Ce am citit în august 2021


Nu știu de ce, dar am senzația că luna august a durat cât două luni și poate de aceea am avut dublu spor la citit (vacanța sigur a contat!) și am reușit să parcurg un număr triplu de cărți față de anul trecut. Romane, cărți pentru copii și o carte de memorii, în total 18 cărți, iată care au fost!

La începutul lunii am încheiat de citit Din Liverpool în Carpați de Arabella McIntyre-Brown, despre care am scris deja aici, deci nu mai insist decât cu o poză.

După aceea, am trecut la o carte clasică, cumpărată de la Sinaia, pe care am parcurs-o aproape pe toată într-o seară, și anume, Căsuța din inima codrilor de Laura Ingalls Wilder, primul volum al seriei Căsuța din prerie.

Spre rușinea mea trebuie să mărturisesc că habar nu aveam că au fost traduse în limba română. Am descoperit acest lucru complet întâmplător, uitându-mă la noutățile de pe un site. Văzând că a apărut volumul 6, reacția mea a fost: și când au apărut restul?? Mirarea a fost și mai mare când am descoperit că sunt publicate de Editura Anacronic.

Revenind la volumul în sine, deși per total mi-a plăcut și m-a făcut să vreau să citesc toată seria, trebuie să știți că este genul de carte în care nu se întâmplă neapărat ceva. Este o trecere în revistă a unui an întreg în prerie la sfârșit de secol XIX și o descriere minuțioasă a modului în care o familie (de creștini) își duce traiul de zi cu zi în fiecare anotimp, de la pregătirea proviziilor pentru iarnă și supraviețuirea pe timp de ninsoare și ger, plantarea legumelor la începutul primăverii, confecționarea de coșuri din spice și până la culesul de sirop de arțar, culegerea roadelor toamnei și măcinarea grâului pentru făină.

Trebuie să mărturisesc că pe la începutul cărții când erau descrise procedurile de vânat și de pregătire a respectivului vânat (cerb) pentru a fi păstrat și consumat pe timpul iernii în toate formele posibile m-am cam oripilat, așa că, vegani/vegetarieni, v-am avertizat!

În rest, e interesant de aflat cum reușea o familie să-și ducă traiul aproape numai din resurse naturale sau crescute de ei, puținele lucruri pe care le cumpărau fiind obținute prin vânzarea lucrurilor făcute de ei – piei și obiecte din piele făcute de tată și coșuri și diverse cusături făcute de mamă.

Este greu de imaginat o iarnă lungă și grea petrecută aproape numai în casă, fără mijloacele de distracție pe care le avem noi astăzi (cartea este scrisă din perspectiva Laurei, unul dintre copii), în care trebuie să-ți drămuiești resursele, pentru că nu ai unde să te duci una, două la magazin. Este frumos însă și să observi bucuria lucrurilor simple, dar care devin speciale prin raritate și ocazia în care ai parte de ele. Mă gândesc aici la acadelele din sirop de arțar și mănușile handmade primite de copii de Crăciun.

Așadar, o lectură interesantă, care m-a făcut să-mi doresc să văd ce se întâmplă mai departe cu personajele.

Aveam apoi chef de citit tot ceva mai scurt, care să meargă repede, așa că am ales Sir Gawain și Cavalerul Verde de Michael Morpurgo, o repovestire pentru copii a unei povești medievale din ciclul legendelor cu Regele Arthur și cavalerii Mesei Rotunde.

Cavalerul Verde vine în Ajunul Anului Nou la Camelot și îi provoacă pe Regele Arthur și pe cavalerii săi la o luptă ciudată. Oricine îndrăznește să accepte provocarea îi poate tăia capul fără ca acesta să se împotrivească, urmând ca învingătorul să se prezinte peste un an la castelul Cavalerului Verde pentru a i se răspunde cu aceeași monedă.

