-
CEOV S27, Ep.6 – „Contrabandist pentru Dumnezeu” de Fratele Andreas

În acest episod vă propunem un volum autobiografic intrat deja în categoria cărților clasice de mărturii creștine. Este vorba despre Contrabandist pentru Dumnezeu de Fratele Andreas, scris cu ajutorul lui John și Elizabeth Sherrill, cei care au contribuit și la volumul Refugiul de Corrie ten Boom. Și Fratele Andreas era tot olandez și deși nu…
-
CEOV S27, Ep.5 – „Pâine pentru drum” de Henri Nouwen

În acest episod ne bucurăm să vă împărtășim câteva gânduri dintr-o carte deosebită, mai puțin cunoscută la noi momentan, dar nu mai puțin valoroasă. Este vorba despre o carte-devoțional, scrisă de cunoscutul Henri Nouwen, autorul cărții Fiul risipitor – povestea unei întoarceri acasă, pe care am prezentat-o într-un episod mai vechi pe care îl găsiți…
-
CEOV S27, Ep.4 – „Viața lui Elisabeth Elliot” de Ellen Vaughn

În acest episod suntem nerăbdătoare să vă prezentăm al doilea volum al biografiei în două volume scrise de Ellen Vaughn despre Elisabeth Elliot, una dintre cele mai influente voci feminine din mediul evanghelic. Devenirea lui Elisabeth Elliot, primul volum al biografiei, despre care am vorbit în episodul anterior, a urmărit tranziția de la o femeie…
-
CEOV S27, Ep.3 – „Devenirea lui Elisabeth Elliot” de Ellen Vaughn

În acest episod vă aducem în atenție primul volum dintr-o biografie foarte interesantă care prezintă viața extrem de bogată a uneia dintre cele mai influente voci feminine din mediul evanghelic. Este vorba despre primul volum al biografiei autorizate a lui Elisabeth Elliot, scrisă de Ellen Vaughn, ce cuprinde două volume, Devenirea lui Elisabeth Elliot și…
-
CEOV S27, Ep.1 – „Omul evanghelic, încotro?” – Partea I

Începem sezonul 27 în forță, cu prezentarea în două părți a unui volum deosebit de consistent, atât în ce privește numărul de pagini, cât și al conținutului. Este vorba despre Omul evanghelic, încotro? O nouă explorare a comunităților protestante românești coordonat de Dănuț Mănăstireanu și Dănuț-Vasile Jemna. Noi am prezentat în 2019 volumul precedent, Omul…

