Etichetă: Ioana Chicet-Macoveiciuc

  • Ce am citit în septembrie 2024

    Luna septembrie parcă a trecut repede, dar parcă a început de mult, dacă înțelegeți ce vreau să zic. A fost o lună în care am reușit să parcurg din nou 10 cărți, dintre care două erau începute din luna august. De data aceasta s-au intercalat câteva romane misterioase printre cărți clasice pentru copii, eseuri, manga…

    Citește articolul ➝

  • Ce am citit în iunie 2024

    Deși luna iunie mi s-a părut lungă (parcă 1 iunie a fost de mult!), în mod paradoxal nu-mi dau seama când a trecut. Mă bucur însă că în ciuda unor așteptări destul de reținute în privința lecturii, am reușit totuși să parcurg 15 cărți, trei sferturi din ele fiind cărți pentru copii – de la…

    Citește articolul ➝

  • Un strop de Bookfest 2024

    Un strop de Bookfest 2024

    Anul trecut am regretat că nu am mai apucat să scriu nimic despre vizita la Gaudeamus, așa că am zis că măcar pentru Bookfest mă mobilizez și scriu câteva impresii, într-un articol oricât de scurt. De unde îmi propusesem să ajung într-o singură zi, am reușit să ajung chiar de două ori în zile diferite,…

    Citește articolul ➝

  • Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe

    Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe

    Între 29 mai și 2 iunie se desfășoară la București a XVII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde veți putea găsi circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60 de evenimente dedicate copiilor. Salonul are loc la Romexpo în Pavilionul B2…

    Citește articolul ➝

  • Lectura la feminin

    Cu ocazia apropierii Zilei Femeii am căutat prin arhiva noastră și vă aducem în atenție toate cărțile scrise de femei sau despre femei pe care le-am prezentat de-a lungul anilor, precum și articolele despre femei sau seriile ce au la bază cărți scrise de femei. Veți găsi în acest articol atât cărți despre viața creștină,…

    Citește articolul ➝

  • Ce am citit în decembrie 2022 + Top 2022

    Dacă ar fi să încadrez în câteva categorii cărțile citite în luna decembrie acestea ar fi cărți pentru copii în franceză, cărți pentru copii în română, cărți festive și diverse. În total, 33 de cărți. După un început de lună cu multe noutăți luate de la Gaudeamus, ritmul a mai încetinit pe parcurs din cauza…

    Citește articolul ➝