Ce am citit în noiembrie 2021 + Black Friday + Asteroidul B612


Nu credeam că o să mai ajung să pun cap la cap acest articol în care vreau să vă povestesc multele experiențe livrești de care am avut parte în luna noiembrie.

Este luna în care am atins un record personal pe durata ultimilor doi ani – 35 de cărți citite, dintre care 4 recitiri (dintre care două volume din Narnia, citite cu voce tare lui Mihai!), aproape tot ce am găsit dintr-o nouă serie pentru copii, cărți muzicale și doar două cărți „pentru oameni mari”.

De asemenea, vă arăt ce mi-am cumpărat de Black Friday (nu doar cărți pentru copii, promit!) și ce a însemnat pentru noi prima vizită privată la librăria pentru copii Asteroidul B612.

Se anunță un articol mai lung, dar, sper eu, interesant, așa că, așezați-vă comod, luați-vă o băutură caldă alături și lăsați-vă inspirați!

Prima carte pe care am citit-o în luna noiembrie a fost Heidi – Lessons At Home and Abroad de Johanna Spyri, pe care am cumpărat-o crezând că în sfârșit am găsit o ediție integrală a unei cărți tare dragi din copilărie.

Este o ediție integrală a primului volum cu Heidi, însă ce cunoșteam eu includea evenimente și din al doilea, pe care însă nu am reușit să-l găsesc. Așa că am fost tare dezamăgită la final să descopăr că se încheie înainte de a veni Clara la Heidi în munți. Altfel, mi-a plăcut tare mult să redescopăr povestea fetiței crescute de bunicul ei sus pe pajiștea alpină, alături de capre, brazi, munți și vulturi și a modului în care descoperă apoi viața sufocantă de la oraș, care însă îi prilejuiește învățarea lecturii. În continuare însă, stau și mă întreb: de ce nu există o ediție integrală completă, ca să fac un ditai pleonasmul, care să conțină tot ce cunoaștem din edițiile repovestite/adaptate? Dacă cineva cunoaște o astfel de ediție, îl rog să-mi dea de știre!

După aceea, am citit un volum pe care îl aveam de mult pe listă, dar care nu se mai găsea, Scrisori din far de Emma Carroll, o carte pentru copii despre operațiunile secrete de salvare a evreilor în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial, care mi s-a părut că este scrisă într-un mod foarte potrivit pentru copii: fără să-i sperie prea tare, dar și cu suficient suspans. De adăugat la lista propusă în episodul din sezonul aniversar dedicat acestei literaturi.

Am citit după aceea Băiatul, cârtița, vulpoiul și calul de Charlie Mackesy, o carte-album de aforisme aș numi-o eu, foarte delicată și poetică, care mi-a amintit de Winnie de Pluș.

M-am dus apoi cu Mihai la Institutul francez să ne înnoim stocul de cărți și am luat tot ce am găsit disponibil din seria cu Lupul de Orianne Lallemand și Eleonore Thuillier: Le loup qui escaladait les montagnes, Le loup qui n’aimait pas lire, Le loup qui avait peur de son ombre, Le loup qui découvrait le pays des contes, Le loup qui voulait changer de couleur, Apprends à lire l’heure avec P’tit Loup, P’tit Loup n’aime que les pâtes, P’tit Loup dit toujours non, P’tit Loup prépare Noël.

Este o serie tare simpatică și amuzantă, lui Mihai i-au plăcut foarte mult, deși nu le-am recitit de atunci.

Tot de la Institut am împrumutat deja niște cărți de Crăciun, dintre care am citit Le Noël de T’choupi de Thierry Courtin, o carte interactivă cu clapete și pop-up-uri cu un alt personaj drăgălaș care ne place foarte mult.

Am mai citit la mama mea Magazinul de zâmbete de Satoshi Kitamura, iar apoi am mai mers și la biblioteca de cartier să luăm alte cărți, dintre care am citit Povești de seară cu prințese – Iubirea lui Jasmine, Ursul păcălit de vulpe (pentru școală), Poveste de toamnă de Jill Barklem (foarte drăgălașă și frumos ilustrată!), Ursul și solidaritatea și Tigrul și toleranța de José Morán și Paz Rodero.

Într-o zi, după ce am colorat o planșă inspirată de Cronicile din Narnia, i-am propus lui Mihai să începem să le citim și a fost de acord!

Mihai mai frunzărise volumele seriei și îi mai spuseserăm cum se cheamă leul și cine mai apare pe coperte, dar, mai ales, se mai uitase des pe un album cu o cronologie a cărților, unde iarăși îi mai explicaserăm noi unele elemente. De vreo două ori i-am propus să le citim, dar nu a fost interesat.
În ziua respectivă am scos să colorăm um desen în care identificase că leul e Aslan, dar abia la sfârșit, după ce a terminat și el de colorat, i-am citit și tradus ce scrie și i-am spus ca asta e ceea ce îi spune Aslan lui Reepicheep, șoricelul pe care îl știa de pe coperta volumului Prințul Caspian. Și, dintr-una într-alta, i-am propus să începem să citim seria și de data asta a fost entuziasmat. Ca să-l încurajez, i-am zis că citim doar un capitol pe zi din Nepotul magicianului și că sigur o să aibă răbdare cum a avut și la Doctorul Aumădoare, unde avea mai mult text decât imagini.

Avertisment (and I should have known better!): NU citiți Narnia înainte de culcare! Bineînțeles că nu ne-am putut opri doar la un capitol, am citit două (și am fost extra-îngăduitoare pentru că mă încânta și pe mine experiența la maxim!), după care au urmat alte vreo 40 de minute de întrebări și comentarii. A recunoscut că e palpitantă, chiar dacă nu e ușor de înțeles și e un pic înspăimântătoare.

La această relectură (a patra, cred, pentru mine) am descoperit pasaje pe care nu mi le aminteam. Cum ar fi ce îi spune Digory unchiului Andrew când acesta îl provoacă să se ducă după Polly:
– Foarte bine. O să merg. Dar mai întâi o să-ți spun un lucru. N-am crezut în Magie până azi. Acum văd că există. Ei bine, dacă-i așa, presupun că toate basmele sunt mai mult sau mai puțin adevărate. Iar tu nu ești decât un magician viclean și rău, la fel ca cei din povești. Ei bine, n-am citit până acum nici măcar o poveste în care personajele de felul ăsta să nu-și primească pedeapsa la sfârșit, și pariez că și tu o să pățești la fel. Și o s-o meriți. Take that, Uncle Andrew!

A doua zi am citit 4 capitole și jumătate în două ore înainte de prânz, de zicea că o citim pe toată în ziua respectivă și nu mai voia să iasă în parc cu bunicul (l-am convins până la urmă că și gâtul mamei are nevoie de o pauză).
Am mai citit apoi seara încă 3 capitole și jumătate, când din păcate era deja cam obosit și nu știu cât de mult a mai înțeles, deși i-am atras atenția în momentele importante.

Pasajele mele favorite au fost crearea Narniei prin cântecul lui Aslan, bineînțeles, și un pasaj mai lung din care n-o să pot să citez decât puțin, despre cum a perceput unchiul Andrew acest eveniment:
…ceea ce vezi și auzi depinde în mare măsură de locul în care stai și în același timp de ce fel de persoană ești. […] Când Leul începuse să cânte pentru prima dată, de mult, când încă era destul de întuneric, unchiul Andrew își dăduse seama că sunetul acela era un cântec. Și nu-i plăcuse câtuși de puțin. Îl făcea să creadă și să simtă lucruri pe care nu voia să le creadă și să le simtă. […] Și cu cât cânta Leul mai mult și mai frumos, cu atât se străduia unchiul Andrew să se încredințeze că nu auzea decât niște răgete. Ei bine, partea proastă când încerci să devii mai nătărău decât ești de fapt e că, de foarte multe ori, reușești. Asta pățise și unchiul Andrew. Nu după mult timp, nu mai deslușise nimic altceva decât răgete în cântecul lui Aslan.

După încă vreo 3 sesiuni de lectură, am terminat-o, iar concluzia lui inițială a fost că n-a înțeles nimic din povestea asta, dar după insistențe a reieșit că nu prea a înțeles și l-a plictisit partea pe care am citit-o în a doua seară, când era obosit, dar a insistat totuși să citim. Pe de altă parte, s-a dus pornit să o ia să o începem pe următoarea din serie, deși apoi a zis că îi place prima și asta n-o să-i placă.

Două pasaje dinspre final care mi-au atras mie atenția:
– Cum explică Aslan starea Vrăjitoarei care a mâncat din Mărul Tinereții Veșnice:
A căpătat ce și-a dorit din toată inima. Acum are o forță nemarginită și zile nenumărate, întocmai ca o zeiță. Însă nemurirea, atunci când ai o inimă rea, nu-ți aduce altceva decât nefericire veșnică, iar ea a-nceput deja s-o simtă. Fiecare primește ce vrea, numai că nu toți sunt mulțumiți după aceea.
– și avertismentul lui Aslan de la final:
Cine știe, poate că la un moment dat cineva din lumea voastră o să afle un secret la fel de periculos precum Cuvântul Mișelesc, prin care-o să facă să piară toate ființele. Și nu peste multă vreme, până să-mbătrâniți, națiile mărețe din lumea voastră o s-ajungă să fie conduse de niște tirani care pun la fel de puțin preț pe bucurii, dreptate și milostivenie ca Împărăteasa Jadis. Lumea voastră trebuie să aibă grijă.

Lectura celui de-al doilea volum, Leul, vrăjitoarea și dulapul, a mers mai greu, nu i s-a părut la fel de captivant ca primul, iar moartea lui Aslan chiar l-a tulburat, deși am avut grijă să citesc imediat după aceea și capitolul în care învie. Totuși, a fost cam mult pentru cei șase ani abia împliniți.

Câteva pasaje care mi-au plăcut mie foarte mult (pe lângă toată scena cu Moș Crăciun):

La auzul numelui Aslan, fiecare copil simți că se trezește ceva în el. Pe Edmund îl încercă o senzație de groază misterioasă. Peter se simți dintr-odată viteaz și aventuros. Lui Susan i se păru că o aromă delicioasă sau un crâmpei de muzică încântătoare tocmai trecuse pe lângă ea. Iar Lucy avu sentimentul pe care-l ai când te trezești dimineața și-ți dai seama că ești la începutul vacanței sau în prima zi de vară.

…deși Vrăjitoarea cunoștea Vraja Profundă, există o vrajă și mai profundă de care habar n-avea. Cunoașterea ei merge doar până-n zorii timpului. Însă dac-ar fi putut să vadă și mai în urmă, în liniștea și bezna de dinaintea Timpului, ar fi găsit acolo o altă incantație. Și ar fi știut că, dacă o victimă de bună-credință, care nu comisese nicio trădare, murea în locul unui trădător, Masa se crăpa, iar Moartea însăși începea să meargă în sens invers.

Cine-a fost o dată rege sau regină în Narnia rege sau regină rămâne. Dar nu-ncercați să folosiți același drum de două ori. Mai bine zis, nu încercați deloc să ajungeți acolo. O să se-ntâmple când nu o s-o căutați. Nu vorbiți prea mult despre asta – nici măcar între voi. Și nu vă apucați să le povestiți altora decât dacă aflați c-au trecut și ei prin astfel de aventuri. Ce-ați spus? Cum o să știți? Ehe, o să știți, fiți convinși. Lucrurile ciudate pe care o să le spună ba chiar privirile lor  o să dezvăluie secretul. Fiți cu ochii-n patru.

După ce am terminat-o, s-a dus imediat să pregătească următorul volum, Calul și băiatul. Acesta nu a fost niciodată printre preferatele mele, așa că sunt curioasă cum mi se va părea acum, mai ales că am un presentiment că lui Mihai îi va plăcea, având în vedere că are ca personaj un cal vorbitor.

Vom vedea, încă nu l-am început, pentru că ne-am luat cu alte cărți, cum ar fi cele cumpărate de la Asteroidul B612, o librărie pentru copii de pe Str. Carol Davila nr. 96, unde ne-am dus la o sesiune de cumpărături private chiar de ziua lui.

Am programat această sesiune de la ora 9 dimineața (fiind sâmbătă, librăria se deschidea de la 10), am trimis o listă cu cărțile pe care am vrea să i le cumpărăm, iar Ana ne-a propus să facă un treasure hunt pentru le găsi în librărie. Am plătit un credit de 249 de lei, care poate fi consumat într-o singură sesiune sau poate fi epuizat în mai multe ocazii, dacă vreți să așteptați după anumite titluri.

Încă de la intrare ne-a întâmpinat Micul prinț, iar faptul că am avut librăria doar pentru noi ne-a permis să răsfoim în tihnă tot ce am vrut și chiar am citit 3 cărți: Flon-Flon și Musette de Elzbieta, Nu vreau să citesc. Deloc. Și punct. Sfârșit de Emma Perry și Sharon Davy și Mișka – o poveste de Marie Colmont, cu ilustrații de Olivier Tallec. Prima mi-a plăcut cel mai mult. M-au atras coperta și titlul, primele pagini m-au dat pe spate cu drăgălășenia, pentru ca apoi să mă dea peste cap de tot cu întorsătura de situație și schimbarea de ton și de temă. Nu vă spun mai mult, e minunată!
A doua e perfectă pentru cititorii reticenți, iar ultima e drăguță, dar mi-ar fi plăcut să fie dezvoltată mai mult partea de la final cu ideea de dar și sacrificiu de sine, nu să se încheie așa abrupt, ca un soi de resemnare.

Mihai a fost mega-încântat de joc și de interacțiunea cu Ana, după ce a găsit toate cărțile au continuat jocul cu diverse variațiuni, timp în care îi tot spunea Mihai că ba cartea aia o are/ a avut-o/ a luat-o de la bibliotecă/ a luat-o de la Institut. :))
Ar fi luat toate cărțile din librărie dacă ar fi putut, dar l-am strunit, promițându-i că vom reveni.
Și noi, adulții, am fi putut sta lejer o zi întreagă aici fără să ne plictisim.


Așadar, lui Mihai i-am cumpărat șapte cărți, cele trei din seria cu Lupul menționată mai sus, Lupul care voia să-și schimbe culoarea, Lupul care voia să călătorească în jurul lumii și Lupul care voia să fie supererou, cărțile cu Apolodor pe care și le dorea în această ediție ilustrată de Dan Ungureanu, Tropote fermecate – Povești cu cai fantastici de Josepha Sherman și Linda Wingerter și Surpriză de Crăciun pentru Findus de Sven Nordqvist.
Eu nu puteam să plec fără volumul aniversar Micul prinț de la intrare si m-am bucurat să găsesc volumul 3 din seria Căsuța din prerie, care se găsește greu, chiar și online.
În plus, l-am chinuit pe soț punându-l să care două sacoșe pline cu cărți pentru campania lor „Împarte o carte”, desfășurată în colaborare cu Asociația „Eu, tu și ei” din Focșani, asociație ce desfașoară programul „C@rte în sate”. Cu această ocazie am primit 10% reducere la cărțile cumpărate și un card de donator care ne oferă un cod de reducere de 10% la achizițiile de carte de la Asteroid până pe 15 octombrie 2022. Găsiți pe site toate detaliile.
În concluzie, a fost o experiență minunată, pe care cu siguranță o vom repeta și pe care v-o recomandăm din suflet! Sau să mergeți oricum oricând la librărie.
Eu una mi-aș petrece propria zi de naștere acolo (care, apropo, am descoperit că este și ziua de inaugurare a librăriei!).

În plus, Ana prezintă în fiecare săptămână într-un filmuleț noutățile de vineri, le găsiți pe canalul lor de Youtube, pe Facebook sau pe Instagram, au în această perioadă Santa Shop și serviciu de livrare de cadouri, fac o treabă minunată! Mergeți și căutați Asteroidul B612 pe toate platformele și dați-le like și follow, pentru că merită să fie cunoscuți, vizitați, apreciați și susținuți!

Din ce am cumpărat de la Asteroid am citit cărțile cu Lupul, am început să citim cartea de Crăciun cu Findus – e tare amuzantă, dar e un volum gros, cu mai puține ilustrații decât celelalte volume din serie – , cartea cu caii și Cartea cu Apolodor, dar nu le-am terminat pe niciunele.

Între timp, eu m-am câcâit nejustificat de mult cu o carte în engleză, scrisă de fapt de un japonez, The Cat Who Saved Books de Sosuke Natsukawa, care în final mi-a plăcut foarte mult.

Este vorba despre un adolescent, Rintaro Natsuki, care rămâne fără bunicul său care deținea o librărie de cărți second-hand, Natsuki Books. Într-o zi este vizitat de o pisică care îi spune că are nevoie de ajutorul său să salveze niște cărți. Și așa ajunge Rintaro în 5 „labirinturi”, în care diverși indivizi maltratează cărțile în diverse moduri – fie le țin închise cu lacătul și nu le mai recitesc, fie sunt obsedați să citească cât mai mult în cât mai scurt timp și prescurtează cărți întregi în câteva cuvinte, fie sunt obsedați de vânzări și publică doar ce se cere. Aceste incursiuni în aceste spații fantastice – care mi-au amintit de desenele animate Studio Ghibli – sunt un prilej pentru diverse discuții despre puterea și rolul cărților, dar și niște experiențe care îl ajută pe Rintaro să iasă din nou în lume după moartea bunicului și să-și găsească rostul.

Iată câteva pasaje care mi-au plăcut:

Nu este adevărat că cu cât citești mai mult, cu atât vezi mai mult din lume. Oricât de multă cunoaștere ai îndesa în cap, până nu gândești cu propria ta minte, până nu mergi cu propriile tale picioare, cunoașterea pe care o acumulezi nu va fi niciodată mai mult decât ceva gol și împrumutat.

Cărțile nu pot să trăiască viața în locul tău. Cititorul care uită să meargă pe propriile picioare e ca o enciclopedie veche, cu capul plin de date expirate. Dacă cineva nu o deschide, nu e altceva decât o relicvă inutilă. E foarte bine să citești o carte, dar când termini, e timpul să pășești în lume.

A citi o carte seamănă foarte mult cu escaladarea unui munte. Lectura nu este doar pentru plăcere sau distracție. Câteodată trebuie să examinezi aceleași rânduri cu atenție, să citești aceleași propoziții din nou și din nou. Câteodată stai acolo, cu capul în mâini, doar ca să progresezi într-un ritm dureros de lent. Și rezultatul acestei munci grele și al acestui studiu atent este că dintr-odată ești acolo și perspectiva ți se lărgește. E ca atunci când descoperi priveliștea de la capătul unui traseu lung de urcare.

Lectura poate fi extenuantă.

Bineînțeles că este bine să te bucuri de lectură. Dar priveliștile pe care le vezi urcând pe un traseu ușor, plăcut, sunt limitate. Nu condamna muntele pentru că traseele sale sunt abrupte. Este și aceasta o parte valoroasă și plăcută a urcușului, lupta de a urca un munte pas cu pas.

Cărțile ne învață cum să ne pese de alții.

Cărțile sunt pline de gânduri și sentimente omenești. Oameni care suferă, oameni care sunt triști sau fericiți, râzând cu bucurie. Citindu-le cuvintele și poveștile, experimentându-le împreună, învățăm despre inimile și mințile altor oameni în afară de noi. Datorită cărților, este posibil să învățăm nu doar despre alți oameni din jurul nostru din viața de zi cu zi, ci despre oameni care trăiesc în cu totul alte lumi.

Empatia – aceasta este puterea cărților.

Am recitit apoi Ca un roman de Daniel Pennac, pe care o citisem acum mai mulți ani în franceză, dar care nu-mi plăcuse în mod deosebit, cred că din cauză că nici nu înțelesesem mare lucru. Însă de data aceasta… uau! Am subliniat pasaje la rând, este amuzantă, dar și profundă în același timp. Vorbește despre lectură, despre cum o introducem în viața copilului și cum o transformăm fără să vrem în corvoadă, pentru că renunțăm la cititul cu voce tare împreună și o lăsăm pe seama școlii și a comentariilor literare. Este, cred eu, lectură obligatorie pentru părinți și profesori.

El (copilul) este, de la bun început, cititorul fidel care va și rămâne astfel dacă adulții care îl înconjoară nutresc același entuziasm ca el în loc de a-și dovedi competența, dacă ei îi stimulează dorința de a învăța înainte de a-i impune datoria de a recita, dacă ei îl însoțesc în strădania sa fără a se mulțumi să-l pândească la cotitură, dacă ei consimt să-și irosească serile în loc să încerce să câștige timp, dacă acești adulți fac prezentul să vibreze fără să amenințe cu viitorul, dacă ei refuză să preschimbe în corvoadă ceea ce era o plăcere, dacă întrețin această plăcere până ce copilul ajunge să facă din ea o datorie, dacă întemeiază această datorie pe gratuitatea oricărei ucenicii culturale și dacă regăsesc ei înșiși plăcerea acestei gratuități.

…ceea ce am citit noi mai frumos datorăm cel mai adesea unei ființe dragi. Și tocmai unei ființe dragi îi vom vorbi mai întâi despre carte. Poate tocmai pentru că specificul sentimentului, ca și al dorinței de a citi, constă în a prefera. A iubi înseamnă în cele din urmă a ne dărui preferințele celor pe care îi preferăm. Și aceste comuniuni populează invizibila citadelă a libertății noastre. În noi sălășluiesc cărți și prieteni.

Când o ființă dragă ne dăruiește o carte de citit, pe ea o căutăm mai întâi în rândurile, gusturile, rațiunile care au determinat-o să ne pună în mâini acea carte, semnele unei fraternități. Apoi, textul ne ia cu sine și îl uităm pe cel sau cea care ne-a cufundat în carte, aici se vădește întreaga putere a unei opere care constă în a mătura tocmai această contingență.

Cu toate acestea, cu trecerea anilor, se întâmplă adesea ca evocarea textului să readucă în minte amintirea celuilalt; unele titluri redevin atunci chipuri.

Timpul pentru citit este mereu un timp furat. (La fel ca timpul pentru scris, de altfel, sau timpul pentru iubit.)

Furat de la ce?

Să zicem de la datoria de a trăi.

Timpul pentru citit, la fel ca timpul pentru iubit, dilată timpul pentru trăit.

Problema nu este de a ști dacă am sau nu timp să citesc (timp pe care nimeni, de altfel, nu mi-l va dărui), ci dacă îmi ofer sau nu fericirea de a fi cititor.

Și o pledoarie pentru recitire, pe care am experimentat-o și eu din plin anul acesta în așa fel încât mi-am schimbat complet părerea despre ea („pierdere de vreme, când poți citi ceva nou”):

…recitim mai întâi în mod gratuit, pentru plăcerea repetiției, pentru bucuria regăsirii, pentru punerea la încercare a intimității.

„Mai spune, mai spune”, zicea copilul care eram pe-atunci… Relecturile noastre de adulți țin de acea plăcere: încântarea în fața unei permanențe și descoperirea ei de fiecare dată atât de bogată în noi minunății.

A urmat apoi Black Friday, ocazie cu care am făcut anul acesta mai multe comenzi online și mi-am cumpărat:

Planetele. Ghid ilustrat complet al Sistemului Solar

Tokyo pentru totdeauna de Emiko Jean

Sora de zăpadă de Emma Carroll

Arta de a-ți crea amintiri de Meik Wiking

Un joc de cultură generală despre Planeta Pământ și cărți cu autocolante pentru Mihai

Cărțile muzicale Lacul lebedelor și Carnavalul animalelor

O privire spre Asia de Viorel Isticioaia-Budura

Cartea care nu voia să fie citită de David Sundin (pe care AM CITIT-O, ha, ha, și e foarte amuzantă!)

Lămpița și băiatul-sirenă de Annet Schaap

Suntem inevitabili de Gayle Foreman

Labirintul lui Pan labirintul faunului de Guillermo del Toro și Cornelia Funke (complet convinsă și influențată de prezentarea Anei de la Asteroidul B612)

Citește, te rog, citește! de Felicitas von Lovenberg, cu ilustrații de Cristiana Radu

Culorile pasiune și mister de David Scott Kastan și Stephen Farthing

Am mai citit o carte de Crăciun luată de pe bookoteca.ro, Christmas Story – A Sparkling Nativity Play, iar la finalul lunii am primit un colet de la Editura Scriptum, căreia îi mulțumim și pe această cale.

Am citit cu Mihai noua serie de cărți de Max Lucado din care fac parte Te-ai întrebat vreodată?, Cadoul lui Iacov, Mielușelul șchiop și Drumul spre casă. De prima a fost dezamăgit că nu e, de fapt, cu ursuleți, așa cum sugera coperta. Pe mine m-a emoționat și m-a impresionat pentru că este vorba despre dragostea părinților față de copii, dar el nu a putut să treacă peste dezamăgire. Restul i-au plăcut însă. Drumul spre casă este o alegorie despre mântuire sub forma unui basm cu o prințesă, iar celelalte două propun niște povești care se învârt în jurul Nașterii Domnului Isus: Iacov face ieslea în care este culcat Pruncul Isus, iar mielușelul șchiop își găsește în sfârșit locul și rostul încălzindu-L pe Prunc.

Dacă ați citit până aici aveți toată aprecierea din partea mea!

În luna decembrie am planuri mari și un raft deja plin de cărți păstrate de mult timp pentru această lună și pentru iarna aceasta.

Pe scurt, cărți de Advent/ Crăciun și basme și povești din toate culturile. De-abia aștept!

Voi ce ați citit interesant în luna noiembrie? V-ați luat ceva de Black Friday? Ce plănuiți să citiți până la Crăciun?

PS: Advent pentru toți, în caz că nu v-ați hotărât încă (între timp a apărut și cartea lui Vlad Crîznic în librăriile online, scriptum.ro și clcromania.ro)

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: