Despre „Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor” de Ioana Pârvulescu


Revin după o jumătate de an și mai bine de la lansarea cărții Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor de Ioana Pârvulescu cu recenzia promisă. Nu pentru că am tot amânat-o, ci pentru că abia acum și-a găsit rândul printre lecturile mele.

O carte ce cuprinde 37 de scurte eseuri prin care autoarea interpretează și pune în contextul vieții și operei scriitorilor lor tot atâtea rugăciuni/invocații ale unor personaje sau ale unor scriitori. Termenul de „rugăciune” este destul de generos folosit, de aceea am apelat și la cuvântul „invocație”, pentru că în unele cazuri nu e vorba despre ceea ce numim, din punct de vedere creștin, rugăciune.

Am fost foarte nerăbdătoare să citesc acest volum, pentru că Ioana Pârvulescu este una dintre scriitoarele mele preferate, dar, trebuie să recunosc, am fost un pic dezamăgită. Citește mai mult

Reclame

CARTEA E O VIAȚĂ – sezonul 15, episodul 5


Despre Nicolae Steinhardt, „monahul de la Rohia”, cunoscut critic și eseist încreștinat în închisoarea de la Jilava și călugărit la Mănăstirea Rohia din Maramureș și binecunoscuta sa lucrare, Jurnalul fericirii, am mai povestit în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ. Sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 2 și 20, ne propunem să descoperim o altă carte scrisă de Steinhardt: Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credință.

Deși întocmite și scrise fragmentar, la distanțe mari de timp una de alta, cuvintele de credință alcătuiesc un mozaic tematic bogat și își regăsesc unitatea în intenția de construire a unui îndrumar teoretic, dar mai ales practic, al creștinului autentic și neidealizat, sincer și nefățarnic, atent cu sine, dar și cu ceilalți, scrie Ștefan Iloaie în prefața cărții.

Descoperim, așadar, o sinteză a textelor și a gândirii teologice ale lui Steinhardt, sâmbătă la RVE București pe 94,2 FM și pe rvebucuresti.ro.


Expresia o vorbă bună ne poate fi călăuză întru înțelegerea fondului duhovnicesc al graiului nostru. Recursul acesta ne rămâne de-a pururi la dispoziție: cu o vorbă bună putem roura sufletul cel mai pustiit al unui semen al nostru. Să nu pierdem, când ni se oferă, prilejul de a șterge sudoarea de pe fața oropsitului, ori de a îndulci sufletul unui răstignit printr-un cuvânt de mângâiere și părtășie, așijderea tâlharului celui bun.

N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi


Credința noastră, sunt convins, nu se confundă cu „înalta spiritualitate”, nu urmărește o cunoaștere ocultă, o igienă mintală ori constituirea unei prime de asigurare la Județul de Apoi și este străină de unele intransigențe naive ca de pildă: orice ar fi, eu nu mint (pe când monahul îmbunătățit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viața unui om). Și nu se potrivește cu o concepție pur organizatorică a Bisericii – organizare juridică și rece și, până la urmă, inchizitorială: frunți întunecate și grumaji țepeni; după cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala și neastâmpărul. Nu se lasă înfrântă și convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptățile și cruzimile lumii; crede în Dumnezeu adversativ: împotriva, în ciuda, în pofida lor, deși ele vai, există cu prisosință.

N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi


Nu ai credință, nu ai lumină; dându-le altora, le vei avea și tu. Căutându-le pentru altul, le vei dobândi și pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele și semenul tău ești dator să-l ajuți cu ce nu ai. Dăruind altuia ce nu ai – credință, lumină, încredere, nădejde – le vei dobandi și tu.

N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi