În luna octombrie am citit cele mai multe cărți comparativ cu celelalte luni ale anului 2021 – 28 de cărți, mai exact – , majoritatea cărți pentru copii, după cum probabil ați ghicit deja cei care citiți aceste articole de ceva vreme. Am citit însă și o minunăție de carte pentru unul dintre episoadele sezonului aniversar #ceov10ani, am terminat de recitit seria Anne (suspin…) și am citit chiar și niște poezie japoneză. Haideți să vedem care au fost!
La începutul lunii am revenit la biblioteca de cartier de unde Mihai a împrumutat multe cărți Disney, dintre care i-am citit (pentru prima oară, că pe unele le-a mai luat și altă dată) Regele leu, Bunul dinozarur și Kung Fu Panda – Povestea filmului.
Eu am împrumutat o broșură ilustrată pentru copii, apărută cu sprijinul și finanțarea Kinofest și a Ministerului Culturii și Identității Naționale, intitulată Straie alese din povești cu prințese. Moda din secolului al XIX-lea de Raluca Alexandra Partenie, din care puteți vedea mai jos câteva pagini.
Apoi am citit o carte asupra căreia nu voi insista, pentru că nici nu prea mi-a plăcut. Este vorba despre Numai Isus de John MacArthur. Cu subtitlul Ce înseamnă să fii cu adevărat mântuit, această carte nu este complet lipsită de valoare, dar pe alocuri autorul face niște speculații și exagerări de exprimare care m-au deranjat, iar calitatea ediției în limba română lasă mult de dorit din punct de vedere al traducerii și editării.
Următoarea carte citită a fost minunăția despre care pomeneam la început, și anume Art & Faith – A Theology of Making de Makoto Fujimura. Cartea asta a fost așa o sursă de prospețime, mângâiere, speranță și semnificație, încât nici nu-mi găsesc cuvintele să o laud îndeajuns. Din fericire, am reușit să traduc mai multe pasaje din ea pentru un episod din sezonul aniversar care se va difuza pe 13 noiembrie, deci fiți cu ochii (și urechile) în patru după el!
Ca să nu vă las într-o completă ceață totuși, o să vă spun că Makoto Fujimura este un artist american de origine japoneză, specializat într-un tip de pictură tradițională japoneză, Nihonga, care este pe deasupra și creștin, un creștin preocupat de cultură și de legătura dintre creștinism și cultură, creștinism și artă, credință și artă. În acest volum discută despre rolul de creatori al tuturor oamenilor, ca ființe create după Chipul unui Dumnezeu Creator și modul în care acest adevăr ar trebui să ne însuflețească și să ne responsabilizeze să creăm și să trăim astfel încât să construim Noua Creație pe care Dumnezeu a inaugurat-o deja prin Învierea lui Isus.
Metafora kintsugi (despre care veți afla ascultând episodul special) și benedicția din finalul cărții au fost doar două din elementele mele preferate:
Haideți să ne amintim că suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu, singurul Artist adevărat al Împărăției abundenței. Suntem moștenitorii lui Dumnezeu, prinți și prințese ale acestui tărâm infinit de dincolo de mare, unde cerurile vor săruta pământul.
Fie ca noi să administrăm bine ceea ce Regele Creator ne-a dat și să acceptăm invitația lui Dumnezeu de a ne sfinți imaginația și creativitatea, în timp ce lucrăm din greu de această parte a eternității.
Fie ca arta noastră, ceea ce facem, să fie multiplicat în Noua Creație. Fie ca poemele noastre, muzica, dansul să fie ofrande acceptabile pentru nunta cosmică ce va veni. Fie ca ale noastre castele de nisip, create în credință, să fie transformate în palate permanente mărețe în care să sărbătorim marele banchet.
Haideți să venim și să mâncăm și să bem la cina Mielului acum, astfel încât să fim împuterniciți prin această masă să mergem în lume să creăm și să meșterim, și apoi să ne întoarcem să împărtășim ce am învățat în această călătorie către Nou.
