Ce am citit în luna mai 2021


În prima parte a lunii mai am avut un ritm bun de lectură, după care, spre a doua jumătate m-am lălăit cu aceleași două cărți. Am început luna în forță cu aproape o carte pe zi în prima săptămână, m-am delectat cu două cărți minunate despre L.M. Montgomery și lumea ei, am citit un roman deosebit și, bineînțeles, și câteva cărți pentru copii; în total 17 cărți, iată care au fost!

În prima zi a lunii de fapt am terminat un roman început în luna aprilie, Cofetăria cu miracole de Christian Escribà și Silvia Tarragó. Un roman destul de frumos scris, dar al cărui deznodământ m-a cam dezamăgit.

După aceea, am făcut un adevărat maraton de lectură citind trei zile consecutiv cele trei volume apărute până acum în limba română din seria The Borrowers de Mary Norton, și anume, Omuleții de sub casă, Omuleții sub cerul liber și Omuleții pe apă.

Citisem primul volum al acestei serii în engleză cu mai mulți ani în urmă și țineam minte că atunci m-a dezamăgit finalul, pentru că povestea se încheia în coadă de pește. Am înțeles apoi de ce, pentru că făcea parte dintr-o serie. În română apăruseră primele volume acum câțiva ani, dar am tot ezitat să le cumpăr, apoi nu se mai găseau toate, iar anul acesta s-au reeditat în colecția Biblioteca pentru copii a Editurii Litera și am profitat de reduceri și mi le-am luat.

Am recitit astfel și primul volum, că nu-mi mai duceam aminte mare lucru, și am fost absorbită în lumea miniaturală a prumutătorilor, după cum vă spuneam, timp de trei zile, cât mi-a luat să le citesc pe toate. Vreau să scriu mai detaliat despre această serie în rubrica Cărți cu dor de ducă (cine și-o mai amintește de astă-vară?), pe care o reluăm peste o săptămână, așa că acum n-o să vă spun decât pe scurt despre ce e vorba.

Prumutătorii sunt niște omuleți minusculi care trăiesc ascunși în casele oamenilor și „împrumută” de la aceștia tot ce au nevoie pentru a trăi, de obicei obiecte cărora nu li se simte lipsa și cărora le dau o nouă utilitate – ace, degetare, cuburi de zahăr, sugative, fire de ață, tot felul de resturi și de lucruri pe care le „pierd” de obicei oamenii prin casă. Totul merge bine însă atâta timp cât aceștia nu sunt văzuți de către „fițele umane”, căci dacă sunt descoperiți, trebuie să se mute.

Așadar, în primul volum al seriei facem cunoștință cu o astfel de familie de prumutători din care fac parte Homily, Pod și fiica lor, Arrietty, pe care îi vom urmări de-a lungul seriei în nenumărate peripeții în căutarea unei noi case. Un avertisment: trebuie să vă luați toată seria, pentru că fiecare volum se termină în coadă de pește și trebuie să continui cu următorul. Așa s-a întâmplat și cu al treilea și mă bucur că este în pregătire al patrulea volum, Omuleții în aer și, deci, sper că până la sfârșitul verii să apară și al cincilea (ultimul). Pe scurt, le recomand cu drag! (Nu ratați prezentarea detaliată din seria Cărți cu dor de ducă!)

Am citit apoi Micul mecanic al cărților de Ezgi Berk și Ece Zeber, cel de-al doilea volum din colecția Bibliolove, despre că vă spuneam în alt articol, care mi s-a părut foarte drăguță.

După aceea am terminat în sfârșit The Nazarene de Michael Card, pe care am citit-o cu soțul meu ca devoțional pentru perioada Postului Paștelui, pentru că se pretează excelent acestui scop, având în vedere că este alcătuită din 40 de meditații despre viața lui Isus, însoțite de versurile cântecelor compuse de Michael Card, inspirate de diferite episoade și personaje din Evanghelii.

De fapt, meditațiile chiar sunt grupate pe Evanghelii, iar noi le-am citit ascultând înainte de fiecare dintre ele cântecul asociat de pe albumele dedicate fiecărei Evanghelii în parte, Matthew – The Penultimate Question, Mark – The Beginning of the Gospel, Luke – A World Turned Upside Down și John – A Misunderstood Messiah (pe Youtube se găsesc mai greu, dar pe Spotify le găsiți pe toate). Nu toate cântecele mi s-au părut la fel de cantabile și de grozave din punct de vedere muzical, dar unele m-au impresionat foarte mult prin originalitatea versurilor ȘI prin melodia frumoasă.

Cu ocazia Zilei Copilului în Japonia (5 mai) am zis că e potrivit să încep un roman plasat în Japonia, Ce încredințăm vântului de Laura Imai Messina, un roman scris de o italiancă ce a studiat și trăiește în Japonia de mulți ani. Văzusem lansarea foarte convingătoare înainte, dar, cu toate acestea, din cele câteva citate pe care le oferiseră participanții, nu aveam mari așteptări, eram mai mult pregătită pentru capitolele scurte cu platitudini și liste, pe care le pomeniseră aceștia.

Mă gândisem „să încep” acest roman pe 5 mai, da? Aproape că l-am și terminat în aceeași seară. Și nu doar pentru că are (și) capitole scurte, și liste, ci pentru că este pur și simplu frumos și nu-l poți lăsa din mână. Deși abordează tema sobră și sumbră a doliului, în general, și a supraviețuitorilor tsunamiului din 2011, în particular, autoarea o face cu delicatețe, acesta cred că este cuvântul care descrie cel mai bine acest roman – delicat.

Mi s-a părut foarte bine construită relația dintre personajele principale, o femeie care și-a pierdut fiica și mama în tsunami și un bărbat care și-a pierdut soția bolnavă de cancer, dar care mai are o fiică ce a încetat să vorbească de când și-a pierdut mama. Mi-a plăcut foarte mult modul autentic în care autoarea prezintă evoluția lor și a relației lor, trecând atât prin bucuriile dragostei redescoperite, cât și prin toate temerile și neliniștile aferente, proces care durează ani de zile, dar care îți permite, în final, să fii martor la vindecarea lor. Nota 10 din partea mea! Sper ca editura să mai traducă ceva dintre cărțile acestei autoare, a mai scris și un ghid inedit al orașului Tokyo, care cred că ar fi foarte interesant.

Pentru că eram într-o dispoziție de lectură în viteză, am zis că ar fi perfectă acum și cartea Tatianei Niculescu, Nepovestitele iubiri, obținută cu autograf pe baza Buletinului de Cărturești. Văzusem și lansarea acesteia, dar, din nou, nu aveam mari așteptări, aveam chef de ceva ușurel și care să se citească repede.

Nu cred că aș putea spune că mi-a plăcut vreuna, toate sunt iubiri „neconvenționale”, aventuri, incest, iubiri cu năbădăi. Tatiana Niculescu este o foarte bună povestitoare, dar în cazul acesta nu mi-au plăcut subiectele alese.

Bucuria lunii a fost că mi-au sosit două cărți comandate în luna aprilie, ambele de și despre L.M. Montgomery, autoarea seriei de cărți cu Anne și nu numai, despre a cărei operă vreau să fac un episod întreg. Așa că, pentru „documentare” mi-am luat The Alpine Path: The Story of My Career, autobiografia acesteia și The Landscapes of Anne of Green Gables de Catherine Reid, un album minunat despre peisajele Insulei Prince Edward, locul în care se petrece acțiunea majorității cărților lui L.M. Montgomery.

În The Alpine Path L.M. Montgomery scrie despre copilăria ei și cum a început să scrie de mică, cum a ajuns să publice în diverse ziare și reviste, cum a scris și a încercat de mai multe ori (fără succes) să publice Anne de la Green Gables și apoi cele câteva volume ale seriei apărute până în 1917 (data scrierii acestei cărți, inițial serial într-o revistă), dar și Povestitoarea și Drumul de Aur, apărute în 1911, respectiv 1913. În final, oferă și câteva fragmente din jurnalul voiajului său de nuntă din 1911 în Regatul Unit, care nu mi s-au părut însă la fel de interesante ca restul cărții, ce descrie culisele vieții de scriitor.

L.M. Montgomery povestește că în primăvara lui 1904 căuta o idee pentru un serial de scris într-o revistă printr-unul din caietele sale în care își nota idei pentru viitoare compoziții și a dat peste următoarea însemnare, scrisă cu mulți ani înainte: „Cuplu în vârstă aplică la un orfeliant pentru adopția unui băiat. Din greșeală, le este trimisă o fată.” Mi s-a părut că era ceea ce căutam. Am început să schițez capitolele, să le împart, să aleg pățanii și „să-mi clocesc” eroina. Anne – nu a fost numită așa dintr-o răutate premeditată, ci mi-a apărut în imaginație deja botezată, cu tot cu esențialul „e” – a început să se dezvolte într-un așa fel încât în curând mi-a părut foarte reală și a ajuns să mă posede cu totul într-un mod neobișnuit. Mă atrăgea și m-am gândit că ar fi păcat să o irosesc pe un mini-serial efemer. Atunci mi-a venit gândul „Scrie o carte. Ai ideea principală. Tot ce trebuie să faci este să o dezvolți în suficiente capitole cât să compună o carte.”

Rezultatul a fost Anne de la Green Gables. Am scris-o serile după încheierea orelor de muncă obișnuite, am scris mare parte din ea la fereastra micuței camere de la mansardă care fusese a mea mulți ani. Am început-o, după cum am spus, în primăvara lui 1904. Am terminat-o în octombrie 1905.

Albumul The Landscapes of Anne of Green Gables de Catherine Reid este o minunăție de carte, plină de fotografii (inclusiv unele făcute de L.M.M. însăși!) ale peisajelor încântătoare ale Insulei Prince Edward, locul în care s-a născut și și-a trăit prima parte a vieții L.M. Montgomery și locul în care este plasată acțiunea majorității cărților sale, îndeosebi în seria cu Anne. Cartea însă conține și informații substanțiale, nu doar poze, multe citate din The Alpine Path și jurnalele autoarei și, desigur, din Anne. De asemenea, există fotografii ale caselor memoriale dedicate ei și personajului său, ale sătucului fictiv Avonlea, și extrase din albumele (scrapbooks) pe care le alcătuia L.M.M. în tinerețe și păstrate până în ziua de azi, în care aceasta lipea pagini cu poezii, flori, ilustrații din reviste etc.

Continuând relatarea oferită în autobiografia ei, citată mai sus, L.M.M. scrie despre Anne în jurnalul său astfel: Când sunt întrebată dacă Anne însăși este o „persoană reală”, întotdeauna răspund „nu” cu o ezitare ciudată și un sentiment inconfortabil că nu spun adevărul. Pentru că ea este și a fost întotdeauna, din momentul în care m-am gândit prima oară la ea, atât de reală pentru mine încât simt că produc o violență cuiva când îi neg existența oriunde altundeva în afara Tărâmului Viselor… Ea este atât de reală încât, deși nu am întâlnit-o niciodată, simt că o voi face cu siguranță într-o zi – poate într-o plimbare pe Aleea Îndrăgostiților la asfințit – sau pe Aleea Mestecenilor scăldată în razele lunii – o să-mi ridic privirea și o să dau de ea, copil sau domnișoară, stând alături de mine. Și nu voi fi surprinsă defel pentru că întotdeauna am știut că ea există undeva.

Sper ca episodul în care o să ofer mai multe citate din aceste cărți și o prezentare mai pe larg a operei lui L.M. Montgomery să vă convingă să o descoperiți (dacă nu am reușit deja cu ce am mai scris deja pe blog pe ici, pe colo), pentru că vă asigur că merită!

După această lungă prezentare mai de nișă, trecem mai departe la trei cărți ilustrate pentru copii.

Prima este Hai să stăm de vorbă! Arthur și Mira te învață să te porți frumos de Aurore Gauthier, din colecția Larousse Primele povești Montessori – Pedagogia Montessori zi de zi (care văd că se epuizează repede, trebuie să le pândiți). Îmi place foarte mult această colecție pentru că încurajează independența și căutarea soluțiilor prin exemplu, iar ilustrațiile sunt tare drăgălașe și l-au atras pe Mihai.

Următoarele două sunt primele dintr-o serie de trei în original (probabil că va apărea curând și cel de-al treilea), și anume, Biblioteca zburătoare a lui Franklin și Franklin și Nati pleacă pe Lună de Jen Campbell.

Eu o citisem în engleză pe prima dintre ele la British Council acum mulți ani și m-am bucurat foarte mult să le văd traduse în limba română și în niște ediții cartonate atât de frumoase, perfecte de făcut cadou!

Ce nu m-a bucurat la fel de tare, că să nu spun că m-a enervat, a fost faptul că au schimbat numele fetiței, care în original era chiar un nume minunat – LUNA! DE CE? DE CE? Doar pentru că titlul volumului doi conținea deja cuvântul „lună”? Sau dacă tot e modificat, aș fi încercat să-l păstrez cât mai aproape de cel original, un Lumi, ceva… dar, „Nati”? Nu, nu-mi place. (Dar culmea e că Mihai a preferat numele „Nati” când i-am spus… trădătorul!)

Trecâââââând peste acest aspect, care probabil că mă preocupă și deranjează doar pe mine, cărțile sunt foarte frumoase și, mai ales, cea de-a doua, care este în versuri, bine tradusă, ceea ce e lucru rar. În prima, „Nati” face cunoștință cu un dragon prietenos, Franklin, și înființează împreună o bibliotecă zburătoare, iar în a doua, pleacă împreună în căutarea rudelor lui Franklin, pe care le găsesc tocmai pe Lună.

Am terminat apoi Garden of Truth de Ruth Chou Simons, un mic album de versete, gânduri și picturi cu flori, plin de frumusețe și încurajare.

După aceea, au urmat cele două cărți cu care scriam la început că m-am „lălăit”. Prima dintre ele pe care am început-o a fost Riviera lui Chanel de Anne de Courcy, care m-a dezamăgit profund.

Subintitulată Viața, iubirea și lupta pentru supraviețuire pe Coasta de Azur, 1930-1944, aceasta descrie în prima parte cercurile în care se învârtea în acea perioadă celebra creatoare de modă Coco Chanel, constituindu-se într-un soi de revistă a mondenităților și a decadenței. M-a plictisit toată această descriere cam aiuritoare a lungului său șir de iubiți și protejați/întreținuți (mai ales din rândul artiștilor) și de-abia așteptam să vină războiul, poate-poate o deveni mai interesantă cartea. Într-adevăr a devenit mai digerabilă odată cu descrierea anilor de ocupație, dar nu mi s-a părut prea legată, trece de la un paragraf la altul de la o persoană sau un eveniment la altul, ca o înșiruire de fapte diverse, fără vreo legătură sau tranziție între ele. Singurul motiv pentru care am ținut să o termin a fost că am dat banii pe ea (redusă, dar orișicât!), altfel aș fi renunțat.

Celălalt volum e dintr-o cu totul altă clasă, dar este tot un volum mai gros, așa că de-aia m-am lungit mai mult cu el. Este vorba de Viața trece ca un glonț. Memoriile unui fost reporter BBC de Dorian Galbinski.

Deja n-o să vă surprindă că am văzut și lansarea acestei cărți și ea m-a convins că merită citită. Și-a cumpărat-o mama mea și am împrumutat-o de la ea și concluzia mea este că da, merită citită. Dorian Galbinski a fost timp de 38 de ani reporter la Londra la BBC World Service în secția de limba română, dar memoriile sale cuprind întreaga sa viață, începând cu copilăria la Constanța, tinerețea și stagiul militar în Israel, unde a și luptat în Războiul de Șase Zile din 1967 (el fiind evreu, a emigrat împreună cu familia în 1965). Primele trei părți mi s-au părut foarte interesante, are și mult umor deseori, dar spre final, după anii ’90 a început să mă plictisească și să-mi doresc să se termine.

Am terminat apoi cu Mihai devoționalul început în ianuarie, How Great Is Our God de Louie Giglio, despre care am scris mai multe aici, iar apoi am devorat și savurat eseul Why You Should Read Children’s Books Even Though You Are So Old and Wise de Katherine Rundell, din care am citat în articolul de pe 1 iunie.

Și cu asta s-a încheiat și primăvara lui 2021 și urmează vara și vacanța pentru care tot păstrez anumite cărți. Mi-au mai sosit și niște cărți noi pentru părinți, pe care trebuie să le studiez cât de curând și să mai termin din multele cărți începute anul acesta (și anul trecut, ahem!).

Voi ce planuri aveți pentru luna iunie? Ați citit articolul despre cărțile pentru copii?

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Irina Trancă. Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s