coperta_Elena_2012Astăzi vă aduc în atenţie o biografie scrisă de Harvey Yoder, cel care a ajutat-o şi pe cunoscuta Silvia Tărniceriu să-şi scrie cărţile. Este vorba despre biografia prietenei Silviei, Elena Mârza, născută Boghian, intitulată Elena – binecuvântări prin încercări. Poate că titlul original ilustrează însă mai bine realitatea: Strenghtened Through Trials – întărită prin încercări, pentru că, aşa cum veţi vedea, viaţa Elenei a fost marcată încă din fragedă copilărie de necazuri, care vor modela în ea un caracter bun şi curajos.

Cartea este scrisă la persoana a treia, ca o poveste şi poate că uneori lucrurile descrise în ea par prea de tot ca să fie adevărate, dar chiar aşa sunt! Ea începe de la prima pagină cu prima nenorocire dintr-un lanţ mai lung de nenorociri care vor răpi familiei Boghian aproape tot ce aveau.

Acţiunea se petrece în Pătrăuţi, judeţul Suceava, în casa în care se aflau pe atunci 9 persoane – bunicul şi bunica, părinţii Elenei şi 5 copii. Născută în 1953, Elena avea pe atunci 2 ani. Din cauza arşiţei şi a uscăciunii, lemnele strânse cu multă trudă pentru lărgirea casei iau foc şi toată gospodăria este devastată. Iată cum descrie Harvey Yoder situaţia:

…tot satul privea înmărmurit la familia care, într-o clipă, îşi pierduse toate posesiunile pământeşti. Căsuţa lor, deşi nu prea spaţioasă pentru nouă persoane, fusese, până nu demult, un adăpost sigur… Grâul, porumbul şi făina nu erau în cantităţi mari, dar le-ar fi ajuns ca să scape copiii de foame până la următoarea recoltă. Conştienţi de dificultăţile pe care trebuie să le înfrunte familia, oamenii îi urmăreau cu atenţie. Oare vor plânge şi se vor revolta împotriva nedreptăţii pe care le-a pricinuit-o focul devastator? Vor blestema şi vor înjura, aşa cum fac ceilalţi oameni când sunt biciuiţi de nenorocire? Dar familia Boghian ştia cum să procedeze şi, fără să ţină seama de cei din jur, Moşul a îngenuncheat şi, cu mâinile ridicate spre Cer, a exclamat ca Iov odinioară: „Domnul a dat şi Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!“.

Şi, într-adevăr, Dumnezeu s-a îngrijit şi în aceste momente de restrişte de ei, prin credincioşii din sat, care, în fiecare zi, le-au adus lapte, pâine şi multe lucruri necesare.

În această situaţie, tatăl Elenei nu are încotro decât să plece la muncă departe de casă pentru a strânge materiale pentru reconstruirea casei şi are un accident care îl lasă cu piciorul rupt. Iată cum descrie el ce a simţit atunci:

Câteva ore după accident, am fost aproape disperat, neînţelegând de ce mi s-a întâmplat aşa ceva tocmai mie. Apoi am început să-L întreb pe Dumnezeu de ce a îngăduit în familia noastră o asemenea nenorocire, ţinând cont că am suferit deja atât de mult din cauza incendiului. După ce am început să mă rog, acceptând deplin voia lui Dumnezeu, am simţit prezenţa Lui şi Duhul Său cel Sfânt m-a mângâiat, ajutându-mă să-mi pun din nou încrederea în El. Nici acum nu ştiu de ce a trebuit să mi se întâmple accidentul acesta, dar sunt convins că Dumnezeu ne va purta de grijă.

Familia Boghian parcă fusese sortită unei vieţi pline de necazuri, pentru că nu era prima dată când li se întâmplau nişte nenorociri una după alta. Tatăl Elenei, care făcuse parte din garda regală în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost luat ca prizonier în Rusia în timpul Războiului. Bunicii fuseseră şi ei în închisoare. Şi, cu toate acestea, mai ales bunicii, au putut întotdeauna să încurajeze familia şi să le îndrepte privirile spre Dumnezeu, chiar dacă El părea să le trimită numai încercări.

Când crezi că ceva mai rău de atât nu li se mai poate întâmpla acestor oameni, eşti dezamăgit din nou, pentru că, odată cu venirea comuniştilor la putere a avut loc colectivizarea. Deşi bărbaţii familiei s-au ţinut tari şi nu au vrut să semneze pentru cedarea puţinului pământ pe care îl aveau, autorităţile au reuşit să le facă pe soţii să semneze falsificând semnăturile soţilor.

Şi astfel, familia cu 4 adulţi şi 8 copii rămâne fără sursa de hrană, şi-aşa mică. Intervine apoi moartea bunicului, iar apoi, şi mai devastator, moartea tatălui Elenei la vârsta de doar 43 de ani. Rămân în urmă două femei văduve, dintre care una avea doar 38 de ani, 8 copii şi încă unul nenăscut încă care nu-şi va cunoaşte niciodată tatăl.

Tu, ca cititor, începi să te revolţi şi să te întrebi de ce, Doamne? Ca apoi să fii surprins din nou de credinţa lor neclintită că Dumnezeu le va purta de grijă, chiar dacă n-au niciun motiv aparent să spere.

…nu disperăm, spuse Bunica, ridicând încrezătoare privirea spre cer şi citând cu vocea tremurândă: În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit, şi Tu vii în ajutorul orfanului.

În aceste condiţii, pentru că mama lor trebuia să lucreze pentru susţinerea familiei, iar bunica nu mai avea nici ea putere să aibă grijă de toată lumea, Elena şi sora ei Rodica, la fel ca doi dintre fraţii lor mai mari înaintea lor, sunt trimise la orfelinat, pe când Elena era în clasa a cincea.

Atmosfera de la orfelinat este un mare şoc pentru Elena, obişnuită cu cadrul cald al familiei, în care Bunica se ruga cu ei în fiecare seară. După multe lacrimi în prima seară, Elena îşi aminteşte cuvintele bunicii: Când simţi că eşti singură, nu uita că Tatăl Ceresc este cu tine. El nu te va lăsa, nici nu te va părăsi niciodată, indiferent de greutăţile prin care ai să treci.

Capitolul Închisoarea copilăriei descrie atmosfera rece şi tensionată de la orfelinat, în care Elena se simţea singură şi în primejdie, trebuind să respecte cu stricteţe multe reguli care nu le dădeau voie să trăiască cu bucurie.

În acest deşert afectiv, Elena descoperă o pasiune: atletismul. Sportul devine pentru ea totul. Dar odată cu terminarea liceului şi admiterea la Facultatea de Zootehnie de la Iaşi, Elena începe să-şi pună întrebări cu privire la scopul ei în viaţă şi să simtă că nici sportul nu o împlineşte, de fapt, pe deplin. Se simte cu atât mai descumpănită şi din cauza faptului că Bunica murise şi nu mai avea parte de sprijinul şi încurajările ei.

Într-o zi, o colegă de la facultate îi propune să meargă cu ea la biserică, unde nimeni nu a băgat-o în seamă, nici chiar colega ei, decât la plecare. Însă duminică de duminică, Elena a continuat să meargă singură la biserică, unde intona cu plăcere cântările pe care le cunoştea din copilărie, încerca să le înveţe pe cele noi şi acorda mare atenţie predicilor. În cuvinte simple, pastorul îi încuraja neobosit să trăiască o viaţă curată, aproape de Dumnezeu şi întotdeauna îşi întărea îndemnurile cu versete din Biblie, care, pentru ea erau ca o mană cerească.

După o vreme, o soră din biserică o mustră într-un mod lipsit de dragoste cu privire la fusta pe care o purta, aşa că Elena decide să nu mai frecventeze acea biserică. Dar, în curând, o altă colegă îi propune să meargă cu ea la biserica de pe Strada Sărăriei, unde va fi primită cu braţele deschise şi unde le va întâlni pe Genovieva Sfatcu şi Silvia Tărniceriu, care îi vor deveni prietene apropiate. Tot aici va lua în sfârşit decizia de a se dedica cu totul lui Dumnezeu şi aici va fi şi botezată în 1976.

Elena se dedică cu totul slujirii – merge în vizite la oameni săraci, face curăţenie la biserică, se implică în lucrarea corului de copii şi în traficul clandestin de Biblii şi literatură creştină.

Pentru că şi Elena, şi Silvia fuseseră deseori chemate în America de Genovieva, care reuşise să plece înaintea lor, acestea încep să-şi pună problema emigrării. În august 1980 încearcă să treacă graniţa pe ascuns în Iugoslavia, dar maşina care trebuia să-i transporte n-a mai venit. Securitatea a aflat însă şi a chemat-o pe Elena s-o ameninţe.

Fetele încep să se roage şi să postească mai cu ardoare pentru a fi convinse că e voia Domnului să plece şi să nu mai facă o altă încercare până nu primesc un răspuns clar de la El. A doua lor încercare de a trece, de această dată pe Dunăre, graniţa României, se va solda cu arestarea lor şi cu sentinţa de 2 ani de închisoare.

De ce, Doamne? întreabă Elena. O, Doamne, ce se va întâmpla cu noi? Doar Te-am rugat să nu primim bani pentru această fugă dacă nu vrei să plecăm! Ştii cât Ţi-am cerut să ne închizi uşile dacă nu este voia Ta! Mă simt trădată! O, nu! Nu mai înţeleg nimic… Sunt convinsă că închisoarea este mult mai grea decât ce ni s-a întâmplat până acum! O, de ce nu m-ai luat la Tine când am trecut râul? Mai bine m-aş fi înecat decât să ajung aici! Doamne Isuse, nu înţeleg unde eşti în toată întâmplarea aceasta, dar, Te rog, trimite pe cineva prin care să îmi arăţi că îmi porţi încă de grijă! Îmi pare rău că am încercat să fug… Poate n-ar fi trebuit. Sunt atât de încurcată… Am fost sigură că facem ceea ce vrei Tu, dar… nu ştiu ce să mai cred.

La primele interogări Silvia se întâlneşte cu un fost coleg de şcoală care acum era ofiţer, aşa că şi ea, şi Elena scapă de bătaie. Dumnezeu îşi arată iar purtarea de grijă atunci când Elena scapă de percheziţia corporală în urma căreia i s-ar fi putut descoperi cei 500 de lei pe care reuşise să-i ascundă într-o cizmă. De asemenea, prin faptul că, deşi au fost despărţite o vreme, cele două prietene au petrecut cea mai mare parte a detenţiei împreună, fiind trimise la muncă silnică pe câmp şi într-o fabrică de confecţii.

La 27 august 1981 sunt eliberate din închisoare şi sunt întâmpinate la ieşire de Daniel şi Dana Brânzei. Însă, din cauza faptului că erau foste deţinute, nu-şi puteau găsi de lucru şi nici unde să stea, aşa că şi Elena, şi Silvia, depun cerere pentru paşaport.

Între timp, Elena se implică în strângerea de adrese, străbătând ţara pentru a găsi în sate familii sărace care să fie susţinute de sponsori din America. Trece astfel un an de la eliberare, în timpul căruia sunt însă tot timpul urmărite şi interogate cu privire la străinii cu care se întâlneau.

După multe şicanări şi piedici, la 10 decembrie 1983 Elena reuşeşte să plece în America, de unde va continua să susţină familiile prigonite şi nevoiaşe din România şi din alte ţări în care creştinii sunt persecutaţii lucrând în organizaţia Christian Aid Ministries. Tot acolo se va şi căsători în 1992 cu Cornel Mârza, împreună cu care va continua această lucrare.

Iată felul în care Dumnezeu s-a folosit de suferinţa din viaţa Elenei pentru a o face sensibilă la suferinţa altora şi a le veni în ajutor cu mari riscuri în timp ce era în ţară, punându-şi în pericol libertatea, şi cu şi mai multă dăruire odată ajunsă în libertate. Asta este ceea ce a reuşit să surprindă Harvey Yoder istorisind viaţa Elenei Boghian, în cartea Elena – binecuvântări prin încercări.

Aşa cum spune şi Dr. Elena Anton, care apare în carte ca Lili, prietena Elenei, cartea, însă, n-a avut cum să surprindă prea mult din specificul personal, aparte, al Elenei – fata înaltă şi mlădie ca un spic de grâu, cu privirea candidă, sfioasă şi caldă, cu suflet blajin, duios, suav, dar cutezător şi jertfitor de sine, aşa cum numai urmaşii lui Hristos îl dobândesc de la o vreme…

Acesta este şi riscul unei biografii-poveste: să pară pe alocuri artificială, şi să transmită mai puţin din trăirile interioare decât ar fi făcut-o o autobiografie. De altfel, veţi vedea că nu există nici date în textul cărţii, anii i-am stabilit din fotografiile care însoţesc volumul şi din vârsta pe care o menţionează autorul din când în când. Într-un fel, este mai puţin o carte documentară, cât o mărturie a unor oameni care i-au rămas credincioşi lui Dumnezeu în situaţiile în care, omeneşte vorbind, nu ai mai fi găsit motive să te încrezi în El. Pe mine m-a smerit foarte mult să văd starea familiei şi atitudinea lor în faţa necazurilor, gândindu-mă că de multe ori, eu sau alţii din jurul meu, ne pierdem speranţa sau încrederea după doar o singură problemă, de multe ori, poate, prin comparaţie, minoră, iar aceşti oameni au rămas statornici după ce multe rugăciuni legitime le-au rămas fără răspuns. Vă recomand lectura cărţii Elena – binecuvântări prin încercări ca pe un exerciţiu de auto-evaluare, care cred că vă va pune pe gânduri.

PS: Puteţi asculta episodul întreg AICI.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s