După aceea am profitat de niște reduceri ca să mai comand niște cărți pentru Mihai și am citit niște cărticele pentru cititorii începători (cum e el) de la Editura Gama și niște noutăți minunate de la Editura Signatura.
De la Editura Gama am citit În Țara cuvintelor de Lodovica Cima, care cuprinde două povestiri cu niveluri diferite de dificultate (una mai scurtă, una mai lungă, una doar cu majuscule, alta și cu minuscule etc.), Șoarec Mic se pregătește de Jeff Smith și O călătorie la capătul Pământului cu Maus de Frank Viva, ambele din colecția BeDe Citit Ușor (Nivelul 1), care lui Mihai i-au plăcut foarte mult pentru că sunt scrise în stil de benzi desenate, cu replici scurte și ușor de citit și urmărit.
De la Editura Signatura am luat 7 cărți, dintre care am apucat să citesc 6, și anume:
Poveștile anului de Oana Hajos, ce cuprinde 12 povestiri, câte una pentru fiecare lună a anului.
Hărți ale emoțiilor mele de Bimba Landmann, minunat ilustrate, cartografiate și denumite ingenios.
Mulțumesc, Miyuki! de Roxane Marie Galiez și Seng Soun Ratanavanh, pe care mărturisesc că am luat-o mai mult pentru mine, pentru că le avem și pe celelalte două cărți din serie, întrucât tema ei, meditația (deși nu se referă neapărat la tehnici, ci mai mult la atenția la tot ce ne înconjoară) nu m-a atras pentru Mihai.
Cel special de Chiara Lorenzoni și Francesca Dafne Vignaga, o carte despre sărut perfectă pentru Valentine’s Day.
Povestea lui Nter de Iulia Burlac, o carte despre un roboțel care descoperă puterea lecturii, care exprimă la modul plastic ceea ce spunea Jules Renard, Chacune de nos lectures laisse une graine qui germe (Fiecare dintre lecturile noastre lasă o sămânță care germinează).
Lisa și visele ei de Ivan Malcovich și Eugenia Gapchinska, o incursiune în istoria artei prin intermediul celor mai faimoase opere de artă, dar mai ales al reprezentărilor feminine cu păr roșcat.
Am terminat apoi de (re)citit al șaselea volum al seriei Anne de L.M. Montgomery, Anne of Ingleside (în română, Anne din Ingleside), care însă mi s-a părut prea lung și în mare parte plictisitor. Este vorba mai mult despre copiii lui Anne, 6 la număr, care suferă fiecare câte o decepție sau două, iar abia la sfârșit își mai aduce aminte Montgomery și de părinții lor, oferind un final care mai salvează cât de cât acest volum.
Deși acum din punct de vedere al acțiunii acest volum este considerat al șaselea în serie, el de fapt a fost ultimul publicat dintre ele, abia în 1939, la 18 ani distanță de ultimul volum al seriei, Rilla of Ingleside. Și cred că asta se reflectă în calitatea scriiturii, se simte faptul că autoarea se săturase de cărțile cu Anne, de presiunea de a scrie despre ea, după cum ea însăși mărturisea.
Cu toate acestea însă, aici are ocazia să dezvolte caracterul fiecăruia dintre copiii lui Anne în parte, într-un fel în care nu apucase în Valea Curcubeu (1919) și Rilla of Ingleside (1921). Prin intermediul unor pățanii specifice personalității fiecăruia, facem cunoștință cu: primul născut al lui Anne, James (Jem), singurul născut în „Casa visurilor” ei, gata mereu de aventură; Walter, poetul familiei, visător și iubitor de frumos, cu o înțelepciune și o capacitate de clarviziune mult peste anii săi; gemenele Anne (Nan) și Diana (Di), mai diferite una de alta cum nu se putea; Shirley, „băiatul maro” al lui Susan Baker (nașterea lui fiind dificilă, s-a ocupat mai mult ea decât Anne de el ca bebeluș și între ei s-a format o legătură specială) și mezina familiei, Rilla, cea cu vorbirea peltică, căreia Montgomery îi dedicase deja un volum întreg.
Iată și două mostre din învățăturile lui Anne către fiica sa Nan.
Despre Dumnezeu și rugăciune: Dumnezeu nu se târguiește. El dă… dă fără să ne ceară ceva în schimb, în afară de iubire. Când îi ceri tatălui tău sau mie ceva ce-ți dorești, noi nu facem vreun târg cu tine… iar Dumnezeu este cu mult mai bun decât noi. Și El știe și mai bine decât noi ce este bine să ne dea.
Despre imaginație: Este minunat să ai imaginație…. dar ca orice dar, trebuie să-l posedăm și să nu-l lăsăm să ne posede el pe noi. Tu iei închipuirile tale mult prea în serios. O, este încântător… cunosc acel extaz. Dar tu trebuie să înveți să rămâi de această parte a graniței dintre ce este real și ce nu este. Atunci puterea de a evada când dorești într-o lume frumoasă numai a ta te va ajuta în mod extraordinar în cele mai grele momente ale vieții. Întotdeauna pot rezolva o problemă mai ușor după ce am făcut o călătorie sau două pe Insula Farmecelor.
Am terminat apoi un volum început prin septembrie, Roots and Sky de Christie Purifoy, volumul ei de debut, un volum de eseuri organizate în jurul celor patru anotimpuri, mai exact al primului an petrecut la Maplehurst, o casă veche de 100 de ani în care abia se mutase împreună cu soțul și cei trei copii, și în care li s-a născut și al patrulea copil, Elsa Spring. Eseurile ei sunt foarte poetice, ancorate în schimbările naturii și în acomodarea în noua casă, noua zonă, noua comunitate. Însemnările ei încep toamna (de aceea am citit-o și eu acum) și se încheie în vara anului următor. Iată două mostre:
Până când, Doamne, până când? Repetăm acest strigăt străvechi și cuvintele fac să răsune toate poverile unei lumi aflate în așteptare. Zăpada, primăvara, bebeluși, diplome, joburi, nunți, sănătate, pace și dragoste. Întotdeauna avem ceva de așteptat. Am așteptat aceste lucruri și altele și am învățat că așteptarea e ca vântul. Pare să nu fie nimic, dar este un nimic la fel de lipsit de formă și totuși atât de vital ca respirația. Așteptarea ne modelează, ne schimbă, ne pregătește într-un mod greu de priceput. Zăpada este zăpadă, dar zăpada pe care am așteptat-o, zăpada după care am tânjit, zăpada pe care am pândit-o… aceea este zăpada așa cum trebuia să fie dintotdeauna. Este mai mult ea însăși pentru că noi ne-am schimbat. Acum avem ochi să vedem și mâini deschise mai larg să primim.
Doamne Dumnezeule al Cerului și al Pământului, Tu L-ai descoperit pe Singurul Tău Fiu născut fiecărei națiuni prin lumina unei stele. Binecuvântează această casă și pe toți cei ce o locuiesc. Permite-ne să găsim în ea un adăpost plin de pace și sănătate. Fă din casa noastră un loc plin de căldură și de grijă față de toți cei ce ne vizitează. Umple-ne cu lumina lui Hristos, ca să Te putem vedea clar în munca și în joaca noastră. Cerem acestea prin Domnul nostru Hristos. Amin.
Nu cer nicio altă lumină după care să trăiesc decât lumina stelei magilor. Nu este o lumină care să ne ia de la viața noastră de zi cu zi. Este o lumină prin care o vedem cu adevărat. La lumina acestei stele, pot vedea chiar și acest loc cu ochi proaspeți. Pentru că aceasta nu este o casă obișnuită. Acesta nu este un morman de cărămizi și mortar. Acesta este un avanpost al împărăției cerurilor și o stea a răsărit deasupra sa.
Mi-a sosit apoi și am citit ultimul volum din seria Baby Believer de la Catechesis Books, Our God – A Shapes Primer de Danielle Hitchen și Jessica Blanchard, iar acum colecția noastră este completă.
Am parcurs apoi un volum de poezii haiku despre toamnă de Matsuo Basho, Hokku – Aki – Toamna, în traducerea lui Neculai Amălinei.
vântul de toamnă (aki kaze no)
bate – dar cât de verzi, (fuke domo aoshi)
cojile castanelor. (kuri no iga)
locuința mea – (waga yado wa)
un pătrat de lumină (shikakuna kage o)
prin fereastra lunii (mado no tsuki)
culoarea vântului – (kazairo ya)
plantează la întâmplare (shidoro ni ue shi)
grădina de toamnă (niwa ni aki)
Am mai citit de la bibliotecă cu Mihai Magnus și leul nopții de Sanne Dufft, Cartea cu povești a lui Minnie, Veverițele și optimismul de José Morán și Ulises Wensell, Ratatouille (Disney) și Prințesa și Broscoiul (Disney).
După aceea am mai făcut o comandă la Univers Enciclopedic Junior și am citit Micuța ghindă de Melanie Joyce și Gina Maldonado (care este adorabilă!) și Sfântul Martin și ursulețul de Antonie Schneider și Maja Dusíková (care m-am gândit că ar fi bună de Advent, dar văd că acest Sfânt se cinstește pe 11 noiembrie și după ce am citit-o mi-am dat seama că ar fi perfectă pentru ceea ce încerc să-l învăț pe Mihai în perioada asta – să împartă din ce are).
Intercalat cu aceste cărți pentru copii am (re)citit și ultimele două volume ale seriei Anne de LM. Montgomery, și anume, Rainbow Valley (în română, Valea Curcubeu) și Rilla of Ingleside (încă netradusă).
Rainbow Valley mi-a plăcut mult mai mult decât îmi aminteam să-mi fi plăcut la prima lectură, deși, la fel ca în volumul anterior, este vorba numai despre copiii lui Anne și, de data aceasta, noii lor prieteni, copiii noului pastor, familia Meredith și Mary Vance, o copilă orfană abuzată pe care o salvează aceștia din urmă. Cartea este plină de jocurile și năzbâtiile lor, de multă candoare, dar și de un pic de romantism. Iar finalul, în care Walter are o premoniție cu privire la ce îi așteaptă în următorul volum, aproape că mi-a frânt inima.
M-am apucat apoi cu nerăbdare de ultimul volum, Rilla of Ingleside – nerăbdare pentru că doream să văd dacă îmi va plăcea la fel de mult ca prima oară când l-am citit, când era unul dintre preferatele seriei. Și nici nu găsesc cuvintele să descriu ce impresie puternică a lăsat asupra mea această carte, încât după ea n-am reușit încă să „intru” cu adevărat într-o altă carte. A fost și cea pe are am citit-o cel mai repede din toată seria, așa de absorbită am fost de suspansul și tensiunea poveștii. Deși știam elementele principale, asta nu m-a împiedicat să stau ca pe ghimpi așteptând ca evenimentele cunoscute să se întâmple.
Este genul de carte pe care vrei să o citești neîntrerupt de factori exteriori (mă deranjau inclusiv cele mai mici zgomote sau faptul că mă întrerupea soțul să-mi spună ceva), pentru că intri într-o atmosferă plină de tensiune și durere în care ești parcă mereu pe punctul de a plânge, cu sentimente când de ușurare și bucurie, când de tristețe, încât nu vrei să te scoată nimeni din ea, iar apoi revenirea la realitate este foarte grea.
Așa cum scriam mai sus, Rilla este cea mai mică fiică a lui Anne, care are 15 ani la începutul romanului și urmează să meargă la primul ei dans. Este plină de speranțele adolescenței, gata de distracție și băieți, tocmai a dansat și a petrecut ceva timp cu chipeșul Ken Ford, când sosește vestea că Marea Britanie a declarat război Germaniei în ceea ce avea să se numească Primul Război Mondial.
Ceea ce urmează este pe de o parte povestea maturizării forțate și grăbite a Rillei pe fondul mobilizării tinerilor canadieni, incluzâdu-i pe frații ei care se vor înrola pe rând și vor pleca la luptă în diferite stadii ale conflagrației; iar pe de altă parte o urmărire înfrigurată, luptă după luptă, a evenimentelor cheie ale războiului și a consecințelor acestora asupra celor direct implicați, dar și asupra celor rămași acasă.
Ți se frânge inima când citești despre modul în care toate speranțele Rillei pentru propria adolscență și romantism sunt spulberate de preocuparea pentru cauza războiului și noile sarcini pe care și le asumă pentru a ajuta. Este cutremurător să-ți închipui cum se simțeau ea și Anne și Susan când casa a început să se golească băiat după băiat și frământările și grijile prin care au trecut ele și atâtea femei la rândul lor în acea perioadă.
Pe scurt, am trăit la intensitate maximă alături de Rilla toată maturizarea ei în timpul războiului și iată câteva pasaje grăitoare în acest sens.
Corpul crește încet și constant, dar sufletul crește prin salturi și sărituri. E posibil să ajungă la statura sa completă într-o oră. Din acea noapte, sufletul Rillei Blythe a fost sufletul unei femei în capacitatea sa de a suferi, de a avea putere, de a îndura.
Eram fericiți înainte de război, nu-i așa? Cu un cămin ca Ingleside, și un tată și o mamă ca ai noștri, nu puteam să nu fim fericiți. Dar acea fericire era un dar de la viață și din dragoste; nu era cu adevărat a noastră – viața putea să ne-o ia înapoi oricând. Nu poate să ia niciodată fericirea pe care ne-o câștigăm singuri pe calea datoriei. (Walter, fratele ei)
Au fost doi ani îngrozitori – și totuși am un sentiment ciudat de recunoștință pentru ei – ca și când mi-au oferit ceva foarte prețios, cu toată durerea lor. Nu aș vrea să mă întorc și să fiu fata care eram acum doi ani, nici dacă aș putea. Nu că aș crede că am făcut vreun progres extraordinar – dar nu mai sunt chiar aceeași păpușică egoistă și frivolă care eram atunci. Presupun că aveam un suflet atunci – dar nu îl cunoșteam. Acum îl cunosc – și valorează foarte mult – merită toată suferința din ultimii doi ani. (Rilla)
Și așa am terminat de recitit seria Anne de L.M. Montgomery, o serie minunată căreia i-am dedicat și un episod din sezonul aniversar #ceov10ani, care se va difuza pe 27 noiembrie. Iar acum am picat într-o stare pentru care mi-aș dori să existe un cuvânt – starea în care te afli când nu mai poți citi imediat altceva după ce tocmai ai terminat o serie/o carte care te-a impresionat profund, decât poate, eventual, o carte de aceeași autoare. Regret acum că nu mi-am comandat seria completă Emily de la New Moon, pentru că am așteptat degeaba tot anul următoarele volume în română ale acestei trilogii. Cred că această „stare” ar justifica comandarea lor, nu-i așa?
În rest, în luna noiembrie mi-aș dori să mai scadă tenculețele ce stau la rând cu cărți cumpărate mai mult sau mai puțin recent, pentru că începând cu luna decembrie și cu sosirea iernii am în vedere o anumită categorie de cărți. În plus, aș vrea să încep să parcurg și niște cărți pentru următorul sezon al emisiunii, pentru că, după cum probabil ați început să vă dați seama, munca începe cam cu câteva luni înainte de difuzările propriu-zise.
Acestea fiind scrise, vă felicit pentru răbdarea de a citi acest articol-monstru și vă întreb voi ce mai citiți în ultima parte a acestei toamne?
CARTEA E O VIAȚĂ 