Ce am citit în aprilie 2021

Luna aprilie a trecut de parcă nici n-a fost, dar cred că a fost luna în care am citit cele mai multe cărți anul acesta. În mare parte a fost un maraton de citit cărțile pentru sezonul 20 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, dar printre ele s-au mai strecurat și câteva romane și cărți pentru copii, în total 18 cărți. Iată care au fost.

La începutul lunii am terminat o carte fantasy pentru copii, Tărâmul fermecat al snergilor de Edward Wyke-Smith (repovestire de Veronica Cossantelli cu ilustrații de Melissa Castrillon), povestea care l-a inspirat pe J.R.R. Tolkien să scrie Hobbitul.

Această carte are toate ingredientele unei povești clasice de succes – doi orfani îndrăzneți, creaturi fantastice (bune și rele), multă mâncare și umor și, desigur, o luptă între bine și rău. Foarte bună pentru cititorii începători.

Într-una dintre sâmbetele de pe la începutul lunii am reușit să citesc în câteva ore Viața e un roman de Guillaume Musso, un roman cu o premisă interesantă, dar care sfârșește prin a fi un pic derutant și care, în final, pe mine m-a dezamăgit. E un fel de roman al romanului în roman despre puterea Autorului asupra Personajelor și ce se întâmplă când acestea se răzvrătesc; despre ce înseamnă să scrii și ce înseamnă viața până la urmă și cât ne-o scriem noi sau alții/Altcineva.

Între timp am terminat și Șapte femei și secretul măreției lor de Eric Metaxas, pe care o prezentăm într-un episod din luna iunie a emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ (mulțumim, Editura Scriptum!). Pe mine, sincer, acest volum m-a dezamăgit pentru că m-a plictisit, mai ales cu capitolele despre Ioana d’Arc, Hannah More și Rosa Parks, pe de o parte pentru că stilul autorului e destul de șters, iar pe de alta pentru că viețile lor, oricât de remarcabile, nu îmi spun mie nimic. Am citit cu mai mult interes despre Susanna Wesley și Sfânta Maria din Paris, dar prezentarea lui Corrie ten Boom nu reușește să surprindă nici pe departe viața acestei femei așa cum reiese din propriile cărți (Refugiul, Călătoare pentru Domnul etc.). Per total, aș zice că acest volum se prezintă mai mult ca un fel de dicționar mai detaliat cu 7 intrări.

În continuare m-am mobilizat să citesc în trei zile stufoasa carte Neașteptata întorsătură a vieții de David Jeremiah, tot pentru emisiune. Din nou, una din cărțile care m-a cam dezamăgit. Mai mult un studiu asupra Psalmilor decât meditații asupra suferinței prilejuite de propria luptă cu cancerul, această carte are pe alocuri acel accent mai puțin plăcut asupra faptului că Dumnezeu trimite suferințele ca pedeapsă, disciplinare sau lecție și autorul consideră că asta este ceea ce îți poate da siguranță și încredere că va ieși ceva bun din ele. Perspectiva aceasta cam îngustă m-a deranjat.

Între timp am reușit să mai citesc un roman primit de Crăciun de la mama mea, Within These Lines de Stephanie Morrill. Un roman istoric despre un episod despre care eu nu mai citisem și nu știam nimic, și anume, despre ostracizarea (până la adunarea lor într-un fel de lagăre) cetățenilor americani de origine japoneză în urma atacului de la Pearl Harbor.

Comunitatea aceasta se pare că era destul de numeroasă în zona coastei de Vest a SUA și multe familii au fost astfel dezrădăcinate, deși majoritatea erau născute în SUA și nu ar fi avut motiv să simpatizeze cu patria-mamă a strămoșilor. Dar rasismul era în floare așa că, deși e greu de crezut că acest lucru s-a întâmplat în „patria tuturor posibilităților”, este un fapt atestat istoric. Un roman destul de palpitant și în totalitate „curat” despre o fată de origine italiană și un tânăr născut din părinți japonezi, îndrăgostiți, dar separați de această ordonanță care îi mută pe japonezi departe de casă. Cu toate acestea, cei doi își vor scrie scrisori și se vor lupta, fiecare în dreptul său, să supraviețuiască despărțirii și războiului.

În continuare m-am concentrat pe lectura cărților pentru emisiune, printre care s-au mai numărat, Rugăciuni periculoase de Craig Groeschel, De ce Binele se cuvinte să ne afle pregătiți de Mihai Frățilă, Răul și dreptatea lui Dumnezeu de N.T. Wright, Materie cenușie de David Levy și Joel Kilpatrick și Fii mâini și picioare pentru Dumnezeu de Nick Vujicic.

Dintre acestea cel mai mult mi-au plăcut „jurnalul de pandemie” al episcopului greco-catolic Mihai Frățilă și cartea lui N.T. Wright (deși aș fi simțit nevoia de mai mult). Și cartea neurochirurgului David Levy mi-a plăcut, dar din a doua jumătate m-a cam plictisit cu prea multele detalii tehnice din timpul operațiilor, cred că ar fi fost perfectă dacă era mai scurtă. Mai multe detalii despre fiecare veți afla în curând în episoadele dedicate lor.

Printre picături am terminat cu Mihai două cărți mai „tehnice”, Planeta Pământ (Usborne) și Cum funcționează creierul uman (Usborne), foarte utile și interesante.

Am comandat apoi mai multe cărți pentru Ziua Copilului și vacanță, dintre care am citit înainte de a le pune la păstrare Dragonul 32 de Victoria Pătrașcu și Mihaela Paraschivu (o poveste fantastică țesută în jurul călătoriei cu faimosul tramvai 32 din București, în vecinătatea căruia locuim și noi, deși nu îl folosim la fel de des), Străbunicul meu, Emil Racoviță de Andreia Petcu, cu ilustrații de Eugen Berlo (o carte pe care doream să i-o cumpăr de mult, o tot pândeam să fie redusă, acum era cu 20%; în plus, am citit de curând cu el despre Poli și Antarctica, așa că cred că îi va plăcea) și Poștașul vesel și scrisori ale personajelor din povești de Janet și Allan Ahlberg (o altă carte pe care voiam să i-o cumpăr de când am descoperit astă-iarnă varianta de Crăciun care ne-a plăcut foarte mult, despre care am scris aici).

De Ziua Cărții i-am citit lui Mihai Bibliofil: Elefănțelul care iubea cărțile de V. Hüseyin Kaya și Huseyin Sonmezay, un volum foarte drăguț, unul dintre cele două apărute până acum în colecția BIBLIOLOVE de la Editura ALL, care își propune să publice cărți pentru copii despre cărți și iubirea lecturii.

Între timp și în paralel am citit și un roman catalan, Aroma timpului de Núria Pradas, de care am tras și l-am savurat vreo săptămână pentru că mi-a plăcut atmosfera lui. Frumos și trist în același timp, plin de parfumuri (la propriu) și iubire (de la maternă, fraternă până la pasiune romantică), acest roman oferă o incursiune în câteva spații în care nu mai pășisem de mult în literatură: Barcelona, Grasse și Paris, de la construirea Turnului Eiffel, trecând prin anii Celor Două Războaie Mondiale și până la perioada dictaturii fasciste din Spania anilor ’40.

Pablo Soto este un orfan care ajunge să fie asistentul lui Ernest Beaux, creatorul celebrului parfum Chanel no.5 și devine la rândul său un mare parfumier. Parcursul său nu va fi însă foarte lin, viața lui personală fiind marcată de multe eșecuri și dureri. Este și un roman despre familie și despre iertare, despre secrete și răzbunare. Mie mi-a plăcut foarte mult, mi-a plăcut să mai vizitez și alte spații culturale decât cel anglofon și să-mi reamintesc de locuri pe care le-am vizitat de mult și în care acum de-abia aștept să mai ajung (Barcelona, în principal).

După ce am terminat cu înregistrările și m-am mai eliberat puțin, m-am răsplătit citind Cronicile Domnișoarei Poimâine II: În căutarea lui Akum de Adina Rosetti, cu ilustrații de Oana Ispir, volum pe care fusesem nerăbdătoare să-l citesc după ce îl citisem pe primul în decembrie.

Dacă nu ați citit primul volum, vă recomand să treceți peste paragraful acesta, pentru că lectura lui nu va mai fi la fel de palpitantă dacă veți ști dinainte niște lucruri. Așadar, la începutul celui de-al doilea volum îi găsim pe Domnișoara Poimâine și pe Vreodată conducători ai Regatului Timpului, pe cale de a anunța nașterea primului lor fiu. Nehotărâți cum să-l numească, într-un moment de inspirație nefastă sunt în sfârșit de acord și-i dau numele Akum. În Regatul Timpului numele are o influență asupra destinului persoanei, așa că Poimâine descoperă cu groază că micuțul Akum trăiește într-un prezent continuu, nu știe cum îl cheamă, nici cine este mama lui, se pierde deseori și nu-și poate face prieteni. Disperată, aceasta îl convinge pe unchiul său retras din funcție, Tempus Întâiul, să facă o Oprire de Timp la ceremonia de botez a lui Akum în speranța că acesta își va reveni și va putea avea amintiri și gânduri de viitor. Din acel punct totul o va lua razna, iar împreună cu alte ițe secundare ale poveștii care îi implică pe Domnișoara Mâine și noul solist al trupei The Leprechauns, pe de o parte, pe Niciodată și pe cineva complet nou, pe de altă parte, totul se va precipita spre un final neașteptat care, cred că ați ghicit, ne lasă în pragul celui de-al treilea volum al seriei. De-abia îl aștept!

Acestea au fost cele 18 cărți pe care le-am citit în luna aprilie. În luna mai încerc să termin niște cărți începute deja, dar mai ales, intru în sfârșit în teancurile de cărți acumulate în ultimele luni, cu speranța că le voi da gata în următoarele două luni (nu de alta, dar mai am altele pe drum! #tsundokuqueen*).

Voi ce ați citit/citiți primăvara asta?

*tsundoku este un termen japonez care desemnează obiceiul de a strânge teancuri de cărți necitite