nobletea-suferintei-sabina-wurmbrandAstăzi vă aduc în atenţie o altă autobiografie scrisă de o femeie deosebită, soţia unui pastor renumit. Este vorba despre Nobleţea suferinţei, scrisă de Sabina Wurmbrand, soţia celebrului pastor, Richard Wurmbrand.

Publicată pentru prima dată în America în 1970 sub titlul Soţia pastorului, ea descrie evenimentele istorice care au condus la arestarea lui Richard, iar apoi a Sabinei, anii de detenţie petrecuţi de Sabina la Jilava, la Canal şi la Târgşor, încheindu-se cu activitatea sa intensă în cadrul Bisericii Subterane după eliberare şi cu plecarea din ţară în 1965.

Cartea începe, aşadar, cu relatarea evenimentelor de la încheierea Celui De-Al Doilea Război Mondial, şi anume, venirea trupelor sovietice în august 1944 şi instaurarea comunismului în 1948. În aceste prime capitole este remarcabil felul în care soţii Wurmbrand caută tot felul de metode de a-i ajuta pe toţi oamenii – fie că sunt evrei întorşi din lagăre, foşti nazişti, care sunt acum hăituiţi de noua conducere, fie că sunt soldaţi sovietici – organizând cantine sociale, ajutoare pentru săraci şi campanii de evanghelizare şi distribuire de Biblii şi deschizându-şi propria lor casă pentru a găzdui copii fără familie şi întâlniri între credincioşi.

Odată cu instaurarea noului regim comunist, Teroarea începe. Richard dispare fără urmă la 29 februarie 1948, iar Sabina şi fiul lor, Mihai, rămân singuri şi fără nicio veste de la el timp de doi ani.

După doi ani, însă, în 1950, este arestată şi Sabina, iar după săptămâni la rând de anchete şi torturi îşi primeşte sentinţa: 24 de luni de muncă forţată, dar după trecerea acestei perioade, o nouă sentinţă mi-a fost impusă fără să fiu anunţată de lucrul acesta, mărturiseşte ea.

Lagăre noi de muncă au fost înfiinţate peste tot şi în ele erau trimişi toţi cei care nu se puteau încadra în noua societate []. Nu mai puţin de 20.000 de sclavi, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii formau populaţia acestor lagăre. Erau acolo copii de 12 ani împreună cu bătrâni de 70 de ani şi chiar peste această vârstă.

Înainte de a ajunge într-un lagăr de muncă, însă, Sabina va trece mai întâi pe la temuta închisoare Jilava, unde-şi va petrece detenţia în renumita celulă 4, despre a cărei grozăvie auzise de la alţi deţinuţi. Iată cum descrie ea această închisoare:

Jilava e aşa cum îi spune numele: plină de umezeală. Această fortăreaţă este înconjurată de un canal deschis în permanenţă, plin cu apă. La ora 5 dimineaţa suna deşteptarea. Imediat se forma o coadă lungă pentru folosirea toaletei, iar celula se umplea deodată de vorbărie şi ciorovăieli.

În condiţiile acelea din închisoare şi din timpul anchetelor nesfârşite, aşa cum au descoperit mulţi alţi creştini întemniţaţi, şi Sabina observă că numai cu ajutorul rugăciunii am putut lupta împotriva nebuniei. Iar în această situaţie, femeile care nu erau credincioase erau mult mai deschise să audă ceva din partea celor credincioase şi erau avide după poveşti. Într-una dintre aceste ocazii în care ele s-au arătat interesate de viaţa Sabinei şi de felul în care a devenit ea soţie de pastor, Sabina le spune povestea convertirii ei şi a lui Richard.

După Jilava, urmează munca forţată în lagărul de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, care deja avea o reputaţie ce dăduse naştere la tot felul de zvonuri. La 6 ianuarie 1951, ziua de naştere a lui Mihai, Sabina este urcată în tren spre Cernavodă, trecând prin închisoarea de tranzit de la Ghencea.

Iată ce scrie ea despre Canal: Canalul era un proiect de mare amploare discutat deja de mai multă vreme de către mai marii ţării şi care va costa milioane de lei. Urma să aibă o lungime de 70 de km şi va lega Dunărea cu Marea Neagră în partea de sud a ţării. […] Mâncarea – un sfert de pâine la prânz cu puţină supă de cereale – era desigur ceva mai bună ca la Jilava, dar cu această hrană trebuia să munceşti din greu până la sfârşitul zilei. Era greu să deosebeşti o persoană de cealaltă, toţi fiind în zdrenţe şi petice, având aceeaşi privire plină de frică, teroare şi suspiciune. Se aflau printre noi mulţi profesori universitari, editori de ziare, preoţi, oameni de afaceri şi funcţionari superiori din vechiul regim, puşi laolaltă cu hoţi, pungaşi de buzunare şi proxeneţi. Toţi munceau acum laolaltă din răsputeri şi era greu să deosebeşti pe unul de altul. După prânz, încă patru ore continuam munca, până la căderea serii.

Munca se făcea însă în condiţii îngrozitoare, fără echipament adecvat, cu bătăi şi batjocuri la tot pasul, condiţii în urma cărora mulţi deţinuţi au şi murit.

Urmează apoi descrierea Lagărului Km 4 în două ipostaze: iarna şi vara. Iarna pe frig, vânt şi umezeală de la apa Dunării, îngheţau hainele pe ei, degetele li se crăpau şi se culcau cu hainele ude sub cap, pentru că dacă le-ar fi pus la uscat nu le-ar mai fi găsit a doua zi.

Într-o zi din timpul acelei ierni, gardienii îşi bat joc de Sabina şi o aruncă în Dunărea cu ape reci ca gheaţa – După eliberarea mea, alţi doctori m-au diagnosticat: aveam două coaste rupte. Dar Domnul mi le-a vindecat. Multe minuni de acestea ne-a fost dat să experimentăm în anii de închisoare…

Nici vara atmosfera Lagărului K4 nu era mai veselă. Acum aveau de înfruntat căldura înăbuşitoare a Dobrogei şi lipsa de apă.

Numai cei mai ingenioşi supravieţuiau sau cei mai descurcăreţi. Tot ce se mişca era devorat. „Carnea de câine nu-i tocmai rea, îmi spuse un preot care tocmai supravieţuise acestui regim. Dar şoareci n-aş recomanda nimănui să mănânce.“ De asemenea, Sabina descrie felul în care ajungeau să mănânce până şi iarba de pe jos atunci când o găseau.

După detenţia de la Canal, Sabina descrie în imagini foarte vii chinul în care ea şi alte deţinute sunt transportate cu trenul timp de multe zile, neştiind încotro se duc şi ce le aşteaptă, pentru a ajunge în final la închisoarea Târgşor, renumită pentru a-i avea închişi acolo pe cei mai periculoşi criminali ai ţării.

Acolo va lucra în ture la maşina de cusut, după care vor urma din nou anchete, iar apoi va ajunge la o crescătorie de porci. Acolo se îmbolnăveşte de scorbut şi este dusă la spital la Văcăreşti, unde dă de un deţinut care îl întâlnise pe Richard la Târgul Ocna în celula muribunzilor.

Întoarsă înapoi la crescătoria de porci, Sabina ne relatează despre perioada cea mai dificilă a acestor ani de detenţie: Cu timpul pierdusem noţiunea lucrurilor, vedeam moartea în faţă în fiece zi; lumea toată mi se părea acum un imens ocean de lacrimi şi disperare, mai mult ca oricând înainte. De la o vreme simţeam că alunec şi eu din ce în ce în mreaja disperării, şi un glas mi se ridica în inimă mereu: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?

Curăţatul cocinilor se făcea stând ude, flămânde şi pe jumătate goale în lichidul murdar, cărând cu roaba munţi întregi de murdărie, pentru a le găsi iar pline a doua zi la fel ca înainte. Pierdusem orice nădejde, atât pentru mine, cât şi pentru lume în general, şi îmi aşteptam moartea. Şi poate chiar că nici n-aş fi putut supravieţui multă vreme în acele condiţii.

Din fericire însă, nu după multe săptămâni, suferinţa aceasta s-a curmat. Domnul mi-a auzit strigătul şi m-a izbăvit de acolo după planul Său. A fost nevoie doar să învăţ o nouă lecţie la şcoala Sa, să sorb paharul amărăciunii până la fund. Astăzi sunt recunoscătoare Lui că m-a trecut şi prin faza aceasta, pentru ca să mă înveţe dragostea supremă pentru Dumnezeu, o dragoste necondiţionată chiar şi atunci când El nu-ţi dă altceva decât suferinţă.

Nici după ce a fost eliberată în martie 1953 viaţa nu a fost uşoară pentru Sabina şi fiul ei, Mihai. În primul rând, s-a găsit în dificultatea de a găsi o locuinţă şi mobilă. Au ajuns să stea într-o mansardă mică, în care locuiau la un moment dat împreună cu o prietenă, Marieta cea epileptică şi soţul ei, Petru cel mut şi invalid şi aveau seară de seară musafiri. Ţi se frânge inima când citeşti despre toate felurile în care se chinuiau să muncească pentru a se întreţine, în condiţiile în care Sabina nu avea dreptul la cartelă pentru alimente şi Mihai era încă student. Cresc viermi de mătase, tricotează, dau meditaţii, acordează instrumente… Şi totuşi, în ciuda greutăţilor materiale, ea spune: Totuşi, subterfugiile la care eram siliţi să recurgem pentru a ne menţine în viaţă nu erau cele mai importante lucruri. Scopul important pentru noi era acela de a menţine o viaţă de rugăciune, să încurajăm şi să întărim pe fraţii noştri de credinţă, să ajutăm şi să sprijinim familiile celor întemniţaţi. Aceasta a devenit principala mea activitate… în timpul şederii lui Richard în închisoare.

Sabina a considerat că una dintre datoriile ei faţă de membrii bisericii subterane era să le mărturisească faptul că deşi aveau parte de suferinţă, Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată şi ne putem încrede în El pe deplin. A înţeles, de asemenea, că trebuie să-şi cunoască locul şi să nu-i lase pe fraţi să o transforme în idol.

Şi, pentru ca lucrurile să fie şi mai grele, Securitatea făcea presiuni asupra ei să divorţeze, încercând să o momească cu diferite beneficii şi să-i sugereze că Richard ar fi mort. Dumnezeu însă o ajută să reziste şi acestor ispite şi îngăduie să ajungă până la ea o carte poştală semnată Vasile Georgescu, pe care ea recunoaşte scrisul lui Richard: Timpul şi distanţele pot stinge doar o dragoste superficială, dar o dragoste adevărată e şi mai întărită prin ele…

În iunie 1956 Richard este în sfârşit eliberat. Această perioadă în care vor fi împreună nu va dura însă decât 3 ani, pentru că Richard va fi din nou arestat în 1959, pentru a dispărea iar din viaţa lor timp de 6 ani. Scena despărţirii este foarte emoţionantă: Întoarsă în locuinţă, unde uşa rămăsese deschisă larg, am căzut pe podea şi, printre lacrimi, am spus: „Doamne, încredinţez pe soţul meu în mâinile Tale. Eu nu mai pot face nimic, dar Tu poţi trece chiar prin uşi încuiate, poţi trimite îngerii Tăi să-l ocrotească. Tu poţi, de asemenea, să mi-l aduci înapoi!“.

Dumnezeu i l-a adus într-adevăr înapoi şi i-a ajutat ca, împreună, să poată părăsi ţara în 1965, pentru a deveni o voce pentru martirii creştini de pretutindeni.

Mi-a plăcut foarte mult să citesc cartea Sabinei Wurmbrand, mai ales pentru că citisem înainte cartea lui Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, în care el istoriseşte propria experienţă din închisoare, şi a fost interesant să văd şi partea cealaltă a poveştii – ce s-a întâmplat cu cei pe care el i-a lăsat în urmă. În timp ce memoriile lui Richard descriu multe dialoguri cu diferiţi deţinuţi, activităţile de răspândire a Evangheliei, propriile lupte interioare, în cartea Sabinei întâlnim şi multe explicaţii ale contextului, descrieri ale închisorilor şi condiţiilor, avem perspectiva femeilor închise, cu preocupările specifice – de exemplu, cea de mamă care nu ştie ce se va întâmpla cu copiii ei, fapt ce le va duce pe multe femei la nebunie. Desigur, prezenţa detaliilor istorico-geografice se explică şi prin faptul că, atunci când a scris cartea, Sabina se adresa unui public nefamiliarizat cu contextul românesc, dar acestea sunt cu atât mai utile generaţiilor tinere, poate la fel de nefamiliarizate cu acea epocă. Am apreciat foarte mult la Sabina faptul că după eliberare şi-a reluat activitatea în biserică cu aceeaşi râvnă, fără să ţină seama de pericolul unei noi arestări şi faptul că în ciuda propriei situaţii precare, avea casa la fel de deschisă pentru oricine. Vă recomand din toată inima cartea Nobleţea suferinţei de Sabina Wurmbrand, pentru a descoperi un alt model demn de urmat!

PS: Puteţi asculta episodul întreg AICI.

PPS: Vezi şi postarea „Cu Dumnezeu în subterană“ de Richard Wurmbrand.

2 gânduri despre “„Nobleţea suferinţei“ de Sabina Wurmbrand

  1. Buna Fratilor! Sunt si eu credincios de 20 de ani, dar aceasta carte – Nobletea Suferintei, m-a ajutat sa ma intaresc in credinta! Nu credeam ca poate rezista un om asemenea batjocura si suferinta! Dar va rog daca mai este vreo carte asa de ajutatoare pentu suflet si viata vesnica va rog sa imi trimiteti un sms cu numele acesteia si de unde as putea sa o cumpar sau sa o primesc prin Fan Curier dupa data de 20 a lunii cind iau pensia, caci sunt pensionar pe caz de boala in urma unui accident rutier, petrecind in spital un an si sase luni. Va doresc, O zi frumoasa cu Domnul si sa ne intilnim acolo sus in locul promis si pregatit de Domnul nostru ISUS HRISTOS! Ramineti cu Domnul! Pace! Toate cele bune!

    1. Vă mulţumim pentru aprecieri! Găsiţi pe blogul nostru mai multe recenzii la astfel de cărţi, cum ar fi chiar cartea scrisă de soţul Sabinei Wurmbrand, Richard Wurmbrand, „Cu Dumnezeu în subterană”. O găsiţi pe stephanus.ro sau la Librăria Stephanus din Bucureşti. S-ar putea să vă mai placă şi „Torturat pentru credinţă” de Haralan Popov sau „Ei mi-au programat moartea” de Petru Dugulescu. Le găsiţi prezentate în secţiunea Cărţi – Mărturii.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s