Priorități de lectură la final de 2021


În ultimii doi ani, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!

Pentru că am mai scris un astfel de articol și la finalul anului 2020 și vrem să facem o tradiție din acest exercițiu, revenim acum cu o trecere în revistă a cărților pe care le-am citit cu prioritate în ultima parte a anului 2021.


În ce mă privește (Irina T.), categoriile mele nu s-au modificat substanțial, și-au schimbat puțin accentul, ponderea unora dintre ele a fost mai mare sau, dimpotrivă, unele au dispărut aproape cu totul în această perioadă.

Cărțile devoționale au rămas o prioritate și am parcurs în ultimele luni, Roots & Sky de Christie Purifoy (despre care am mai scris aici) și Settle My Soul de Ruth Schwenk și Karen Ehman.

În plus, am descoperit o nouă carte de rugăciuni pentru părinți, To Light Their Way de Kayla Craig, ce cuprinde rugăciuni pe o varietate largă de teme, de la sarcină și pierderea acesteia, momentele de joacă și lectură împreună, până la divorț, adopție și momentul când copiii părăsesc casa părintească. Aceasta include, de asemenea, și o secțiune de rugăciuni cu ocazia diverselor sărbători creștine, dar și niște rugăciuni-respirație, ce pot fi rostite dintr-o suflare (inspirație-expirație) în diverse situații critice. Nu sunt nici pe departe la fel de poetice ca cele scrise de Douglas Kaine McKelvey în Every Moment Holy, dar cuprinde rugăciuni specifice pentru o paletă largă de situații tipice vieții de părinte, o recomand din suflet!

Pentru că în toamna acestui an ne-am concentrat asupra elaborării sezonului aniversar 10 ani de CARTEA E O VIAȚĂ în care am inclus discuții mai generale pe temele noastre de suflet, nu am mai citit decât patru cărți despre viața creștină, așa că nu pot spune că această categorie a mai fost o prioritate. Au fost o prioritate emisiunile în sine și cărțile pe care le-am folosit în pregătirea lor nu au fost neapărat din această categorie. Am citit totuși cărțile despre Dumitru Cornilescu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu de Alexandru Măianu (ediția aniversară 100 de ani), Ce-mi mai lipsește? de Dumitru Cornilescu și Cornilescu. Din culisele publicării celei mai citite traducer a Sfintei Scripturi de Emanuel Conțac și minunăția de carte a lui Makoto Fujimura, Art & Faith. Găsiți episodul dedicat lui Cornilescu aici, iar cel despre artă și credință, aici.

Tot în vederea sezonului aniversar, am făcut o prioritate din a reciti seria Anne de la Green Gables de L.M. Montgomery și alte cărți despre viața scriitoarei, precum și celelalte romane ale sale apărute în limba română (episodul aici).

De altfel, anul 2021 a fost pentru mine anul recitirilor, am recitit nu mai puțin de 14 cărți pe care le mai citisem cu ani în urmă și abia acum am descoperit cu adevărat valoarea acestei practici. Până acum disprețuiam recitirea, considerând-o o pierdere de vreme, care te împiedică să citești alte cărți noi, pe care nu le cunoști deja. Dar, citind cărți dragi la vârste diferite ți se dezvăluie straturi de înțeles care ți-au scăpat la lectura anterioară și descoperi, de fapt, care sunt cărțile cu adevărat valoroase: cele în care găsești ceva nou cu fiecare re-lectură sunt cele care trec testul timpului și merită cu adevărat să ocupe loc în bibliotecă.

Pe lângă cele 8 volume ale seriei Anne, am recitit o altă carte dragă din copilărie¸ Secretul celor două fetițe de Eric Kästner, Omuleții de sub casă de Mary Norton, primele două volume din Cronicile din Narnia de C.S. Lewis (citite cu voce tare lui Mihai), Heidi de Johanna Spyri (pentru prima oară „integral”, de fapt) și Ca un roman de Daniel Pennac. Am descoperit adevărate comori în aceste recitiri, după cum puteți vedea în articolele în care am vorbit pe larg despre ele.

Cărțile de parenting au rămas o prioritate și am descoperit chiar cea mai bună carte din această categorie, una pe care o căutam de mult, ca ton și abordare, și anume, Parenting Scripts de Wendy Speake și Amber Lia, din care am început deja să scriu în rubrica Un strop de viață pentru părinți (mai multe despre ea am scris aici).

Cărțile despre alte culturi sau despre istoria mentalităților nu și-au mai făcut loc în lista de priorități în această a doua jumătate a lui 2021, în parte și pentru că nu prea am mai fost atrasă de vreun titlu din această categorie în mod deosebit.

A patra mea prioritate erau cărțile despre cărți. Am citit în acest an două cărți foarte valoroase pe această temă, Why You Should Read Children’s Books (Even Though You Are So Old and Wise) de Katherine Rundell (articol aici, emisiune aici) și Ca un roman de Daniel Pennac (despre care am scris recent aici).

Ultima mea prioritate era ficțiunea, mai ales cărțile pentru copii și adolescenți, care a urcat de fapt în lista priorităților, judecând după numărul de astfel de cărți citite sau recitite anul acesta. Se evidențiază clar cărțile lui L.M. Montgomery, cum ar fi Jane și casa fermecată de la Lantern Hill, Cronicile Domnișoarei Poimâine II – În căutarea lui Akum de Adina Rosetti, Ickabog de J.K. Rowling, dar și, mai recent, Surpriză de Crăciun pentru Findus de Sven Nordqvist și Sora de zăpadă de Maja Lunde.

La sub-categoria romane nu prea am cu ce să mă laud, pentru că nu am prea mai citit astfel de cărți, în afară de Ce încredințăm vântului de Laura Imai Messina, una dintre cărțile mele preferate citite anul acesta, de altfel.

Pentru anul 2022, – cel puțin în prima parte a lui – prioritățile mele vor fi cărțile pentru următorul sezon CARTEA E O VIAȚĂ, în paralel cu povești/basme din diverse zone culturale (pe care le aveam în plan încă din decembrie, dar și pentru toată iarna), colecția de cărți despre Micul prinț  și autorul său (v-ar interesa un articol/episod pe această temă?) și, bineințeles, cărțile rămase necitite dintre ultimele (sau mai vechile) achiziții sau pe care le-am primit cadou în ultima vreme.

Vreau să citesc ca devoțional la început de an Refractions – A Journey of Faith, Art and Culture de Makoto Fujimura și să continui seria Emily de L.M. Montgomery și seria Căsuța din prerie de Laura Ingalls Wilder.

De asemenea, sper să reușesc să-mi comand și să-mi și ajungă fără probleme un devoțional pe baza cărții Little Women (Micuțele doamne) de Louisa May Alcott, scris de Rachel Dodge (aceeași autoare care a scris și devoționalul după Anne de la Green Gables), împreună cu o ediție specială Little Women cu scrisori scrise de mână, pentru o altă recitire, care cine știe la ce descoperiri va mai duce?

În plus, aștept cu nerăbdare publicarea altor două cărți de rugăciuni: volumul doi în format de buzunar al Every Moment Holy și Prayers of REST de Asheritah Ciuciu.


E rândul tău, Irina E.! Pentru tine care au fost prioritățile în a doua jumătate a anului 2021 – cât s-au schimbat cele de până acum? – și care sunt prioritățile tale de lectură pentru 2022?

Toamna aceasta a fost una foarte „lewisiană”, dacă o pot numi așa. Am citit câteva cărți de-ale lui C.S. Lewis care sunt mai puțin cunoscute, nu sunt încă traduse la noi sau au fost traduse cândva, însă nu și reeditate, care surprind parcursul său literar, erudiția sa și excepționala sa capacitate de a „traduce” credința creștină pe înțelesul oricui. Despre ele am scris în aceste articole pe blog: The Abolition of Man, The Weight of Glory, God in the Dock: Essays on Theology and Ethics, The Pilgrim’s Regress și Till We Have Faces: A Myth Retold.

Pe lângă bucuria reîntâlnirii cu Lewis, am fost pur și simplu impresionată și îmbogățită de claritatea, de luciditatea ideilor sale atât de actuale, și sunt încântată că mereu și mereu mai este ceva nou de descoperit la acest drag autor. Cu acestea aș putea deschide prima categorie de priorități: deși nu toate cărțile de pe listă se încadrează strict aici, totuși au legătură cu teologia și viața creștină.

Dacă am vorbit despre Lewis, cum aș putea să nu îl menționez și pe Tolkien? Am citit și Tolkien’s Theology of Beauty: Majesty, Splendor, and Transcendence in Middle-Earth, teza de doctorat a Lisei Coutras, care l-a avut drept ghid pe Alister McGrath, în care am regăsit ceea ce am crezut de foarte multă vreme despre opera lui Tolkien și impactul ei, dar nu am știut să pun în cuvinte: faptul că ea emană o frumusețe transformatoare, mai pătrunzătoare uneori decât orice predică. Însă dincolo de simpla analiză a Legendariumului, Lisa Coutras argumentează despre importanța Frumuseții, imaginației și mitului în formarea unor răspunsuri cu privire la cele mai profunde întrebări cu care se confruntă umanitatea, aducând și elemente din lucrările lui Hans Urs von Balthasar, un important teolog catolic al secolului al XX-lea.

Am citit de asemenea și cărțile prezentate în continuarea seriei #Scriptum20, Fiecare zi merită o șansăde Max Lucado, E OK să nu fii OK de Sheila Walsh (o surpriză foarte plăcută; deși inițial îmi părea doar o carte superficială în genul „self-help”, nu a fost deloc așa), Către toate direcțiile de John Ortberg și Pledoarie pentru excelență de Horst Schulze – aceasta din urmă chiar m-a inspirat și impulsionat către excelență la propriul loc de muncă.

Mai adaug la această categorie și Foundations of Christian Culture, scrisă în 1937 de filosoful rus Ivan Ilyin, o excelentă și concisă prezentare a modului în care creștinii pot avea un impact în societate, artă și cultură, într-o lume post-creștină, revitalizându-și mai întâi propria credință și imaginație și cultivându-și gustul pentru frumos.

În plus, am mai citit: Gratitude in Life’s Trenches: How to Experience the Good Life Even When Everything Is Going Wrong de Robin Phillips, o carte inspirată de scrieri ale unor părinți duhovnicești sau ale unor creștini precum Dietrich Bonhoeffer, care au trecut cu adevărat prin dificultăți inimaginabile, care să ne inspire să cultivăm o atitudine de mulțumire și pace pentru a transforma suferința într-o experiență sfințitoare; Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, care îmbină experiența în pastorație a autorului, Rev. Dr. Nicholas Louh, cu cea de psiholog a soției sale și co-autoarei, Dr. Roxanne Louh, pentru a contura câteva principii sănătoase legate de creșterea spirituală; Arise, O God: The Gospel of Christ’s Defeat of Demons, Sin, and Death de fr. Andrew Stephen Damick, menită să fie o prezentare succintă, catehetică, a Evangheliei, o încercare de întoarcere la adevărata însemnătate a ei, nediluată de „marketingul” zilelor noastre, care încearcă să vândă Evanghelia ca pe un produs; The Religion of the Apostles: Orthodox Christianity in the First Century de fr. Stephen de Young, o excelentă analiză a continuității dintre Vechiul Testament și Noul Testament, de la creație până la începutul activității Apostolilor; și Stâncă și nisip. Concepția ortodoxă despre reformatorii protestanți și învățăturile lor de Pr. Josiah Trenham. Autorul provine el însuși dintr-o familie de protestanți și zugrăvește modul în care se vede protestantismul de pe „malul celălalt”, prin prisma ortodoxiei.

Din categoria psihologie, am citit cartea De neconceput. O călătorie extraordinară prin lumea celor mai stranii creiere de Helen Thompson. Cum ar fi să nu uiți niciodată nimic? Sau să simți, fizic, tot ce simt ceilalți din jurul tău, doar uitându-te la ei? Sau dimpotrivă, să ți se pară că orice amintire pe care o ai este ceva străin, al altcuiva? Cum ar fi să stai la o cafea de vorbă cu cineva care trăiește într-o permanentă halucinație? Urmând tradiția lui Oliver Sacks, care a consemnat, la rândul său, astfel de cazuri bizare în cartea sa Omul care își confunda soția cu o pălărie, Helen Thompson a întâlnit astfel de cazuri stranii, însă fascinante, care ne spun ceva din tainele creierului nostru. Mai mult decât simpla analiză a unor ciudățenii neuro-psihiatrice, autoarea a mers mai departe, la un nivel mai personal, încercând să redea cum este viața pentru astfel de oameni, cum arată o zi pentru ei și cum reușesc să facă față tuturor lucrurilor copleșitoare generate de propriul lor creier pe care ar trebui să se bazeze. De aceea mi-a plăcut foarte mult tonul cald care m-a făcut să empatizez cu „pacienții” prezentați.

Din categoria știință popularizată, deși rămânând tot în zona neuroștiințelor, am citit Incognito. Viețile secrete ale creierului de David Eagleman, care pătrunde în lumea captivantă a subconștientului și abordează întrebări foarte dificile legate de relația dintre „ce ne este scris în gene” sau în structura fizico-chimică a creierului și ceea ce putem schimba prin propria voință și educație, unde se termină ce este natural, genetic și predeterminat, și unde începe responsabilitatea omului; apoi Ce ne spune creierul. Dezvăluiri extraordinare despre misterele creierului uman de V.S. Ramachandran; Care e diferența dintre un copil și un laptop? de Cristian Presură; Factfulness. Zece motive pentru care interpretăm greșit lumea și de ce lucrurile stau mai bine decât crezi de Hans Rosling, o carte menită să dărâme câteva mituri despre lumea în care trăim și să ne arate prin date concrete, că, în ciuda îngrijorărilor și tuturor lucrurilor rele care se întâmplă, lumea este într-o stare mult mai bună decât ne-am imaginat; și Fata de laborator, o carte în care Hope Jahren își povestește parcursul carierei sale de cercetător, care a construit trei laboratoare în care a studiat arbori, flori, semințe și tipuri de sol; deși în mare parte a cărții intră mult prea mult în detaliu despre viața ei personală și mi-ar fi plăcut să vorbească mai mult despre cercetările sale științifice, totuși capitolele în care vorbește cu atâta pasiune despre lumea vegetală mi-au mers la inimă.

Am citit și câteva cărți mai atipice pentru mine. Nu citesc prea des romane „realiste”, ca să le numesc așa, sau cel puțin nu sunt o prioritate pentru mine, însă în perioada aceasta am citit câteva, și anume Zuleiha deschide ochii și Copiii de pe Volga de Guzel Iahina și Scara lui Iakov de Ludmila Ulițkaia (am încercat și Imago, tot a Ludmilei, dar nu m-a prins deloc, așa că nu am terminat-o). Dintre toate, Copiii de pe Volga mi-a plăcut cel mai mult, pentru că m-a atras personajul principal, un învățător extrem de retras prin ochii căruia toate atrocitățile și evenimentele care au dus la instaurarea mașinăriei sovietice, care amenință să-l înghită chiar și pe cel care trăiește cel mai departe și independent de societate, sunt povestite aproape ca un basm tragic. Oricât de distant ar sta față de lumea pe care nu o înțelege, propriile drame se împletesc cu dramele lumii. Toate trei sunt cărți tulburătoare, e imposibil să te lase rece, însă Copiii de pe Volga m-a mișcat cel mai mult și mi-a părut cel mai bine scrisă.

De asemenea, am citit și două cărți care, din nou, nu se aflau între prioritățile mele, dar ar putea fi încadrate în categoria memorialistică, și anume Arhipelagul Gulag a lui Alexandr Soljenițîn și Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Aleksievici, pentru introducerea episodului despre cel de-al Doilea Război Mondial și totalitarism, din sezonul nostru aniversar CARTEA E O VIAȚĂ.

Ajungând la îndrăgita categorie a poveștilor, am citit Prinți, prințese, troli și vrăjitoare. Basme suedeze și Pana lui Finist Șoimanul. Basme fantastice rusești (ascultasem deja toate aceste basme narate într-un podcast, In a Certain Kingdom, în care basmele rusești sunt repovestite și este explicat rolul lor în a ne ajuta să înțelegem mai bine lumea reală și să trăim în consecință, iar povestitorul, Nicholas Kotar, este și traducătorul cărții Foundations of Christian Culture, menționată mai sus; citindu-le, însă, însoțite și de ilustrațiile superbe, am ajuns la concluzia că îmi plac și mai mult!). Toate acestea mi-au întărit convingerea că basmele au un rol important în formarea imaginației, un gen de imaginație care are un rol mult mai important, acela de a forma caracterul, principiile și rezistența în fața tentațiilor sau încercărilor vieții.

Și nu în ultimul rând, am citit Legenda lui Sigurd și Gudrun, un mit germanic rescris și chiar „răscumpărat” de Tolkien. În acest volum se vede clar modul în care Tolkien percepea mitul ca o poveste reală, însă incompletă, pentru că toate miturile își află împlinirea și adevărul în Mitul suprem, în adevărata poveste a Evangheliei.

În concluzie, prioritățile mele au suferit de data aceasta câteva modificări (benefice 😊), unele datorate și sezonului nostru aniversar 10 ani de CARTEA E O VIAȚĂ pentru care ne-am pregătit intens. Pentru 2022 îmi propun, totuși, ca prioritățile să rămână aceleași, dar voi lăsa loc și pentru surprize plăcute.


Voi ce priorități de lectură aveți pentru anul 2022?

Un gând despre „Priorități de lectură la final de 2021”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: