține. Dacă nu ni se arată parametrii sau dacă învățăm o serie de parametri greșiți, ne paște multă durere.
Biblia spune clar care sunt parametrii noștri și cum să-i protejăm, însă deseori familia noastră sau diferite alte relații din trecut ne induc o stare de confuzie cu privire la aceștia. Pe scurt, spun autorii, granițele ne ajută să ținem răul în exterior și binele în interior. În interiorul granițelor noastre se află sentimentele, atitudinile, convingerile, valorile, alegerile, talentele, dorințele, gândurile, lucruri pe care trebuie să le luăm în stăpânire și de care suntem responsabili.
Dacă până acum am văzut ce este o graniță și care este rostul ei, în următorul capitol al cărții Limite, Dr. Henry Cloud și Dr. John Townsend identifică zece legi ale granițelor pe care ei consideră că este necesar să le deprindem.
Legea nr.1 Legea semănatului și seceratului, sau legea cauzei și efectului. Când Dumnezeu ne spune că vom secera ceea ce am semănat, nu înseamnă că ne pedepsește, ci ne spune cum stau lucrurile în realitate. Adesea persoanele care nu au granițe, perturbă această lege, salvându-i pe cei iresponsabili. Când o persoană e scutită de consecințele naturale ale comportamentului său, i se dă de fapt posibilitatea de a-și perpetua respectivul comportament iresponsabil. Legea semănatului și a seceratului nu a fost abrogată, este tot în vigoare. Doar că nu făptuitorul suferă consecințele, ci altcineva. În zilele noastre persoana care o salvează în permanență pe alta poartă numele de codependent. Oamenii codependenți atrag asupra lor înșiși insulte și durere, atunci când îi confruntă pe cei iresponsabili. Dar de fapt tot ce trebuie să facă este să nu mai întrerupă Legea semănatului și seceratului în viața altei persoane.
Legea nr 2 este legea responsabilității. Ea presupune iubirea față de semeni; însă trebuie să ne iubim unul pe altul, nu să fim altul. Suntem responsabili față de altii, nu pentru alții. Nu pot să gândesc în locul tău. Nu pot să rezolv problemele în locul tău. Tu ești responsabil pentru tine însuți. Eu sunt responsabil pentru mine însumi. Un alt aspect al conceptului de a fi responsabil „față de” este acela de a pune limite comportamentului distructiv și iresponsabil al celeilalte persoane. Un fir roșu puternic ce străbate Biblia subliniază faptul că trebuie să dăruiești nevoilor și să pui limite păcatului. Granițele te ajută să faci exact acest lucru.
Deși nu ai în tine însuți sau prin tine puterea de a sparge tiparele nesănătoase, ai totuși puterea de a face anumite lucruri care îți vor aduce mai târziu roadele biruinței. Ai puterea de a accepta adevărul despre problemele tale. Ai puterea de a-ți recunoaște neputința înaintea lui Dumnezeu. Ai puterea de a te smeri și de a le cere, lui Dumnezeu și celor din jurul tău, să te ajute în privința pe rănilor pe care le-ai dobândit în perioada de creștere și dezvoltare, precum și în privința nevoilor din copilărie, rămase nerezolvate.
Legea respectului este legea nr. 4 a limitelor. Preocuparea noastră reală pentru ceilalți nu ar trebui să fie „Fac ei ceea ce aș face eu dacă aș fi în locul lor sau fac ceea ce vreau eu să facă?”, ci „Oare se simt cu adevărat liberi să aleagă?” Atunci când acceptăm libertatea celorlalți, nu ne mâniem, nu ne simțim vinovați și nici nu ne retragem iubirea, dacă ei fixează granițe în raportarea la noi. Când acceptăm libertatea celorlalți, ne simțim mai bine față de propria noastră libertate.
Legea a cincea este legea motivației. Noi am fost chemați la libertate, iar această libertate are drept consecință recunoștința, o inimă plină de dă pe deasupra și iubirea pentru cei din jur. Dacă dăruiești cu mărinimie, vei primi o mare răsplată. Cu adevărat, este mai ferice să dai decât să primești. Dacă actul tău de a dărui nu duce la bucurie, trebuie să reexaminezi Legea motivației.
Legea evaluării, legea a șasea, presupune să evaluezi efectele stabilirii unor granițe și să fii responsabil față de cealaltă persoană. Trebuie să evaluăm durerea pe care confruntarea inițiată de noi o provoacă altora. Trebuie să înțelegem cum poate această durere să le fie de ajutor și uneori, chiar să însemne cel mai bun lucru pe care-l puteam face pentru ei și pentru relația noastră. Trebuie să evaluăm durerea într-o lumină pozitivă.
Legea a opta a limitelor este legea invidiei. Cum poate tocmai invidia să fie o lege? Invidia este un semnal că-ți lipsește ceva. Iar în momentul acela, ar trebui să-L rogi pe Dumnezeu să te ajute să înțelegi ce-ți displace, de ce nu ai lucrul respectiv, care ți-a stârnit invidia și dacă ți-l dorești cu adevărat. Cere-I Lui să-ți arate ce trebuie să facă ca să ajungi acolo sau cum să renunți la respectiva dorință.
De multe ori ne confruntăm cu probleme legate de granițe deoarece ne lipsește inițiativa – capacitatea dată de Dumnezeu de a ne autopropulsa în viață. De aceea, legea a 9-a este legea activității. Știm că Dumnezeu nu este rău cu oamenii care se tem; Scriptura abundă de exemple ale compasiunii Sale. Dar El nu va valida pasivitatea. Faptul că nici măcar nu încerci, nu va da cu niciun chip un rezultat bun: răul va triumfa.
Conceptul de granițe, în ansamblul său, are de-a face cu faptul că noi existăm în relații. Prin urmare, granițele sunt legate de relații și, finalmente, de iubire. Iată de ce este atât de importantă Legea expunerii, legea a zecea. Granițele noastre sunt afectate de păcat; ele „își ratează ținta” și trebuie aduse la lumină, pentru ca Dumnezeu să le vindece, iar cei din jur să beneficieze de pe urma lor. Aceasta este calea spre adevărata iubire: comunică-ți granițele în mod deschis.
O secțiune foarte importantă a cărții discută despre miturile despre granițe. Unii cred că dacă stabilesc granițe, înseamnă că sunt egoiști, sau că granițele sunt un semn de nesupunere. Mulți creștini se tem că stabilirea și menținerea unor limite semnalează răzvrătire sau neascultare. Adevărul are însă puterea de a-ți schimba viața: lipsa granițelor este adesea un semn al neascultării. Indivizii cu limite nesigure sunt deseori complianți pe dinafară, dar răzvrătiți și resentimentari, pe dinăuntru. Ei ar dori să poată spune „nu”, însă le e teamă.
Un alt mit este teama că dacă încep să stabilesc limite, voi fi rănit de cei din jur. Granițele sunt un fel de „hârtie de turnesol” cu care poți testa calitatea relațiilor. Acele persoane din viața noastră care ne pot respecta granițele, vor prețui dorințele, opiniile și independența noastră. Cei care care nu pot respecta granițele, ne dau de înțeles prin aceasta că nu prețuiesc „nu”-ul nostru.
Pe de altă parte, există teama că dacă stabilesc granițe, îi voi răni pe ceilalți. Problema e că uneori noi considerăm granițele drept o armă ofensivă. Granițele adecvate nu controlează, nu atacă și nici nu rănesc pe nimeni. Ele pur și simplu nu lasă ca lucrurile tale de preț să-ți fie luate într-un moment nepotrivit.
După legile granițelor și miturile legate de granițe, Dr. Henry Cloud și Dr. John Townsend aplică ideea de graniță în aspectele concrete ale relațiilor noastre. Mai întâi ei abordează ideea de granițe față de familie, un subiect critic pentru că ea poate fi principala sursă de idei greșite despre granițe. De asemenea, ei pot încerca să pună stăpânire pe noi pentru că sunt „familia” și consideră că așa au dreptul, așa că ne poate fi extrem de greu să punem limite față de această categorie de relații.
Atunci când reacționezi față de un lucru pe care cineva l-a spus sau l-a făcut, s-ar putea ca de fapt să ai o problemă cu granițele, explică autorii. Dacă o persoană poate să provoace adevărate ravagii în tine, făcând sau spunând un anumit lucru, atunci ea deține controlul asupra ta, la momentul respectiv, iar granițele tale s-au disipat. Atunci când răspunzi, rămâi în control și dispui în continuare de opțiuni și alegeri.
Dacă simți că începi să reacționezi, fă un pas înapoi și caută să-ți redobândești stăpânirea de sine, pentru ca membrii familiei tale să nu te poată constrânge să spui sau să faci ceva ce nu ai vrea, ceva care ți-ar călca independența. Și dacă ți-ai păstrat granițele în bună stare, alege cea mai bună soluție. Diferența dintre a răspunde și a reacționa este alegerea. Când reacționezi, ei dețin controlul. Când răspunzi, tu îl deții.
În relațiile de prietenie se pot evidenția uneori perechi de complianți cu insensibili, sau complianți cu controlatori, de aceea chiar și aici este necesară evaluarea și construirea granițelor față de unii prieteni, pentru a salva de la declin relațiile importante.
Căsnicia este domeniul unde, pe lângă familia de origine, granițele pot devin foarte neclare, în special acolo unde nu există o înțelegere corectă a rolurilor în cadrul relației. Mi s-a părut foarte util de subliniat că în acest tip de relație este foarte importantă dezvăluirea granițelor. Retragerea, comportamentul pasiv-agresiv, sau alte căi pasive nu fac decât să distrugă relația. Însă granițele legate de distanța fizică, emoțională, timpul și alte relații trebuie communicate clar și vor duce la o și mai mare intimitate între soți.
În capitolul „Granițele și copiii”, autorii abordează tipurile de granițe și scopul lor în fiecare etapă de vârstă. Este un subiect delicat, pentru că granițele învățate sau nu în copilărie îi vor modela pentru mai târziu, iar cei care nu au înțeles care sunt limitele și cum trebuie ele stabilite, vor avea mari probleme mai târziu în a învăța aceste deprinderi.
Și munca ne poate pune în pericol granițele dacă nu avem niște priorități clare. Însă dacă vom considera munca un parteneriat între noi și Dumnezeu, un mod de a ne valorifica darurile, cu siguranță problema granițelor în sfera muncii va deveni mult mai ușor de rezolvat.
Întrerupe viața vreodată evoluția persoanei cu granițe mature? Nu vor fi și încercări, complicații și oameni care vor vrea să urmez calea lor, și nu pe cea a lui Dumnezeu? Cu siguranță vor fi. Însă persoana care are limite mature înțelege acest lucru, îi face loc și îl lasă să se petreacă. Și știe că, de va fi nevoie, în inima sa așteaptă un „nu”, gata să fie folosit. Nu pentru atac. Nu pentru a-l pedepsi pe celălalt. Ci pentru a ne proteja și a ne dezvolta timpul, talentele și comorile pe care Dumnezeu ni le-a destinat. Așa se încheie cartea Limite sau Granițe în relații de Dr.Henry Cloud și Dr.John Townsend. O problemă foarte importantă din punctul meu de vedere, pe care o ridică autorii, este motivația cu care ceilalți ne pot primejdui granițele. Familia are, într-adevăr, capacitatea de a ne dărâma chiar și cele mai bine construite granițe, pentru că este „familia”. Iar unii vin chiar cu argumente din Biblie care, în opinia lor, par să le susțină agresivitatea, manipularea sau propria lor lipsă de control și de granițe. Aceasta este o problemă pe care am identificat-o de foarte multe ori în biserică, și este specifică acestui mediu. Doar aici poți întâlni mesaje de vinovăție precum „cum poți să mai zici că ești creștin dacă…” sau „cred că ai o problemă spirituală dacă te comporți în felul acesta…”. Oamenii fără limite pot părea mai iubitori, mai slujitori sau spirituali, când de fapt nimeni nu știe cine sau ce îi motivează sau manipulează. Am întâlnit de foarte multe ori situații în care versete sau principii biblice erau răstălmăcite în încercarea de a distruge granițele, mie sau altora din jurul meu, așa că părțile legate de opoziția față de granițe, și de miturile legate de granițe au reprezentat un real semnal de alarmă. Cartea Limite m-a ajutat pe mine să dau un nume concret mulțimii de probleme în mijlocul cărora m-aș fi pierdut, fără o țintă precisă sau un rezultat. Însă așa mi-am dat seama că multe probleme au la bază lipsa granițelor, mai ales incapacitatea sau teama mea de a le construi sau de a le menține. Cartea explică niște mecanisme des întâlnite în relații și se referă la toate tipurile de relații umane, deci este o carte bună pentru toți – tineri sau nu, căsătoriți sau celibatari, angajați, părinți. Îmi place modul foarte clar și structurat în care și-au organizat autorii materialul și folosirea înțeleaptă și eficientă a versetelor biblice, exact acolo unde e cazul, fără a supra-spiritualiza sau a le scoate din context pentru a-și susține ideile.
În final, ne rugăm ca granițele noastre biblice să neconducă spre o viață de dragoste, libertate, responsabilitate și slujire.
Puteți asculta episodul în întregime aici:
CARTEA E O VIAȚĂ 