Umbra Celui AtotputernicAstăzi vă propun o biografie a unui misionar creştin. Este vorba despre biografia lui Jim Elliot, scrisă de soţia lui, Elisabeth Elliot, ce poartă titlul Umbra Celui Atotputernic. Viaţa şi testamentul lui Jim Elliot. El a fost primul ei soţ, un misionar martir, a cărui viaţă autoarea o reconstituie din relatările bunicilor, din scrisori, pagini de jurnal şi desigur, propriile sale amintiri, începând cu copilăria lui şi până la moartea lui.

Jim Elliot s-a născut pe 8 octombrie 1927 în familia unui predicator, Fred şi a unei doctoriţe, Clara. Copiii familiei Elliot au mers la biserică şi la şcoala duminicală încă de la vârsta de şase săptămâni, iar tatăl le citea zilnic din Scriptură. Astfel, fiecare din cei trei copii a auzit de timpuriu chemarea lui Isus şi s-a pregătit să-L urmeze. Jim avea doar şase ani când i-a mărturisit mamei lui: Acum, mamă, Domnul Isus poate veni oricând doreşte. Poate lua cu El întreaga noastră familie, fiindcă eu sunt mântuit. A început chiar să împărtăşească micilor săi prieteni ce credea el despre mântuire, pregătindu-se pentru chemarea sa viitoare.

Trecem peste câţiva ani şi ajungem în toamna anului 1945 când Jim Elliot a intrat la Colegiul Wheaton. Mulţi studenţi din anul I nu au nici cea mai vagă idee de ce au venit la facultate, iar studentul interesat de poziţie socială şi reputaţie poate fi prins într-un vârtej de activităţi extraşcolare. Pentru Jim, însă, planurile de viitor erau clare. Înainte de toate, se încredinţase cu totul lui Dumnezeu, acceptând şi disciplina pe care acest lucru o implica.

În primii doi ani de facultate, Jim a devenit foarte conştient de implicaţiile poruncii Domnului Isus de a merge şi de a predica Evanghelia. Şi-a dat seama că porunca îi era adresată direct. Jim a început să facă planuri privind activitatea misionară în străinătate, oriunde l-ar fi trimis Dumnezeu şi primul pas l-a făcut în 1947, mergând în Mexic, împreună cu un coleg de facultate ai cărui părinţi erau misionari acolo. După întoarcerea sa, a înţeles că niciodată nu va putea să se mulţumească cu viaţa creştină „obişnuită“. Inima lui se îndrepta spre cei care nu auziseră niciodată Evanghelia.

În anul următor, Jim s-a hotărât să se specializeze în greacă, pentru a desluşi singur înţelesurile Noului Testament şi convins fiind că acest lucru îl va ajuta să traducă Biblia într-o limbă primitivă. Din aceleaşi motive a ales limba greacă şi Elisabeth Elliot şi aşa s-au întâlnit cei doi.

Jim şi-a făcut un nou program de citire a Bibliei, socotind că acest timp era vital: înainte de micul dejun citea din Vechiul Testament, la prânz din Psalmi şi seara din Noul Testament, scriind şi notiţe din ce extrăgea „proaspăt“ din Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi se cufunda rugăciune. Astfel mintea lui se umplea cu Scriptura pe care o interpreta şi o aplica în viaţa de zi cu zi.

În 1948, Jim făcea parte din Convenţia Internaţională Studenţească pentru Misiune a Universităţii din Illinois, primind încredinţarea că va merge să lucreze cu triburile din jungla Americii de Sud, singur. El şi Elisabeth au continuat însă să-şi scrie, Jim fiind încredinţat că nu fac astfel nimic rău. A absolvit facultatea şi în tot acest timp a avut grijă să „răscumpere timpul“ şi să „nu piardă nici un prilej“. A vorbit şi predicat la diferite întâlniri, a avut un şir de întâlniri la un Liceu Creştin, iar cuvintele lui au rămas mereu vii în mintea multora dintre ascultătorii săi, modelându-le caracterul şi felul de a trăi.

Jim a avut şi perioadele sale de luptă cu păcatul sau cu unele dorinţe, perioade în care nu a simţit Duhul Sfânt atât de aproape şi zile în care oamenii cărora le vorbea nu au fost aşa de pătrunşi de mesajul lui cum se aşteptase, dar Dumnezeu l-a scos biruitor din aceste situaţii.

După ce în aprilie 1950 Jim Elliot se rugase ca Dumnezeu să-i răspundă în legătură cu plecarea la cursurile de lingvistică de vară, a primit răspuns afirmativ, iar în 2 iunie 1950 era la Wheaton din nou. La acest curs, Jim împreună cu câteva sute de misionari sau viitori misionari, au învăţat cum să studieze limbile care nu au o formă scrisă – cum să-şi formeze un cod în baza căruia să le poată scrie şi analiza. Aici a colaborat cu un vorbitor al unei asemenea limbi, un fost misionar din jungla Ecuadorului, care i-a pomenit pentru prima dată de indienii Auca – un trib complet străin de civilizaţie, care respinsese orice încercare a albilor de a lua legătura cu ei.

Călăuzirea lui Dumnezeu a fost limpede acum, iar inima lui Jim s-a înflăcărat îndată. A trebuit să renunţe la destul de multe lucruri pentru a-şi împlini misiunea şi poate lucrul cel mai dureros dintre toate a fost amânarea căsătoriei cu Elisabeth. Dar a primit totul cu bucurie, aşa cum primea totul în viaţa sa: Îi mulţumesc Dumnezeului meu. El mi-a făcut viaţa atât de bogată, atât de plină.

Jim Elliot a avut o activitate misionară plină, de la predicare şi ajutor în construcţii, îngrijire medicală, confruntarea cu boli sau muşcături de şarpe la lecţii de zbor de orientare pentru găsirea caselor Auca. De asemenea, şi Elisabeth a primit încredinţarea că trebuie să lucreze în Ecuador şi au avut parte de câteva întâlniri plăcute acolo.

Jim Elliot s-a rugat mult timp să primească ajutor în învăţarea limbii spaniole şi rugăciunea sa a avut răspuns. Mulţi băştinaşi lăudau pronunţia lui şi nu puteau crede când le spunea că era în Ecuador doar de cinci luni.

Cu toate că studiul îi era adesea întrerupt, Jim învăţa totuşi limba încetul cu încetul, mai mult trăind împreună cu indienii, mânuind maceta, făcând vizite, gata oricând să noteze, făcându-şi loc cu greu pe drumurile întunecoase, alături de fraţii săi voioşi cu ochi negri. Indienii Quechua i-au cucerit inima foarte curând – ba chiar cu mai mulţi ani înainte să-i întâlnească. Dar acum, trăind cu ei, dragostea lui creştea.

Dumnezeu spune „Nu vor rămâne de ruşine cei ce nădăjduiesc în Mine“ şi nici Jim şi Elisabeth nu au rămas de ruşine. După aproape 5 ani de aşteptare, cei doi s-au logodit şi s-au căsătorit pe 8 octombrie 1953 fără mare fast, în Quito.

Poate ne este greu să înţelegem viaţa lui şi mai apoi viaţa lor ca misionari şi sacrificiile pe care erau nevoiţi să le facă pentru a trăi ca băştinaşii şi a se implica trup şi suflet în viaţa lor şi pentru aceasta ne vor ajuta numeroasele scrisori prezentate în carte. Iată un fragment:

E o adevărată luptă pentru a găsi puţin timp să citesc, nici nu mai vorbesc de meditaţie sau studiu. Câteodată ajungi să fii conştient de viaţa spirituală doar pentru că te lupţi din răsputeri să o menţii; nici nu poate fi vorba de o trăire a ei din plin. Nu avem nevoie de fonduri sau de noi lucrători. Ducem lipsă de putere spirituală şi vigoare sufletească. Duşmanul nostru îşi mânuieşte bine armele care sunt ca şi ale noastre, de natură spirituală, pentru apărarea acestor fortăreţe pe care noi suntem chemaţi şi echipaţi să le surpăm.

Lucrarea lor de până acum era deja consolidată. Exista un nucleu de credincioşi, unii dintre ei puteau citi şi înţelege Biblia. Aveau câteva Biblii în mâinile lor. Se ţineau cursuri de alfabetizare pentru băieţi şi fete. Avuseseră grijă şi de nevoile materiale – existau o casă ce slujea ca lăcaş de închinare, fundaţia pentru noua clădire a şcolii, o pistă de aterizare. Temelia pentru dezvoltarea ulterioară a unei lucrări indigene fusese pusă. Rugăciunea pe care atâţia ani o şoptise Jim în inima sa era rostită cu mai multă putere acum – să audă Cuvântul aceia care nu-l auziseră niciodată, care nu avuseseră nici măcar posibilitatea de a-l refuza. Mulţi indieni Quechua auziseră; mulţi îl respinseseră, dar acum sângele lor era asupra capului lor. Dar sângele indienilor Auca, credea Jim, era cerut din mâna sa.

Jim şi încă patru tineri au făcut zboruri de recunoaştere, au trimis cadouri şi unelte, au strigat la megafon fraze în limba indienilor Auca învăţate de la o femeie Auca deja îmblânzită, iar acum urma o întâlnire cu aceşti indieni care trăiesc goi, ale căror întâlniri cu alţii s-au sfârşit de fiecare dată cu morţi, care ucid cu suliţe lungi, nu cunosc decât focul produs din frecarea lemnelor cu muşchi, iar în limba lor nu există nici un cuvânt pentru Dumnezeu, dar există pentru spirite şi diavoli, pe scurt care nu aveau nici o legătură cu aceşti tineri şi mesajul pe care ei voiau să li-l transmită.

După plecarea sa, într-o vineri, visul vieţii lui Jim s-a împlinit: a luat de mână un indian Auca. Două zile mai târziu, pe 8 ianuarie 1956, oamenii pentru care Jim Elliot se rugase timp de şase ani l-au ucis pe el şi pe cei patru tovarăşi ai săi.

Jim mi-a lăsat mie, în amintirile mele, şi nouă tuturor, prin aceste scrisori şi jurnale, mărturia unui om care n-a căutat nimic altceva decât voia lui Dumnezeu, care s-a rugat ca viaţa lui să arate „ce înseamnă să-L cunoşti pe Dumnezeu“, încheie Elisabeth Elliot cartea sa.

Pe mine m-a impresionat pasiunea lui Jim Elliot pentru Scriptură şi pentru Dumnezeu şi această disponibilitate de a merge oriunde L-ar fi chemat El, chiar dinainte să-L cheme. M-a încurajat să văd şi în viaţa lui ezitări sau momente de îndoială, slăbiciune spirituală, lipsă de putere sau chef şi mă bucur că autoarea a ales să includă şi astfel de destăinuiri şi nu i-a făcut un portret nerealist al misionarului perfect şi invincibil. Şi cred că asta îl apropie şi mai mult de noi, arătându-ne că până la urmă, indiferent că suntem misionari în Ecuador sau nu, cu toţii avem parte de lupte spirituale şi de suişuri şi coborâşuri în viaţa de credinţă şi este o încurajare să vezi cum au trecut alţii prin văi datorită lui Dumnezeu. Mărturisesc că este prima biografie pe care am citit-o şi mi-a făcut o impresie plăcută şi o recomand mai ales celor cărora le plac biografiile, dar şi celor cărora le place să citească despre experienţele altor oameni cu Dumnezeu.

De asemenea, pentru cei care sunteţi interesaţi să aflaţi mai multe despre sfârşitul vieţii lui Jim Elliot şi al tovarăşilor săi, dar şi despre experienţa lui Elisabeth Elliot, aflaţi că există încă două cărţi scrise tot de ea, Prin porţile splendorii, în care vorbeşte despre ce s-a întâmplat atunci şi despre ce au lăsat în urmă aceşti oameni şi Sălbaticii – rudele mele, care istoriseşte experienţa lui Elisabeth Elliot printre indienii Auca.

Reclame

2 gânduri despre “„Umbra Celui Atotputernic“ de Elisabeth Elliot

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s