„C.S. Lewis. O viață” de Alister McGrath

Poate ați auzit citate precum Durerea este megafonul lui Dumnezeu, prin care El vorbește unei lumi surde.

Sau: Am găsit în mine o dorinţă pe care nicio experienţă din această lume nu o poate satisface; cea mai probabilă explicaţie este că am fost făcut pentru altă lume.

Sau: Niciun om nu ştie cât de rău este până ce nu a încercat din greu să fie bun.

Toate acestea aparțin binecunoscutului scriitor C.S. Lewis. Însă cum au ajuns lucrările sale să fie citate de autori creștini cunoscuți, precum John Piper sau Philip Yancey, ba chiar să circule pe internet și să devină chiar un fenomen?

C.S. Lewis ocupă un loc important pe blogul nostru, dat fiind faptul că prima emisiune CARTEA E O VIAȚĂ a avut ca temă cartea lui Cele patru iubiri, iar postările despre această carte și despre altele, precum Creștinism pur și simplu sau Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr s-au aflat multă vreme în topul celor mai citite. Mai recent, am avut și o serie Un strop de viață cu citate din Creștinism, pur și simplu – reeditată recent, și o mică serie despre Trilogia lui spațială. De aceea, astăzi vă voi prezenta o carte care pune într-o lumină nouă viața lui C.S. Lewis. Este vorba de biografia scrisă de Alister McGrath, C.S. Lewis – O viață. Geniu excentric. Profet fără voie.

Este important să aflăm despre viața unui autor așa de cunoscut și circumstanțele care l-au determinat să scrie anumite lucruri, pentru a avea o înțelegere mai bună și mai mult discernământ. Poate că nu ne-a preocupat niciodată viața lui Lewis sau, dimpotrivă, poate considerăm că știm tot ce se poate ști. Noua biografie scrisă de Alister McGrath se bazează pe arhive și alte resurse care limpezesc, adâncesc și explică în profunzime multele fațete ale unuia dintre cei mai remarcabili apologeți creștini.

Lewis a avut o copilărie idilică în Irlanda, țara care a rămas o sursă de inspirație   literară pentru el. Era înconjurat de peisaje de vis și de biblioteca plină de cărți interesante a tatălui său. Perioada aceasta liniștită a luat sfârșit odată cu moartea mamei, din cauza unui cancer. A fost o experiență traumatizantă. „Odată cu moartea mamei, toată fericirea aceea așezată, tot ce era liniștit și statornic a dispărut din viața mea”, mărturisește Lewis. Perioada care a urmat ar fi putut fi una de consolidare a afecțiunii paterne și de reafirmare a atașamentului filial. Dar n-a fost așa. Albert Lewis a dat dovadă de lipsă de înțelepciune când a decis viitorul fiilor săi în acest moment de criză. La nici două săptămâni de la moartea mamei, un tată lipsit de inteligență emoțională și-a luat un rămas-bun cu totul nepotrivit din punct de vedere al simțămintelor de la fiii săi neglijați afectiv. Tot ce îi conferea tânărului Lewis siguranță și identitate părea să dispară din jurul său. Lewis era trimis din Irlanda – scos din casa cu cărțile sale – către o destinație necunoscută, unde avea să trăiască printre străini.

Aceasta a fost prima dintr-un lung șir de greșeli atât din partea tatălui, cât și, mai apoi a fiului, care a dus la înstrăinarea lui Lewis de tatăl său. Pentru tot restul vieții, moartea tatălui său a fost o pricină de durere și de vinovăție pentru Lewis. „Mi-am tratat tatăl îngrozitor și niciun alt păcat din viață nu-mi pare azi mai grav”, mărturisea el, într-o scrisoare din 1954.

Cartea Surprins de bucurie, autobiografia sa, conține, însă, puține detalii despre tatăl său și, poate și mai uimitor, foarte puține despre Primul Război Mondial, la care Lewis a participat. Motivul poate fi faptul că Lewis pur și simplu nu putea suporta traumele și iraționalitatea războiului. A făcut un „târg cu realitatea”, o graniță de care anumite gânduri nu aveau să treacă, un zid care îl proteja de devastarea existențială pe care războiul o producea în ceilalți, afirmă Alister McGrath în cartea C.S. Lewis. O viață.

În cartea Surprins de bucurie nu este relatat felul în care Lewis L-a descoperit pe Dumnezeu, ci felul în care Dumnezeu S-a apropiat încet și cu răbdare de Lewis, după o lungă perioadă în care acesta fusese ateu.

Dragostea lui Lewis pentru literatură nu a fost un simplu fundal al convertirii sale, ci a jucat un rol esențial în descoperirea forței raționale și imaginative a creștinismului. Lewis face aluzii la acest fapt pe tot cuprinsul cărții Surprins de bucurie. „Un tânăr care dorește să rămână ateu înveterat se cuvine să-și selecteze cu mare grijă lecturile. Capcane sunt peste tot.” Lectura din autorii clasici ai literaturii engleze l-a forțat pe Lewis să întâlnească și să cântărească ideile și atitudinile pe care aceștia le promovau și le exprimau. Și, spre dezamăgirea sa, Lewis a început să descopere că cei a căror viziune era întemeiată pe convingeri creștine păreau să ofere cel mai convingător și solid „târg cu realitatea”.

Esențial din acest pasaj din cartea Surprins de bucurie este faptul că Lewis descrie acum un Dumnezeu activ, hotărât și căutător, nu un simplu construct mental sau joc filosofic. Dumnezeu bătea insistent la ușa minții și vieții lui Lewis. Realitatea i se dezvăluia amenințător, reclamând insistent, chiar agresiv, un răspuns din partea lui. „Agnosticii afabili vorbesc cu voioșie despre omul aflat în căutarea lui Dumnezeu. Pentru mine, în situația de atunci, era ca și când ar fi vorbit despre șoarecele în căutarea pisicii.”

În cele din urmă, Lewis a cedat în fața a ceea ce deja accepta a fi inevitabil. „În ultimul trimestru din 1929 m-am dat bătut, L-am recunoscut pe Dumnezeu ca Dumnezeu, am îngenuncheat și m-am rugat; în noaptea aceea eram pesemne cel mai șovăielnic și mai abătut convertit din toată Anglia”. O transformare la nivelul gândirii a determinat o schimbare a comportamentului său în public – obiceiuri noi și lucruri concrete pe care cei din preajma sa le puteau observa, notează Alister McGrath.

De la bun început, Lewis a înțeles că dacă creștinismul este adevărat, toate impasurile intelectuale și imaginative care îl frământaseră din tinerețe își găseau rezolvarea. „Târgul cu realitatea” din tinerețe reprezenta tentativa lui personală de a impune o ordine convenabilă într-o lume haotică. Acum începea să înțeleagă că există o ordine mai profundă a realității, întemeiată pe natura lui Dumnezeu – care, odată înțeleasă, dădea sens culturii, istoriei, științei și, mai presus de toate, actelor de creație literară pe are le prețuia atât de mult și care făcuseră obiectul studiilor sale de o viață.

Trecerea la credință a însemnat pentru Lewis nu doar o înțelegere mai profundă a literaturii, ci și o motivație și un cadru teoretic pentru propriile sale creații literare – lucru foarte vizibil în scrieri precum Cronicile din Narnia sau Trilogia Spațială („Departe de planeta tăcută”, „Perelandra” și „That Hideous Strength”)

Cartea Problema durerii a fost prima lucrare de „apologetică creștină” – disciplină care se ocupă cu identificarea și înțelegerea întrebărilor și a dificultăților pe care oamenii obișnuiți le au cu privire la credință și cu formularea unor răspunsuri adecvate. Apologetica încearcă, de asemenea, să demonstreze capacitatea credinței de a explica realitatea și de a împlini cele mai profunde dorințe ale inimii omenești.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, C.S. Lewis s-a implicat în alcătuirea unei serii de prelegeri radiofonice pe tema creștinismului. Cum de a ajuns tocmai el la microfonul unei astfel de serii, și nu un membru al clerului? Postul de radio BBC căuta o voce care să se adreseze neliniștilor și preocupărilor spirituale ale britanicilor în timpul războiului, dar avea nevoie de un vorbitor fără o agendă confesională, care să fie dispus să prezinte națiunii viziunea unui creștinism transconfesional, fără să-și apere interesele proprii, arată Alister McGrath în cartea C.S. Lewis – O viață.

Cele patru serii de prelegeri radiofonice ale lui Lewis aveau să fie prelucrate ulterior sub forma celebrei cărți Creștinism, pur și simplu, care păstrează în mare măsură structura, conținutul și tonul manuscriselor originale pentru prelegerile radio. Creștinism, pur și simplu este considerată astăzi cea mai bună lucrare de apologetică creștină a lui Lewis.

Una dintre ideile de bază a lui Lewis este aceea că literatura ne oferă o perspectivă nouă asupra lucrurilor. De aceea, cartea sa, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr poate fi citită ca o modalitate inedită de a înțelege povața spirituală tradițională, validă, prin re-prezentarea acesteia într-o formulă originală. Dacă predicatorii mai neinspirați obișnuiesc să-și îndemne ascultătorii să nu se bazeze pe experiență, Lewis răstoarnă această perspectivă. Diavolul bătrân, Sfredelin, îi spune ucenicului său să se ocupe de experiențele pacientului său și să-l facă să simtă că creștinismul „nu poate fi chiar adevărat”. Inovația nu constă în sfatul propriu zis, ci în perspectiva din care acesta este dat. Atât sfaturile spirituale, cât și maniera originală i-au asigurat lui Lewis un public recunoscător și entuziast față de  Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, carte devenită bestseller.

În continuare, ne vom opri puțin asupra Cronicilor din Narnia, probabil cea mai îndrăgită operă a sa, și care este cu mult mai mult decât o simplă poveste pentru copii cu vrăjitoare și cu animale vorbitoare într-un ținut de basm. Narnia este o lume imaginativă, nu una imaginară. Lewis insista asupra unei distincții între cele două. Ceea ce este imaginar, este lipsit de un corespondent în realitate. Ceea ce este imaginativ este ceva făurit de mintea omenească drept răspuns la o realitate superioară ei, în încercarea de a găsi imagini adecvate acelei realități.

Narnia este un studiu de caz teologic care poate arunca o lumină asupra propriei noastre lumi. Ea invită la reflecție, mai degrabă decât să ofere răspunsuri. Ne obligă să găsim noi înșine răspunsurile, mai degrabă decât să le acceptăm de-a gata. Lewis ne arată ceva cu ajutorul Narniei, fără a argumenta în favoarea acelui lucru, bazându-se pe forța imaginilor și a stilului său narativ de a ne stârni imaginația, ca să suplinească ceea ce rațiunea poate doar sugera.

De 25 de ani de când predă în cadrul unei școli de vară la Oxford, Alister McGrath, autorul cărții C.S. Lewis. O viață mărturisește că Lewis a fost mereu unul dintre subiectele preferate de discuție, iar interesul față de el a rămas mereu la fel de intens. Pe mine m-a atras dintotdeauna stilul lui adenominațional, dar mai ales înțelegerea sa asupra modului în care creștinismul și imaginația sunt strâns legate, iar mitul, povestea, pot îndrepta atenția asupra unor realități mult mai înalte decât perspectiva noastră. Lewis a înțeles că creștinismul nu poate fi doar un compartiment al vieții. Spre deosebire de alți autori care s-au convertit, însă credința nu a avut niciun impact asupra operelor sale, creștinismul s-a reflectat clar în scrierile lui Lewis și în creațiile care aveau să îl reprezinte, indiferent de opinia publicului. De aceea, vă recomand să studiați lucrările lui Lewis, care din punctul meu de vedere rămân mereu la fel de fascinante; iar apoi să citiți cartea lui Alister McGrath, C.S. Lewis. O viață, pentru a înțelege mai bine modul în care Dumnezeu L-a căutat pe Lewis și în care acesta a descoperit treptat ce înseamnă creștinismul prin metode mai puțin obișnuite, prin literatură, mitologie sau natură.

Cred că biografia lui Alister McGrath este tot ce ai nevoie să citești pentru a face cunoștință cu C.S. Lewis și opera sa dintr-o sursă obiectivă, bazată pe cele mai bune resurse bibliografice.