#ceov10ani – GIVEAWAY IULIE (încheiat)


În primul episod al sezonului aniversar 10 ANI de CARTEA E O VIAȚĂ vă spuneam că pentru a sărbători această realizare, timp de un an, în fiecare lună, aveți ocazia să câștigați una sau mai multe cărți din top 10 CARTEA E O VIAȚĂ, despre care am povestit tot în acel episod (este ocazia perfectă să-l ascultați acum, dacă nu ați făcut-o încă!).

Până acum, v-am oferit setul de cărți despre Dumitru Cornilescu (în octombrie), setul de cărți despre soții Wurmbrand (în noiembrie), Isus pe care nu L-am cunoscut de Philip Yancey (alături de alte frumuseți, în decembrie), setul celor trei pledoarii de Lee Strobel: Pledoarie pentru CreatorPledoarie pentru Cristos și Pledoarie pentru credința creștină (în ianuarie), volumul Nici toate ale popii. Religie fără stres de Wilhelm Tauwinkl (în februarie), Har ascuns de Jerry Sittser (în martie), Surprins de speranță de N. T. (Tom) Wright (în aprilie), Creștinism, pur și simplu de C.S. Lewis (în mai) și Jurnalul fericirii de N. Steinhardt (în iunie)

Continuă lectura „#ceov10ani – GIVEAWAY IULIE (încheiat)”

Un strop de viață pentru părinți #77


Pe măsură ce capătă mai multă independență

Există o perioadă în care trebuie să stăm aproape de ei, protejându-i. Dar există și un moment în care trebuie să ne dăm la o parte când intră pe autostrada vieții.

Scenariu pentru părinți:

Fă tu. Eu o să privesc.

Trebuie să acceptăm faptul că ceea ce facem bine și ceea ce facem greșit nu este totuna cu ceea ce vor deveni în final copiii noștri.

Tată, vreau să fiu o mamă/un tată bun/ă. Dorința mea e să-mi cresc copilul să Te cunoască pe Tine și să ducă o viață evlavioasă care Te onorează pe Tine. E greu să îi las să crească uneori, dar știu că este spre binele lor și al meu. Ajută-mă să am înțelepciunea de a ști când și cum să le ofer independența de care au nevoie. Indiferent unde se duc sau ce fac, știu că privirea Ta iubitoare este asupra lor, protejându-i. Îți mulțumesc, Doamne, că ești întotdeauna aproape. Îndepărtează fricile și mândria de mine. Amintește-mi că Tu ești suveran. Ajută-mă să îi îngrijesc oferindu-le doza potrivită de călăuzire și libertate. În numele lui Isus, amin.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

Cărți cu dor de ducă #37 – O vacanță în bandă desenată


Ce poate fi mai relaxant de citit și ce îți poate da mai mult senzația de vacanță decât o bandă desenată?

Astăzi vă propun o astfel de carte care se inspiră din folclorul și imaginarul fantastic românesc, creând o poveste captivantă și foarte amuzantă despre prietenia improbabilă a trei copii speciali și modul în care își petrec aceștia vacanța de vară.

Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #37 – O vacanță în bandă desenată”

CCC #8 – Cum să vorbești (cu copiii tăi) despre cărți


Cărțile sunt importante, dar conversațiile pe care le-au inițiat și legăturile pe care le-au creat sunt ceea ce contează cu adevărat.

Alice Ozma, The Reading Promise

Încheiem astăzi seria Cum să crești un cititor cu un articol despre cum să inițiem discuții despre cărți cu copiii noștri (și nu numai!). Cartea The Read-Aloud Family de Sarah Mackenzie ne va fi pentru o ultimă dată de ajutor, atrăgându-ne atenția asupra câtorva lucruri de care să ținem cont și oferindu-ne 10 întrebări perfecte pentru a le pune mintea la contribuție și a începe dialoguri interesante despre cărțile pe care le citesc.

Continuă lectura „CCC #8 – Cum să vorbești (cu copiii tăi) despre cărți”

„Tulburătoarele descoperiri ale harului” de Philip Yancey


Cu siguranță vă este cunoscut acest cântec, fie în engleză, fie în română și chiar dacă nu l-ați cântat personal niciodată în vreo biserică, cu siguranță l-ați auzit în alte contexte. De titlul lui în original – Amazing Grace – se leagă titlul cărții pe care v-o aduc azi în atenție.

Prezentând-o în această primăvară ne-am îndeplinit o promisiune și, într-un fel, o datorie de a discuta despre o carte pe care am neglijat-o atât de mulți ani, deși autorul ei este unul dintre primii pe care i-am prezentat în emisiune. Mărturisesc că nici titlul în limba română nu m-a atras s-o citesc, pentru că este, într-un fel, destul de departe de jocul de cuvinte din original.

Este vorba despre volumul Tulburătoarele descoperiri ale Harului de Philip Yancey. O variantă destul de lungă și greu de reținut pentru mult mai percutantul titlu original – What’s So Amazing About Grace? De ce e harul atât de măreț?

Continuă lectura „„Tulburătoarele descoperiri ale harului” de Philip Yancey”