Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – Loredana Stoica


Mai sunt doar 2 săptămâni până la Ziua Copilului, așa că m-am gândit că este momentul potrivit pentru o nouă serie de recomandări de lectură din partea unor mame sau copii pentru copii. Puteți să vedeți și listele de anul trecut aici.

Începem seria de anul acesta cu recomandările Loredanei Stoica, mama Evei, 2 ani și 6 luni, niște cărți pline de lecții de viață importante.

Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – Loredana Stoica”

Lista de cărți pentru Gaudeamus 2019


Vă promiteam să vă prezint (cum am făcut și pentru Bookfest 2019) lista cu cărțile pe care mi le doresc de la această ediție a Târgului Internațional Gaudeamus. Între timp, am profitat de niște oferte de „Black Friday” și mi-am cumpărat aproape tot ce îmi doream de pe listă, dar am hotărât să le las oricum pe listă pentru voi, pentru că majoritatea sunt noutăți despre care cred că merită să știți.

Din nou, vă propun o ordine alfabetică a editurilor, pentru o orientare mai ușoară. Am inclus și de această dată cărți pentru copii, dar, față de edițiile din ultimii ani am (avut) și o listă generoasă de cărți „pentru adulți”, așa că sper să vă inspire. Continuă lectura „Lista de cărți pentru Gaudeamus 2019”

Advent în Narnia #26 – Dumnezeu va pregăti un ospăț


Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor, pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite. În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam. Acum, să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!”

Isaia 25:6, 9

După o perioadă de mari distrugeri, Isaia își imaginează un ospăț întins de Dumnezeu pentru poporul care a suferit violențe și lipsuri. Oamenii nu mai au nimic, așa că Dumnezeu le oferă tot. Imaginează-ți niște refugiați dintr-un război al zilelor noastre care găsesc un ospăț bogat în pustiu, cu vinuri fine și cea mai bună mâncare pe care au mâncat-o vreodată. Dacă întrebarea este „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?” (Psalmul 78:19), răspunsul este că da.

Ființele din Narnia, ca poporul pe care îl cunoaște Isaia și ca supraviețuitorii oricărui război, au supraviețuit unei perioade de violență și pierderi. Vrăjitoarea Albă le-a acoperit ținutul în gheață și zăpadă și i-a transformat pe disidenți în statui. Ea disprețuiește ospețele, numindu-le „o risipă”. Pe măsură ce puterea iernii ei pălește, Tata Crăciun sosește nu doar cu daruri pentru copii și Castori, dar și cu o masă întinsă cu ceai fierbinte și cești de porțelan. Pentru niște creature mici, el întinde o masă de Crăciun în pădure cu o cină fierbinte, decorațiuni, desert de prune și vin. Tata Crăciun îi ajută pe locuitorii din Narnia să-și aducă aminte de viața de dinainte de venirea Vrăjitoarei Albe și să sărbătorească faptul că vin vremuri noi.

Când ne adunăm în timpul perioadei de Advent și de Crăciun (sau pentru oricare altă ocazie deosebită), indiferent de durerile sau relațiile frânte de care am avut parte până atunci, prietenii și familia se reunesc pentru o masă bună. Un ospăț nu șterge greșelile sau trădările, dar ne poate aminti cine ne-a creat Dumnezeu să fim și de faptul că Hristos ne-a răscumpărat.

O masă specială în familie nu este o promisiune că nimic nu va mai merge prost vreodată. Oamenii din vremea lui Isaia vor fi răvășiți de război și trimiși în exil. În Narnia, petrecerea de Crăciun va fi transformată în piatră. Dar poporul Israel știa că Dumnezeu este cu ei orice ar fi fost și că promisiunile lui Dumnezeu pentru ei erau eterne. Creaturile din pădure știu că Aslan este pe drum, chiar în momentul în care Vrăjitoarea își ridică bagheta (și Vrăjitoarea știe și ea asta!). Sărbătorim cu petreceri și ospețe acum, știind că ele sunt o prefigurare a răscumpărării lui Dumnezeu ce va să vină.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #25 – Un mic festin


De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.

Isaia 55:2

Edmund îngheață de frig (încă nu are haină) în timp ce el, împreună cu Vrăjitoarea Albă și piticul ei, alunecă peste zăpadă îngrămădiți în sanie, grăbindu-se să-i găsească pe ceilalți copii acum că Aslan este pe drum. Edmund are acum un sentiment de deznădejde cu privire la Vrăjitoare; nu i-a oferit niciun rahat turcesc, ci numai pâine uscată și îl tratează ca pe un prizonier. „Nu sunt semne că Regina ar mai avea de gând să-l facă Rege”, se gândește el în sinea lui.

De fapt, domnia Vrăjitoarei, unde este „mereu iarnă, dar niciodată Crăciun”, începe să se prăbușească. Edmund nu-și dă seama de asta, dar Tata Crăciun i-a găsit pe frații săi. Sania Vrăjitoarei dă peste o altă petrecere pe care a vizitat-o Tata Crăciun, un grup de creaturi mici care stăteau așezate la cina de Crăciun în mijlocul pădurii. Lui Edmund îi este foame, iar micul lor ospăț miroase delicios.

Vrăjitoarea Albă este furioasă la culme. Când află că Tata Crăciun e cel care le-a dăruit acest ospăț, ea transformă întreaga petrecere în piatră. Edmund este îngrozit. El o vede în sfârșit pe Vrăjitoarea Albă drept ceea ce este cu adevărat.

Ea este furioasă să audă că cineva ar sărbători ceea ce ar demonstra în mod ostentativ sfârșitul domniei sale, dar este de asemenea indignată pur și simplu de existența unui ospăț în sine. Ea strigă, „Ce-nseamnă toată lăcomia asta, risipa asta, toată extravaganța asta?” Un ospăț este o risipă, indiferent ce se sărbătorește prin el. Nimeni din regatul său nu ar trebui să se bucure de plăcere fizică sau confort. Nici chiar Regina însăși, în afară de câteva blănuri și o coroană, nu pare să aibă nimic luxos sau plăcut. Castelul ei este golaș ca un mormânt.

Disprețul ei pentru lux este în constrast izbitor cu Castorii, care le servesc copiilor o masă încântătoare (inclusiv desert). Aslan își instalează tabăra militară într-un cort-pavilion frumos, galben cu roșu. Împărăția lui Dumnezeu este un loc al sincerității și al dreptății, dar și un loc pentru mese delicioase, confort fizic și frumusețe. Adventul este o perioadă și pentru pocăință și pentru așteptare, și este și o perioadă în care să sărbătorim bunătatea creației. Acceptă frumusețea și bogăția lumii create pe care ne-a dat-o Dumnezeu și în care El a venit, întrupat, la acel prim Crăciun.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #23 – Tata Crăciun


Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.

1 Corinteni 12:4, 7

Peter, Susan, Lucy și Castorii se îndreaptă spre tabăra lui Aslan când se întâlnesc cu Tata Crăciun. În timp ce Moș Crăciun pare ori să-i bucure pe copii, ori să-i sperie de moarte, Tata Crăciun e diferit. Desigur, poartă o haină roșie, tivită cu blană și aduce daruri, dar el nu se cutremură de râs ca un jeleu și nici nu mănâncă biscuiți cu copiii. Nici nu îi sperie, dar ei cu siguranță se minunează la vederea lui. C.S. Lewis îl descrie astfel: „Era așa de mare, și de bucuros, și atât de real încât rămaseră toți nemișcați. Erau foarte bucuroși, dar în același timp și solemni.”

În Narnia, perioada de iarnă fără Crăciun s-a încheiat. Crăciunul în Narnia este o treabă serioasă, este un semn al victoriei împotriva Vrăjitoarei Albe. Tata Crăciun seamănă mai puțin cu Moș Crăciun și mai mult cu Ioan Botezătorul când împărtășește vestea că a venit momentul să se pregătească pentru că regele de drept este pe drum.

El le spune copiilor că darurile lor sunt „arme, nu jucării”. El le dă lucruri care i-ar face pe cei de la Protecția Copilului să ridice o sprânceană. Pentru Peter, o sabie și un scut. Pentru Susan, un arc, o tolbă cu săgeți și un corn în care să sufle în caz de pericol. Pentru Lucy, un medicament și un pumnal. Darurile îi provoacă să-și folosească personalitățile și talentele pentru a se uni cu Aslan în lupta împotriva puterii Vrăjitoarei Albe. Nu vor fi chemați să facă mai mult decât pot duce și totuși, deși copii, ei sunt considerați la modul serios participanți în regatul lui Aslan.

A fi gata pentru Crăciun și Nașterea lui Isus înseamnă să te bucuri, dar și să dai dovadă de curaj. Dumnezeu este cu noi și Dumnezeu ne cheamă să trăim în Hristos, aici și acum. Dumnezeu ne cheamă să stăm de partea bunătății și a binelui, să stăm împotriva ideii că a fi puternic înseamnă a avea dreptate, să ne unim forțele în a lupta de partea evangheliei pentru a stârpi răul din lume. Fii curajos, știind că Dumnezeu te-a echipat cu daruri și instrumente practice pentru a aduce o schimbare în această lume și că Isus vine alături de noi pentru a ne conduce în această luptă.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp