Advent în Narnia #18 – Domnul și Doamna Castor


Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.

1 Corinteni 11:26

Domnul Castor îi găsește pe copii în pădure și îi duce acasă la Doamna Castor, unde ei o ajută să pregătească masa. Domnul Castor și Peter se duc la pescuit în timp ce Doamna Castor și fetele pun masa. Apoi, într-unul dintre cele mai tihnite pasaje din roman, se așază cu toții la masă și mănâncă pește prăjit, cartofi cu unt, ceai fierbinte și o ruladă cu marmeladă minunată și glorios de lipicioasă.

Când toată lumea este hrănită, Domnul Castor spune „Acum putem trece la treabă.” Atunci devin copiii parte din mișcarea de a-l aduce înapoi pe Aslan în Narnia, o mișcare în care, deși nu își dau seama încă, vor juca un rol central.

Întâlnirea cu familia Castorilor este un punct de cotitură major pentru copii. Castorii îi primesc cu mare ospitalitate în casa lor și în Narnia. Ei sunt hrăniți, fizic și spiritual. Află despre Aslan. Ei devin cu adevărat o parte din regatul Narniei – din regatul lui Aslan.

Cina Castorilor este, de asemenea, momentul în care Edmund decide să-și părăsească familia și să i se alăture Vrăjitoarei Albe. El se simte nesătul, înfometat după rahat turcesc („mâncarea magică proastă” care face „mâncarea obișnuită bună” nesatisfăcătoare). La fel ca Iuda la Cina cea de Taină, el se furișează afară, neputând să ia parte la ospitalitate și Comuniune, cu trădarea în minte. El nu poate să primească deschiderea Castorilor sau vestea bună a venirii lui Aslan.

Când Castorii și frații săi văd că Edmund a dispărut, ei își dau seama că se află într-un mare pericol. Forțele Vrăjitoarei vor veni după ei. O furtună de zăpadă vuiește. Masa pe care au pregătit-o și pe care au împărțit-o i-a adus împreună și i-a întărit pentru ceea ce avea să urmeze.

Adventul și Crăciunul sunt perioade în care sărbătorim cu mese și mâncare. Adu-ți aminte să te hrănești bine, cu mâncare bună și o companie iubitoare. Isus a împărțit deseori mese cu alții ca parte a lucrării sale pe pământ. El este de asemenea cu noi în fiecare masă de dragoste și Comuniune pe care o împărtășim. Fie ca mesele și banchetele tale din acest sezon să te întărească pentru a face față furtunilor care vuiesc în viața ta și să te pregătească pentru a-L primi pe Hristos și dragostea Lui cu ocazia acestui Crăciun.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #17 – Îngeri și mesageri


În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Luca 1:26-30

Adventul este o perioadă plină de vizitele îngerilor – Gabriel i se arată Mariei, lui Iosif și lui Zaharia; o oaste cerească li se arată păstorilor în noaptea de Crăciun – dar nu există îngeri în Narnia. Poate că acest lucru este puțin surprinzător într-un tărâm al unicornilor, al naiadelor și al spectrelor, dar în cea mai mare parte Lewis evită figurile sau imagistica în mod evident biblice în cărțile sale despre Narnia.

Și în ebraică, și în greacă, cuvântul pentru înger este același cuvânt pentru mesager. Îngerii au multe feluri de a-L sluji pe Dumnezeu, conform Scripturii, iar transmiterea de mesaje către oameni este o slujbă importantă.

Măcăleandrul seamănă foarte mult cu un înger, un mesager înaripat în slujba lui Aslan, care îi călăuzește pe copii într-un loc sigur și către ajutor, dar îi și cheamă să-l urmeze pe Aslan, chiar dacă ei nu îi cunosc încă numele. La fel ca Maria, ei spun da, chiar dacă nu știu ce le stă în față. Ei au văzut peștera lui Tumnus, distrusă de poliția secretă a Vrăjitoarei, deci știu că pericolul este aproape. Ei se încredințează în mâinile măcăleandrului, uitând de cină și casă, pentru că vor să vadă unde îi va conduce acesta.

Și Maria i-a spus lui Gabriel da, fără să cunoască prea multe despre unde era condusă, în afară de bunătatea și dragostea Dumnezeului care o conducea. Fie ca și noi să rămânem deschiși față de mesagerii lui Dumnezeu din viețile noastre, fie că ei vin sub formă de păsări, prieteni sau o oaste cerească glorioasă.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #14 – Adam și Eva


Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele. De aceea, Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului ca să lucreze pământul, din care fusese luat.  Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Geneza 3:21, 23-24

Povestea lui Adam și a Evei este o poveste de Crăciun. Biserica medievală prezenta deseori piese ale misterelor în tot orașul pe 25 decembrie, piese despre Creație, Adam și Eva și Nașterea Domnului, printre altele, pentru a comemora această zi și pentru a învăța despre istoria mântuirii. Nașterea omenirii era pusă în pereche cu nașterea lui Hristos în anul liturgic – în contrast, dar și în paralel.

Povestea lui Adam și a Evei este o poveste antică, dar la fel ca multe alte pasaje din Biblie, ea capătă viață pentru noi astăzi pentru că este o poveste despre ce înseamnă să fii om. Adam și Eva probabil că ne sună ciudat de familiar. Ei se învinuiesc reciproc și îl învinuiesc pe șarpe. Ei nu vor să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce au făcut. Ei se ascund de Dumnezeu. Deși Dumnezeu este dezamăgit și mânios că ei nu par să poată respecta nici cele mai mici porunci, Dumnezeu totuși îi iubește. Dumnezeu îi dă afară din paradis pentru a învăța câteva lucruri despre viață – închizând ușa în urma lor –, dar Dumnezeu le dă haine de purtat pe drum.

În Narnia, copiii oamenilor sunt numiți „fii ai Adam” și „fiice ale Evei” și, ce să vezi, copiii Pevensie găsesc și ei haine de blană în șifonier, în drumul lor spre o lume nouă. Poate că Adam și Eva au avut de înfruntat un pericol mai mare decât Vrăjitoarea Albă, fiind nevoiți să-și câștige existența din praful pământului. Hainele lor noi sunt un semn al sfârșitului paradisului, unde Biblia ne spune că erau vegetarieni și nu purtau deloc haine. Hainele de blană ale copiilor Pevensie (prea mari pentru ei) sunt un semn că și ei vor deveni oameni noi într-o zi, regi și regine ale Narniei.

Trăim de partea cealaltă a paradisului de mult timp deja și încă nu facem o treabă bună urmând poruncile lui Dumnezeu. Ca Adam și Eva, îi învinuim pe alții și ne ascundem de Dumnezeu. Chiar și-așa, un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat. Dumnezeu nu ne aduce din nou în paradis, dar Dumnezeu ni-L dă pe Însuși Fiul Său. Dumnezeu ne oferă o viață nouă și o nouă identitate în Hristos. Și, câteodată, chiar și o haină.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #13 – Hainele de blană


Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească, în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.

Isaia 61:1a, 3

Când copiii Pevensie intră în șifonier, ei trec pe lângă rânduri de haine de blană înainte să iasă afară în pădurea rece și înzăpezită. Susan, sora mai mare cea responsabilă sugerează să-și pună fiecare câte o haină pentru a-și ține de cald pe vremea geroasă din Narnia. Deși frații ei o critică uneori că prea face pe șefa, Susan vrea ca familia ei să fie pregătită pentru orice ar putea găsi în Narnia, înainte să se grăbească afară în zăpadă.

Adventul este o perioadă de pregătire. Acasă poate că decorezi, asculți muzică deosebită, împachetezi cadouri și gătești. La biserica ta poate că se aprind lumânări pe o coroniță de Advent, se fac repetiții pentru o scenetă sau se pregătește un program special sau concerte. Poate că auzi pasaje din Scriptură duminica din profeți, Isus sau Ioan Botezătorul, avertizând și asigurându-i pe oameni de vremurile care vor veni și cu privire la ce ar trebui să facă pentru a fi pregătiți.

Anticiparea și pregătirea pot fi jumătate din distracție în cazul unui eveniment sau al unei călătorii, dar pregătirea – în special în această perioadă a anului – poate deveni un scop în sine și poate copleși orice distracție cu liste de sarcini, vinovăție și paranoia. Ar fi trebuit ca Susan să se fi uitat și după cizme și căciuli? O hartă? Ar fi trebuit ca copiii să se întoarcă și să-și ia prânzul la pachet? La un anumit punct, trebuie să renunțăm la pregătire și pur și simplu să pășim înainte prin credință.

Pregătirile noastre de Crăciun pot să copleșească perioada de Advent și să lase puțin loc pentru a-L primi pe Pruncul Hristos. Susan ne arată că ceea ce ne trebuie s-ar putea să fie deja în fața noastră, dacă suntem îndeajuns de atenți să observăm. Hainele de blană erau acolo când au avut nevoie de ele. Copiii îi întâlnesc pe alții de-a lungul drumului care îi vor ghida și hrăni. Asta nu înseamnă că drumul este ușor sau că nu le este niciodată frig, că nu se udă sau că nu le este foame; dar, pentru că se au unul pe altul și își permit să accepte ajutorul altora, ei au tot ce le trebuie.

În același fel, pe parcursul Bibliei, Dumnezeu îi poartă de grijă poporului Său. Câteodată chiar oferindu-le haine de blană! După ce Adam și Eva sunt izgoniți din Grădina Eden, Dumnezeu le oferă „haine de piele” pentru căldură și protecție. În timp ce israeliții în pustie ar fi preferat castraveți, vin și vită, Dumnezeu le oferă mană, apă și prepelițe.

Pregătește-te este un îndemn tradițional în perioada de Advent, dar la fel sunt și Așteaptă, Ascultă și Privește. A ne pregăti să-L primim pe Hristos în inimile noastre poate însemna uneori să ne pregătim făcând mai puține, nu mai multe.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #12 – Să rămânem treji


Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate.

Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.

Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. …

Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: ‘Vegheaţi!’

Marcu 13:24-27, 35-37

Perioada de Advent presupune privirea și așteptarea în două direcții: întâi pentru ca Hristos să se nască, iar apoi pentru ca Hristos să se întoarcă. Există multe constraste și paralele între aceste două evenimente. Nașterea Pruncului Isus are loc pe pământ într-un staul umil, iar Isus promite să revină pe pământ cu putere, cutremure, îngeri și judecată. La nașterea Lui, apare o stea în Est care îi cheamă pe magi la iesle; la a doua sa venire, vor cădea stele din cer în timp ce soarele și luna se vor întuneca.

Când Aslan revine în Narnia în ultima carte a seriei, Ultima bătălie, stele cad, o lună și un soare se sting și munți sunt aruncați în mare. În Șifonierul, leul și vrăjitoarea, însă, așteptarea noastră nu este după sfârșitul timpului, ci după Aslan. Creaturile din Narnia îl așteaptă cu dor, iar așteptarea lor este contagioasă; cei trei copii (toți în afară de Edmund) se bucură împotriva lor înseși când Domnul Castor pomenește pentru prima oară numele lui Aslan.

A ne pregăti să-L primim pe Isus înseamnă să ne trăim viețile treji față de speranță, iubire și cei mai nevoiași dintre vecinii noștri. Când oamenii din Antichitate scriau despre apocalypse, ceea ce descriau sună lipsit de speranță și distrugător, dar dacă ne uităm mai în profunzime, acei scriitori încercau să-și transforme îngrijorarea și teama în speranță. Ei alegeau să stea treji. Nici noi nu trebuie să adormim sau să devenim amorțiți, ci să ne păstrăm credința că dragostea lui Dumnezeu în Hristos este mai puternică decât o lume brutală.

În timp ce așteptăm venirea lui Isus – la Crăciun și în Ziua din urmă – să rămânem treji și să practicăm speranța, dragostea și dreptatea ca parte a vieților noastre de zi cu zi. Nu pentru că vrem să fim buni sau să ne câștigăm locul în cer, ci pentru că, făcând astfel, vom rămâne suficient de alerți pentru a-L întâlni pe Isus oricând ni se arată.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)