Eu nu am înțeles noima acestei provocări și de ce ți-ai fi pierdut onoarea dacă nu acceptai așa ceva, dar se pare că pentru cavaleri era mare chestie, așa că nepotul Regelui Arthur, Sir Gawain, îndrăznește să-l înfrunte pe Cavalerul Verde doar ca să descopere că acesta, deși i s-a tăiat capul, revine la viață și ha, ha, ha, îl așteaptă să-și ia revanșa peste un an la el acasă. Huh? Ok…

Bravul Sir Gawain bineînțeles că se ține de învoială și urmează să-i fie testate onoarea și caracterul la greu, pentru ca la sfârșit să descopere că vai, nu e chiar așa de onorabil pe cât se credea, pentru că deși rezistă ispitelor, face apel la minciună ca să-și scape pielea, dar, alas, totul era oricum doar un test și totul se termină cu bine, dar vezi, până și cavalerii sunt oameni supuși greșelii și trebuie să-și vadă lungul nasului.

Deci, destul de palpitantă așa pentru 9+ ani și nu e vina lui Michael Morpurgo pentru intriga șubredă, după părerea mea, să mă scuze barzii medievali. E a patra carte pe care o citesc scrisă de el și pot să spun că își merită renumele de mare scriitor de cărți pentru copii, însă cred că încă nu i-am nimerit capodopera. Mai caut.

Am reluat vizitele la biblioteca de cartier vara aceasta, așa că i-am citit lui Mihai patru cărți cu Winnie the Pooh, Din aventurile lui Winnie de Pluș I, Din aventurile lui Winnie de Pluș II, Winnie de Pluș și Winnie de Pluș: Ai răbdare, Winnie!/ Iepure este morocănos.

După aceea am plecat în vacanță, așa că a sosit în sfârșit momentul să scot de la păstrare unul din volumele câștigate la concursul Humanitas de anul trecut, și anume, O vacanță de 10+Povestiri născocite și desenate astă-vară, o antologie de texte și ilustrații realizate de copii în cadrul unui concurs lansat de Humanitas Junior în vara anului 2020.

Având ca termen de comparație volumele scrise de copii și publicate în colecția Cărțile mele de Editura Arthur, acest volum nu m-a impresionat, mi s-au părut mult mai ingenioase și reușite cele de la Arthur. Din acest volum nu cred că am reținut nicio poveste.

În schimb, următorul volum citit a fost la polul opus și a fost exact ce aveam nevoie să citesc în vacanță. Păstrasem special pentru această perioadă Ickabog de J.K. Rowling (autoarea lui Harry Potter) și nu doar că nu m-a dezamăgit, ci chiar m-a surprins prin profunzimea temelor și a abordării, e vorba despre lucruri mult mai serioase și mai întunecate decât te lasă să crezi descrierea de pe copertă. E una dintre acele cărți pentru copii care sunt cu adevărat bune pentru că pot fi citite și de adulți cu aceeași încântare (și mai multă înțelegere), dovadă fiind faptul că soțul meu a citit-o în două seri, stând până la 2 noaptea să o termine.

Dacă asta și numele autoarei nu sunt suficiente ca să vă convingă să o citiți, iată, pe scurt, despre ce este vorba. Regatul Cornucopia este un tărâm prosper specializat în diverse delicii culinare și este condus, din păcate, de un rege extrem de nătâng și de manipulabil, sfătuit de doi indivizi fără scrupule care știu să profite la maxim de aceste însușiri ale sale.

Lucrurile încep să nu mai fie așa de luminoase în momentul în care o veche legendă a regatului, existența unei creaturi periculoase, pe nume Ickabog, pare să fi devenit realitate și să fi mâncat câinele unui locuitor din nordul țării. Cuprins de un elan plin de curaj, regele Fred pornește într-o campanie militară pentru a da de urma monstrului și a-l elimina pentru totdeauna, dar cum el nu este cel mai viteaz dintre regi (în ciuda numelui său, Fred cel Neînfricat), iar sfetnicii săi nu sunt cei mai cinstiți dintre oameni, iar cum negura e deasă în nordul extrem, totul o ia complet razna și regatul Cornucopia nu va mai fi ce a fost.

Crime, înșelăciuni, abuzuri, manipulări, tot răul din om este pus în seama Ickabogului sau a misiunii de a scăpa de el, iar adevărul devine din ce în ce mai greu de distins, iar cei dispuși să-l afle sau să-l accepte, din ce în ce mai puțini.

Dar urzeala de minciuni va începe să se deșire odată ce oamenii încep să moară de foame sau din cauza așa-zisului Ickabog, în ciuda existenței unei forțe militare înființată cu scopul eliminării lui. Există sau nu acest Ickabog? Este el doar un construct bazat pe o legendă, care să-i țină pe oameni în frică, dispuși să plăteacă oricâte taxe e nevoie pentru protecția lor și îmbogățirea altora, sau există cu adevărat?

Un basm pentru toate vârstele despre lupta cu răul din exterior și cel din interior și ce se întâmplă când cel din urmă ajunge să fie mai mare decât cel dintâi.

Din teancul meu de vacanță nu putea lipsi o carte de L.M. Montgomery, păstrată și ea special pentru această perioadă, și anume, Jane și casa fermecată din Lantern Hill („fermecată” ăla nu știu ce caută în titlu, originalul e doar Jane of Lantern Hill, Lantern Hill fiind într-adevăr o casă deosebită, dar nu e fermecată în sensul fantastic).

N-aș fi putut alege o carte mai potrivită pentru vacanță: Jane trăiește în Toronto pe Strada Veseliei cu bunica ei foarte autoritară și critică și mama ei foarte la modă și veșnic plecată în oraș și numai veselă nu e. Ba e chiar cât se poate de nefericită. Totul se schimbă când, într-o zi, primește o scrisoare de la tatăl ei care trăiește pe Insula Prince Edward și o cheamă să-și petreacă vara împreună cu el. Părinții ei erau despărțiți informal de când Jane era foarte mică și nu divorțaseră niciodată legal, iar Jane nici nu știa că mai trăiește tatăl ei.

Scăpată de sub privirile scrutătoare și nemiloase ale bunicii, Jane petrece vacanța vieții ei – la propriu, viața ei va fi schimbată de interacțiunea cu tatăl ei și de traiul pe Insulă, o schimbare pe care o vor observa cu toții la întoarcerea la Toronto în toamnă. Jane numără apoi zilele până la următoarea vară, în urma căreia viețile tuturor vor fi schimbate. Aflați cum, citind acest minunat roman în care L.M. Montgomery creează încă o eroină memorabilă.

M-am apucat apoi de Ultima librărie din Londra de Madeline Martin, al cărei subiect m-a atras și care părea promițătoare, dar care, în final, m-a dezamăgit.

Grace și prietena ei, Vivi, pleacă din localitatea rurală natală și ajung în sfârșit la Londra cu puțin timp înainte ca Marea Britanie să declare război Germaniei naziste. Așa că, în loc de distracțiile din marele oraș, au parte de bombardamente și raționalizări, frică și incertitudine. Grace se angajează la o librărie deținută de un bărbat ursuz, pe care însă o transformă într-un adevărat centru cultural al zonei, iar pe măsură ce Londra ia foc cartier după cartier, ea devine un refugiu pentru alți librari care și-au pierdut librăriile. În plus, Grace le citește oamenilor adunați în adăposturi în timpul bombardamentelor.

Acestea fiind zise, trebuie să menționez faptul că însăși Grace asta nu prea are personalitate, iar ritmul cărții e cam lent și nu există acel ceva care să te facă să n-o mai lași din mână. Scriitura e „meah”, n-are nimic deosebit și e mare păcat, pentru că ar fi putut fi o carte foarte faină prin temele abordate.

Următoarea carte citită însă a întrecut-o în nulitate, pentru că mi s-a părut o pierdere de vreme absolută. E vorba despre Librăria de Penelope Fitzgerald. Din nou, o carte cu potențial – femeie vârstnică deschide o librărie într-un orășel, spre nemulțumirea patroanei artelor din acea zonă – , dar care sfârșește prin a fi extrem de plictisitoare și de dezlânată, cu un final ca un balon răsuflat, după care te întrebi: care a fost scopul acestei cărți?!

Următoarea carte nu mi-a plăcut cu mult mai mult, dar măcar avem de-a face cu o intrigă, cu niște acțiune, ba chiar și cu un mister și o anchetă. Este vorba despre Apă proaspătă pentru flori de Valérie Perrin, primită cadou la o comandă de la Editura Litera.

Violette Toussaint este administratorul unui cimitir dintr-o mică localitate din Franța deja de vreo 20 de ani. Înainte de asta a fost paznic la o barieră de cale ferată împreună cu soțul său afemeiat, Phillipe. Acesta însă a dispărut acum 20 de ani și nu se știe ce s-a întâmplat cu el. Când un bărbat pe nume Julien Seul, de meserie comisar de poliție, vine la cimitirul la care lucrează Violette pentru a depune cenușa mamei sale pe mormântul unui individ care nu fusese soțul ei, acesta începe să răscolească prin trecutul lui Violette, dizlocându-i viața de pe traiectoria curentă.

Pe alocuri m-a întristat profund, pe alocuri m-a dezgustat, după jumătatea ei m-a prins un pic în dezlegarea unui mister, pentru ca, în final, să fie prea tristă și prea vulgară pentru gustul meu. Foarte french, aș zice. Și prea lungă pentru ce avea de zis. Toate descrierile poveștii-pretext a relației extraconjugale a mamei lui Julien Seul cu acel Gabriel Prudent puteau foarte bine să nici nu existe, nu afectează cu nimic restul poveștii.

După întoarcerea din vacanță, am fost din nou cu Mihai la bibliotecă și i-am citit într-o după-amiază de sâmbătă cam tot ce am împrumutat cu această ocazie, cele 4 cărți mari – Regatul de gheață – Surorile din Arendelle, Povești cu Jasmine, Bunele maniere pentru prințese și Minioni – Trăiească regele Bob!.

Cele trei din dreapta jos fac parte din aceeași serie de la Editura Litera Mică din care a început să citească singur în vacanță alte volume, cărți cu majuscule și/sau pictograme pentru copiii care abia învață să citească.

M-am mai dres apoi un pic după ultimele eșecuri cu un ultim roman încheiat luna aceasta, Clubul Jane Austen de Natalie Jenner.

Cartea se concentreză în jurul formării acestui Club Jane Austen, în vederea păstrării casei în care celebra autoare a locuit spre finalul vieții în orășelul Chawton. Acțiunea se desfășoară în anii imediat următori încheierii Celui de-Al Doilea Război Mondial, așadar sfârșitul anilor ’40 când Jane Austen nu avea încă statutul literar de care se bucură astăzi.

Mi-a plăcut și am citit-o destul de repede, dar cred că mi-ar fi plăcut și mai mult dacă scriitoarea ar fi dezvoltat mai mult relațiile dintre personaje și discuțiile despre cărțile și viața lui Jane Austen, și mai puțin toate greutățile și încurcăturile juridice cu care se luptă acestea ca să păstreze/ achiziționeze sus-numita casă, care au făcut povestea mai greu de urmărit. Altfel e un roman curățel, fără scene indecente și/sau vulgarități (suntem încă în epoca în care bărbații se ridică în picioare când intră o femeie în cameră).

Acestea fiind zise, aici se încheie raportul meu pe luna august. În septembrie am câteva cărți neterminate de citit și începem pregătirile pentru un nou sezon al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, un sezon special, pentru că aniversăm 10 ani de la primul episod. Pregătim 10 episoade speciale, cu discuții pe temele noastre preferate din cărți, cu amintiri din toți acești 10 ani și cărțile favorite descoperite prin intermediul emisiunii. Credem că o să fie ceva frumos și deosebit, așa că dacă nu v-ați abonat până acum la blog, acum este momentul să o faceți, nu vreți să ratați aceste episoade, vă promit!


Până atunci, spuneți-mi, voi ce cărți bune ați citit vara asta și ce planuri aveți pentru toamnă? Mie mi-e un dooor de un târg de carteee!!!

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s