Ziua Internațională a Cărții 2022


În ultimii doi ani, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!

Pentru că anul acesta Ziua Cărții a picat între Vinerea Mare și Duminica Învierii, am decis să amânăm publicarea acestui articol până astăzi, în Prima Zi de Paște.

Am mai scris un astfel de articol și la finalul anului 2021, iar acum trecem în revistă cărțile pe care le-am citit cu prioritate în primele luni ale anului 2022.

Continuă lectura „Ziua Internațională a Cărții 2022”

Părinții Bisericii – Maxim Mărturisitorul


Astăzi avem înaintea noastră un model pentru ceea ce se cheamă a fi purtător al Tradiției creștine – teolog biblic contemplativ, filosof de formație aristotelică, mistic înscris în marea tradiție neoplatonică a lui Grigorie al Nyssei și al lui Dionisie Areopagitul, monah aspru, vârf de lance între luptătorii Bisericii, martir al hristologiei. „Nu se amestecă nicăieri, însă este întotdeauna pregătit să intervină. Coagulează spiritele în modul cel mai natural în jurul posturii sale echilibrate. Răspunde, cu o dragoste care se păstrează în afara sferei patimilor, tuturor invidiilor și defăimărilor.*” Este vorba despre Maxim Mărturisitorul.

Pentru a-l situa în timp, în special raportându-ne la Părinții Bisericii deja prezentați, ne aflăm la patru sute de ani după Origen și la aproape trei sute de ani după marii Capadocieni (Vasile, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa), Ioan Gură de Aur și Ieronim, și nu cu mult mai puțini după Augustin. Perioada de aur a definirii învățăturii trinitare și a celei hristologice își cunoscuse apusul odată cu ținerea celor două sinoade, de la Efes (431) și Calcedon (451). În jurul anului 500 apare anonimul care se recomandă drept (pseudo-) Dionisie Areopagitul. La sfârșitul acestei epoci se naște Maxim Mărturisitorul.

În acest moment, în care popoarele Răsăritului și Apusului încă aveau o istorie comună și erau angajate într-o luptă comună, a avut uriașe consecințe faptul că a existat un om care, aparținănd în aceeași măsură tuturor părților și dăruind în egală măsură tuturor, i-a însumat într-o anumită măsură pe toți și a contopit diferitele grupuri și metode de gândire – iar aceasta nu superficial, ci, pe cât a fost posibil, în profunzime și organic, scria Hans von Schubert despre Maxim, în Geschichte Der Christlichen Kirche Im Frühmittelalter (Istoria Bisericii Creștine în Evul Mediu timpuriu)

Continuă lectura „Părinții Bisericii – Maxim Mărturisitorul”

Părinții Bisericii: Isaac Sirul


Astăzi vom face cunoștință cu un sfânt care nu se află pe lista „oficială” a Părinților Bisericii, însă a avut o influență semnificativă, mai ales în cadrul unei ramuri a Bisericii pe care nu am explorat-o până acum în această serie: creștinismul sirian.


Isaac Sirul, cunoscut și drept Isaac din Ninive sau Isaac al Qatarului (c. 613 – c. 700) a fost cel de-al șaptelea episcop al Bisericii Asiriene a Răsăritului (separată de restul bisericii după Conciliul de la Efes din 431) și teolog creștin sirian cunoscut în special pentru scrierile sale referitoare la ascetismul creștin. S-a născut în regiunea Beth Qatraye din Arabia de Est, a intrat de tânăr într-o mănăstire și s-a dedicat unei vieți ascetice și studiului asiduu al textelor religioase din biblioteca mănăstirii. A devenit episcop de Ninive, însă a renunțat la această funcție după doar câteva luni, trăind în pustietate și continuându-și studiul și traiul ascetic.
„Isaac Sirul a fost un ascet, un sihastru care s-a nevoit în munte, dar scrierile sale au un domeniu de aplicare universal. Ele nu sunt adresate doar pustiei, ci și orașului, nu doar monahilor, ci tuturor celor botezați. El vorbește despre teme relevante pentru fiecare creștin, cu o vivacitate pătrunzătoare: despre pocăință și smerenie, despre rugăciune și multele sale forme, despre însingurare și comuniune, despre tăcere, minune și extaz. Două lucruri marchează teologia sa duhovnicească mai presus de orice: simțirea lui Dumnezeu ca taină vie și evlavia sa fierbinte față de Mântuitorul Hristos.”, scrie episcopul și teologul Kallistos Ware despre acesta (În prefața cărții Lumea duhovnicească a Sfântului Isaac Sirul).

Continuă lectura „Părinții Bisericii: Isaac Sirul”

Părinții Bisericii – Hildegard von Bingen


Când mi-am început documentarea pentru seria Părinții Bisericii, au existat multe nume feminine care apăreau fie în istoria personală a acelor episcopi, martiri și sfinți, fie în istoria Bisericii în sine, având propria poveste independentă și viață trăită pentru Hristos. Așa că, în luna martie, m-am gandit să scriu niște rânduri despre câteva femei deosebite din istoria Bisericii, onorând faptul că pe lângă cercul celor trei Capadocieni era și o soră, o sfântă de la care chiar și ei aveau de învățat…; sau, undeva departe de locul în care fusese exilat, chiar și marele teolog Ioan Gură de Aur avusese o ucenică, diaconiță…; sau într-o odaie din Imperiu, o mamă se ruga fierbinte pentru fiul ei, Augustin.


Încheiem această mini-serie din luna martie cu o femeie remarcabilă – Hildegard von Bingen (1098-1179) – o călugăriță și stareță benedictină, una dintre cele mai importante reprezentante ale misticismului german, deținând cunoștințe în o mulțime de domenii și, datorită lor, exercitând o influență pe care foarte puține femei ar fi putut-o avea în acele vremuri. De altfel, este una dintre puținele femei care deține titlul de Doctor al Bisericii, titlu acordat celor care, prin viața lor sfântă și învățăturile teologice, au avut un impact semnificativ asupra spiritualității creștine.

Continuă lectura „Părinții Bisericii – Hildegard von Bingen”

Părinții Bisericii – Macrina


Când mi-am început documentarea pentru seria Părinții Bisericii, au existat multe nume feminine care apăreau fie în istoria personală a acelor episcopi, martiri și sfinți, fie în istoria Bisericii în sine, având propria poveste independentă și viață trăită pentru Hristos. Așa că, în luna martie, m-am gandit să scriu niște rânduri despre câteva femei deosebite din istoria Bisericii, onorând faptul că pe lângă cercul celor trei Capadocieni era și o soră, o sfântă de la care chiar și ei aveau de învățat…; sau, undeva departe de locul în care fusese exilat, chiar și marele teolog Ioan Gură de Aur avusese o ucenică, diaconiță…; sau într-o odaie din Imperiu, o mamă se ruga fierbinte pentru fiul ei, Augustin.


Viața Sfintei Macrina este prima hagiografie feminină din istoria creștinismului. Grigorie de Nyssa, autorul ei și fratele protagonistei, rememorează etapele vieții Macrinei pentru a propune un model contemporan de sfințenie.

Continuă lectura „Părinții Bisericii – Macrina”
%d blogeri au apreciat: