Încă de la primul episod, C.S. Lewis este nelipsit din emisiunile noastre și de pe blog, prin propriile lui lucrări sau fiind citat de alți autori în cărțile lor. Despre biografia lui puteți citi în articolul nostru dedicat cărții lui Alister McGrath, C.S. Lewis. O viață. Toamna trecută am revizitat poate cea mai cunoscută carte a lui, Creștinism, pur și simplu, printr-o serie de citate Un strop de viață. Apoi ne-am îndreptat atenția asupra unor lucrări de ficțiune mult, mult mai puțin cunoscute decât Cronicile din Narnia, însă extrem de valoroase în felul lor: Departe de planeta tăcută, Perelandra și That Hideous Strength.
Luna aceasta, vom descoperi câteva cărți și eseuri de-ale lui C.S. Lewis, din nou, mai puțin cunoscute, însă care ascund o comoară de idei valoroase.
Datorită parcursului său de la ateism, agnosticism, la teism și apoi creștinism, C.S. Lewis anticipa cu ușurință întrebările pe care alții le-ar pune sau problemele teologice pe care le-ar ridica, cu privire la credința creștină. Acest fapt îl face atât de valoros, prețuit de oameni din toate denominațiunile și relevant și astăzi, la fel cum era acum câțiva zeci de ani. În God in the Dock: Essays on Theology and Ethics, o colecție de eseuri și discursuri strânse de Walter Hooper și publicate în 1970, observăm extrem de bine faptul că Lewis a știut să se adapteze mesajul, însă fără a face compromisuri, vorbind atât cu studenți și persoane din lumea academică, cât și cu muncitori, industriași și membri ai aviației militare regale. În God in the Dock strălucește pasiunea lui Lewis de a „traduce” Evanghelia pe limba oamenilor, acesta afirmând chiar că dacă ți se pare că nu poți vorbi despre credință cu oameni din alte ocupații sau pături sociale, înseamnă că nu ai gândit credința până la capăt – până la capătul absolut. În anii ’40, mulți creștini de la Oxford ajunseseră să împărtășească acest crez, că religia creștină și argumentele în favoarea și împotriva ei trebuie dezbătute liber – fapt ce a dus la crearea Clubului Socratic. Câteva eseuri din God in the Dock au fost citite la Clubul Socratic, iar celelalte, în contexte dintre cele mai diverse.
O parte dintre eseuri se concentrează asupra miracolelor și asupra aparentului conflict dintre știință (mai degrabă naturalism și materialism) și creștinism. Deși acest subiect a fost acoperit pe larg în Despre minuni, cred că eseurile din God in the Dock au avantajul de a fi mai pe înțeles și mai ușor de citit pentru cine nu are suficient timp pentru acest volum destul de stufos, sau care s-ar poticni în raționamentele lungi de acolo. în God in the Dock, Lewis este concis, natural, spontan și foarte ușor de înțeles.
În eseul Miracles, care abordează tocmai această problematică a scepticismului omului modern cu privire la miracolele din Biblie, Lewis argumentează de ce realitatea supranaturalului nu poate fi nici dovedită, nici infirmată, doar pe baza simțurilor noastre supuse erorii.
Pornind de la un frumos citat al Sf. Atanasie cel Mare, Lewis argumentează că există deja o activitate a lui Dumnezeu în creație, pe care oamenii o ignoră sau o neagă; iar activitatea Dumnezeului Întrupat este aceeași în esență, dar la scară mai mică și la o viteză diferită. Fiul nu face decât ce L-a văzut pe Tatăl făcând. Astfel, oamenii au posibilitatea de a învăța să recunoască aceleași mici minuni, făcute apoi la scară largă: unele minuni reproduc la scară mică ceea ce Dumnezeu a făcut deja, cu „litere înscrise în întreaga creație, dar prea mari pentru ca unii oameni să le distingă” (spre exemplu, preschimbarea apei în vin sau înmulțirea pâinilor), iar alte minuni anticipează ceea ce El va face, prin învierea morților, schimbarea la față, etc.
A doua parte, ce conține și eseul care dă numele volumului, God in the Dock, compară abordarea oamenilor antici, care veneau în fața lui Dumnezeu sau a zeilor cu atitudinea pe care o are un acuzat în fața judecătorului, cu atitudinea omului modern, care L-a pus pe Dumnezeu în boxa acuzaților și și-a luat dreptul de judecător. Dumnezeu este tratat acum ca un arestat – orice ar spune s-ar întoarce împotriva Lui. Nu este ușor, pentru mintea modernă, să îl pui pe om înapoi la locul cuvenit și pe Dumnezeu înapoi pe tronul de judecată, însă Lewis analizează problema și propune noi abordări.
În eseul Dogma and the Universe, Lewis abordează acuzația cum că dogmele bisericii sunt inflexibile, însă cunoașterea omului evoluează, iar dacă omul ar fi știut ce știe acum, creștinismul nu ar fi existat. Lewis reamintește că, chiar și știința modernă începe să confirme unele adevăruri, și să infirme anumite lucruri care erau catalogate drept „știință” până de curând și aparent se contraziceau cu religia. În plus, și noi îi subestimăm pe filosofii antici, însă ei categoric nu erau acei primitivi creduli pe care ni-i imaginăm noi.
Dacă universul este mare și plin de viață, spun unii, asta reduce la absurd ceea ce unii consideră drept crezul creștin cum că planeta noastră e unică, iar omul este scopul ultim pentru care a fost creat universul. Pe de altă parte, spun alții, dacă planeta este unică, asta dovedește că viața este un accident. Oricum ar fi, nimic nu îl mulțumește pe omul modern care vrea să Îl scoată pe Dumnezeu cu orice preț din schemă.
Lewis argumentează că Întruparea nu intră în conflict cu ideea unui Univers vast și nici nu validează o perspectivă antropocentrică. Biblia însăși scoate în evidență, în cartea Iov spre exemplu, măreția lumi animale și vegetale, cu care Dumnezeu aproape că Se mândrește; iar Pavel afirmă că există puteri cerești în fața cărora omul nu ar rezista. În smerenie, trebuie să recunoaștem că nu știm ce alte forme de viață există și nu au nevoie de mântuire, sau care au fost deja mântuite; nu știm ce altceva putea fi creat din înțelepciunea infinită a lui Dumnezeu. Nu suntem în poziția de a pune limite psihologiei și fiziologiei pe care Dumnezeu o putea crea. Doctrina că Dumnezeu iubește omul nu este una limitativă, iar ceea ce este revelat pentru noi nu cuprinde tot ceea ce este Dumnezeu. Nu creștinismul trebuie să se teamă de universul uriaș, ci sistemele în care noi plasăm sensul existenței: materialistul evoluționist sau comunistul, aceia trebuie să tremure atunci când privesc cerul înstelat noaptea.
Volumul God in the Dock cuprinde și eseul Myth Became Fact, foarte mult citat când vine vorba de perspectiva lui Lewis asupra miturilor. El susține că, chiar și dacă doctrinele creștine ar fi doar mituri, ele tot ar avea o valoare inestimabilă; mitul este acela care a supraviețuit tuturor adversarilor săi, mitul a supraviețuit tuturor minților care l-au creat, mitul este cel care dă viață, iar ceea ce numim o „concepție realistă modernă” este doar o umbră. Iar așa cum mitul transcende gândirea, Întruparea este cea care trancende mitul. Chiar și un om care respinge creștinismul ca realitate, dar se bucură de el ca mit, tot va fi mai bogat și mai viu, din punct de vedere spiritual, decât cel care nu-i acordă nicio atenție.
Creștinului nu trebuie să-i fie rușine de asemănările și paralelele dintre anumite elemente creștine și miturile păgâne. Ar fi mult mai alarmant dacă nu ar exista paralele. Nu trebuie, într-o falsă spiritualizare, să respingem sau să restrângem imaginația. Întruparea este unirea dintre cer și pământ: mitul perfect și realitatea perfectă, care nu ne solicită doar dragostea și ascultarea, ci și mirarea, desfătarea și bucuria și se adresează atât sălbaticului, copilului și poetului din noi, cât și moralistului, cărturarului și filosofului.
Într-un eseu despre rugăciune, Lewis răspunde la presupunerea că, dacă Dumnezeu știe deja ceea ce este bine și ceea ce este rău, El nu are nevoie de rugăciunile contradictorii și necioplite alte noastre, deci nu este nevoie să ne rugăm, argumentând că Dumnezeu a lăsat o parte din planul Său pentru lume în seama cooperării omului. Pentru aceasta, El a creat două instrumente: acțiunea și rugăciunea. Rugăciunea este un instrument prin care contribuim la înfăptuirea planului Său la fel de mult precum acțiunea.
Răspunzând la întrebarea dacă există o viață bună în afara creștinismului, Lewis argumentează că cel ce pune o astfel de întrebare și-a pierdut puritatea morală. El nu este pe aceeași poziție cu acela care nu are nicio cunoștință despre creștinism și caută cu sinceritate sensul vieții. Un astfel de om nu înțelege care este scopul adevărat al vieții. Acela nu este de a avea o viață bună. Pe deasupra, dacă privim lumea drept un loc destinat fericirii, o vom găsi intolerabilă. Dar dacă o privim drept un loc de antrenament și corecție, descoperim că nu mai este așa de rea. Iar adevăratul scop pentru care trecem prin această viață este de a fi transformați și re-făcuți.
V-ați dorit vreodată să îi puteți pune lui C.S. Lewis o întrebare? Ei bine, au existat oameni care au avut privilegiul de a participa la sesiuni de întrebări și răspunsuri cu Lewis, iar volumul God in the Dock cuprinde și transcrierea unei astfel de sesiuni, în care îl putem vedea răspunzând spontan la întrebări dintre cele mai diverse. Este o adevărată plăcere să îți imaginezi discuțiile vii purtate atunci și să vezi răspunsurile concise și pline de miez oferite pe loc de Lewis – apologetul.
Toate acestea și multe altele se găsesc în volumul God in the Dock: Essays on Theology and Ethics. Deși nici acesta nu este tradus, încă, la noi, sper că v-am făcut curioși cel puțin pe unii dintre voi să descoperiți în original profunzimea acestor eseuri deosebite.
CARTEA E O VIAȚĂ 