Luna septembrie a trecut incredibil de repede și deși am ajuns la un număr destul de mare de cărți citite, nu am reușit să termin decât două cărți „consistente”.
Dintre cele 16 cărți citite în această lună, majoritatea au fost cărți de benzi desenate sau cărți pentru copii. Cred că în sfârșit am terminat tot ce aveau la Institutul francez din seria Mortelle Adèle și am descoperit o nouă serie franțuzească haioasă de micro-romane, din care s-au tradus recent două volume.
(mai mult…)



