În primul episod al sezonului aniversar 10 ANI de CARTEA E O VIAȚĂ vă spuneam că pentru a sărbători această realizare, timp de un an, în fiecare lună, aveți ocazia să câștigați una sau mai multe cărți din top 10 CARTEA E O VIAȚĂ, despre care am povestit tot în acel episod (este ocazia perfectă să-l ascultați acum, dacă nu ați făcut-o încă!).
Până acum, v-am oferit setul de cărți despre Dumitru Cornilescu (în octombrie), setul de cărți despre soții Wurmbrand (în noiembrie), Isus pe care nu L-am cunoscut de Philip Yancey (alături de alte frumuseți, în decembrie), setul celor trei pledoarii de Lee Strobel: Pledoarie pentru Creator, Pledoarie pentru Cristos și Pledoarie pentru credința creștină (în ianuarie), volumul Nici toate ale popii. Religie fără stres de Wilhelm Tauwinkl (în februarie), Har ascuns de Jerry Sittser (în martie), Surprins de speranță de N. T. (Tom) Wright (în aprilie), Creștinism, pur și simplu de C.S. Lewis (în mai) și Jurnalul fericirii de N. Steinhardt (în iunie)
În luna iulie vă oferim ocazia să câștigați un exemplar al cărții Depresia spirituală – cauzele și vindecarea ei de Dr. Martyn Lloyd-Jones.
Acesta este un volum ce tratează o problemă poate mai des întâlnită decât ne dăm seama sau vrem să recunoaștem. Martyn Lloyd-Jones reușește să pună lucrurile în context, să enumere cauzele pentru care putem ajunge la o asemenea depresie, deznădejde, oboseală spirituală și să ne spună care e soluția, să ne predice din nou adevărurile de care avem nevoie pentru a ne întări și a merge mai departe.
Am apreciat la Martyn Lloyd-Jones că nu a scos din discuție cauzele fizice care pot influența starea de depresie spirituală. Uneori lipsa exercițiului fizic, lipsa plimbărilor în natură sau supra-aglomerarea programului, fie cu muncă, fie chiar cu activități spirituale, pot duce la epuizare și la depresie. De asemenea, autorul nu evită nici subiectul sentimentelor. Așadar, este o carte complexă și completă, care merită citită, mai ales în contextul ultimilor doi ani.
Pentru a vă înscrie în tragerea la sorți pentru a câștiga un exemplar din această carte, tot ce trebuie să faceți este să ne scrieți într-un comentariu la acest articol (NU pe Facebook/Instagram!) și să ne spuneți ce carte (în afară de Biblie!) v-a înviorat sau v-a redat buna dispoziție într-o perioadă neagră din viața voastră.
Vă așteptăm comentariile până pe 31 iulie, ora 23:59, ora României și vom trimite premiul prin curier rapid la o adresă de pe teritoriul României. Vă rugăm să folosiți o adresă de email pe care o verificați în mod curent, pentru a putea lua legătura cu voi în vederea trimiterii premiului.
Succes tuturor și lectură plăcută!
UPDATE:
Mulțumim tuturor pentru participare! Ne-am bucurat de răspunsurile voastre, mai ales că am regăsit printre acestea cărți care ne-au impresionat și pe noi, plus altele demne de luat în considerare.
Anunțăm astăzi câștigătoarea premiului nostru, cu care vom lua legătura separat pentru a trimite cartea.
Vă așteptăm cu drag și la următorul giveaway!

„Dumnezeul risipitor” de Timothy Keller (Kerigma, 2016) – o carte scurtă max 150 pag, cu un subtitlu atractiv „Recovering the Heart of the Christian Faith”, de la Tim Keller, inspirată din Parabola celor doi fii sau a Pildei fiului risipitor.
Leac pentru suflete vatamate, David Seamands
O mie de daruri – Ann Voskamp
„Genoveva”
Povestea impresionantă a fetei, cum s-a predat, cum L-a urmat pe El Isus chiar și în vremuri grele pentru ea, m-a îmbărbătat pentru a înțelege situațiile prin care trec și să încerc să fiu tot mai mulțumitoare.
De ce, Doamne?-C.S.Lewis
Smerenia – Andrew Murray
Creștinul în armură completă de William Gurnall. Cea mai buna carte citita de mine în ultimi 20 de ani. O recomand cu încredere. A căzut in mâinile mele in perioada Coronei. De atunci m-am tot întors la ea.