Ce am citit în luna mai 2026


Cărțile terminate în luna mai formează un mix interesant, ale cărui cuvinte-cheie ar fi benzi desenate, premiile Cărturino, Micul prinț și Antoine de Saint-Exupéry. Împreună cu alte câteva cărți ilustrate și o carte la editarea căreia am lucrat s-au adunat în total 25 de cărți. Iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2026”

Atunci când realitatea și ficțiunea se întrepătrund – inspirație pentru Ziua Copilului 2026


Dacă a existat vreodată o listă de recomandări care să se potrivească cu gusturile ambelor gazde ale acestui blog, aceasta este! Nu doar că include recomandări de nișă, precum Susanna Clarke, și autori mai puțin cunoscuți, dar acoperă și o mare varietate de genuri – de la Micul Pateric și ficțiune istorică, trecând prin Astrid Lindgren și până la fantasy – pentru copii și adolescenți de la 9 la 19 ani.

Da, e vorba despre recomandările copiilor Sladjanei Gurgu (editor și traducător la Editura Predania) pe care vă invit să le descoperiți în cele ce urmează.

Continuă lectura „Atunci când realitatea și ficțiunea se întrepătrund – inspirație pentru Ziua Copilului 2026”