Devenind o prezență vindecătoare #42


Când veți înceta să vă irosiți energiile spirituale pentru a întreține un fals supraom și veți începe să le folosiți pentru a colabora cu Duhul Sfânt pentru creșterea adevărată, vă veți simți eliberat în Isus Hristos, scăpat de false obligații și imperative, de aprobarea și dezaprobarea celorlalți, de acea condamnare îngrozitoare a prăpastiei dintre ceea ce încercați să fiți și ceea ce sunteți.

Ce umple această prăpastie nesfârșită? De pe crucea lui Isus Hristos, întreaga desăvârșire a lui Isus vă este dată prin harul Său fără plată, și ea umple cu vîrf și îndesat toate golurile din viața voastră.

Pavel a exprimat atât de elocvent acest gând: „Și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare” (1 Corinteni 1:30).


Paul David Tripp, Instrumente în Mânile Răscumpărătorului

„Neașteptata întorsătură a vieții” de David Jeremiah


Ce faci când viața ta ia o turnură cu totul neașteptată? Crezi că are vreun rost suferința care îți dă peste cap întreaga existență?

Astăzi vă aduc în atenție experiența lui David Jeremiah și învățămintele pe care le-a tras acesta în urma ei, consemnate în cartea Neașteptata întorsătură a vieții – Descoperă bunătatea lui Dumnezeu chiar și atunci când simți că viața se destramă.

Continuă lectura „„Neașteptata întorsătură a vieții” de David Jeremiah”

Un strop de viață pentru părinți #43


În principiu, asta este ceea ce orice părinte ar trebui să corecteze în mod special și în mod consecvent: neascultarea sfidătoare.

A corecta nu înseamnă doar să dai niște sugestii sau nici chiar să dai ordine. Ea mișcă copilul. Dacă traiectoria copilului nu este redirecționată, corectarea nu a avut loc. Pe scurt, corectarea înseamnă: Nu, nu aia. Da, asta. Da, acum.

Reușim să facem acest lucru cel mai bine atunci când reținem cele trei imperative de bază ale corectării înțelepte:

1. Să rămână concentrată în jurul lui Dumnezeu.

2. Spune adevărul.

3. Răsplătește supunerea, nu nesupunerea.

Sam Crabtree, Parenting With Loving Correction

„The Pilgrim’s Regress” de C.S. Lewis


Încă de la primul episod, C.S. Lewis este nelipsit din emisiunile noastre și de pe blog, prin propriile lui lucrări sau fiind citat de alți autori în cărțile lor. Despre biografia lui puteți citi în articolul nostru dedicat cărții lui Alister McGrath, C.S. Lewis. O viață. Toamna trecută am revizitat poate cea mai cunoscută carte a lui, Creștinism, pur și simplu, printr-o serie de citate Un strop de viață. Apoi ne-am îndreptat atenția asupra unor lucrări de ficțiune mult, mult mai puțin cunoscute decât Cronicile din Narnia, însă extrem de valoroase în felul lor: Departe de planeta tăcutăPerelandra și That Hideous Strength.

Luna aceasta, vom descoperi câteva cărți și eseuri de-ale lui C.S. Lewis, din nou, mai puțin cunoscute, însă care ascund o comoară de idei valoroase.


Săptămâna trecută am avut bucuria de a urmări un eveniment online organizat de C. S. Lewis & Kindred Spirits Society, cu tema Imaginative Hospitality. The C. S. Lewis & Kindred Spirits Society este un proiect fondat chiar în țara noastră, printre susținători numărându-se Denise Vasiliu și colegii săi de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
La conversație au participa câteva nume cunoscute din sfera studiului operelor membrilor clubului literar Inklings, din care au făcut parte C.S. Lewis sau J.R.R. Tolkien.

Continuă lectura „„The Pilgrim’s Regress” de C.S. Lewis”

CARTEA E O VIAȚĂ, sezon aniversar, ep.6 – Literatura despre totalitarism și Cel de-Al Doilea Război Mondial + GIVEAWAY (încheiat)


Cel de-Al Doilea Război Mondial revine, periodic, în atenția tuturor prin comemorări ale unor evenimente marcante, capitulări, bombardamente, evacuări, eliberări din lagăre sau tratate. Iar, pentru că vorbim de cărți, pare că rafturile librăriilor sunt din ce în ce mai populate de cărți de non-ficțiune care încearcă să aducă la lumină adevăruri uitate sau ascunse din acea perioadă, sau romane care încearcă să ne aducă mai aproape de acele vremuri deloc îndepărtate, prin aventurile și dramele unor personaje pe care le urmărim cu sufletul la gură, în lagăre, pe câmpul de luptă sau pur și simplu în viața de zi cu zi.

Așadar, în episodul de astăzi, ne propunem să înțelegem cărui fapt se datorează popularitatea crescândă a acestor cărți și care este valoarea lecturii lor – de ce merită să le citim și cum ne pot îmbogăți ele mintea și sufletul.

În plus, a venit momentul pentru un nou giveaway cu ocazia aniversării a 10 ani de CARTEA E O VIAȚĂ. De data aceasta, în acord cu tema episodului de astăzi, aveți ocazia să câștigați două cărți-pereche: Cu Dumnezeu în subterană de Richard Wurmbrand și Noblețea suferinței de Sabina Wurmbrand.

Tot ce trebuie să faceți este: 1) să ascultați cu atenție episodul de mai sus și 2) să scrieți într-un comentariu la această postare ce carte dintre cele prezentate v-am convins să citiți (în afară de cele două oferite ca premiu!).

Termenul de răspuns este vineri, 26 noiembrie, ora 23:59, ora României, iar câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți sâmbătă, 27 noiembrie și va fi anunțat tot atunci aici și în privat.

De aceea, vă rugăm să folosiți numai o adresă de email pe care o folosiți în mod curent, pentru a putea intra în legătură cu voi în vederea trimiterii premiului, care va fi expediat prin curier rapid la o adresă de pe teritoriul României.

Audiție plăcută și succes tuturor!

PS: Despre cărțile oferite ca premiu:

Cu Dumnezeu în subterană de Richard Wurmbrand

Noblețea suferinței de Sabina Wurmbrand


Update:

Mulțumim tuturor participanților și apreciem că v-ați mobilizat și ați ascultat episodul, pentru a ne răspunde la întrebare (și nu doar în acest scop, sperăm! :D).

Anunțăm astăzi cu bucurie câștigătoarea premiului și vă așteptăm cu drag și la următorul giveaway aniversar!