Anul acesta în luna decembrie am citit mai multe cărți festive decât în oricare alt an de până acum. Pe lângă cărțile de sezon acumulate în ultimii 6 ani pentru Mihai, anul acesta am avut și un Calendar de Advent Disney cu 24 de cărticele și am avut și eu câteva titluri festive păstrate special pentru această lună (nu toate dintre ele pentru copii! :)) ). În plus, am mai avut și câteva cărți și reviste împrumutate de la Institutul francez.
De aceea, mi-a fost cam greu să calculez și să decid câte cărți (să spun că) am citit de fapt în luna decembrie. Până la urmă, m-am hotărât să includ doar titlurile noi (deși, dacă ne urmăriți de ceva vreme, ați văzut deja că pentru mine a fost anul „recitirilor”), așa că am ajuns la numărul de 19 cărți citite în luna decembrie, dintre care „una” este, de fapt, calendarul (deci, teoretic, 24 de alte cărticele) și au mai fost încă 26 de cărți de Crăciun și 2 reviste. Faceți voi calculele dacă vreți, ce știu e că i-am citit foarte mult lui Mihai și m-am bucurat din plin de aceste momente și de faptul că am citit și pentru mine niște cărți faine.
Dacă vreți să le vedeți pe toate, puteți vizita pagina mea de Instagram @irinatranca, unde am documentat lecturile de Advent de anul acesta.
La final, am făcut și un top pe luni al cărților citite anul acesta – aș zice că a fost un an bun din acest punct de vedere, în unele luni mi-a fost greu să mă decid care a fost preferata.
Ca să n-o mai lungim, iată ce am citit în luna decembrie 2021.
Prima carte terminată în luna decembrie a fost Căsuța din prerie de Laura Ingalls Wilder, al treilea volum al seriei, o carte care mi-a luat rușinos de mult timp să o parcurg.
Mă așteptam ca volumul care dă titlul seriei să fie cel mai bun dintre cele de până acum, dar nu a fost chiar așa. Se continuă același stil în care sunt descrise cu lux de amănunte tot ce meșterește tatăl Laurei pentru noua lor casă din prerie, de la casa în sine, până la sobă și puț pentru fântână. Când rămân copiii doar cu mama în casa fără ferestre și ușă și sunt înconjurați de lupi e unul dintre punctele într-adevăr mai palpitante, în rest, ritmul acțiunii e cam greoi. Momentul meu preferat din toate cărțile seriei de până acum este însă Crăciunul, pentru că este înduioșător de fiecare dată să vezi ce cadouri simple (și mai degrabă utile) își făceau și cât de extaziați erau de ele, fie că erau doar niște căni de metal și niște acadele cum se întâmplă în volumul de față (când nici nu mai sperau că vor mai primi ceva), fie că e vorba de niște accesorii de iarnă croșetate chiar de mama.
Continui însă seria (mi-am luat volumul următor tot de la Asteroidul B612) pentru că îmi place atmosfera și îmi place să văd reziliența personajelor și modul în care își duc traiul în locuri izolate de confortul urban (și chiar sătesc) și reușesc să se susțină din resurse proprii, cu tot cu copii și bebeluși!
Nici nu-mi vine să cred că am scris atât despre această carte!
Am trecut apoi și eu la niște cărți „de sezon”. Primele două au același titlu, ambele sunt scrise de femei, dar sunt cum nu se poate mai diferite una de cealaltă!
Sora de zăpadă de Emma Carroll spune povestea lui Pearl Granger, a cărei soră, Agnes, a murit mai de mult și a cărei siluetă o recrează din zăpadă la fiecare Crăciun.
