Trilogia Spațială #3 – „That Hideous Strength” de C.S. Lewis

That Hideous Strenght este ultimul volum al Trilogiei Spațiale, unul aparte și poate chiar bizar la prima vedere, în care din nou, lumea reală se contopește cu supranaturalul, într-o manieră specifică imaginației lui Lewis.

Dacă Departe de planeta tăcută ne ajută să facem distincția dintre modul de gândire materialist și cel sacramental, arătând într-un mod foarte plastic faptul că secularismul ne împiedică să vedem chiar și la propriu realitățile spirituale, Perelandra are darul de a ne modela imaginația, pentru a citi chiar și cartea Genezei cu alți ochi. Lewis creează o cosmologie modernă, inspirată din cea medievală, în care „spațiul” nu este doar rece și gol, ci plin de viață.

That Hideous Strength, însă, începe într-o atmosferă sumbră, orwelliană. Științei materialiste i s-a dat mână liberă și acum a preluat controlul asupra societății, cu intenția de a transforma ființa umană într-o unealtă eficientă în scopul progresului. Întâlnim o organizație cu acronimul N.I.C.E (National Institute of Coordinated Experiments) care dorește să aplice principiile așa-zis științifice la toate problemele sociale – ceva de dorit, cel puțin la suprafață – însă având cu totul alte interese ascunse.

Și aici întâlnim cel puțin două personaje cunoscute, pe Ransom, personajul principal al primelor două volume, și pe Devine, pe care l-am văzut ca antagonist în Departe de planeta tăcută. Probabil că Ransom, întors din călătoriile sale prin lumi cu totul aparte, încântătoare, mitice și pure, a simțit diferența radicală dintre acestea și intrigile mărunte și interesele meschine ale celor de pe planeta sa dezolantă, aflată, temporar ce-i drept, sub stăpânirea unei ființe angelice decăzute. Eu cu siguranță am resimțit această diferență abruptă între primele două volume și cel de față. That Hideous Strength încearcă să demonstreze că modernitatea nu este un progres al umanității, ci o decădere a ei, un nou Babel.

Din fericire, Lewis rămâne Lewis și nu ne lasă complet într-o distopie. Cea mai interesantă parte a volumului, și motivul pentru care merită citit, este modul în care Lewis urmărește convertirea personajelor principale, Jane și Mark, doi soți aflați la extreme: Jane nu dorește decât să fie lăsată în pace și are mari probleme în a accepta conceptul de autoritate, iar Mark, dimpotrivă, se teme că ar putea fi lăsat pe dinafară și nu și-ar putea îndeplini ambițiile academice. Amândoi nimeresc în taberele adverse: Jane ajunge să cunoască mișcarea condusă de Ransom care se opune Dușmanului, iar Mark se adâncește tocmai în demonica organizație N.I.C.E.

C.S. Lewis descrie convertirea lor pas cu pas, ca un joc de șah lent, în care fiecare mutare schimbă dramatic starea de fapt de dinainte  – precum descrie propria sa convertire și toate elementele nebănuite care au dus, treptat, la ea, în cartea Surprins de bucurie. Fiecare personaj trebuie să parcurgă un drum specific și unic, prin care vechiul mod de gândire să fie descompus și reanalizat în lumina noii revelații, un proces complicat de moarte față de viața cea veche și înviere – asta în timp ce sunt angrenați în lupta acerbă dintre bine și rău.

Deși prea puțin cunoscut, modul în care Lewis descrie procesul convertirii celor doi este poate cel mai meticulos din toată opera sa. El ne poate servi drept model. Dacă ne-am fi dus la niște persoane precum Mark sau Jane, fiecare cu problemele lor extrem de diferite care le blochează înțelegerea credinței și a nevoii lor de Dumnezeu, cu niște broșuri gata făcute sau cu un discurs despre punctele esențiale ale Evangheliei, nu am fi avut vreun efect. Însă, așa cum Isus Însuși a abordat oamenii în mod diferit, în funcție de personalitatea lor, statutul lor, modul lor de gândire, și a venit în întâmpinarea lor acolo unde ei se aflau, tot astfel, procesul convertirii este unul unic, intervenția supranaturală se împletește în mod tainic cu circumstanțele pământești – iar noi trebuie, la rândul nostru, să luăm aminte și să abordăm oamenii diferit, după nevoile fiecăruia.

Ca o concluzie a acestor trei prezentări, deși Trilogia Spațială nu este la fel de cunoscută precum celelalte opere ale lui C.S. Lewis, totuși ea reprezintă o critică excelentă a timpurilor noastre și are darul de a ne deschide ochii, într-un mod convingător, spre o viziune sacramentală asupra lumii.

Out of the Silent Planet este deja tradusă ca Departe de Planeta Tăcută, iar dacă aveți prilejul să citiți și celelalte volume, Perelandra și That Hideous Strength în engleză, până vor fi și ele traduse, vi le recomand cu căldură!