Inspirație pentru Ziua Copilului 2022 – pentru adolescenți – Miruna Mercioniu (16 ani)


Ultima dată când a contribuit cu o listă de recomandări pe blogul nostru Miruna era încă în școala generală (puteți citi aici acel articol). Acum este în al doilea an de liceu și lista ei reflectă preocupările vârstei adolescenței, cuprinzând atât ficțiune, cât și non-ficțiune: aventuri și suspans, dar și adevăruri biblice despre relații și navigarea acestei perioade din viață.

Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2022 – pentru adolescenți – Miruna Mercioniu (16 ani)”

40 de cărți de citit ca să crești mare – partea a IV-a – Lumină în întuneric


Acesta este al patrulea și ultimul articol din seria inspirată de cartea lui Pierdomenico Baccalario, 40 de cărți de citit ca să crești mare, ce cuprinde propria mea listă. Puteți citi aici primul articol, aici pe al doilea și aici pe al treilea. Deși am încercat să includ titluri cât mai diverse, nu m-am putut despărți de cărțile care m-au crescut pe mine mare (cititoare) și, deci, o mare doză de subiectivitate rămâne. De asemenea, din dorința de a mă limita la acest număr, cu siguranță sunt multe alte titluri valoroase pe care nu le-am inclus, dar pe care vă invit să le adăugați în comentarii.

Dacă poate în articolul anterior vi s-a părut că erau cam multe personaje principale feminine și prea puține masculine, în ultimul set de 10 cărți echilibrez balanța și vă propun (neintenționat, din nou, așa s-au „potrivit”) mai multe cărți în care personajele principale sunt băieți. Pentru că, da, avem nevoie de mai multe astfel de modele literare, și ca mamă de băiat observ că mai degrabă sunt reprezentate fetele foarte bine în cărțile pentru copii (mai ales în cele pentru copii mai mici), iar dacă e totuși vorba despre niște personaje masculine, acestea iau forma unor animale (spre frustrarea mea!).

Continuă lectura „40 de cărți de citit ca să crești mare – partea a IV-a – Lumină în întuneric”

CARTEA E O VIAȚĂ, sezon aniversar, ep.6 – Literatura despre totalitarism și Cel de-Al Doilea Război Mondial + GIVEAWAY (încheiat)


Cel de-Al Doilea Război Mondial revine, periodic, în atenția tuturor prin comemorări ale unor evenimente marcante, capitulări, bombardamente, evacuări, eliberări din lagăre sau tratate. Iar, pentru că vorbim de cărți, pare că rafturile librăriilor sunt din ce în ce mai populate de cărți de non-ficțiune care încearcă să aducă la lumină adevăruri uitate sau ascunse din acea perioadă, sau romane care încearcă să ne aducă mai aproape de acele vremuri deloc îndepărtate, prin aventurile și dramele unor personaje pe care le urmărim cu sufletul la gură, în lagăre, pe câmpul de luptă sau pur și simplu în viața de zi cu zi.

Așadar, în episodul de astăzi, ne propunem să înțelegem cărui fapt se datorează popularitatea crescândă a acestor cărți și care este valoarea lecturii lor – de ce merită să le citim și cum ne pot îmbogăți ele mintea și sufletul.

În plus, a venit momentul pentru un nou giveaway cu ocazia aniversării a 10 ani de CARTEA E O VIAȚĂ. De data aceasta, în acord cu tema episodului de astăzi, aveți ocazia să câștigați două cărți-pereche: Cu Dumnezeu în subterană de Richard Wurmbrand și Noblețea suferinței de Sabina Wurmbrand.

Tot ce trebuie să faceți este: 1) să ascultați cu atenție episodul de mai sus și 2) să scrieți într-un comentariu la această postare ce carte dintre cele prezentate v-am convins să citiți (în afară de cele două oferite ca premiu!).

Termenul de răspuns este vineri, 26 noiembrie, ora 23:59, ora României, iar câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți sâmbătă, 27 noiembrie și va fi anunțat tot atunci aici și în privat.

De aceea, vă rugăm să folosiți numai o adresă de email pe care o folosiți în mod curent, pentru a putea intra în legătură cu voi în vederea trimiterii premiului, care va fi expediat prin curier rapid la o adresă de pe teritoriul României.

Audiție plăcută și succes tuturor!

PS: Despre cărțile oferite ca premiu:

Cu Dumnezeu în subterană de Richard Wurmbrand

Noblețea suferinței de Sabina Wurmbrand


Update:

Mulțumim tuturor participanților și apreciem că v-ați mobilizat și ați ascultat episodul, pentru a ne răspunde la întrebare (și nu doar în acest scop, sperăm! :D).

Anunțăm astăzi cu bucurie câștigătoarea premiului și vă așteptăm cu drag și la următorul giveaway aniversar!

Care-i faza cu cititul sau cele mai frumoase cărți despre cărți


Continuăm seria de articole în cinstea Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor cu lista cărților mele preferate despre cărți și lectură. Deși nu am nevoie să mă convingă nimeni să citesc, îmi place să văd ce citesc alții, ce recomandă, ce cărți i-au format, dar și să citesc despre istoria lecturii și a practicilor de lectură și despre biblioteci și librării. Îmi place să citesc atât non-ficțiune, cât și ficțiune pe aceste teme, așa că voi prezenta cărți din ambele categorii, pentru aproape toate vârstele.

Continuă lectura „Care-i faza cu cititul sau cele mai frumoase cărți despre cărți”

CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM! – Ep.05 – Priorități de lectură


În care discutăm despre domeniile care ne interesează și despre cum alegem ceea ce citim; despre cum să ne organizăm și să ne creăm o listă de priorități de lectură. Dacă nu ești un cititor pasionat, dar vrei să dedici mai mult timp cărților și ești copleșit de ceea ce vezi în librării, află cum să alegi ce să citești. Dacă ești un cititor pasionat, dar nu mai faci față tuturor cărților pe care ai vrea să le citești, află cum să faci alegeri potrivit cu interesele tale, astfel încât să citești într-un mod înțelept.

Cartea lui Tony Reinke, AICI.

Alte cărți pe care le menționăm: Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM! – Ep.05 – Priorități de lectură”

%d blogeri au apreciat: