„Till We Have Faces: A Myth Retold” de C.S. Lewis


Încă de la primul episod, C.S. Lewis este nelipsit din emisiunile noastre și de pe blog, prin propriile lui lucrări sau fiind citat de alți autori în cărțile lor. Despre biografia lui puteți citi în articolul nostru dedicat cărții lui Alister McGrath, C.S. Lewis. O viață. Toamna trecută am revizitat poate cea mai cunoscută carte a lui, Creștinism, pur și simplu, printr-o serie de citate Un strop de viață. Apoi ne-am îndreptat atenția asupra unor lucrări de ficțiune mult, mult mai puțin cunoscute decât Cronicile din Narnia, însă extrem de valoroase în felul lor: Departe de planeta tăcutăPerelandra și That Hideous Strength.

Luna aceasta, vom descoperi câteva cărți și eseuri de-ale lui C.S. Lewis, din nou, mai puțin cunoscute, însă care ascund o comoară de idei valoroase.


Pe lângă Cronicile din Narnia, există și alte lucrări de ficțiune ale lui C.S. Lewis în care strălucește imaginația sa – botezată de credința creștină, dar și îmbogățită de erudiția sa și pasiunea pentru mitologie. Pentru Lewis, prin Întrupare, Mitul a devenit Realitate. Așa cum considerau și unii Părinți ai Bisericii, nu doar profeții biblici au pregătit calea pentru Întrupare; lor li se pot adăuga chiar și filosofii și povestitorii greci – miturile și filosofia fiind premergătoare și găsindu-și împlinirea în adevărata poveste creștină. De aceea, așa cum arată unii critici ai creștinismului fără să își dea seama că argumentul se întoarce împotriva lor, găsim în atâtea mitologii ideea unui zeu care coboară din ceruri, se sacrifică și reînvie. Deși corupte de păcatul și promiscuitatea omenească, miturile se bazează pe o realitate mai solidă decât ne-am închipui noi, și unele dintre ele conțin sclipiri de frumusețe cerească. În episodul 3 al sezonului nostru aniversar, aflați mai multe despre faptul că, în opinia și cuvintele lui C.S. Lewis, miturile, basmele și poveștile spun cel mai bine ceea ce trebuie spus.

Till We Have Faces: A Myth Retold revelează dragostea lui Lewis pentru miturile din vremurile pre-creștine. Dragostea lui s-a extins de la miturile nordice, cele mai îndrăgite, cuprinzând, însă, și mitologia greco-romană. Lewis și-a dorit încă din studenție să rescrie o versiune a mitului lui Eros și Psyche, iar acesta a fost ultimul său roman (1956), fiind scris împreună cu, și dedicat soției sale, Joy Davidman. A fost considerat de cunoscuții săi drept cea mai matură lucrare asa, valoarea sa fiind confirmată și de prietenul lui Lewis, J.R.R. Tolkien. Mitul lui Eros și Psyche era preferatul lui Lewis, întruchipând uniunea sacramentală dintre trup și suflet.

Filosoful, teologul și apologetul creștin Peter Kreeft îl consideră unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX, evidențiind paradoxul faptului că, deși este în întregime un mit păgân (repovestit), Till We Have Faces este o carte în întregime creștină.

Lucrările de ficțiune de calitate, bine scrise și bine înțelese oferă răspunsuri mult mai profunde și mai convingătoare la întrebările teologice. În Till We Have Faces, C.S. Lewis lasă povestea să răspundă la câteva teme filosofice și teologice precum natura mitului, adevărul și falsul mitologiei, problema răului, sau tema răscumpărării, precum și ideea morții drept cale prin care putem ajunge la ceva ce nu poate fi obținut în viața aceasta și după care doar tânjim.

La fel cum spuneam despre That Hideous Strength ca este echivalentul sub formă de roman al eseului The Abolition of Man, tot așa și Till We Have Faces este într-un fel o explorare, pe tărâmul mitului, a „celor patru iubiri” – întâlnim aici și ce poate face iubirea în starea ei pură și sinceră, dar și modul în care poate deveni un demon atunci când este confundată cu posesivitatea, egoismul sau orgoliul.

Însă tema cea mai arzătoare temă a romanului este de ce nu oferă Dumnezeu mai multe dovezi, de ce este religia atât de misterioasă și aparent irațională, de ce locurile sfinte sunt întunecoase, de ce pare totul este făcut astfel încât este complicat sau aproape imposibil să crezi.

Cartea este scrisă la persoana întâi, un punct de vedere imperfect. Astfel, urmărim povestea lui Orual, fiica cea mare a unui rege tiranic și neîndurător, care este educată de un învățat grec, o persoană foarte importantă în patria sa, însă ce fusese luat prizonier și ajunsese sclav la curtea regală. Un om smerit și înțelept, ce nu își plânge de milă și nici nu se laudă cu viața de dinainte de sclavie, ci este cumpătat în toate, dornic de cunoaștere, el reprezintă influența filosofică, rațională asupra lui Orual. După mai mult timp, regele are o altă fiică, Psyche, pe care Orual o iubește și o crește ca și cum ar fi fiica ei. Psyche este întruchiparea frumuseții și desăvârșirii, reprezentând partea romantică, într-un fel opusă filosofului grec. Psyche este, de altfel, opusul lui Orual însăși, cea urâtă la chip și disprețuită chiar și de tatăl ei pentru urâțenia sa fizică. Pentru că oamenii încep să i se închine, atribuindu-i chiar puteri vindecătoare, Psyche stârnește gelozia zeilor și trebuie sacrificată, pentru ca regatul să fie salvat de foamete și molimă. Deși Orual suferă îngrozitor la gândul pierderii surorii sale, însă în gelozia și posesivitatea sa, ar fi preferat ca Psyche să fie cu adevărat moartă, decât să devină – cum descoperă mai târziu – soția fericită a unui zeu nevăzut, stăpâna unui palat invizibil. Orual este obligată să își confrunte toată viziunea despre lume și viață, despre lumea văzută și cea nevăzută, despre zei și muritori. Această zbatere reflectă foarte bine experiența lui Lewis însuși, care recunoaște că, înainte de convertirea sa, avea două „arii” ale gândirii sale ce nu puteau fi împăcate: dragostea sa pentru mit și dragostea sa pentru știință și rațiune. Până la Hristos, nu a existat, pentru Lewis, niciun catalizator pentru cele două. 

Dacă ne fură povestea, foarte frumos scrisă de altfel, cu pasaje deosebite la tot pasul, potrivite pentru dezbatere sau meditație, trebuie să ne amintim că de fapt cartea este un manifest împotriva zeilor, așa cum scrie, încă de la primele rânduri, Orual cea urâtă, devenită Orual cea fără chip. Ea îndrăznește să pună la îndoială statutul și caracterul zeilor, și chiar să îi urască, pentru că – consideră ea, până la un punct – aceștia se joacă cu destinele oamenilor după bunul plac, nu spun clar ce doresc de la oameni, însă se așteaptă ca aceștia să știe și să îndeplinească, fără să se arate în vreun fel pentru a clarifica lucrurile. Însă, precum dreptul Iov din Biblie, tocmai suferința sa naște aceste întrebări dificile, îndrăznețe, însă sincere, iar răspunsul pe care îl primește în final nu este unul rece, al răspunsurilor standard de tip „prietenii lui Iov”. Prin suferința sa, prin mortificarea sa, ea ajunge să descopere Harul. Și asemenea lui Iov, poate și ea să spună că până atunci urechea ei auzise, însă acum vede cu ochii ei realitatea.

Cum se pot întâlni zeii cu noi, dacă nu avem chipuri? este poate cea mai memorabilă propoziție din întreb romanul, de aici venind și titlul acestuia. În loc să fim transportați direct în Împărăția lui Dumnezeu, noi trebuie să trecem prin toate suferințele și încercările acestei lumi, pentru a căpăta un chip – în termeni creștini, pentru ca Hristos să ia chip în noi.

Till We Have Faces nu este o lectură ușoară sau comodă. Orual devine, dintr-un personaj mitologic distant, o oglindă a noastră, reflectând toată urâțenia și patima noastră. Însă dincolo de toate strălucește tema răscumpărării și transfigurării. Parcugând, împreună cu Orual, calea suferinței și a întrebărilor fără răspuns, putem ajunge și noi la acea viziune transformatoare: Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.

O carte bună revelează ceva nou la fiecare citire, și cu siguranță Lewis nu va înceta să ne surprindă prin profunzimea sa, ajunsă la apogeu în Till We Have Faces: A Myth Retold.

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: