Isus ne invită să lăsăm căile noastre pline de poveri apăsătoare – mai ales cele „religioase” – și să ne înjugăm cu El pentru a ne pregăti împreună. Aceasta este o cale a blândeții și smereniei, o cale a odihnei sufletești. Este o cale a transformării lăuntrice care se dovedește, dacă ducem greutatea Lui și dacă purtăm împreună cu El povara Sa, a fi o viață ușoară și lipsită de griji. Distanța și dificultatea pe care le percepem când este vorba de intrarea deplină în lumea divină și în viața de acolo se datorează în întregime incapacității noastre de a înțelege că „drumul ce duce acolo” este drumul unei transformări interioare atotpătrunzătoare și incapacității noastre de a face pașii mici ce duc încet dar sigur la ea.

Dallas Willard, Înnoirea inimii. Formarea caracterului cristic

Reclame

Identitatea construită pe Evanghelie ne dă o nouă temelie pentru acorduri sociale juste și armonioase. Valoarea mea de creștin nu se creează prin excluderea celuilalt, ci prin Domnul, care a fost exclus pentru mine. Harul Său mă smerește mai mult decât o poate face religia (deoarece am prea multe defecte pentru a mă putea mântui prin propriile strădanii), dar în același timp mă și susține cu mai multă putere decât o poate face religia (deoarece știu cu certitudine absolută că Dumnezeu mă acceptă necondiționat).

Timothy Keller, Argument pentru Dumnezeu


O calitate uimitoare a lui Isus a fost smerenia Sa. Cu toate că El era Cel Sfânt şi înălţat, a venit jos şi a trăit ca un om. Pe de altă parte, noi, care suntem cel mai jos, ne purtăm uneori cu cea mai mare mândrie şi cu cea mai mare aroganţă. Cât de diferiţi de Isus suntem noi în viaţa cotidiană.

A.W. Tozer, Umblarea mea zilnică


Nu trebuie crezut că Biserica e o societate de oameni desăvârşiţi care fac lucruri mari. E societatea unor păcătoşi iertaţi care-şi plătesc datoria de neplătit a dragostei lucrând pentru Împărăţia lui Dumnezeu în orice chip pot, ştiindu-se pe ei înşişi nevrednici de această sarcină. În clipa în care orice creştin, şi mai cu seamă orice lider creştin, uită asta – în clipa în care oricine dintre noi îşi imaginează că suntem în mod automat speciali sau deasupra primejdiilor şi ispitelor care-i afectează pe muritorii obişnuiţi – , în acea clipă suntem în cel mai grav pericol. Dezastruoasa prăbuşire a lui Petru a venit doar la o oră sau două după ce declarase că-l va urma pe Iisus până la închisoare, ba chiar până la moarte.

N.T. Wright, Iisus pur şi simplu – o nouă viziune despre cine a fost, ce a făcut şi de ce contează