Un strop de viață în preajma Paștelui #7


Scara – Cuvântul 7

Despre plânsul cel de bucurie făcător

Doamne, ascultă-mi rugăciunea şi s-ajungă strigătul meu până la Tine! Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine când strig! Ascultă-mă degrabă! Căci zilele mele pier ca fumul şi oasele îmi ard ca un tăciune. Inima îmi este lovită şi mi se usucă întocmai ca iarba; până şi pâinea uit să mi-o mănânc. Aşa de mari îmi sunt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne. Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie şi pomenirea Ta ţine din neam în neam. Tu Te vei scula şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el. El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului şi nu-i nesocoteşte rugăciunea. (Psalmul 102)

Plânsul după Dumnezeu este o tânguire a sufletului, o astfel de așezare a inimii îndurerate care caută cu înverșunare lucrul după care însetează și, neaflându-l, aleargă după el și plânge pe urmele lui. Plânsul este un bold de aur care prin înțepătura sa dezgolește sufletul de orice dragoste și împătimire pământească, și îl statornicește prin sfânta întristare întru păzirea inimii sale. Însușirea celor ce sporesc întru plânsul cel fericit este înfrânarea și tăcerea buzelor, nemânierea și neținerea de minte a răului.

Sfântul Ioan Scărarul

Un strop de viață în preajma Paștelui #6


Scara – Cuvântul 6

Despre aducerea aminte de moarte

Teama de moarte este o însușire a firii, care provine din neascultare, iar înspăimântarea de moarte este semnul unor păcate nepocăite. Hristos Se teme de moarte, însă nu Se înspăimântă, ca să ne arate limpede însușirile celor două firi ale Sale. După cum pâinea e mai trebuincioasă decât toate celelalte mâncăruri, așa și cugetarea la moarte e mai trebuincioasă decât toate celelalte lucrări. În cei ce viețuiesc întru liniștire, amintirea morții naște părăsirea grijilor, rugăciunea necurmată și paza minții. Adevăratul semn că omul își aduce aminte de moarte întru simțirea inimii este lipsa voită de patimă față de orice făptură și părăsirea cu desăvârșire a voii proprii.

O minte activă are multe lucrări: cugetă la dragostea de Dumnezeu, își amintește de moarte, de Dumnezeu, de împărăția cerurilor, de râvna sfinților.

Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin. (Psalmul 6:8)

Sfântul Ioan Scărarul

Un strop de viață în preajma Paștelui #5


Scara – Cuvântul 5

Despre pocăință

Pocăința este legământ cu Dumnezeu pentru îndreptarea vieții. Cel ce se pocăiește este cumpărător de smerenie. Pocăința este grijă de sine slobodă de grijile din afară. Pocăința este fiică a nădejdii și lepădare a deznădejdii. Pocăința este curățirea conștiinței. Pocăința este împăcare cu Dumnezeu.

Sfântul Ioan Scărarul

Un strop de viață în preajma Paștelui #4


Scara – Cuvântul 4

Despre fericita și pururea pomenită ascultare

Ascultarea este desăvârșita lepădare a sufletului propriu, arătată prin lucrările trupului; sau dimpotrivă, ascultarea este omorârea mădularelor trupești în vreme ce mintea rămâne vie. Ascultarea este mormânt al voii proprii și înviere a smereniei.

Sfântul Ioan Scărarul

 

Un strop de viață în preajma Paștelui #3


Scara – Cuvântul 3

Despre înstrăinare, adică depărtarea de lume

Cel ce socotește că nu este împătimit față de niciun lucru, iar lipsindu-se de vreunul din ele, se întristează cu inima, unul ca acesta se înșeală cu totul pe sine însuși.

Sfântul Ioan Scărarul