Binecuvantata fii inchisoareAstăzi vă invit să descoperiţi felul în care închisoarea se poate transforma într-o binecuvântare dacă eşti dispus să vezi totul ca venind din partea lui Dumnezeu. Binecuvântată fii, închisoare! este titlul pe care a ales să-l dea Nicole-Valéry Grossu autobiografiei sale ce relatează detenţia de 4 ani în închisorile comuniste din România, între anii 1949-1953.

Născută la Turnu Măgurele în 1919 sub numele de Nicole Valeria Bruteanu, autoarea a fost încă din tinereţea sa o susţinătoare a lui Iuliu Maniu, a cărui rudă şi era, iar apoi a activat în Partidul Naţional Ţărănesc şi a fost redactor al ziarului Dreptatea până în 1945.

Ca urmare a acestor activităţi, Nicole este arestată pentru prima oară în iunie 1945 şi dusă timp de mai bine de două luni în închisoarea Malmaison din Bucureşti. De aici, va reuşi să scape datorită intervenţiei unor prieteni americani, dar va fi din nou arestată în 1949 şi va petrece următorii 4 ani prin diferite închisori şi lagăre de muncă: Mislea, Canalul, Ferma Roşie, Ghencea, Târgşor.

Între timp însă, Nicole ajunge să ia parte la adunările Oastei Domnului în 1948 prin intermediul lui Traian Dorz şi să devină credincioasă, ceea ce-i va da puterea să reziste în anii de detenţie.

Deşi va fi eliberată în 1953, până la plecarea din ţară în 1969, viaţa nu-i va fi cu mult mai uşoară, având de înfruntat un trai greu, plin de lipsuri, câştigându-şi existenţa dând meditaţii la pian şi la limbi străine şi fiind nevoită să suporte arestarea soţului după numai doi ani de căsătorie. Acesta va fi eliberat după trei ani şi împreună vor părăsi România în 1969, ajungând în Franţa, de unde vor continua însă lupta lor anti-comunistă, munca lor misionară şi munca lor de ajutorare a celor nevoiaşi din România, prin publicaţii, emisiuni radiofonice, conferinţe de informare şi ajutor material.

Nicole-Valéry Grossu moare la 14 ianuarie 1996, lăsând în urmă un model extraordinar de credinţă. Autobiografia ei Binecuvântată fii, închisoare! a fost publicată pentru prima oară în Franţa în 1976, iar în România abia în 1997.

Nicole îşi începe relatările cu detenţia din Celula 24 din închisoarea Malmaison, când a fost arestată a doua oară în 1949, deşi face referire şi la prima arestare, ca o comparaţie cu cea de-a doua.

În momentele de singurătate de dinaintea începerii anchetei, Nicole îşi aminteşte că stând întinsă pe pat în poziţie reglementară, am început să-mi analizez, moment cu moment, toţi anii trăiţi înainte de a-mi închina viaţa lui Isus. […] Eram singură în faţa lui Dumnezeu. Lucrurile cele mai mărunte, pierderea de vreme, cuvintele nelalocul lor (fără să mai vorbesc de greşelile grave pentru care cerusem iertare încă de la prima mea întâlnire cu Isus), toate aceste fapte considerate de către mulţi oameni normale şi naturale au fost pentru mine, când le-am trecut prin minte cu de-amănuntul, timp de nouă nopţi, prilej pentru a doua convertire sau, dacă pot să spun astfel, pentru o a doua etapă a vieţii mele spirituale.

O stare de pace şi linişte a umplut-o pe Nicole în urma acestui proces de pocăinţă în zilele care au urmat, iar versetul care i-a venit în minte atunci şi care i-a devenit deviza atunci când era dusă la anchetare a fost Psalmul 117:6: Domnul e cu minte, deci nu mă tem de nimic; ce pot să-mi facă nişte oameni?

Autoarea vorbeşte apoi despre viaţa ei de dinaintea convertirii şi despre convertire, dându-şi seama că anchetatorii o învinuiesc pentru activităţile ei politice, dar că putea fi la fel de bine acuzată pentru a-şi fi pierdut timpul rămânând „credincioasă până la capăt“ unui partid politic, când de fapt n-ar fi trebuit să-şi lege viaţa decât de Isus.

Revenind la primele zile de detenţie, Nicole îşi aminteşte că îşi întocmise un îndreptar care s-o ajute să reziste presiunii anchetelor şi suferinţelor din închisoare. Iată câteva dintre ideile cuprinse în el:

Nu trebuie să mă rog niciodată să scap de suferinţă şi nici chiar de condamnare la moarte. După cum un bijutier ce ţine în flacără o bucată de argint pentru a face din ea un obiect de artă trebuie s-o ţină cu cleştele şi să n-o scoată din foc decât în momentul când este destul de maleabilă ca să i se poată da forma dorită, tot astfel Isus mă va face să trec prin focul suferinţelor până când mă voi modela după voia Sa.

Trebuie să profit de timpul petrecut în spatele gratiilor ca să mă schimb din punct de vedere spiritual, să fiu folositoare celorlalţi, să învăţ ce e răbdarea şi valoarea sacrificiului făcut pentru aproapele meu şi să nu simt niciodată nici cea mai mică urmă de ură faţă de cei care mă torturează.

Ea se întreba însă cum va putea fi de ajutor altora şi cum va putea să le vorbească altora despre Dumnezeu dacă va rămâne singură în celulă. Într-o zi, a descoperit pe peretele celulei nişte rânduri semnate de Grigore Antropomovici, Doamne, Tu singur îmi dai putere. Numai Tu mă poţi elibera de aici. Această inscripţie nu doar că a încurajat-o şi i-a adus alinare, ci i-a dat şi ideea ca şi ea, la rândul ei, să graveze pe zid cuvinte din Biblie, rugăciuni şi psalmi pentru ca cei care vor veni după ea să fie încurajaţi.

Nu voi uita niciodată celula 24, unde am fost dusă imediat după arestare şi unde mi-am petrecut primele trei luni de zile. Trei luni, în tovărăşia lui Dumnezeu. Trei luni de bucurii ce-mi smulgeau lacrimi. Trei luni de suferinţe, dar de suferinţe acceptate, încheie autoarea primul capitol.

Capitolul următor, De la subsolul Ministerului de Interne la Mislea descrie perioada scurtă petrecută împreună cu Maria de Layo într-o celulă din subsolul Ministerului de Interne, iar apoi perioada petrecută la închisoarea de femei Mislea, care se afla într-o fostă mănăstire. Aici va avea mult mai multe colege de celulă, care vor mărturisi despre ea că în ziua venirii ei, deşi privirea îi era plină de teamă, faţa ei exprima bucurie. Bucuria pe care o exprima faţa mea, spune Nicole, se datora sufletului care prevedea iubirea şi prietenia care aveau să ne unească.

Aflăm mai multe despre relaţiile ei cu diverse deţinute şi în capitolul următor, Tovarăşele mele de temniţă, în cadrul căruia este relatată şi discuţia cu directoarea închisorii, căreia Nicole îi spune la un moment dat:

Vă mărturisesc că am lăsat politica la poarta închisorii. Fiecare lucru la timpul lui. Stând singură în celulă, am avut norocul să înţeleg că în viaţă există cauze cărora merită să li te consacri; pentru mine, singura cauză pentru care merită să lupţi este cauza creştină. Sunt ortodoxă. M-am convertit înainte de a intra în închisoare şi, de atunci, sunt hotărâtă să consacru întreaga energie a tinereţii mele lui Isus, Domnul nostru, al tuturor. Pe El vreau să-L slujesc şi, prin El, pe toţi cei ce mă înconjoară. Am fost adusă aici de politică, dar ea nu mai are asupra mea nicio putere. Prin credinţa mea în Dumnezeu, mă consider acum o fiinţă nouă.

Acest lucru se va dovedi când Nicole va lua asupra ei pedeapsa pentru încercarea de a arunca nişte săculeţi cu mâncare pentru alte deţinute din altă parte a închisorii. Dar această pedeapsă se va dovedi că a fost spre binele tuturor, pentru că în urma ei Nicole găseşte o Biblie! Cu un vot aproape unanim, deţinutele decid să păstreze şi să citească Biblia, împărţind-o în fascicule legate în pânză cuprinzând cele 66 de cărţi ale sale, pentru a putea circula de la una la alta. Toate erau păstrate într-o cutie de biscuiţi şi era ascunsă în fiecare seară, iar când se temeau de percheziţie, era pusă în rezervorul de apă de la toaleta dormitorului.

Prin mila Domnului, ani în şir, această bibliotecă improvizată a făcut adevărate miracole. Eu însămi, în timpul celor doi ani petrecuţi în această închisoare, am asistat la convertiri emoţionante, la strigăte de durere şi bucurie, la schimbări profunde de caracter, la izbucniri de viaţă şi la reînnoiri.

Memoriile lui Nicole-Valéry Grossu continuă cu relatarea perioadei petrecute în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, începând cu toamna lui 1951. Iată câteva impresii despre atmosfera de la Canal: Nimeni nu avea timp pentru nimeni. Viaţa în lagăr se scurgea cu o viteză nebunească. De-abia înghiţisem terciul şi băgasem gamela şi lingura, aşa nespălate cum erau, în sac, că a şi trebuit să ne încolonăm, câte opt, şi să ne îndreptăm spre poarta de ieşire.

Însă şi aici Dumnezeu îi va face parte de bucurii, mai mari sau mai mici, una foarte mare fiind aceea a reîntâlnirii cu Sabina Wurmbrand.

De la Canal Nicole face o călătorie de cinci zile în îngrozitorul tren-închisoare până la Bucureşti, de unde este transportată împreună cu alte deţinute până la Ferma Roşie, unde va munci la câmp. Auzind la un moment dat de la o nou-venită că Sabina era bolnavă la Văcăreşti, Nicole se dă peste cap, înscenând o durere de măsea, pentru a o aduce pe Sabina lângă ea la Ferma Roşie.

Vor începe astfel să lucreze împreună, până şi la desfundarea şanţului de la crescătoria de porci: Nu voi uita niciodată cele trei zile pe care le-am petrecut scufundate în balega porcilor şi nici modul demn în care toate cele care putuseră să reziste fizic au acceptat să facă această muncă. Nu le voi uita niciodată pe măicuţele care, la întoarcerea noastră în baracă, au fost singurele care s-au apropiat de noi cu o vorbă de încurajare, spunându-ne că s-au rugat pentru noi. Ne-au adus chiar şi bucăţele de săpun parfumat (oare de unde au izbutit să le procure?), ajutându-ne astfel să uităm, fie şi numai pentru o clipă, miasmele din care abia ieşisem.

După o vreme, odată cu schimbarea Ministrului de Interne, vor avea loc schimbări şi în cadrul închisorilor, iar Nicole va fi dusă din nou la subsolul Ministerului de Interne pentru reluarea anchetei. După câteva zile va reveni la Ferma Roşie, pentru ca mai târziu să fie luată şi dusă într-o „casă conspirativă“, foarte departe de orice altă locuinţă, în care va petrece douăzeci de zile, cea mai grea perioadă din toţi anii mei de închisoare, după cum mărturiseşte ea.

În timpul anchetelor, am îndurat multe suferinţe, continuă ea. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am rezistat şi mi-am putut păstra mintea întreagă. Astfel, Dumnezeu a scăpat-o din acea casă şi a ajuns înapoi la Fermă, dar pentru că venise iarna şi nu se putea lucra pământul, au fost duse din nou la Ghencea.

După o vreme, au fost duse din nou să muncească la câmp la ferma Bragadiru, iar apoi au fost duse la închisoarea din Târgşor. Şederea noastră la Târgşor a fost un adevărat iad, îşi aminteşte Nicole.

Dar Dumnezeu o va scăpa şi din acest infern şi va fi în sfârşit eliberată la 25 septembrie 1953. Aşa cum am spus şi la început, viaţa nu-i va fi cu mult mai uşoară după eliberare, având de-a face cu greutăţile pe care le aveau de înfruntat toţi foştii deţinuţi, mai ales cu imposibilitatea angajării, care aducea după sine imposibilitatea obţinerii cartelei pentru alimente.

Nicole-Valéry Grossu este încă o dovadă a faptului că a fi creştin nu înseamnă a nu te folosi de raţiune, ea fiind deopotrivă o intelectuală deosebită şi o credincioasă devotată. Smerenia ei şi disponibilitatea de a suporta totul ca pe o penitenţă pentru timpul irosit departe de Dumnezeu sunt impresionante şi sunt o lecţie pentru fiecare dintre noi. Este remarcabil felul în care ea vede închisoarea ca pe o ocazie de creştere spirituală şi nu stă să-şi plângă de milă pentru că este nedreptăţită, ci reuşeşte să le ridice pe multe alte deţinute din jurul ei. Într-adevăr, închisoarea s-a transformat într-o binecuvântare nu numai pentru ea, dar pentru multe altele care au ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu datorită ei. Autobiografia ei este o carte care m-a făcut să mă minunez încă o dată de puterea lui Dumnezeu şi de felul în care lucrează El, care, chiar şi în cea mai adâncă groapă a urâtului şi a răului, poate să facă să răsară frumuseţea şi lumina Sa, prin oamenii Săi şi prin minunile pe care le face prin ei.

PS: Puteţi asculta episodul întreg AICI.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s