Astăzi vom face cunoștință cu un sfânt care nu se află pe lista „oficială” a Părinților Bisericii, însă a avut o influență semnificativă, mai ales în cadrul unei ramuri a Bisericii pe care nu am explorat-o până acum în această serie: creștinismul sirian.
Isaac Sirul, cunoscut și drept Isaac din Ninive sau Isaac al Qatarului (c. 613 – c. 700) a fost cel de-al șaptelea episcop al Bisericii Asiriene a Răsăritului (separată de restul bisericii după Conciliul de la Efes din 431) și teolog creștin sirian cunoscut în special pentru scrierile sale referitoare la ascetismul creștin. S-a născut în regiunea Beth Qatraye din Arabia de Est, a intrat de tânăr într-o mănăstire și s-a dedicat unei vieți ascetice și studiului asiduu al textelor religioase din biblioteca mănăstirii. A devenit episcop de Ninive, însă a renunțat la această funcție după doar câteva luni, trăind în pustietate și continuându-și studiul și traiul ascetic.
„Isaac Sirul a fost un ascet, un sihastru care s-a nevoit în munte, dar scrierile sale au un domeniu de aplicare universal. Ele nu sunt adresate doar pustiei, ci și orașului, nu doar monahilor, ci tuturor celor botezați. El vorbește despre teme relevante pentru fiecare creștin, cu o vivacitate pătrunzătoare: despre pocăință și smerenie, despre rugăciune și multele sale forme, despre însingurare și comuniune, despre tăcere, minune și extaz. Două lucruri marchează teologia sa duhovnicească mai presus de orice: simțirea lui Dumnezeu ca taină vie și evlavia sa fierbinte față de Mântuitorul Hristos.”, scrie episcopul și teologul Kallistos Ware despre acesta (În prefața cărții Lumea duhovnicească a Sfântului Isaac Sirul).
