Ce am citit în iulie 2021


Cu toate că în luna iulie am avut, în mare parte, același ritm lent de lectură ca în luna iunie, am reușit să citesc un număr dublu de cărți, dintr-o mai mare varietate de genuri, multe dintre ele începute cu o lună sau mai multe în urmă. Un pic de istorie, un pic de culise literare, rugăciuni, cărți de parenting, Anne și, desigur, cărți pentru copii – în total, 16 cărți, iată care au fost!

Am început luna cu două cărți de istorie pe care le-am găsit la bibliotecă, și anume, De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi și De ce este România altfel?, ambele de Lucian Boia. Ambele sunt scurte și foarte ușor de citit, perfecte pentru o după-amiază liberă sau un drum cu trenul (unde am citit-o eu pe una dintre ele).

Dacă, la fel ca mine, n-ați mai citit nimic despre istoria României din școala generală, Lucian Boia vă va surprinde, demontând multe dintre ceea ce considerăm a fi elementele fondatoare ale poporului român, mai ales în primul volum.

Al doilea volum tratează, așa cum indică și titlul, caracteristicile care particularizează România în spațiul european, luând-o din nou de la origini, până în prezent, detaliind mai mult epoca post-comunistă. Mie mi-a clarificat niște aspecte și mi-a umplut multe goluri. Le recomand pe ambele!

Apoi am citit cu Mihai două cărți noi, Țesătoarea de vise de Claire Freedman și Carrie May, o carte foarte poetică și minunat ilustrată, perfectă de citit înainte de culcare și Descoperă lumea lui Tafiti de Julia Boehme și Julia Ginsbach, pe care o luasem cu gând să se uite pe ea în tren, dar m-am trezit că e prea mare și nu ceea ce mă așteptam, dar i-a plăcut oricum. Există o întreagă serie cu acest personaj, Tafiti, o suricată, iar această carte cred că e perfectă pentru a face cunoștință cu personajele.

M-am concentrat apoi pe recitirea celui de-al doilea volum din seria Anne de la Green Gables de L.M. Montgomery, Anne of Avonlea (aici în română).

Și ce minunăție de volum este și acesta! Chiar cred că mi-a plăcut mai mult acum decât prima oară când l-am citit (acum mulți ani)! Am remarcat acum pasaje care trecuseră atunci neobservate pe lângă ochii mei, am rezonat cu altele care atunci nu aveau cum să reprezinte un interes pentru mine (de exemplu, discuțiile despre pedeapsa corporală a copiilor la școală/acasă, căreia i se opune Anne ca profesoară, în ciuda trendului general din epocă, și pe care ajunge să o aplice o singură dată, dar cu mari regrete după aceea și cu recunoașterea faptului că a aplicat-o la nervi), iar un pasaj de pe ultima pagină – o descriere a iubirii – pur și simplu descrie perfect felul în care a decurs relația cu soțul meu și îmi pare rău că nu l-am avut atunci la îndemână. Încerc să îl redau în traducere mai jos:

Poate că până la urmă, romantismul nu venea în viața cuiva cu surle și trâmbițe, ca un cavaler vesel călare; poate că se furișa alături de tine ca un vechi prieten pe căi tăcute; poate că se descoperea pe sine într-o aparentă proză, până când străfulgerarea unei iluminări aruncate de-a curmezișul paginilor sale trădau ritmul și muzica, poate… poate… iubirea se dezvolta natural dintr-o prietenie frumoasă, ca un trandafir cu miezul galben care se desface din învelișul său verde.

De asemenea, mai la începutul romanului am descoperit o declarație de scop pentru viață, ca să-i zic așa, pe care iarăși, nu știu cum am putut-o trece cu vederea la prima citire:

Aș vrea să adaug ceva frumusețe vieții, zise Anne visătoare. Nu vreau să îi fac pe oameni să știe mai multe… deși știu că asta este o ambiție nobilă… ci mi-ar plăcea să-i fac să petreacă un timp mai plăcut datorită mie… să aibă vreo mică bucurie sau un gând vesel care n-ar fi existat niciodată dacă eu nu m-aș fi născut.

Am mai citit apoi două cărți pentru copii, una într-o librărie, Pe urmele rândunicii de Julia Donaldson și Martin Ursell, și una acasă cu Mihai, De ce școala e importantă de Sophie Bellier.

M-am apucat apoi de recitit al treilea volum al seriei cu Anne, Anne of the Island (aici în română), care îmi aminteam că era unul dintre preferatele mele. Dincolo de latura romantică a vieții Annei, de data asta am remarcat maturizarea ei și gustul amar al tranzițiilor vieții – singurătatea pe care o resimte când prietenii ei trec în alte etape ale vieții, se căsătoresc, se mută, faptul că ajunge să nu-și mai găsească locul acasă la Green Gables, după viața la oraș, mai ales în ultimii ani la Redmond, când nici Gilbert nu mai petrece vara în Avonlea.

