Un strop de viață #623


Domnul Isus Hristos este cuvântul final al lui Dumnezeu adresat omenirii. El este Profetul cel îndelung aşteptat „ca Moise”, a Cărui glorie depăşeşte într-un mod infinit pe cea a lui Moise sau a oricărui alt profet. Întrucât El este „Fiul cel preaiubit” al lui Dumnezeu, noi trebuie să „ascultăm de El” în „toate lucrurile”. În Predica de pe Munte, Hristos ne oferă un crâmpei din bunătatea radicală ce caracterizează pe aceia care aparţin Împărăţiei cerurilor. Neprihănirea lor depăşeşte cu mult pe cea a cărturarilor şi fariseilor, pentru că ea izvorăşte dintr-o inimă înnoită şi locuită de Duhul Sfânt. Legea lui Hristos nu răstoarnă Legea lui Moise, ci dimpotrivă, ea o „împlineşte” şi o aduce la final. Legea lui Moise a fost ca un gardian care este pus să păzească un copil sub disciplină strictă (ca un sclav) spre binele lui. Spre deosebire de aceasta, Legea lui Hristos ţine de tărâmul acelora care se bucură de calitatea deplină şi glorioasă de fii – un tărâm caracterizat de libertăţi şi responsabilităţi cu mult mai mari decât cele avute în vedere de Moise.

Charles Leiter, Legea lui Hristos

Un strop de viață #621


A vedea legea lui Hristos ca pe o nouă „listă de reguli” care trebuie respectate cu scrupulozitate înseamnă a rata întreg înţelesul Noului Testament cu privire la natura vieţii noi a creştinului, viaţă „în Duhul” (v. capitolele 18-19). Pe cât de înfricoşător poate să pară pentru aceia care doresc o poruncă clară pentru fiecare circumstanţă a vieţii, Noul Testament prezintă „umblarea în Duhul” ca fiind cheia pentru împlinirea voii lui Dumnezeu. Aceia care „umblă după îndemnurile Duhului” vor împlini „porunca Legii” (Romani 8:4) ca o implicaţie, căci acolo unde Duhul are o domnie liberă în viaţa credinciosului, acesta va avea „roada Duhului” care constă din „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor”, iar „împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5:22-23).

Charles Leiter, Legea lui Hristos

Un strop de viață #607


Aceluia care Îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu din toată inima nu este necesar să i se dea multe porunci care să îi spună când, unde, cum şi cât de des ar trebui să Îl slujească el pe Dumnezeu, să I se închine sau să Îl onoreze, fiindcă unirea lui din inimă cu Dumnezeu şi zelul lui de a asculta de El sunt modalităţile prin care el Îl onorează cel mai bine pe Dumnezeu, şi îl conduce pe om să Îi aducă laude lui Dumnezeu oricând şi oriunde în mintea lui, şi să fie zelos în toate acţiunile lui pentru gloria lui Dumnezeu. De asemenea, acela care îşi iubeşte aproapele ca pe sine însuşi nu are nevoie de o mulţime de porunci, care să îi spună unde, când şi în ce fel ar trebui să slujească acestuia, cum să evite să îl rănească şi cum să dea înapoi ceea ce aparţine de drept aproapelui. Dragostea lui pentru semeni îi va spune în ea însăşi, pe deplin, aceste lucruri, şi îi va arăta cum să se comporte faţă de ei.

Atunci când un om cere mereu reguli şi doreşte să le cunoască numai dacă ele vin din cărţile Legii, ca să ştie cum să se comporte, acesta este un semn ce caracterizează pe omul rău. Totuşi, în inimile noastre, degetul lui Dumnezeu ne arată că este datoria noastră să facem aproapelui nostru ceea ce noi am vrea ca ei să ne facă nouă. Dar întrucât lumea aceasta este nepăsătoare faţă de mărturia internă a propriei conştiinţe, ci ţine cont numai de legi exterioare, rezultatul este că nu există nici o ordine adevărată în această lume; nu există decât suspiciune, neîncredere, neînţelegeri, răutate, certuri, invidie, furturi, crime, şi aşa mai departe. Aceia care sunt cu adevărat ai lui Dumnezeu ţin cont doar de propria conştiinţă; ceea ce conştiinţa le interzice, ei nu fac, iar ceea ce conştiinţa le spune că pot face, ei fac; lor nu le pasă, în aceasta, de aspecte precum câştig, favoare sau altele de acest fel.

Charles Leiter, Legea lui Hristos

Un strop de viață #605


Unii au gândit, în mod greşit, că, printr-o străduinţă proprie în a asculta de standardele perfecte ale legii lui Hristos, ei pot căpăta în vieţile lor o mai mare influenţă a Duhului Sfânt. Dar Biblia spune exact opusul: roada asemănării cu Hristos nu înseamnă a avea mai mult din Duhul Sfânt, ci roada Duhului Sfânt înseamnă o asemănare mai mare cu Hristos. „Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor”. „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură (adică o atenţie meticuloasă oferită regulilor şi poruncilor), ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Duhul Sfânt este „dat” iar minunile sunt făcute nu prin fapte, ci prin credinţă. (Galateni 5:22; Romani 14:17; Galateni 3:5)

Charles Leiter, Legea lui Hristos

Un strop de viață #346


Cei care au suferit o pseudo-transformare „leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor“. Urmărirea neprihănirii este întotdeauna o acţiune obositoare când scopul căutat este unul greşit. Riscăm să devenim un popor considerat mai degrabă o ciudăţenie pentru lume decât o lumină pentru ea. În mod tragic, bunătatea religioasă convenţională ajunge să fie atât descurajatoare, cât şi neprovocatoare

E descurajatoare – deoarece ar putea implica 39 de reguli, toate numai pentru sfinţirea Sabatului, aşa cum făceau rabinii din vremea lui Isus. Şi e neprovocatoare – deoarece ne-am putea dedica viaţa păzind toate legile şi regulile şi totuşi, niciodată să nu ne deschidem spre dragoste şi bucurie.

De aceea obosesc atât de mulţi creştini din biserică. Concentrarea pe graniţe, conformarea faţă de o subcultură religioasă nu sunt o viziune suficient de convingătoare, care să captiveze spiritul uman. Dumnezeu nu a intenţionat ca lucrurile să fie astfel.

John Ortberg, Viața pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna