Deși ediția a 27-a Târgului GAUDEAMUS Radio România nu se va organiza anul acesta așa cum ne-am obișnuit, Radio România a pregătit o variantă online, ce va avea loc în perioada 16-22 noiembrie, pe platforma gaudeamus.ro, în parteneriat cu elefant.ro.
Zilnic între orele 10.00 şi 20.00, site-ul gaudeamus.ro şi pagina de Facebook Radio România Gaudeamus vor găzdui evenimente de tipul: interviuri cu scriitorii ale căror lucrări se vor regăsi în oferta târgului, dezbateri având ca temă apariţii editoriale recente și mesaje ale autorilor.
Urmăriți aceste platforme pentru a fi la curent cu desfășurarea evenimentelor, precum și pagina noastră de Facebook, unde vom menționa și noi evenimentele care ne atrag atenția.
De asemenea, nu ratați articolul pe care îl pregătim cu listele noastre de cărți pe care ni le dorim de la această ediție a Târgului Gaudeamus.