Ce am citit în septembrie 2021

În luna septembrie cititul a mers tare greu. În parte din pricina oboselii cauzate de schimbarea de rutină odată cu începerea școlii, în parte din cauza priorității acordate pregătirii sezonului aniversar al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, luna aceasta am reușit să citesc mai puțin decât aș fi vrut și aș fi putut. Printre cele 17 cărți parcurse luna aceasta se numără în mare parte cărți pentru copii, un roman, o carte de non-ficțiune și trei legate de Dumitru Cornilescu. În plus, am scris și despre o carte pe care am citit-o în august, dar despre care, spre ciuda mea, am uitat să scriu în articolul trecut.

Nu-mi vine să cred că am uitat luna trecută să scriu tocmai despre volumul 4 din seria Anne de L.M. Montgomery, și anume, Anne of Windy Poplars (în română Anne, în Casa Plopilor Bătuţi de Vânturi).

Roman în mare parte epistolar, în care Anne petrece 3 ani în Summerside ca directoare a Școlii Secundare de aici și unde își face prieteni noi, trebuie să recunosc că acesta mi s-a părut cel mai plictisitor din toată seria. Deși nu este lipsit de nestemate nici acesta, foarte multele personaje secundare/episodice în viața cărora Anne joacă un rol important încep să obosească spre jumătatea cărții. Ce am apreciat însă a fost tenacitatea cu care Anne ține să se împrietenească cu colega ei mofluză și cinică, Katherine și modul în care ajunge să o „îmblânzească”, precum și felul în care reușește să capete aprecierea marelui clan Pringle, care la început o respinge și îi pune bețe în roate la școală prin odraslele sale. Acest volum reprezintă o etapă de maturizare din viața Annei și prezintă detaliat modul în care relaționează ea cu tot felul de oameni și cum își face prieteni noi din toate categoriile de vârstă.

În plus, mi-a mai plăcut un aspect cu care m-am identificat, și anume, felul în care Anne îi scrie lui Gilbert pe baza interacțiunilor ei cu alți oameni și îi spune ce își dorește sau nu să facă sau să gândească ei ca familie mai târziu. De exemplu, la sfârșitul unui pasaj minunat, dar mai lung despre „timpii” din țara zânelor, ea îi scrie: Oh, Gilbert, să nu creștem niciodată prea mari și prea înțelepți… nu atât de bătrâni și de neghiobi pentru țara zânelor.

Revenind acum la cărțile terminate în luna septembrie, prima dintre ele a fost un roman inspirat de viața lui Jane Austen, Jane și magia iubirii de Rachel Givney. În acest roman autoarea își imaginează o călătorie în timp în zilele noastre a celebrei scriitoare britanice, provocată de dorința acesteia de a-și găsi „adevărata iubire”, în condițiile în care a ajuns la o anumită vârstă și familia (și societatea) o tot presează să se mărite.

Nu aveam mari așteptări de la acest roman, dar până urmă s-a dovedit a fi destul de bunicel. Mi s-a părut un pic cam lung și că acțiunea a cam trenat inutil descriind viața și situația actriței cu care se împrietenește Jane Austen în Anglia modernă, dar altfel a fost o lectură plăcută.

Pregătindu-l pe Mihai de școală am citit împreună Școala de bune maniere a lui Miss Molly de James MacLaine – care este foarte haioasă și ingenioasă – și Ce îmi place cel mai mult la școala mea de Trace Moroney.

M-am concentrat apoi asupra lecturii volumului Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu – cu completări de Alexandru Măianu în pregătirea episodului special dedicat Centenarului Cornilescu (1921-2021).

Noi am prezentat ediția veche a acesei biografii aici și vom oferi mult mai multe detalii despre această nouă ediție în episodul special. Ce vă pot spune însă de pe acum este că această reeditare merită citită pentru că aduce niște completări de tip documente de arhivă și fotografii, precum și informații despre puțin cunoscuta prințesă Ralu Callimachi și despre fratele traducătorului, Gheorghe Cornilescu. Ce nu mi-a plăcut și ceea ce mă face să vă îndemn să nu vă limitați doar la această biografie, ci să citiți și alte surse, este tonul elogios spre adulație (pe care nu-l remarcasem la prima citire) care duce deseori la exagerări, de tipul „traducătorului Bibliei în limba română modernă” (traduceri ale Bibliei în limba română moderne mai existaseră până la Cornilescu).

De aceea, am apreciat cu atât mai mult tonul neutru și documentația riguroasă ale lui Emanuel Conțac în volumul Cornilescu. Din culisele publicării celei mai citite traduceri românești a Sfintei Scripturi, și aceasta la rândul ei o reeditare a unei ediții din 2014 (volum pentru care îi mulțumim lui Dragoș Ștefănică!).

Chiar dacă este un volum masiv, ce cuprinde în principal scrisorile din arhiva Societății Biblice Britanice privitoare la Dumitru Cornilescu și edițiile Bibliilor în traducerea/revizuirea sa, mi s-a părut incredibil de ușor de parcurs și foarte lămuritor în multe privințe care rămâneau neclare la Măianu.

Și ca să închei cu segmentul Cornilescu, am mai citit și un volum de predici de-ale sale, apărute pentru prima dată în română traduse din limba germană de Emil Constantinescu, Ce-mi mai lipsește?. A fost interesant să descopăr și felul în care predica Dumitru Cornilescu – îi simți pasiunea pentru Evanghelie, Domnul Isus Hristos și mântuirea semenilor, iar în unele predici descrie perfect societatea de astăzi, deși ele datează de acum aproape 100 de ani.

Mai multe despre toate aceste trei volume veți afla în episodul special de săptămâna viitoare.

Între timp am mai citit cu Mihai două cărți în limba franceză, împrumutate de la Institutul francez, Petit Ours Brun fait les courses de Marie Aubinais și Adélidélo, Tome 04: Adélidélo n’a peur de rien! de Frédéric Bénaglia și Marie-Agnès Gaudrat.

Prin bunăvoința celor de la Scriptum (cărora le mulțumim din nou cu această ocazie!) Mihai a primit un volum pe care și-l dorea de mai demult, Povestiri biblice de noapte bună de Vanessa Carroll & Fabiano Fiorin.

Deși nu are stilul de ilustrații pe care îl prefer eu pentru Bibliile pentru copii (în culori mai puțin vii și fără anacronisme sau incongruențe față de textul biblic – de pildă, Goliat să cadă cu fața la pământ, nu pe spate, cum apare și aici și în multe alte ediții), trebuie să recunosc că repovestirile sunt fidele și potrivite ca lungime pentru lectura de seară – suficient de lungi pentru preșcolari, suficient de scurte pentru a mai citi și altceva.

Cam în același timp am terminat de citit și un devoțional pentru copii, Ce putem învăța de la animale – meditații de 5 minute de Pamela Kennedy împreună cu Douglas Kennedy, cu ilustrații de Amy Wummer, din care am citit împreună cu Mihai timp de câteva luni. Acesta oferă câteva informații despre diverse animale, din diverse zone, împreună cu o învățătură pe care o putem trage de la ele, întrebări de discuție și verset de memorat. Am memorat cu Mihai majoritatea versetelor și mi se pare o resursă bună prin care să integrezi învățătura biblică în viața de zi cu zi sau în discuții pornind de la pasiunea copilului pentru animale.

Am terminat apoi al cincilea volum al seriei Anne… de L.M. Montgomery, Anne’s House of Dreams (în română, Anne în casa visurilor sale) de care am tras nerușinat de mult până să îl termin. Și oh, cât de frumos a fost și acesta: descrieri ale naturii atât de originale că nici nu o să încerc să le traduc, trăiri intense din tot spectrul de emoțiilor umane, care te impresionează până la lacrimi, noi prieteni minunați și o Anne-tânără femeie căsătorită și, spre final, chiar mamă, ce-ți poți dori mai mult?

Următoarea carte terminată a fost Povești despre speranță de Heather Morris (împrumutată de la Andreea Ștefănică, mulțumesc!).

Subintitulată Cum găsim inspirație în viața de zi cu zi, acest volum este parte carte de memorii despre copilăria autoarei, parte carte de dezvoltare personală despre ascultarea activă și parte culisele scrierii romanelor sale de succes, Tatuatorul de la Auschwitz și Călătoria Cilkăi, dar și cel care abia a apărut în engleză, Three Sisters.

Mărturisesc că această această ultimă parte mi-a plăcut și m-a interesat cel mai mult, îmi place să citesc despre cum și-au scris autorii cărțile, dar mi-ar fi plăcut și mai mult dacă s-ar fi repetat mai puțin (repetă faptul că dacă îl întrerupea pe Lale Sokolov cu vreo întrebare în timp ce vorbea acesta se pierdea complet de cel puțin trei ori). Dacă v-au plăcut romanele autoarei, o să vă placă și acest volum despre culisele lor. Dacă nu i-ați citit romanele, nu citiți această carte înainte, pentru că nu va avea prea multă noimă. Despre romane am mai scris aici, le recomand din toată inima!

Am încheiat luna cu un maraton de lectură a Seriei Regelui de Max Lucado, obținute tot prin bunăvoința Editurii Scriptum (mulțumim!), și anume, Pălărie pentru Ivan, Băiatul și marea, Copiii Regelui și Fiindcă te iubesc.

Lui Mihai i-a plăcut cel mai mult Pălărie pentru Ivan, dar asta pentru că aceea este și cea mai ușor de înțeles pentru vârsta lui (5 ani și 10 luni). Ivan locuiește în Pălăriești, un oraș în care tatăl său, pălărierul, creează pălării pentru fiecare pe baza a ce le place cel mai mult să facă. Ivan va primi și el propria pălărie când va împlini 10 ani, dar până să apuce să i-o facă tatăl său, alți locuitori îi dau lui Ivan pălării după propriile modele, care nu i se potrivesc deloc. Ivan învață că nu trebuie să poarte pălăriile date de alții doar pentru a nu-i supăra, ci pe cea făcută de tatăl său, care știe cel mai bine ce i se potrivește.

În Băiatul și marea este vorba despre dragostea lui Dumnezeu care este comparată cu nemărginirea (aparentă a) mării, întinderea munților și puzderia de stele.

Copiii Regelui este mai profundă și este una dintre cele care mi-au plăcut mie cel mai mult, pentru că are de-a face cu înfierea a cinci copii de către un Rege care urmează să vină să-i ia. Oamenii le spun că trebuie să se pregătească cu ceva pentru sosirea lui, doar nu ia regele așa pe orișicine, trebuie să dovedească că au un talent. Astfel, unul se apucă de sculptat, altul de pictat, altul de cântat, altul de studiat, și numai o fetiță crede că nu are niciun talent. Ea are însă o inimă mare și este gata să îi asculte pe oameni și să le sară în ajutor. În final, când regele apare incognito, ea este singura care îl va primi cum se cuvine și care va pleca cu el, pentru că ceilalți erau prea ocupați cu desăvârșirea „talentelor” lor.

Fiindcă te iubesc are și ea un substrat foarte profund ce trimite la Cădere și mântuire, folosindu-se de cadrul unui orășel condus de Șadai, care construiește un zid în jurul acestuia pentru a-i proteja pe copiii de care are grijă. Însă unul dintrre copii, Paladin, nesocotește interdicția de a trece zidul prin deschizătură (pusă acolo pentru că Șadai vrea ca copiii să rămână acolo de dragul lui, nu pentru că nu au pe unde ieși) și nu se mai poate întoarce înapoi odată ce descoperă că întunericul dintr-un loc necunoscut nu-i place și îi pare rău că a plecat de acasă. Deși povestea are câteva hibe observate de Mihai însuși – cum s-a închis zidul după ce a trecut Paladin prin deschizătură de nu a mai putut să se întoarcă?; ce era așa de periculos dincolo de nu avea voie să se ducă? (există un lup într-un colț de pagină la un moment dat, ceea ce ar sugera pericolul, dar atât) – ea rămâne un bun punct de pornire pentru a discuta despre păcat ca „zid de despărțire” între om și Dumnezeu, Cădere și actul de mântuire pe care Dumnezeu Însuși îl inițiază.

Iar în final, am reușit să termin și al doilea volum al seriei Căsuța din prerie de Laura Ingalls Wilder, Băiat la țară, cumpărat tot de la Librăria Flower Power din Sinaia.

În acest al doilea volum aflăm despre copilăria celui care avea să devină mai târziu soțul Laurei, Almanzo Wilder și despre viața la ferma lor. Sunt descrise cu lux de amănunte toate treburile gospodărești și muncile agricole din fiecare anotimp, semănatul, seceratul, treieratul, salvarea cartofilor de îngheț, cum se învață boii la jug, cum se făceau lumânările de seu, pantofii de piele, o sanie de lemn etc. Mi s-a părut mai plictisitoare decât prima, fiind și mai lungă, dar dacă vă pasionează viața la țară, cred că vă va plăcea. Aștept cu interes să citesc volumul al treilea, care cred că e de fapt cel mai cunoscut volum al seriei.

Acestea fiind scrise, vă reamintesc că duminică, 3 octombrie sărbătorim 10 ani de CARTEA E O VIAȚĂ cu un episod aniversar și un întreg sezon special, așa că, dacă nu v-ați abonat încă la blog (prin butonul „urmărește” din dreapta paginii) sau la canalul de Mixcloud, acum este momentul să o faceți pentru a fi anuntați de îndată ce apar.

De aceea, în octombrie mă voi concentra pe cărțile în studiu pentru emisiunile speciale și sper să mai avansez cu teancul de cărți cumpărate în ultimul an. #tsundoku

---

Voi ce mai citiți la începutul acestei toamne?