CEOV S22 Ep.8 – „Cu sufletul rămas în viață” de Philip Yancey


Suntem foarte încântate de acest episod, nu doar pentru că vă prezentăm o carte care ne dă mult de gândit, ci și pentru că ea ne-a oferit ocazia – pe care vrem să v-o oferim și vouă – de a ne gândi la cei care ne-au format modul de gândire sau ne-au influențat viața în bine, fie prin cărțile pe care le-au scris, fie prin interacțiunile noastre directe cu ei.

Continuă lectura „CEOV S22 Ep.8 – „Cu sufletul rămas în viață” de Philip Yancey”

„Pledoarie pentru dialog. Protestantism și ortodoxie” de Ovidiu Dorin Druhora


Cum ar fi, oare, cu putință ca cele două tradiții, ortodoxă și protestantă, să intre într-un dialog autentic, astfel încât fiecare să ajungă să recunoască viața și harul lui Hristos în aproapele din cealaltă confesiune?

Sper că v-am stârnit deja interesul cu această întrebare. Cartea de astăzi Pledoarie pentru dialog. Protestantism și Ortodoxie, abordează acest subiect important. Ovidiu Dorin Druhora, autorul acestei lucrări, a crescut într-o familie de credincioși ortodocși, iar în perioada anilor de liceu, a început să frecventeze adunările evanghelice, mai ales pe cele baptiste și penticostale, din zona Bihor, Cluj și Sălaj.

Continuă lectura „„Pledoarie pentru dialog. Protestantism și ortodoxie” de Ovidiu Dorin Druhora”

Ziua Internațională a Cărții 2022


În ultimii doi ani, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!

Pentru că anul acesta Ziua Cărții a picat între Vinerea Mare și Duminica Învierii, am decis să amânăm publicarea acestui articol până astăzi, în Prima Zi de Paște.

Am mai scris un astfel de articol și la finalul anului 2021, iar acum trecem în revistă cărțile pe care le-am citit cu prioritate în primele luni ale anului 2022.

Continuă lectura „Ziua Internațională a Cărții 2022”

Părinții Bisericii – Maxim Mărturisitorul


Astăzi avem înaintea noastră un model pentru ceea ce se cheamă a fi purtător al Tradiției creștine – teolog biblic contemplativ, filosof de formație aristotelică, mistic înscris în marea tradiție neoplatonică a lui Grigorie al Nyssei și al lui Dionisie Areopagitul, monah aspru, vârf de lance între luptătorii Bisericii, martir al hristologiei. „Nu se amestecă nicăieri, însă este întotdeauna pregătit să intervină. Coagulează spiritele în modul cel mai natural în jurul posturii sale echilibrate. Răspunde, cu o dragoste care se păstrează în afara sferei patimilor, tuturor invidiilor și defăimărilor.*” Este vorba despre Maxim Mărturisitorul.

Pentru a-l situa în timp, în special raportându-ne la Părinții Bisericii deja prezentați, ne aflăm la patru sute de ani după Origen și la aproape trei sute de ani după marii Capadocieni (Vasile, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa), Ioan Gură de Aur și Ieronim, și nu cu mult mai puțini după Augustin. Perioada de aur a definirii învățăturii trinitare și a celei hristologice își cunoscuse apusul odată cu ținerea celor două sinoade, de la Efes (431) și Calcedon (451). În jurul anului 500 apare anonimul care se recomandă drept (pseudo-) Dionisie Areopagitul. La sfârșitul acestei epoci se naște Maxim Mărturisitorul.

În acest moment, în care popoarele Răsăritului și Apusului încă aveau o istorie comună și erau angajate într-o luptă comună, a avut uriașe consecințe faptul că a existat un om care, aparținănd în aceeași măsură tuturor părților și dăruind în egală măsură tuturor, i-a însumat într-o anumită măsură pe toți și a contopit diferitele grupuri și metode de gândire – iar aceasta nu superficial, ci, pe cât a fost posibil, în profunzime și organic, scria Hans von Schubert despre Maxim, în Geschichte Der Christlichen Kirche Im Frühmittelalter (Istoria Bisericii Creștine în Evul Mediu timpuriu)

Continuă lectura „Părinții Bisericii – Maxim Mărturisitorul”

Părinții Bisericii: Isaac Sirul


Astăzi vom face cunoștință cu un sfânt care nu se află pe lista „oficială” a Părinților Bisericii, însă a avut o influență semnificativă, mai ales în cadrul unei ramuri a Bisericii pe care nu am explorat-o până acum în această serie: creștinismul sirian.


Isaac Sirul, cunoscut și drept Isaac din Ninive sau Isaac al Qatarului (c. 613 – c. 700) a fost cel de-al șaptelea episcop al Bisericii Asiriene a Răsăritului (separată de restul bisericii după Conciliul de la Efes din 431) și teolog creștin sirian cunoscut în special pentru scrierile sale referitoare la ascetismul creștin. S-a născut în regiunea Beth Qatraye din Arabia de Est, a intrat de tânăr într-o mănăstire și s-a dedicat unei vieți ascetice și studiului asiduu al textelor religioase din biblioteca mănăstirii. A devenit episcop de Ninive, însă a renunțat la această funcție după doar câteva luni, trăind în pustietate și continuându-și studiul și traiul ascetic.
„Isaac Sirul a fost un ascet, un sihastru care s-a nevoit în munte, dar scrierile sale au un domeniu de aplicare universal. Ele nu sunt adresate doar pustiei, ci și orașului, nu doar monahilor, ci tuturor celor botezați. El vorbește despre teme relevante pentru fiecare creștin, cu o vivacitate pătrunzătoare: despre pocăință și smerenie, despre rugăciune și multele sale forme, despre însingurare și comuniune, despre tăcere, minune și extaz. Două lucruri marchează teologia sa duhovnicească mai presus de orice: simțirea lui Dumnezeu ca taină vie și evlavia sa fierbinte față de Mântuitorul Hristos.”, scrie episcopul și teologul Kallistos Ware despre acesta (În prefața cărții Lumea duhovnicească a Sfântului Isaac Sirul).

Continuă lectura „Părinții Bisericii: Isaac Sirul”
%d blogeri au apreciat: