Priorități de lectură la final de 2022

În ultimii trei ani, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!

De asemenea, am revenit cu un articol asemănător la finalul anului 2020 și am hotărât să facem o tradiție din acest exercițiu la fiecare final de an, așa că vă invităm la o trecere în revistă a cărților pe care le-am citit cu prioritate în ultima parte a anului 2022.

Irina Enache

Pentru că anul acesta am reușit să îmi ating ținta de 80 de cărți citite (chiar să o depășesc cu câteva), pregătiți-vă de o listă lungă! Și pentru că eu nu am un raport lunar de cărți citite, mă folosesc de lista de priorități pentru a vă spune și câteva cuvinte despre cărțile care chiar mi-au lăsat o impresie profundă.

Pentru prima categorie de priorități, teologie și viață creștină, voi începe cu cartea The Holy Angels (eu am citit-o în engleză, dar este tradusă și în română ca Sfinții îngeri) scrisă de Maica Alexandra, care este de fapt Principesa Ileana, fiica cea mică a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria a României.

Țin minte că la un moment dat, când sezoanele aveau o anumită tematică, ar fi trebuit să facem un episod despre îngeri. Pe atunci, am găsit doar cărticica lui David Jeremiah, Adevărul despre îngeri: Sublinieri din ceea ce spune Biblia despre îngeri, printre ce era disponibil pentru noi. Însă cartea Principesei Ileana ar fi fost perfectă – întrece orice așteptări și abordează subiectul cât se poate de cuprinzător.

Cea mai mare parte a cărții analizează cu minuțiozitate fiecare pasaj din întreaga Biblie unde apar îngeri sau sunt menționați. Ultima parte se ocupă, bineînțeles, și de scrierile Părinților Bisericii cu privire la îngeri. Nu ai cum să nu observi că, deși în viața creștină de zi cu zi, poate ne gândim la îngeri foarte puțin, spre deloc, în Biblie importanța lor este crucială, și sunt menționați de mult mai multe ori decât ne-am gândi noi.

Așadar, acest studiu al Maicii Alexandra trebuie citit, pentru a ne readuce în atenție acest subiect neglijat – iar faptul că este scrisă de o personalitate a familiei regale a României face lectura ei și mai interesantă.

Din aceeași categorie, am citit și cărțile pentru sezonul 22 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, Decizii mai bune, regrete mai puține de Andy Stanley, Ia-ți viața înapoi de John Eldredge, Disciplinele spirituale de Richard J. Foster, Dumnezeu Tatăl de Dave Patty, Femeia cu Cartea – Viața misionarei Gladys Aylward în China, povestită de prietena ei de M.A. Mijnders, Newton și Polly – un roman al mărețului har de Jody Hedlund și Cu sufletul rămas în viață de Philip Yancey, despre care am povestit în emisiuni.

Printre preferatele mele de anul acesta se numără Trăind în creația lui Dumnezeu de Elizabeth Theokritoff și Pentru o ecologie a transfigurării. Perspective creştin-ortodoxe asupra mediului, naturii şi creaţiei de Arhid. John Chryssavgis, două cărți care arată cât de mult ne-am îndepărtat de rolul de administratori ai creației, ce înseamnă acesta potrivit Bibliei și cum ne putem reîntoarce la a trăi în armonie cu natura creată de Dumnezeu, cu cumpătare și grijă față de ea, opunându-ne subjugării și exploatării ei.

Pe aceeași temă, am citit și The God of the Garden: Thoughts on Creation, Culture, and the Kingdom de Andrew Peterson, precum și Adorning the Dark (din care este seria Frumusețe în întuneric, aici pe blog). În completarea acestora, am citit și Pentru viața lumii. Către un etos social al Bisericii Ortodoxe, de la editura Ratio et Revelatio, care este de fapt propunerea Patriarhiei Ecumenice de a aborda cele mai presante teme sociale, economice, ecologice, politice, ale epocii noastre, arătând că Scriptura și Biserica sunt vii și ne pot ghida pe drumul întortocheat al credinței în mijlocul societății noastre, rămânând conștienți de faptul că suntem cetățeni ai unei alte Împărății, dar având rolul de a stăvili răul și a aduce frumusețe acolo unde domnește întunericul.

Din categoria psihologie, am citit 12 reguli de viață de Jordan Peterson – Regulile în sine au la bază ideea de muncă, disciplină și stoicism ca fundamente pentru a trece prin circumstanțele haotice ale vieții. Este o carte extrem de potrivită pentru tinerii aflați la început de drum, dezorientați, cărora Jordan Peterson li se adresează cu vehemență și severitate – îndreaptă-ți umerii și fii responsabil, înconjoară-te de oameni valoroși, înainte de a te plânge de starea societății fă-ți ordine la tine în cameră, urmărește sensul, nu confortul, spune adevărul, asumă-ți riscuri și fii mulțumitor.

Citind-o, parcă îl auzeam ținându-și prelegerile și subliniind urgența implementării acestor reguli înainte ca viața să ajungă un haos necontrolat. Însă dincolo de aceste reguli, ce m-a impresionat cel mai mult este abundența referințelor biblice. Nu știu cum este pentru un cititor obișnuit, poate pentru cineva care nu dorește să vadă într-o carte de psihologie mențiuni ale Bibliei la fiecare pas. Însă pe mine m-a izbit cât de bine înțelege modelele, arhetipurile, temele biblice și importanța lor pentru întreaga istorie a omenirii și apoi raportate la viața fiecăruia.

A doua carte a lui Jordan Peterson pe care am citit-o este Dincolo de ordine – aceasta păstrează aceeași urgență în tonul în care scrie, însă merge dincolo de cele 12 reguli inițiale, îmbinând experiența de psiholog clinician cu alte cunoștințe din domenii variate.

Fiind scrisă într-o perioadă în care viața lui a fost cuprinsă de haos, prin problemele de sănătate care mai de care mai grave ale întregii familii, care au coincis și cu debutul pandemiei de COVID-19, Jordan Peterson nu se sustrage de la a-și face, cu onestitate, autocritica. Viața și societatea sunt în permanent pericol de a-și pierde echilibrul, așa cum i-a dovedit propria experiență, însă chiar și atunci când haosul este inevitabil, Jordan Peterson ne ghidează cum să-l înfruntăm cu demnitate și responsabilitate.

Am mai citit și Cele 5 limbaje ale aprecierii la locul de muncă de Gary Chapman, iar mesajul care mi-a mers cel mai mult la inimă, având în vedere și mediul în care lucrez, este că aprecierea nu trebuie așteptată, primită sau oferită doar pe verticală, de la superiori la angajați, ci trebuie arătată în primul rând între angajați.

Suntem sănătoși la minte? Despre sănătatea psihică în România. M-am bucurat de apariția acestei cărți atât de necesare în România și am cumpărat-o și am citit-o imediat ce a apărut. Aceasta încearcă să răspundă la întrebări deosebit de sensibile, care privesc neîncrederea în serviciile de sănătate mintală, prejudecățile și teama de acest subiect. Cartea este alcătuită din câteva articole scrise de psihologi și psihiatri români care povestesc din proprie experiență și propun câteva abordări pentru a transforma psihiatria într-o prioritate si pentru România.

Mâine eram veșnic leu de Arnhild Lauveng – Deși mai citisem și alte povești de viață ale altor oameni care au reușit să înfrângă schizofrenia sau să trăiască cu ea, cartea lui Arnhild a fost o surpriză emoționantă. Ea scrie atât din perspectiva unui psiholog, dar și ca pacient, analizând situația ei din anii în care s-a confruntat cu boala, fiind internată de nenumărate ori, dar și situația pacientului psihiatric în general. Nu se sfiește să vorbească despre aspectele delicate, violente și răvășitoare ale bolii – automutilarea, haosul, internările non-voluntare și trauma lor. Însă mai presus de toate, Arnhild arată că pacientul este și el un om ca noi toți, cu aceleași nevoi – de a fi văzut, validat, respectat, acceptat, de a avea ceva de povestit, ceva de făcut, ceva la care să spere. Iar uneori, „simptomele” de care personalul medical sau cei din jur doresc să se debaraseze rapid, sunt de fapt manifestări ale acelorași nevoi pur omenești. Dincolo de toate, și schizofrenicul are nevoie să fie iubit.

O carte pe care nu aș ști unde să o încadrez, este O scurtă istorie a mitului de Karen Armstrong. M-a surprins plăcut, pentru că nu analizează istoria miturilor diferitelor civilizații într-un mod cinic, de felul „pentru că nu știau cum se produce ploaia, venerau zeul ploii”, ci dimpotrivă! Este o poveste a poveștilor scrisă cu multă candoare, iar concluzia ei finală este că omenirea are disperată nevoie de mit.

Și dacă am pomenit de mituri, voi trece acum la categoria romane și povești.

Voi începe cu o carte despre scriitori de povești. The Fellowship. The Literary Lives of The Inklings de Philip și Carol Zaleski – o carte stufoasă care urmărește înfiriparea prieteniei dintre C.S. Lewis, J.R.R. Tolkien, Owen Barfield și Charles Williams, formarea clubului lor literar și devenirea lor, din niște profesori obscuri la Oxford sau Cambridge, în niște iubitori ai poveștilor ca tărâmuri ale virtuții și sanctuare ale credinței, care au reușit să revigoreze imaginația și credința multora, influența lor răspândindu-se peste decenii și continente și crescând an de an, pe măsură ce opera lor este scoasă la iveală tot mai mult.

Răsfoind filă cu filă, alături de soții Zaleski, viețile celor care mi-au marcat propria devenire și viață, am descoperit atâtea detalii profunde și personale, deosebit de bine documentate. Simți că viețile lor devin o parte din viața ta și sunt împletite cu a ta precum cu a unui prieten pe care îl cunoști dintotdeauna.

Ultima parte a cărții, când prietenia se stinge într-o mare de boli, probleme, despărțiri, când se sting rând pe rând – de la moartea prematură a lui Charles Williams, apoi cea a lui C.S. Lewis, apoi Tolkien, apoi fratele lui Lewis, apoi Barfield, este dificil de citit. Dar, cum spunea unul dintre Inklings la moartea lui Charles Williams, cei care ne părăsesc (mai ales „sufletele înrudite” prin aceeași credință și aceeași dragoste pentru poveste) ne părăsesc tocmai pentru a fi și mai mult cu noi, peste tot. Iar soții Zaleski le-au dedicat un volum-tribut excepțional, captivant și emoționant.

Am citit și seria Baladele Nlithiei de Mircea Țara – Inima Dragonului, Secretul Regelui Nemuritor, Căderea celor șapte turnuri și Vrăjitoarea de foc – despre care am scris aici.

Cartea Blestemelor de Andrei Ruse – fiecare pagină a acestei cărți este plină de farmec, tradiție, frumusețe, personaje memorabile și un limbaj de excepție. Este un adevărat dicționar de arhaisme și regionalisme, un efort al autorului pe care l-am apreciat imens, pentru că limbajul acesta te transpune instantaneu în acea lume de basm românesc. Este prima parte dintr-o trilogie, așa că abia aștept continuarea!

Ursul si privighetoarea de Katherine Arden – am citit-o pentru că mi-am dorit mult să citesc povești sau literatură fantasy, să-i zic așa, inspirată și din alte culturi – nu doar din lumea anglo-saxonă deja consacrată în această arie, cu clasicii elfi sau pitici sau troli – în special din cultura est-europeană, mai apropiată de propriile noastre basme sau mituri românești. Cartea Ursul și Privighetoarea mi-a satisfăcut tot ce îmi doream de la o carte cu iz slavic, într-o poveste aflată la granița dintre basm și realitate – o combinație de basm rusesc cu atmosferă dostoievskiană, la confluența dintre vechiul păgânism slavic și primele raze ale creștinismului în zonă.

Piranesi de Susanna Clarke – este o carte pe care fie o iubești, fie o urăști. Recunosc că, deși fac parte din prima categorie, mi-a luat extrem de mult timp să înțeleg despre ce e vorba. Nicio carte de până acum nu a necesitat o perioadă atât de lungă de acomodare. Dar când am înțeles, totul s-a schimbat. În definitiv, fără a divulga prea multe, este povestea tragică unui personaj care, în ciuda traumelor, reușește să observe lumea prin lentila iubirii, respectului, compasiunii față de tot și toate, și să trăiască în armonie cu toate, chiar și cu părțile fărâmițate ale personalității sale. Am încheiat cartea spunându-mi că vreau și eu să fiu ca Piranesi.

La final de an, am citit Povestiri de Crăciun – o serie de povestiri din viața grecilor secolului 19, scrise de Alexandros Papadiamantis, și Povestiri de Crăciun din clasicii ruși.

Nu în ultimul rând, am avut privilegiul de a citi prima carte scrisă de un coleg din echipa mea (Herald of the Night – O.M. David), pe care chiar a reușit să o publice. Cartea nu este încă disponibilă pentru publicul larg (în afară de câteva capitole aici) așa că nu este o încă o recomandare de lectură (nici nu o pot marca pe Goodreads între cele 80 de cărți citite :D), ci o menționez pentru bucuria și mândria de a avea un coleg scriitor de fantasy.

Irina Trancă

Dacă ar fi să rezum în trei categorii prioritățile mele din a doua parte a anului 2022 acestea ar fi cărți pentru emisiuni (deci despre viața creștină), cărți de parenting și cărți pentru copii (mai ales în limba franceză). De asemenea, în ultima lună a acestui an am vrut să citesc mai multe cărți „festive”. Dar să le luăm pe rând.

Spre deosebire de alți ani, anul acesta am vrut să fiu foarte organizată în ce privește cărțile pentru emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ din sezonul de toamnă, așa că m-am apucat de ele încă din vară. Preferatele mele din sezonul 22 au fost Disciplinele spirituale de Richard J. Foster, Femeia cu Cartea – Viața misionarei Gladys Aylward în China, povestită de prietena ei de M.A. Mijnders, Deschizătorul de drumuri de Ann Voskamp, Fundamente de Ruth Chou Simons și Troy Simons și Emmanuel de Ruth Chou Simons.

Din categoria cărților devoționale, am continuat lectura volumului Roagă-te de-a lungul unui an pentru copiii tăi folosind Scriptura de Nancy Guthrie, am citit împreună cu familia Fundamente de Ruth Chou Simons și Troy Simons, iar în perioada de Advent am citit Advent – Gânduri în preajma Crăciunului de Vlad Crîznic și Adelina Ghilea (singură) și Emmanuel de Ruth Chou Simons (cu familia).

În toamnă am parcurs două cărți de parenting, specializate pe educarea băieților – Mame pentru băieții noștri – Ghidul mamelor de băieți de Maggie Dent și Lucruri sălbatice. Arta educării băieților de Stephen James și David Thomas, pe care, dacă aveți băieți (sau urmează să aveți) vi le recomand din plin!

Din categoria cărților despre cărți am parcurs Manualul lecturii cu voce tare de Jim Trelease și Cyndi Giorgis (din care am inclus idei și fragmente în seria Cum să crești un cititor), Îndrăgostită de cărți de Debbie Tung și I Will Judge You By Your Bookshelf de Grant Snider, un volum grafic savuros și amuzant despre dependența de cărți și nevoia de a le scrie.

Cărțile pentru copii au constituit majoritatea cărților citite de mine în acest an, mai ales datorită faptului că i-am citit lui Mihai multe cărți împrumutate de la Institutul francez. Dintre cele pe care i le-am citit eu lui se remarcă Iubim să călătorim: Ema și Eric descoperă România de Ioana Chicet-Macoveiciuc, iar dintre cele pe care le-am citit amândoi, dar separat, El Surdo de Cece Bell și Vacanța lui Nor de Maria și Ileana Surducan.

Dintre cele citite de mine pentru mine țin să menționez ultimul volum din seria cu Emily de L.M. Montgomery, Emily’s Quest, romanul grafic Unde este Anne Frank de Ari Folman și Lena Guberman, Șase cocori stacojii de Elizabeth Lim, ultimele 4 volume din seria „Căsuța din prerie” de Laura Ingalls Wilder, Pe țărmurile Lacului de Argint, Târgușorul din prerie, Fericiții ani de aur și The First Four Years, Invizibilii de Ioana Pârvulescu și De ce și-a pierdut Balaurul tableta… și alte întâmplări fantastice de Adina Rosetti.