Dar pasajele care m-au surprins cel mai mult și care mi-au plăcut cel mai mult sunt cele referitoare la viziunea ei despre Rai/Cer, gânduri pe care i le împărtășește unei prietene pe moarte, care se teme de ce va urma.

Cred că, poate, avem concepții greșite despre cer – despre ce este și ce ne așteaptă acolo. Nu cred că poate fi cu mult diferit de viața de aici așa cum par să creadă unii oameni. Eu cred că o să continuăm pur și simplu să trăim, în mare parte la fel cum o facem aici – și o să fim noi înșine în același fel – doar că o să fie mai ușor să fii bun și să-L urmezi pe Cel Preaînalt. Toate necazurile și nedumeririle vor fi îndepărtate și vom vedea clar.

Lucrurile mici ale vieții, dulci și excelente la locul lor, nu trebuie să fie lucrurile pentru care trăim, cele de sus trebuie căutate și urmate, viața cerului trebuie să înceapă aici pe pământ.

Pe mine m-au dus cu gândul la scrierile lui N.T. Wright despre Împărăția lui Dumnezeu și la ultima carte de John Ortberg citită, Veșnicia în desfășurare, pe care, evident, nu le descoperisem încă la prima citire a romanului.

După aceea, am terminat un volum-interviu cu unul dintre scriitorii mei preferați, Eric-Emmanuel Schmitt, Plus tard, je serai un enfant, în care acesta povestește despre copilăria lui la Lyon, despre bunici, părinți, și ce a preluat de la aceștia în formarea sa ca viitor dramaturg și romancier, despre pasiunea pentru muzică, descoperirea lui Dumnezeu și modul în care toate acestea se reflectă în opera sa foarte vastă și cu mare succes la public (atât pe scena teatrelor, cât și în afara lor).

Iată doar două dintre multele pasaje pe care mi le-am notat:

În această lume, nu ocaziile de a ne minuna lipsesc, ci ceea ce lipsește sunt cei care să se minuneze.

La 40 de ani am descoperit spiritul copilăriei. Ce este acesta? Simțământul mirării, curiozitatea, apetitul, entuziasmul, gustul jocului, umilința, modestia, încrederea în necunoscut, aceste calități de care ne bucurăm înainte de a le strica sau de a le denatura. Fără a face cale întoarsă, trebuie să le recuperăm. Astăzi, mă străduiesc să mă lupt împotriva iluziei de a ști. Am pasiune pentru nou. Refuz oboseala de a trăi. Izgonesc sentimentul de déjà-vu sau de déjà-entendu (auzit). Distrug orice obișnuință. Aud cum sunt cultivate prospețimea, savoarea primei dăți, naivitatea eternă.

Am reușit apoi să închei un alt volum care mi-a luat mai mult timp să-l citesc, și anume, Soră lume de Ana Blandiana, despre care am scris deja aici, deci nu o să mai insist.

Am terminat apoi cea mai bună carte de parenting de anul acesta și din toți anii de când citesc cărți pe tema asta, de care aș fi avut nevoie de când am devenit părinte și care cred că trebuie cât mai curând tradusă în limba română, pentru că este MARE nevoie de ea! Este vorba despre Parenting Scripts – When What You’ re Saying Isn’t Working, Say Something Else de Amber Lia și Wendy Speake.

„Scenarii pentru părinți – când ce spui nu funcționează, spune altceva” este o abordare de tip parenting pozitiv, educație cu blândețe, din perspectivă creștină, care oferă sugestii pentru gestionarea diverselor situații cu copiii, astfel încât să nu recurgem la țipete, bătaie, pedepse disproporționate etc., ci astfel încât copiii noștri să pună la inimă ce îi învățăm noi despre comportamentul adecvat, și nu să ne asculte imediat, pe moment, cu orice preț, de teama unei pedepse, dar fără a fi internalizat și a-și fi însușit importanța ascultării sau a comportamentului adecvat.

Mi-a atras atenția și faptul că nu trebuie să găsești o pedeapsă/consecință la năzbâtia/neascultarea copilului pe loc, în focul situației tensionate, ci poți să te retragi, să gândești la rece și să revii apoi la copil și să-i transmiți într-un mod calm și iubitor ce ai decis.

Am subliniat aproape toată cartea, așa că de-abia aștept să vă împărtășesc mai multe de la toamnă în rubrica Un strop de viață pentru părinți. Pentru mine a fost cu adevărat revelatoare și regret enorm că nu am descoperit-o mai curând!

Am citit apoi o carte de poezii scrise de autorul cărților cu Winnie Puh, A.A. Milne, Now We Are Six, cumpărată de la Antic Exlibris (și da, tot de acolo mi-am luat și primele două volume din seria cu Anne, pentru că vreau să le înlocuiesc pe cele pe care le am de acum 15 ani).

Am citit apoi Am scris noaptea în jurnal de Veera Hiranandani, un roman istoric pentru copii despre împărțirea Indiei în două în 1947, în ceea ce cunoaștem azi drept Pakistan și India, un roman al exodului unei familii hinduse, care m-a lăsat cu o mare poftă de mâncare indiană.

În ultima săptămână din iulie am reușit să termin Valea vedeniilor, un volum de rugăciuni puritane compilate de Arthur Bennett, pe care le-am citit începând cu luna februarie. Deși sunt pe alocuri prea patetice pentru gustul meu, mi-au plăcut multe pasaje și cu siguranță o să revin la ele ca lectură devoțională.

La finalul lunii am mai citit cu Mihai o carte de la bibliotecă, Înc-o dată de Emily Gravett și am terminat în sfârșit o altă carte începută la sfârșitul lunii iunie, și anume, Cei mai fericiți copii din lume – Parenting în stil olandez de Rina Mae Acosta și Michelle Hutchison. Aceasta a fost cartea mea „de parc”, pe care am citit-o doar în momentele în care ieșeam afară cu Mihai, de aceea a durat atât de mult să o termin, ea fiind de altfel destul de subțire.

Autoarele sunt două expate căsătorite cu olandezi, una englezoaică, una americancă de origine asiatică, și descriu ce înseamnă să-ți naști și să-ți crești copiii în Olanda. Nu aveam mari așteptări ca „învățături” din acest volum, m-am apropiat de el mai mult cu un interes antropologic/sociologic/cultural, dar am fost surprinsă plăcut să constat că nu e chiar de lepădat nici din primul punct de vedere. Oricum el nu este scris sub formă de pași pentru a crește un copil fericit după model olandez, ci descrie experiențele personale ale autoarelor la izbirea dintre culturile lor de proveniență și cea olandeză, conține și referiri la studii și cărți sau interviuri pe care le-au luat chiar ele unor experți sau prieteni/rude olandezi/e.

Ce mi-a atras mie atenția au fost lipsa presiunilor academice și a competiției școlare, olandezii punând mai mult preț pe joacă și explorare în natură, decât pe a învăța prea curând alfabetul și cifrele și nici nu dau note sau teste cu note în primii ani de școlarizare. Olandezii sunt foarte relaxați în privința asta, permițându-le copiilor să învețe în ritm propriu și putând astfel să observe mai ușor înclinațiile fiecăruia și să-i îndrume apoi spre un liceu adecvat.

Adulții olandezi înșiși nu se spetesc muncind, ci prețuiesc timpul petrecut cu familia și mulți lucrează part-time, a lucra doar câteva zile pe săptămână fiind ceva foarte normal.

Un alt aspect care mi s-a părut important de reținut este o atitudine și o abordare echilibrată a subiectului sexualității. Comparând culturile americană și olandeză, autoarele prezintă concluzia poate surprinzătoare că în cazul unei societăți care consideră acest subiect tabu sau periculos („Nu o face că altfel te îmbolnăvești!”), el devine un fel de „fruct interzis”, cu o mai mare capacitate de atracție și, studiile arată, asta duce la o rată mai mare a sarcinilor adolescentine. Pe de altă parte, în Olanda, unde există programe de educație sexuală pentru copii inclusiv la televizor, unde părinții discută cu copiii lor despre acest subiect și nu îl învăluie într-o aură negativă, care să-i facă pe adolescenți să se documenteze și să practice pe ascuns, rata sarcinilor adolescentine este drastic mai mică.

Știu că este un subiect „fierbinte” la noi și nu vreau să agit spiritele, dar cred că ce trebuie reținut este ca noi ca părinți să fim deschiși și disponibili, gata de discuții cu copiii noștri pe acest subiect (și pe oricare altul, de altfel), dacă vrem ca aceștia să aibă încredere în noi și pentru ca, la rândul nostru, să știm că au informațiile corecte de la noi.

Acestea fiind zise, aici se încheie raportul meu pe luna iulie. În prima săptămână din august vreau să termin ce cărți mai am începute și apoi trebuie să mă decid ce iau cu mine în vacanță – sper să am mai mult spor decât anul trecut!

Voi ce mai citiți vara asta? Ce cărți ați luat/luați cu voi în vacanță?

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s