Familia ei este tare săracă, dar când primesc o scrisoare cu privire la testamentul unchiului lui Pearl, toți speră că soarta le va surâde în sfârșit. Convinși că vor avea în sfârșit bani, mama o trimite să ia pe datorie ingredientele pentru desertul de Crăciun, dar Pearl este refuzată și mai ajunge și accidentată și din cauza zăpezii abundente este împiedicată să mai ajungă acasă. Rămânând peste noapte în casa unor vecini bogați și observându-le pe fiicele acestora răsfățându-se și sclifosindu-se și fiind răutăcioase una cu cealaltă, Pearl descoperă că nu contează abundența lucrurilor materiale, atâta timp cât ai pe cineva drag alături. Finalul este neașteptat și foarte înduioșător!
Sora de zăpadă de Maja Lunde, cu ilustrații absolut senzaționale de Lisa Aisato, m-a răvășit complet!
Din nou avem de-a face cu o familie în care o soră mai mare a murit, chiar în vara anului în care este plasată povestea, iar la vreo două săptămâni înainte de Crăciun sunt încă cu toții foarte afectați, mai ales părinții. Kristian, băiatul mijlociu, o întâlnește la bazinul de înot pe Hedvig, o fetiță cu gura până la urechi, vorbăreață și plină de veselie, care îi redă speranța că poate totuși vor putea avea parte de Crăciun anul acesta.
De la prima fărâmă de speranță și până la împlinirea ei este însă o cale mai lungă și mai dureroasă decât mă așteptam, după ce în prima parte a cărții eram extaziată de ilustrațiile minunate și de atmosfera festivă de-acasă de la Hedvig, pentru ca apoi lucrurile să ia o întorsătură cu totul neașteptată și mult mai gravă și întunecată. Se termină cu bine, nu vă speriați, dar pregătiți-vă pentru multe surprize! Pentru mine a fost cartea perfectă de Advent, în care se întrepătrund întunericul și lumina, bucuria și tristețea, speranța și durerea, partea luminoasă câștigând în final. Profunzimea și frumusețea acestei cărți nu le-am regăsit în niciuna dintre celelalte cărți citite luna aceasta, deși am citit chiar și niște L.M. Montgomery!
Am vrut să trec apoi la ceva mai ușurel și mai vesel, așa că am citit Omul de zăpadă. O poveste inspirată de cartea lui Raymond Briggs de Michael Morpurgo. Povestea mută a lui Raymond Briggs este aceasta și o avem și pe aia, dar eram curioasă să văd cum i-a dat viață și glas Morpurgo. Mi-a plăcut, deși e cam de nivelul lui Mihai din punct de vedere al complexității. A și luat-o din raft într-o seară și a început să o citească, poate o să o și citim în ianuarie împreună.
I-am citit lui Mihai, după cum v-am spus, multe cărți de Crăciun, și de-ale noastre, și de la Institut și din Calendarul de Advent. Iată o galerie a cărților noastre de Crăciun, plus două de la Institut, pe care i le-am împachetat individual și le-am numerotat. Am făcut apoi niște bilețele cu numerele și niște indicii și în fiecare zi extrăgea câte unul.
Iată și cărticelele din Calendarul de Advent Disney. Nu toate ne-au plăcut la fel de mult, unele mi s-au părut de-a dreptul stupide sau total pe lângă subiect (ce treabă are Monsters Inc cu Crăciunul, seriously?!), dar Mihai a fost foarte încântat de idee și de faptul că erau din desene.
Într-o zi i-am citit și un volum cu Adélidélo, Adélidélo – Copains, copines, je vous aime! de Marie-Agnès Gaudrat și Frédéric Bénaglia și am terminat Surpriză de Crăciun pentru Findus de Sven Nordqvist, care ne-a amuzat și ne-a plăcut foarte mult.
„Miracol, așa se numește o întâmplare pe care n-o înțelegem. […] Încă o dată, fu nevoit să admită că uneori se întâmplă lucruri pe care nu le putem explica. Mai bine ne bucurăm c-am putut fi martori la așa ceva”, este concluzia lui Pettson.
Am citit și alte două cărți de la Institut, La moufle de Bernard Villot și Antoine Guilloppé și Joyeux Noël, Petite Taupe! de Orianne Lallemand și Claire Frossard.
În două zile am citit și A doua carte cu Apolodor de Gellu Naum, prima oară și pentru mine. Mi-au plăcut în mod deosebit poezia cu peștele care se plictisea în acvariu și ajunge să citească romane și cea cu verișorii de pe Marte, care l-a amuzat și pe Mihai foarte mult.
Mi-am cumpărat (cu reducere) și am citit în vreo două seri The Day I Fell Into a Fairytale de Ben Miller, care promitea mai mult decât mi-a oferit. Perfectă pentru cei de 8-9 ani, cu ceva basme europene citite la activ.
Mi-a plăcut însă un anumit dialog, care reflectă ce povesteam noi într-un episod din sezonul aniversar, și anume, faptul că, pe de o parte, basmele nu au fost inițial pentru copii, și pe de altă parte, că ele nu sunt o cale de evadare care îndulcește lumea în care trăim, ci sunt ceva mult mai profund.
„ – Cum pot basmele să fie înspăimântătoare? întrebă Harrison. Sunt pline de prințese și baluri și finaluri fericite. Plictisitor!
– Crede-mă, zise bătrânelul pe un ton amenințător. Basmele sunt oricum numai plictisitoare nu.”
Am reușit să termin și devoționalul Settle My Soul de Ruth Schwenk și Karen Ehman, început de prin vară, care însă nu mi s-a părut la fel de bun ca primul lor devoțional, Pressing Pause.
De Crăciun i-am citit lui Mihai Poveste de iarnă de Jill Barklem, primită cadou de la Nana și Jax și coada lui nervoasă de David Powlison și Joe Hox, o poveste despre gestionarea furiei, primită cadou de la Școala duminicală.
După Crăciun am reușit să terminăm și devoționalul Indescribable de Louie Giglio, ce conține meditații ce fac legătura între credință și adevăruri spirituale cu știința și adevăruri din lumea naturală.
Într-o dimineață după Crăciun, i-am citit lui Mihai și 101 motive să te bucuri că citești de Beatrice Masini, primită cadou tot de la Nana, pe care o citise de fapt și singur cu o zi în urmă, dar pentru că voiam să o citesc și eu oricum, mi-a zis să o citesc cu voce tare. E tare simpatică!
Între timp și în paralel cu toate acestea am citit și trei cărți pentru mine, două dintre ele într-adevăr pentru adulți. Prima i-am făcut-o cadou mamei de Crăciun și este autobiografia lui Philip Yancey, Where the Light Fell.
Pentru că este organizată în 25 de capitole s-a încadrat perfect în perioada de Advent, reușind să o termin mai devreme, de ziua mea, pentru că au fost zile când am citit mai multe capitole.
Philip Yancey este unul dintre formatorii și mentorii mei livrești, la el am descoperit pleiada de autori clasici creștini din mai toate confesiunile creștine și am învățat să-i apreciez pe toți creștinii, indiferent de denominațiunea căreia îi aparțin. Citindu-i memoriile, înțelegi altfel aplecarea sa spre anumite subiecte (suferința, harul, rugăciunea, legătura dintre lumea creată și Dumnezeu) și te minunezi de modul în care Dumnezeu l-a cizelat prin și l-a salvat, până la urmă, de mediul în care a trăit. În același timp, este foarte trist modul în care fratele său, crescut aproape în aceleași condiții până la un punct, a ales și încă alege altă cale și nu acceptă harul lui Dumnezeu. Sper să se traducă în curând și în limba română, având în vedere că avem celelalte cărți ale lui disponibile.
În cu totul alt ton și din altă categorie se află cea de-a doua carte care m-a însoțit în perioada de Advent și un pic după Crăciun: Christmas Shopaholic de Sophie Kinsella. Am luat-o cu vreo 20 de lei de la anticariatul Bookoteca și a fost o mare surpriză!
Nu e prima oară când Sophie Kinsella mă surprinde, dar aici fiind vorba de Becky Brandon, née Bloomwood, și de Crăciun (în accepțiunea sa consumeristă), mă așteptam la o mare goană după cadouri și multe gafe specifice ei. De fapt, pe lângă multe faze amuzante, sunt presărate și niște momente mai profunde în care este subliniată importanța familiei și a relațiilor la această sărbătoare, mai presus de toate pregătirile și cadourile.
Becky este gazdă pentru prima oară la acest Crăciun și se dă peste cap să mulțumească pe toată lumea, ocupându-se inclusiv de un curcan vegan, dându-se peste cap să obțină un cadou unic pentru Luke, soțul ei și descoperind în Ajun că fetița ei își dorea un hamster, nu un „hamper” (coș de picnic). În tot acest timp, trebuie să-și reamintească ce îi spune Luke la un moment dat: Orice poate fi furat de Grinch, aia nu e Crăciun.
Două dintre momentele mele preferate sunt cel în care Becky îi dă costumul de mag la care muncise zile întregi pentru fata ei, Minnie, unei mame aflate în pragul divorțului care uitase să-i aducă așa ceva fiului ei și finalul, care este pur și simplu perfect și ne lasă cu un indiciu că ar mai putea urma un volum 10. Eu așa sper.
Ultima carte terminată în luna decembrie a fost Crăciun cu Anne de L.M. Montgomery, o colecție de povestiri ce au ca temă Crăciunul sau Anul Nou, două dintre ele fiind capitole extrase din cărțile cu Anne, restul complet noi. În mare parte se repetă câteva teme/subiecte: familie săracă care nu se așteaptă la niciun Crăciun primește într-un fel sau altul cadouri/mâncare; rude certate se împacă de Crăciun datorită unor încurcături; oameni care aleg să renunțe la propriile cadouri/propriul confort/propria mâncare pentru a le oferi altora de Crăciun. Per ansamblu o lectură tihnită, care-ți merge la inimă, deși nu atât de originală și de diversă pe cât speram. În orice caz, nu la fel de bine scrisă ca celelalte cărți ale ei.
Și uite așa, s-a mai încheiat un an și încă o serie de rapoarte lunare aici pe blog. Am citit în total 232 de cărți, cu 47 mai multe față de anul trecut. Luna în care am citit cele mai multe a fost noiembrie (35), iar cea în care am citit cele mai puține a fost iunie (8). Am citit multe cărți faine anul acesta, am recitit niște adevărate comori, am redescoperit-o pe L.M. Montgomery și l-am descoperit pe Makoto Fujimura, primul creștin japonez pe care îl cunosc. Iată, la final, care au fost cărțile mele preferate din fiecare lună din 2021:
Ianuarie: N-am putut să aleg doar una: Beholding and Becoming de Ruth Chou Simons, Adorning the Dark de Andrew Peterson (serie aici) și Lumina din întuneric de Sharon Cameron
Februarie: Drumul de aur de L.M. Montgomery
Martie: Emily de la New Moon de L.M. Montgomery
Aprilie: Cronicile Domnișoarei Poimâine II: În căutarea lui Akum de Adina Rosetti
Mai: Ce încredințăm vântului de Laura Imai Messina
Iunie: Anne de la Green Gables de L.M. Montgomery
Iulie: Parenting Scripts de Amber Lia și Wendy Speake
August: Ickabog de J.K. Rowling și Jane și casa fermecată din Lantern Hill de L.M. Montgomery
Septembrie: Anne și casa visurilor sale de L.M. Montgomery
Octombrie: Art & Faith de Makoto Fujimura (episod aici) și Rilla of Ingleside de L.M. Montgomery
Noiembrie: Ca un roman de Daniel Pennac
Aceste fiind scrise, vă doresc un an nou cu sănătate și multe cărți frumoase!
Care sunt cărțile voastre preferate de anul acesta?
PS: Priorități de lectură la final de 2021
CARTEA E O VIAȚĂ 