În luna aprilie am terminat mai multe cărți începute de prin februarie, iar în rest am citit cărți pentru copii mai mult sau mai puțin ilustrate. În total, am parcurs 22 de cărți, din aproape toate genurile: benzi desenate, cărți ilustrate, basme, romane, cărți devoționale, despre artă, poezie și studiu biblic. Iată care au fost!
Continuă lectura „Ce am citit în aprilie 2026”Etichetă: Ce am citit în 2026
Ce am citit în martie 2026
Odată cu luna martie parcă am început să ieșim ușor-ușor din hibernare, am reînceput să citim pe-afară, dar încă ne dezmeticim. Prin urmare, deși am parcurs mai multe cărți decât lunile trecute (21), majoritatea tot cărți ilustrate pentru copii și benzi desenate cu Ștrumfi au fost. Printre ele s-au mai strecurat o nuvelă japoneză, o carte editată despre sănătatea mintală, o carte despre crezul creștin și o carte despre cărți. Iată care au fost!
Continuă lectura „Ce am citit în martie 2026”Ce am citit în februarie 2026
În luna februarie am reușit să termin 14 cărți, dar am mai citit și din alte câteva, având în vedere că am intrat în perioada de Lent (Postul Paștelui), în care parcurg mai multe volume tematice în paralel.
Luna aceasta am reușit să adun o diversitate mai mare de lecturi, de la manga și benzi desenate (cu Ștrumfi, dar nu numai) și cărți pentru copii până la un pic de teologie și un roman. Iată care au fost!
Continuă lectura „Ce am citit în februarie 2026”Ce am citit în ianuarie 2026
În prima lună a anului 2026 am reușit să termin 14 cărți: aproape jumătate dintre ele benzi desenate cu Ștrumfi, câteva cărți începute anul trecut, un devoțional primit de ziua mea și o carte pe care de fapt am tradus-o. Iată care au fost!
Continuă lectura „Ce am citit în ianuarie 2026”