Teologul John Meyendorff spunea: Ideea conform căreia tradiția creștină timpurie s-a limitat la expresiile sale grecești și latine este încă larg răspândită. Această presupunere distorsionează realitatea istorică și slăbește mult înțelegerea noastră cu privire la rădăcinile teologiei și spiritualității creștine. În secolele al III-lea și al IV-lea, limba siriacă era a treia limbă internațională a Bisericii.

Creștinii din Orientul Mijlociu au fost numiți „credincioșii uitați”. Este cunoscut faptul că evreii și musulmanii trăiesc de secole în Orientul Mijlociu. Însă, în mare parte, după Conciliul de la Calcedon din anul 451 d.Hr, creștinii din Orientul Mijlociu au dispărut din conștiința apuseană. Prea puțini sunt conștienți de faptul că astăzi există peste zece milioane de creștini vorbitori de limbă arabă ce posedă o bogată moștenire literară, atât antică, cât și modernă. Vorbind o limbă semitică, acești creștini formează un popor care trăiește, respiră, gândește, acționează și participă la cultura Orientului Mijlociu. Vocile lor, trecute și prezente, trebuie să fie auzite în studiile biblice.