Cărțile terminate în luna mai formează un mix interesant, ale cărui cuvinte-cheie ar fi benzi desenate, premiile Cărturino, Micul prinț și Antoine de Saint-Exupéry. Împreună cu alte câteva cărți ilustrate și o carte la editarea căreia am lucrat s-au adunat în total 25 de cărți. Iată care au fost!
Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2026”Etichetă: Victoria Pătrașcu
Ce am citit în aprilie 2021
Luna aprilie a trecut de parcă nici n-a fost, dar cred că a fost luna în care am citit cele mai multe cărți anul acesta. În mare parte a fost un maraton de citit cărțile pentru sezonul 20 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, dar printre ele s-au mai strecurat și câteva romane și cărți pentru copii, în total 18 cărți. Iată care au fost.
Continuă lectura „Ce am citit în aprilie 2021”Ziua Internațională a Cărții 2021
Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris anul trecut un articol despre cărțile care ne-au mers la suflet în perioada de izolare din primăvară, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!
Pentru că am mai scris un astfel de articol și la finalul anului 2020 și vrem să facem o tradiție din acest exercițiu, mai ales de Ziua Cărții, revenim acum cu o trecere în revistă a cărților pe care le-am citit cu prioritate în primele 4 luni ale anului 2021.
Continuă lectura „Ziua Internațională a Cărții 2021”Ce ne dorim de la Gaudeamus 2020
Așa cum scriam în raportul meu pe luna octombrie și cum vă anunțam săptămâna trecută, între 16-22 noiembrie se desfășoară ediția online a Târgului de Carte Gaudeamus 2020, ale cărui evenimente le puteți urmări aici, iar astăzi vă prezentăm listele noastre cu cărțile pe care ni le dorim dintre noile apariții ale toamnei, dar nu numai.
O să începem cu lista Irinei Enache. Continuă lectura „Ce ne dorim de la Gaudeamus 2020”
Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – Adina Idor (guest post)
Mă bucur să avem și anul acesta o listă de recomandări din partea Adinei Idor, psiholog și mamă a trei fete, Eva (7 ani), Clara (5 ani) și Josephine (22 luni), care știam că ne va oferi și de data aceasta multe idei, după cum veți vedea, nu doar de cărți, ci și de cum putem amplifica experiența lecturii prin activități multi-senzoriale conexe.
Veți regăsi în lista ei multe cărți Usborne despre natură și știință, cărți terapeutice, cărți cu animale și veți afla care sunt cărțile de suflet ale Evei (7 ani) direct din partea ei. Așezați-vă comod, vă așteaptă un festin de cărți!
Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – Adina Idor (guest post)”
