Advent în Narnia #16 – Măcăleandrul


Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.

Psalmul 143:8

După ce descoperă că prietenul lui Lucy, Tumnus, a fost arestat, copiii sunt un pic zguduiți. Dar un măcăleandru frumos îi atrage atenția lui Lucy și pare că vrea să-i conducă undeva. Așa cum scrie Lewis, „nu ai fi putut găsi un măcăleandru cu un piept mai roșu sau un ochi mai strălucitor”. Pentru trei dintre copiii Pevensie, măcăleandrul e în mod clar demn de încredere. Ei decid să-l urmeze.

Edmund încearcă să-l convingă pe Peter să se îndoiască de Măcăleandru și de tot ce are legătură cu Narnia. „care este partea cea bună? De unde știm noi că faunii sunt buni și că Regina greșește?” Judecata lui este umbrită de teamă și lăcomie; el nu vede în același fel în care văd frații lui.

Tot felul de măcăleandri frumoși sar pe calea noastră în fiecare lună decembrie; unii ne conduc pe calea pe care ar trebui să mergem, în timp ce alții sfârșesc doar ca sticlă strălucitoare sau rumeguș inutil. În perioada de Advent, cu minele sale de aur pentru consumatori, programe ocupate, zile scurte și nopți lungi, putem să devenim dezorientați. Pentru a face lucrurile și mai complicate, alegerile pe care încercăm să le facem sunt deseori între două opțiuni bune, mai degrabă decât între o alegere bună și una rea. Ar trebui să mă duc la acea petrecere sau să stau acasă și să citesc o carte despre rugăciune? Să-mi permit un pic de spontaneitate de Crăciun și să cumpăr acea față de masă festivă, dar scumpă sau să mai cumpăr câteva cadouri în plus pentru alții? Ar trebui să-mi petrec după-amiaza vizitându-mi nepoata și nepotul din celălalt capăt al orașului sau să mă alătur unui grup de la biserică la cantină?

Există alegeri mult mai importante pe care trebuie să le facem, bineînțeles. Fie că acea decizie este serioasă sau nu, ceea ce decidem este cine vom fi și în cine ne vom pune încrederea. Nu se pune problema de alegere „corectă” atunci când e vorba de a-ți pune încrederea într-o petrecere sau o carte, decât în inima ta. Dar pus în fața alegerii de a-l urma pe Aslan sau a o urma pe Vrăjitoarea Albă, Edmund descoperă mai târziu că el și-a pus încrederea în cineva chiar mai lacom și mai temător decât el, căruia nu-i pasă de el și care l-ar lăsa să moară.

Revenind la momentul din pădure, Peter nu este clătinat de cinismul lui Edmund. Cuvintele pe care i le-a spus profesorul au prins rădăcini; el are încredere în propria judecată și în experiența din trecut, că măcăleandrii sunt „păsări bune în toate poveștile pe care le-am citit”.

Dumnezeu ne dă și nouă o voce interioară, și experiențele anterioare ne ajută să luăm deciziile corecte și să ne încredem în persoanele potrivite. Și avem comunități și persoane dragi care să ne ajute dacă încă suntem nesiguri.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #15 – Ca un hoț


Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.

1 Tesaloniceni 5:1-2

Sună terifiant să ni-L imaginăm pe Isus revenind ca un hoț sau un prădător, furișându-se în viețile noastre și încercând să intre cu forța. În timpul perioadei de Advent, auzim câteva pasaje tulburătoare din Scriptură duminica, descriind întoarcerea lui Isus la a doua venire (vezi Luca 21:34-36 sau 2 Petru 3:9-10a, de exemplu).

Există multe furișări și în romanul lui C.S. Lewis, Șifonierul, leul și vrăjitoarea. Copiii se furișează prin casa profesorului, jucându-se de-a v-ați ascunselea. Tumnus se furișează cu Lucy înapoi la felinar, încercând să scape de spionii Vrăjitoarei Albe. Un măcăleandru îi conduce pe furiș pe copii în siguranță prin pădure. Edmund pleacă pe furiș în timpul cinei ca să găsească castelul Vrăjitoarei. Castorii și copiii se furișează printr-o furtună de zăpadă ca să se ascundă într-o peșteră secretă, scăpând de Vrăjitoare. Chiar Aslan însuși este „în mișcare”, făcându-și apariția în culise, furișându-se pe la granițele Narniei până când alege să li se arate tuturor.

Poate fi „furișatul” pozitiv? Ce ziceți de părinții care ascund cadourile de copiii lor și umplu șosetele festive, lăsând firimituri de biscuiți în urmă în Ajunul Crăciunului în timp ce dorm copiii? Ar putea fi venirea pe furiș a lui Hristos în același timp alarmantă, dar și o ușurare plăcută? Căile lui Dumnezeu sunt tainice și misterioase pentru oameni și totuși trebuie să ne încredem că Dumnezeu are de-a face cu dragostea, răscumpărarea și harul. Rowan Williams spune: „Într-un cuvânt, ceea ce Lewis descrie cu atâta putere și prospețime în Narnia este pur și simplu harul: incursiunea neplanificată și necontrolată a bucuriei lui Dumnezeu în Sine Însuși în viețile noastre preocupate de sine.”

Puterile răului și ale păcatului sunt și ele viclene. De ce nu s-ar furișa și Hristos în secret și cu grijă pentru a înșela și a răsturna planurile și puterile forțelor spirituale care caută să rănească și să distrugă? Sau să se strecoare în ungherele și sertarele încuiate ale sufletelor și ale trupurilor noastre, unde El poate să ne elibereze de păcatul și rușinea noastră?

Vino repede, Doamne Isuse, chiar acum, și fă ca viața și lumea noastră să fie deschise față de harul tău șiret și puternic!

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #14 – Adam și Eva


Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele. De aceea, Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului ca să lucreze pământul, din care fusese luat.  Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Geneza 3:21, 23-24

Povestea lui Adam și a Evei este o poveste de Crăciun. Biserica medievală prezenta deseori piese ale misterelor în tot orașul pe 25 decembrie, piese despre Creație, Adam și Eva și Nașterea Domnului, printre altele, pentru a comemora această zi și pentru a învăța despre istoria mântuirii. Nașterea omenirii era pusă în pereche cu nașterea lui Hristos în anul liturgic – în contrast, dar și în paralel.

Povestea lui Adam și a Evei este o poveste antică, dar la fel ca multe alte pasaje din Biblie, ea capătă viață pentru noi astăzi pentru că este o poveste despre ce înseamnă să fii om. Adam și Eva probabil că ne sună ciudat de familiar. Ei se învinuiesc reciproc și îl învinuiesc pe șarpe. Ei nu vor să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce au făcut. Ei se ascund de Dumnezeu. Deși Dumnezeu este dezamăgit și mânios că ei nu par să poată respecta nici cele mai mici porunci, Dumnezeu totuși îi iubește. Dumnezeu îi dă afară din paradis pentru a învăța câteva lucruri despre viață – închizând ușa în urma lor –, dar Dumnezeu le dă haine de purtat pe drum.

În Narnia, copiii oamenilor sunt numiți „fii ai Adam” și „fiice ale Evei” și, ce să vezi, copiii Pevensie găsesc și ei haine de blană în șifonier, în drumul lor spre o lume nouă. Poate că Adam și Eva au avut de înfruntat un pericol mai mare decât Vrăjitoarea Albă, fiind nevoiți să-și câștige existența din praful pământului. Hainele lor noi sunt un semn al sfârșitului paradisului, unde Biblia ne spune că erau vegetarieni și nu purtau deloc haine. Hainele de blană ale copiilor Pevensie (prea mari pentru ei) sunt un semn că și ei vor deveni oameni noi într-o zi, regi și regine ale Narniei.

Trăim de partea cealaltă a paradisului de mult timp deja și încă nu facem o treabă bună urmând poruncile lui Dumnezeu. Ca Adam și Eva, îi învinuim pe alții și ne ascundem de Dumnezeu. Chiar și-așa, un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat. Dumnezeu nu ne aduce din nou în paradis, dar Dumnezeu ni-L dă pe Însuși Fiul Său. Dumnezeu ne oferă o viață nouă și o nouă identitate în Hristos. Și, câteodată, chiar și o haină.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 15, episodul 11


Cu toții știm ce înseamnă să ai o dietă neechilibrată sau să consumi prea multe dulciuri sau să sari peste o masă. Ca urmare, invariabil suportăm nenumărate consecințe. Ne simțim rău sau avem amețeli sau devenim nervoși, iritabili sau chiar deprimați.

Același lucru se aplică și în lucrurile spirituale. Fără o hrană biblică suficientă și regulată, viața noastră lăuntrică începe să sufere consecințele. Când nu reușim să punem timp deoparte pentru a digera hrană spirituală sănătoasă, devenim superficiali și egoiști, mai dificili și mai puțin blânzi. Reacționăm cu nerăbdare, imprudență și mânie. Acestea sunt semne clare ale subnutriției lăuntrice.

Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 2 și 20 în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ descoperim împreună importanța studierii Bibliei și cum putem să ne pregătim noi înșine hrană spirituală cu ajutorul cărții lui Charles Swindoll, Cercetați Scripturile – cum să găsești hrana de care are nevoie sufletul tău.

Află și tu rețeta simplă în patru pași pentru un studiu biblic temeinic și, mai ales, de ce este important să aplici ceea ce înveți din Biblie, sâmbătă la RVE București, pe 94,2 FM sau pe rvebucuresti.ro!

Advent în Narnia #13 – Hainele de blană


Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească, în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.

Isaia 61:1a, 3

Când copiii Pevensie intră în șifonier, ei trec pe lângă rânduri de haine de blană înainte să iasă afară în pădurea rece și înzăpezită. Susan, sora mai mare cea responsabilă sugerează să-și pună fiecare câte o haină pentru a-și ține de cald pe vremea geroasă din Narnia. Deși frații ei o critică uneori că prea face pe șefa, Susan vrea ca familia ei să fie pregătită pentru orice ar putea găsi în Narnia, înainte să se grăbească afară în zăpadă.

Adventul este o perioadă de pregătire. Acasă poate că decorezi, asculți muzică deosebită, împachetezi cadouri și gătești. La biserica ta poate că se aprind lumânări pe o coroniță de Advent, se fac repetiții pentru o scenetă sau se pregătește un program special sau concerte. Poate că auzi pasaje din Scriptură duminica din profeți, Isus sau Ioan Botezătorul, avertizând și asigurându-i pe oameni de vremurile care vor veni și cu privire la ce ar trebui să facă pentru a fi pregătiți.

Anticiparea și pregătirea pot fi jumătate din distracție în cazul unui eveniment sau al unei călătorii, dar pregătirea – în special în această perioadă a anului – poate deveni un scop în sine și poate copleși orice distracție cu liste de sarcini, vinovăție și paranoia. Ar fi trebuit ca Susan să se fi uitat și după cizme și căciuli? O hartă? Ar fi trebuit ca copiii să se întoarcă și să-și ia prânzul la pachet? La un anumit punct, trebuie să renunțăm la pregătire și pur și simplu să pășim înainte prin credință.

Pregătirile noastre de Crăciun pot să copleșească perioada de Advent și să lase puțin loc pentru a-L primi pe Pruncul Hristos. Susan ne arată că ceea ce ne trebuie s-ar putea să fie deja în fața noastră, dacă suntem îndeajuns de atenți să observăm. Hainele de blană erau acolo când au avut nevoie de ele. Copiii îi întâlnesc pe alții de-a lungul drumului care îi vor ghida și hrăni. Asta nu înseamnă că drumul este ușor sau că nu le este niciodată frig, că nu se udă sau că nu le este foame; dar, pentru că se au unul pe altul și își permit să accepte ajutorul altora, ei au tot ce le trebuie.

În același fel, pe parcursul Bibliei, Dumnezeu îi poartă de grijă poporului Său. Câteodată chiar oferindu-le haine de blană! După ce Adam și Eva sunt izgoniți din Grădina Eden, Dumnezeu le oferă „haine de piele” pentru căldură și protecție. În timp ce israeliții în pustie ar fi preferat castraveți, vin și vită, Dumnezeu le oferă mană, apă și prepelițe.

Pregătește-te este un îndemn tradițional în perioada de Advent, dar la fel sunt și Așteaptă, Ascultă și Privește. A ne pregăti să-L primim pe Hristos în inimile noastre poate însemna uneori să ne pregătim făcând mai puține, nu mai multe.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)