Ce am citit în decembrie 2022 + Top 2022


Dacă ar fi să încadrez în câteva categorii cărțile citite în luna decembrie acestea ar fi cărți pentru copii în franceză, cărți pentru copii în română, cărți festive și diverse. În total, 33 de cărți.

După un început de lună cu multe noutăți luate de la Gaudeamus, ritmul a mai încetinit pe parcurs din cauza bolilor din familie, dar și pentru că în această lună am sărbătorit nu doar Crăciunul și finalul de an, ci și ziua mea.

Deși, din nou, nu am terminat tot ce mi-aș fi dorit să termin de citit în această lună (în acest an?), au fost câteva cărți care chiar mi-au plăcut mult și despre care o să vă povestesc în cele ce urmează.

Bineînțeles, la final o să vă arăt și topul cărților mele preferate din fiecare lună în parte, care coincid doar în parte cu ce voi recomanda în lista de început de an „O carte pe lună”.

Prima carte citită în luna decembrie a fost una pe care i-am dat-o cadou lui Mihai de „Moș Nicolae” – Sfântul Nicolae și nouă monede de aur de Jim Forest, cu ilustrații de Vladislav Andrejev.

Am ținut foarte mult anul acesta să facem distincția între ce este adevărat și ce nu este cu privire la „Moși”, așa că această carte mi s-a părut foarte potrivită pentru a învăța despre originile din istorie atât ale lui Moș Nicolae, cât și ale lui Moș Crăciun.

Nu știu de ce, dar pe mine m-a impresionat foarte tare această cărticică, i-am citit-o lui Mihai cu un nod în gât. El nu știu cât de impresionat a fost, dar eu cred că merită să o adăugați în bibliotecă, chiar și doar pentru voi înșivă.

Am parcurs apoi Târgușorul din prerie de Laura Ingalls Wilder, al șaptelea volum din seria „Căsuța din prerie”, unul dintre cele mai vesele ale seriei. Fetele Ingalls merg la școală, Mary, sora cea mai mare, pleacă la un liceu pentru nevăzători, datorită banilor strânși de Laura muncind în oraș, iar Laura obține certificatul de învățătoare. De asemenea, aceasta începe să interacționeze cu Almanzo Wilder, cel care îi va deveni soț.

M-am apucat apoi imediat de următorul volum și ultimul tradus în limba română, Fericiții ani de aur. Sunt ultimii ani petrecuți de Laura în casa părintească, cu o mică pauză în care predă într-o altă așezare și trebuie să facă naveta doar în weekend acasă și, într-adevăr, acești ani au o aură aparte. Simți gustul dulce-amărui al maturizării, dar și al iminenței plecării de acasă. Laura și-ar dori să rămână pentru totdeauna acasă, dar știe că acest lucru nu este posibil și, mai ales, s-a cam săturat de predat.

Comandasem volumul 9 – The First Four Years în engleză, pentru că aflasem cu stupoare că nu va fi tradus în română. Iată justificarea editurii: „Volumul 9 al variantei originale, publicat postum și nerevizuit, pare aproape o demitizare, alt stil, alt duh, plină de întâmplări tragice. Am ales să nu-l publicăm.”

Eu l-am citit și nu sunt de acord. Deși mi s-a părut mai dificil de parcurs în engleză din cauza pasajelor mai tehnice despre treierarea grâului sau tranzacțiile lor economice și că unele evenimente au fost descrise mai la repezeală, mesajul pe care mi l-a transmis în ciuda multelor greutăți descrise a fost același prezent în toată seria – reziliența și perseverența în ciuda oricărui obstacol.

E drăguț să vedem cum s-a așezat Laura la casa ei, cu un viitor luminos înainte. Dar este mai realist și încurajator totodată să vezi cum face față vieții atunci când totul se întunecă – când recoltele sunt distruse de grindină sau secetă, când datoriile se adună, când boala îi doboară. Nu poți să dai la o parte așa ceva pe motiv că e tragic și să alegi să nu le spui povestea întreagă! Cred că povestea lor are mai mult impact tocmai datorită acestui ultim volum care se încheie în spiritul optimist al pionierilor americani:

Urma să fie o luptă să câștige în această afacere cu agricultura, dar, în mod ciudat, ea a simțit că duhul i se însuflețește la gândul acestei încercări.

Optimismul incurabil al fermierului care-și aruncă sămânța pe pământ în fiecare primăvară, pariind pe ea și pe timpul său împotriva elementelor naturii, părea să se împletească în mod inextricabil cu crezul strămoșilor săi pionieri cum că „este mai bine mai departe încolo” – numai că în loc să fie mai departe în spațiu, era mai departe în timp, dincolo de orizontul anilor ce le stăteau înainte în locul orizontului vestului îndepărtat.

Ea încă era o pionieră și putea înțelege dragostea lui Manly pentru pământ prin felul în care o atrăgea pe ea însăși.

Toate aceste concluzii vin după greutățile înșirate mai sus și 4 ani la rând de eșec în ale agriculturii. De ce să nu publici ceva care să-ți dea imboldul să continui în ciuda eșecului repetat? (Între noi fie vorba, și eu mă mir de disponibilitatea lor de a încerca din nou și din nou, deși era clar, în unele privințe, că nu vor avea succes.) Vă las pe voi să judecați dacă editura are dreptate sau nu.

Între timp i-am mai citit lui Mihai în câteva reprize de lectură în zile diferite cărțile împrumutate de la Institutul francez: La Légende de Saint Nicolas de Robert Giraud și Julia Wauters (mult prea neverosimilă, nu mi-a plăcut), Le loup qui fêtait son anniversaire, Le loup qui s’aimait beaucoup trop, Le Loup qui explorait Paris, Le loup qui cherchait une amoureuse, Le loup qui aimait les arbres, Le loup qui avait la tête dans les étoiles, Le loup qui n’aimait pas Noël de Orianne Lallemand și Eleonore Thuillier, Mini-Loup et la dent de lait de Philippe Matter, Les animaux de Lou: Tu es chou, Petit Chat! de Mymi Doinet și Mélanie Allag, Les animaux de Lou: D’où tu viens, Petit Chien? și Mes premières lectures 100 % syllabiques Larousse – L’anniversaire de Giulia Levallois, Hélène Heffner, Cécilia Stenmark (o serie foarte drăguță pentru cititorii începători).

La începutul lunii ne-am dus la Târgul de Carte Gaudeamus, de unde am luat multe cărți noi pentru copii, dintre care am citit în această lună (împreună sau separat): Chiri și Chiriri – Povestea mării de Kaia Doi (adorabilă!), Familia Șoricel merge la culcare de Kazuo Iwamura, Buhuță la el acasă de Arnold Lobel (o carte cu care să te culcușești, care te mângâie pe suflet, atât de plină de candoare este!), Apolodor pe crestele Carpaților de Florin Bican, cu ilustrații de Dan Ungureanu (Mihai încă nu a avut chef să o citim pe toată, dar mie mi-a plăcut).

M-am supărat puțin că a apucat să citească singur Crăciun în satul Hărmălaia de Astrid Lindgren și Ilon Wikland, așa că am citit-o singură, consolându-mă cu niște ciocolată de la Viena :)). Dar mai târziu, în aceeași zi, am citit-o cu voce tare întregii familii și a zis că a înțeles-o mai bine.

Are așa o atmosferă faină și tihnită cartea asta, cu grafica ei retro și atitudinea plină de voie bună și de mulțumire a personajelor, încât a urcat repede în topul cărților mele preferate de Crăciun. Momentan tirajul este epuizat, dar căutați-o la anul, cu siguranță o vor readuce în stoc!

Povestea băiatului care transformă în ciocolată tot ce atinge de Patrick Skene Catling este o altă carte pe care am început-o împreună, dar am terminat-o separat, Mihai înaintea mea, atât de captivat a fost de ea!

Pe mine nu pot să spun că m-a dat pe spate, mi s-a părut cam exagerată și prea moralizatoare, dar pentru 7-8 ani, e exact ce trebuie.

Cu cea mai recentă carte a Ioanei Pârvulescu (și prima ei carte pentru copii), Invizibilii, m-am delectat singură și nu m-am supărat :)).

Laura, personajul principal, nu reușește să învețe literele și cititul, dar într-o zi va porni într-o călătorie în care, prin intermediul câtorva mari cărți pentru copii, va descoperi cum, literă cu literă se formează cuvinte, și din cuvinte povești și cum ți se schimbă viața datorită lor.

În ceea ce privește cărțile festive, am citit Advent – Gânduri în preajma Crăciunului de Vlad Crîznic și Adelina Ghilea (mult mai bun decât devoționalul lor de Lent, dar nu cu mult mai revelator), Marele atlas al Crăciunului de Alex Palmer (mi s-a părut foarte interesant să citesc despre diverse obiceiuri cu ocazia sărbătorilor de iarnă, chiar dacă multe dintre cele incluse sunt cam aberante și nu au legătură strict cu Crăciunul; preferatul meu este obiceiul islandezilor de a-și oferi cadou cărți de Ajun) și Cele mai frumoase povești de Crăciun de Gianni Rodari (drăguță, dar nimic memorabil).

Tot în categoria cărților „festive” se încadrează și Crăciunul Domnișoarei Poimâine de Adina Rosetti, Ziua în care Dumnezeu S-a făcut om, ilustrată de Serioja Popov și CuMinte de Crăciun – Cadouri-surpriză pentru Ema și Eric de Ioana Chicet-Macoveiciuc – mi-a plăcut că încearcă să combată ideea că numai copiii „cuminți” primesc cadouri de Crăciun. Toți greșim, inclusiv Moș Crăciun (în carte), ceea ce nu e departe de concepția creștină cu privire la natura umană.

Dacă ne străduim noi înșine să facem fapte bune care să se adune în contul „Moșului”, ca să primim cadouri, la fel ca Ema și Eric, nu vom ști niciodată dacă am adunat suficiente pentru a fi siguri că am fost „cuminți”. Soluția pe care o găsește autoarea e practic o mai mare îngăduință față de noi înșine și față de ceilalți. Soluția reală, aș adăuga eu, este venirea lui Isus, Dumnezeu care S-a făcut om, în care avem „iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său”.

Am luat apoi o pauză de la cărțile de sezon și am mai citit două dintre noutățile de la Gaudeamus: Mominii și pălăria magică de de Alex Haridi și Cecilia Davidsson, după o poveste de Tove Jansson, ilustrații de Cecilia Heikkilä, Tove Jansson și De ce și-a pierdut Balaurul tableta… și alte întâmplări fantastice de Adina Rosetti (care chiar mi s-a părut ingenioasă, amuzantă și captivantă).

Fix înainte de Crăciun am primit ultimul colet de la Clubul de Carte Nemi ce conținea Spiridușa adevărului de Matt Haig, cu ilustrații de Chris Mould. Eu o citisem mai demult în engleză, dar la acestă recitire mi-a plăcut mai mult, pentru că am fost mai atentă.

Spiridușa adevărului este blestemată să spună mereu… adevărul și ei i se pare o povară acest lucru, pentru că spune întotdeauna ce gândește, chiar dacă asta îi poate răni pe cei din jur. Adevărul se va dovedi însă o armă eficace împotriva unui trol și, în final, când se întâlnește cu Aada, o fetiță destul de tristă, Spiridușa învață că poți spune adevărul oferind în același timp speranță.

(Nu am mai pus la socoteală că i-am citit din nou anul acesta lui Mihai Surpriză de Crăciun pentru Findus de Sven Nordqvist și că am recitit cu toată familia devoționalul Emmanuel de Ruth Chou Simons, pe care îl citisem deja pentru a-l prezenta în emisiune.)

În Ajun de Crăciun am citit volumul grafic I Will Judge You By Your Bookshelf de Grant Snider.

Când mi-am cumpărat-o astă-vară și am citit câteva pagini din ea, am râs în hohote de una singură. Acum nu am mai râs, pentru că deja știam destule poante, dar tot mi s-a părut foarte savuros și ingenios felul în care s-a jucat cu sensul cuvintelor pentru a ilustra dragostea de cărți și dorința de a le scrie. Iată câteva mostre mai jos.

De Crăciun am citit două cărți ilustrate primite cadou de către Mihai de la bunica lui, dar pe care el mi le-a pasat mie: Protectorul copacului – poveste inspirată de arta lui Gustav Klimt de Myriam Ouyessad, ilustrată de Anja Klauss și Micul Nun – poveste inspirată din arta egipteană de Géraldine Elschner, ilustrată de Anja Klauss, două cărți deosebite care cultivă gustul pentru frumos și atenția la detalii, care nu doar că sunt ilustrate superb, dar și oferă la final informații interesante legate de arta din care se inspiră și de procesul creativ.

După aceea am avut dorința lăudabilă de a termina de citit cărțile începute de mult timp, printre care se afla și Ghiblioteque: An Unofficial Guide to the Movies of Studio Ghibli de Michael Leader și Jake Cunningham, pe care o începusem anul trecut fix în aceeași perioadă, dorind să o parcurg odată cu vizionarea filmelor. Am reușit o vreme, după care nu am mai putut și am lăsat-o deoparte. Am reluat-o acum și m-am delectat cu ea vreo două zile, alături de o cană asortată plină cu… Theraflu Max :)).

Și iată de ce nu am mai terminat decât încă o carte anul acesta, și anume, Doar pentru femei – Un ghid simplu despre viața lăuntrică a bărbaților de Shaunti Feldhahn (în timp ce soțul meu a citit varianta pentru bărbați, Doar pentru bărbați – Un ghid simplu despre viața lăuntrică a femeilor de Shaunti și Jeff Feldhahn).

Reacția mea inițială când au apărut aceste cărți a fost mai întâi de derută la cum sunt gândite coperțile și titlurile – ceea ce e doar penttu femei e despre bărbați și invers – , urmată de gândul „oh, nu alte cărți cu stereotipii de gen!”.

Apoi mi-a venit în gând să le cer editurii (mulțumim, Scriptum!) și să-l invit și pe soțul meu să citească și să ne fie invitat în emisiune și să descoperim dacă și în ce măsură ceea ce scriu acești autori ni se aplică sau nu.

Nu știu cum vom proceda în episod – dacă îl vom face! – , aștept și părerea Irinei E., dar, cu toată diplomația cu care pot spune ceva despre ea, având în vedere colaborarea noastră cu Editura Scriptum, concluzia mea (și a soțului) este că reacția și reținerea mea inițiale au fost fondate. Cred că există cărți cu adevărat valoroase pe acest subiect (inclusiv la Editura Scriptum!), dar asta nu face parte dintre ele!

Nu cred că putem sau că e bine să disociem anumite nevoi/dorințe în funcție de sex – ambele sexe au nevoie de respect, nu doar bărbații (o întreagă discuție aici, autoarea face distincție între dragoste și respect, ori, dragostea implică respect!), pentru ambele sexe sexul este „un lucru emoțional” etc.

Capitolul despre romantism mi s-a părut de-a dreptul pueril – cică pentru bărbați ar fi „romantic” ca cei doi să facă o drumeție, să joace o partidă de golf etc.. Iar capitolul despre grija pentru propria persoană mi s-a părut că a fost abordat într-un mod degradant față de femei și mi s-a părut inadmisibil că nu există un capitol similar în cartea pentru bărbați.

Ca să nu mai zic că în afară de trei studii citate, autoarea nu citează decât alte două cărți scrise tot de ea însăși și marele sondaj din care oferă extrase pe parcursul cărții (sondaj care nu este foarte reușit nici el, mai ales din ce reiese în cartea pentru bărbați).

Și când vezi că aceste cărți au recenzii atât de bune și sunt atât de lăudate și oamenii par să fi descoperit apa caldă datorită lor, te cam pune pe gânduri…

Mă opresc aici, pentru că vreau să o citesc și pe cea despre femei scrisă pentru bărbați, ca să mă mai înfurii nițel și pe seama ei, pardon, ca să am o imagine de ansamblu completă!

Aici se încheie ultimul meu raport pe anul 2022 și iată care este topul meu final pe fiecare lună:

Ianuarie: House of Dreams: The Life of L.M. Montgomery de Liz Rosenberg/ Cu dragoste, – Scrisorile personale și povestea de dragoste dintre Jim și Elisabeth Elliot de Valerie Elliot-Shepard

Februarie: Refractions. A Journey of Faith, Art and Culture și Culture Care: Reconnecting with Beauty for Our Common Life de Makoto Fujimura

Martie: Problema durerii și De ce, Doamne? O radiografie a suferinței de C.S. Lewis/ Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie de Mihai Mănescu

Aprilie: The Read-Aloud Family de Sarah Mackenzie/ Emily Climbs de L.M. Montgomery

Mai: Îndrăgostită de cărți de Debbie Tung/ Emily’s Quest de L.M. Montgomery/ Vine vacanța cu trenul din Franța de Adina Popescu

Iunie:  Vacanța lui Nor de Ileana și Maria Surducan/ Unde este Anne Frank de Ari Folman și Lena Guberman/  Bătrânul din Lună de Grace Lin

Iulie:  Cum să vorbești cu copiii tăi despre Dumnezeu de Natasha Crain

August: Lămpița și băiatul-sirenă de Annet Schaap/ Cronicile din Avonlea de L.M. Montgomery

Septembrie: Secretele Parisului de Natasha Lester/ Șase cocori stacojii de Elizabeth Lim

Octombrie: O limbă venită de departe de Akira Mizubayashi

Noiembrie: Iarnă îndelungată de Laura Ingalls Wilder

Decembrie: Invizibilii de Ioana Pârvulescu

În total am citit 358 de cărți (pe Goodreads apar mai puține, pentru că nu există în baza lor toate cărțile), ceea ce spune ceva și nu prea. Într-o proporție foarte mare este vorba despre cărți pentru copii, unele cu foarte puțin scris. Probabil că doar o treime sunt cărți mai consistente, așa că nu vă lăsați intimidați de aceste cifre. Nu contează numărul de cărți, ci valoarea lor și ce învățăm din ele, iar eu simt că anul acesta am descoperit mult mai puține cărți care s-au lipit de sufletul meu decât în alți ani.

Am însă un teanc de cărți nou-nouțe cu care abia aștept să încep anul 2023, așa că nu-mi mai rămâne decât să vă doresc și vouă ce-mi doresc și mie: un an plin de lecturi valoroase!

Care au fost cărțile voastre preferate din anul 2022?

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: