Un strop de viață pentru părinți #40


Disciplina care corectează presupune:

(1) Să identifici acțiuni sau atitudini ale copilului tău care sunt inacceptabile atunci când le evaluezi după niște standarde explicite și clare, iar apoi

(2) Să acționezi prompt și hotărât pentru a-l face pe copil să se conformeze acelor standarde.

Copiii nu sunt ascultători în mod natural. Ascultarea trebuie învățată.

În starea lor de păcătoșenie nativă, ei nu se supun cu încăpățânare din dorința de a urmări plăcerea într-un mod care nu este constrâns de nicio autoritate exterioară.

Corectarea are loc datorită dragostei. Dragostea implementează corectarea pentru a-i proteja pe cei dragi să nu acumuleze consecințe negative, spre regretul ei sau al lui.

Sam Crabtree, Parenting With Loving Correction

Un strop de viață pentru părinți #37


Cred că merită să extindem și în această privință modelul occidental, care implică vacanțe școlare active, dedicate unor stagii practice (în întreprinderi sau ONG-uri) și îi învață pe tineri să-și câștige primii bani tocmai prin angajarea într-o activitate concret filantropică, unde fac deopotrivă networking și cunosc aspecte semnificative ale vieții reale. O bună valoare pedagogică au atât stagiile plătite, cât și voluntariatul propriu-zis, care te răsplătește prin experiența practică acumulată. În cazul primelor, copilul nostru află pe cont propriu că banii nu cresc în arbuștii dintr-o seră secretă a părinților, ci se obțin contra unor eforturi specific cuantificate. În cazul celorlalte, deprind bucuria de a vedea că există un rezultat palpabil al oricărui efort de echipă, dedicat unei cauze frumoase.

Teodor Baconschi, Averea bunei educații

Un strop de viață pentru părinți #36


Nu-i pretindeți copilului să fie mereu primul, dacă nu vreți să maximizați șansa de a găzdui un nevrotic refulat, cu înclinații suicidare. Dar nici nu-l lăsați să coboare sub nivelul primei treimi din clasa sau anul lui universitar. Evitați creșterea copilului sub clopotul de sticlă al unei mentalități hiper-protectoare. Nu-i prezentați lumea (sau drumul până la școală) ca pe o cursă cu obstacole mortale ori ca pe un câmp minat. O entorsă, o vânătaie sau o zgârietură n-au omorât încă pe nimeni. Excesul de interdicții și precauțiile apăsătoare încurajează minciuna, falsificând dialogul părinți-copii; odată pierdută, încrederea mutuală se reface greu sau deloc. Personal, găsesc bună metoda de a-i spune copilului că și tu te-ai confruntat cu provocările, tentațiile și dificultățile pe are le întâmpină el. Impresia că nu se luptă cu probleme care-i revin în exclusivitate poate inspira reacțiile cele mai adecvate pentru soluționarea lor. Autocriticați-vă, pentru a vă pune viciile într-o lumină demodată: le-am spus de mici copiilor mei că în Occident lumea fumează tot mai puțin, că fumătorii sunt văzuți ca niște indivizi anacronici (sau din lumea a treia) și cred că am contribuit astfel, fie și indirect, la decizia lor de a nu fuma.

Un copil care se menține firesc printre primii, fără obsesia maladivă a întâietății, dispune mereu de o marjă mai generoasă către dezvoltarea propriei sale personalități.

Teodor Baconschi, Averea bunei educații

Un strop de viață pentru părinți #35


Psihoza colectivă a acestor ore particulare vine și din faptul că nu mai avem meseriași buni, deci nici respect social pentru profesiunile neliberale, practice. Am ajuns să considerăm că un om fără „studii superioare” e un individ… inferior, neglijabil, deși tocmai rărirea meseriașilor (pe fondul emigrării și al semidispariției școlilor de „arte și meserii”, cum se numeau odinioară) a crescut, de fapt, prețul oricărui handy man care-și face bine treaba aparent umilă de a repara o țeavă, a fixa drept faianța unei băi sau a repara un computer. Mitologia studiilor superioare generează drame pe scară largă. E limpede că nu orice copil are cap pentru o profesiune bazată pe cunoaștere abstractă și capacități analitice, așa cum e limpede că, oricât s-ar fi dilatat sectorul serviciilor, nevoile societății țintesc și activitățile care comportă priceperi înguste sau efort fizic.

Teodor Baconschi, Averea bunei educații

Un strop de viață pentru părinți #34


Merită să le demonstrăm, prin acomodarea cu marea cultură, că inteligența rămâne cel mai activ afrodisiac și că tandrețea, subtilitatea sau spontaneitatea nu sunt adversarii, ci aliații împlinirii senzuale la care au dreptul. Merită, de asemenea, să le arătăm de ce frumusețea fizică e reflexul unei personalități armonioase, și nu „măsura” unui canon trupesc prefabricat.

După mine, părinții trebuie să le spună copiilor nu atât cum „se fac” copiii, ci altceva, mai destoinic: să nu practice sexul accidental. Să nu reducă una dintre cele mai subtile experiențe umane la un soi de sportivitate demonstrativă. Să nu pătrundă fizic acolo unde inteligența și sensibilitatea lor n-au făcut deja o pârtie cât mai fină. Intimitatea fizică e consecința unei comuniuni sufletești și intelectuale, între persoane care împărtășesc mai mult decât excitabilitatea epidermică. În limbajul biblic, formula „a cunoscut femeia” desemnează eufemistic acuplarea: de ce n-ar desemna și cunoașterea ei prealabilă, ca univers ce se cere cercetat cu puterea iubirii adevărate?

Să le spunem fiilor noștri că virilitatea e mai mult decât capacitatea erectilă: ea implică mai curând sobrietatea cultivată, politețea, stăpânirea de sine, afecțiunea protectoare, rafinamentul comportamental lipsit de pedanterie, umorul de calitate și, la timpul cuvenit, oficiul discret suveran al paternității responsabile.

Să ne amintim proverbul francez: chassez le naturel, il revient au galop. E suficient să ieșim pe stradă, în oricare oraș al lumii, pentru a vedea că umanitatea rămâne esențialmente masculină și feminină, într-o complementaritate menită să perpetueze viața și să asigure dramaturgia ei comunitară. Nu doar bunul-simț, ci și statisticile – ca oglindă a realității pan-umane – ne pot asigura că excesele ideologiei contemporane nu au forța de a modifica rânduiala firească. Cu atât mai bine!

Teodor Baconschi, Averea bunei educații