CCC #5 – Etapele lecturii cu voce tare – Vârsta minunării (4-7 ani)


Acest articol face parte din seria Cum să crești un cititor.

După o pauză de o săptămână dedicată raportului de lectură pe luna mai și vizitelor la Bookfest, revin la seria despre lectura cu voce tare și ne îndreptăm astăzi atenția spre vârsta preșcolară (4-7 ani), care poate include primele lecturi independente. După cum am văzut deja într-un articol anterior, lectura cu voce tare trebuie să continue și după ce copilul a învățat să citească, pentru că îl va ajuta în dobândirea fluenței și în dezvoltarea vocabularului.

Ne vom inspira din nou din Manualul lecturii cu voce tare creat de Jim Trelease și completat de Cyndi Giorgis și din cartea The Read-Aloud Family de Sarah Mackenzie, dar și din propria mea experiență de mamă de cititor începător și vom vedea care sunt câteva aspecte de care trebuie să ținem cont în această etapă și, desigur, multe recomandări de cărți.

Continuă lectura „CCC #5 – Etapele lecturii cu voce tare – Vârsta minunării (4-7 ani)”

40 de cărți de citit ca să crești mare – partea a II-a – Primii pași în Țara Minunilor


Acesta este al doilea articol din seria inspirată de cartea lui Pierdomenico Baccalario, 40 de cărți de citit ca să crești mare, ce cuprinde propria mea listă. Puteți citi primul articol aici. Deși am încercat să includ titluri cât mai diverse, nu m-am putut despărți de cărțile care m-au crescut pe mine mare (cititoare) și, deci, o mare doză de subiectivitate rămâne. De asemenea, din dorința de a mă limita la acest număr, cu siguranță sunt multe alte titluri valoroase pe care nu le-am inclus, dar pe care vă invit să le adăugați în comentarii.

Iată în continuare încă 10 titluri, povești deja mai complexe, pentru cititorii începători, versuri sau proză ritmată și chiar și o Biblie pentru copii.

Continuă lectura „40 de cărți de citit ca să crești mare – partea a II-a – Primii pași în Țara Minunilor”

O carte pe lună în 2022


Un an nou binecuvântat cu sănătate și multe cărți frumoase vă doresc la acest început de 2022 și vă propun lista mea anuală de recomandări de lectură, o tradiție începută în 2015!

La începutul fiecărui an aleg 12 cărți pe care le-am citit în anul anterior și pe care vi le recomand să le citiți în anul în curs, câte una pentru fiecare lună. Pentru că timpul – pentru orice – ni-l facem. Sau, în cuvintele lui Daniel Pennac, timpul pentru citit este mereu un timp furat, dar care dilată timpul pentru trăit.

Așadar, vă invit să vă dilatați timpul pentru trăit din anul 2022 cu următoarele 12 cărți în care veți găsi încurajare, speranță, povești fantastice și realiste, curaj, îndrăzneală, inocență, profunzime, dar și umor. În linkuri veți găsi articolele în care am scris mai detaliat despre fiecare în parte.

Continuă lectura „O carte pe lună în 2022”

Ce am citit în august 2021


Nu știu de ce, dar am senzația că luna august a durat cât două luni și poate de aceea am avut dublu spor la citit (vacanța sigur a contat!) și am reușit să parcurg un număr triplu de cărți față de anul trecut. Romane, cărți pentru copii și o carte de memorii, în total 18 cărți, iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în august 2021”

De ce să citești cărți pentru copii


Cu ocazia Zilei Copilului de anul acesta m-am gândit să scriu un altfel de articol, care să explice, pe de o parte, pasiunea mea pentru cărțile pentru copii (care datează dinainte de a deveni mamă), iar pe de altă parte să vă ofere motivele pentru care merită să acordați atenție acestei literaturi, de care cred că veți ajunge să vă îndrăgostiți și voi. La final, o să ofer și câteva recomandări dintre cărțile pentru copii (și adolescenți) descoperite mai recent și care mi-au plăcut mult (despre altele am mai scris aici, aici, aici, aici, aici, aici și aici).

Continuă lectura „De ce să citești cărți pentru copii”
%d blogeri au apreciat: