Bookfest 2022 – Evenimente și liste de dorințe


Așa cum v-am promis, revenim cu o selecție a evenimentelor din programul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2022 (ediția a XV-a), care va avea loc la București între 1-5 iunie la Romexpo (Pavilionul B2). Invitatul de onoare al acestei ediții este Japonia, iar intrarea este, ca de obicei, liberă.

În plus, vă prezentăm, așa cum ne e tradiția, listele noastre cu cărțile pe care ni le dorim și sperăm să vă molipsim și pe voi de entuziasmul nostru pentru primul târg de carte de după pandemie!

Continuă lectura „Bookfest 2022 – Evenimente și liste de dorințe”

Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – Adina Idor (guest post)


Mă bucur să avem și anul acesta o listă de recomandări din partea Adinei Idor, psiholog și mamă a trei fete, Eva (7 ani), Clara (5 ani) și Josephine (22 luni), care știam că ne va oferi și de data aceasta multe idei, după cum veți vedea, nu doar de cărți, ci și de cum putem amplifica experiența lecturii prin activități multi-senzoriale conexe.

Veți regăsi în lista ei multe cărți Usborne despre natură și știință, cărți terapeutice, cărți cu animale și veți afla care sunt cărțile de suflet ale Evei (7 ani) direct din partea ei. Așezați-vă comod, vă așteaptă un festin de cărți!


Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – Adina Idor (guest post)”

Lista pentru Bookfest 2019


Așa cum v-am promis, a sosit momentul să vă împărtășesc și eu lista cu cărțile pe care mi le doresc de la ediția de anul acesta a Salonului Internațional de Carte Bookfest, despre care am tot scris în ultimele săptămâni. Dacă până acum v-am tot oferit sugestii de cărți pentru copii sau părinți, în lista mea veți descoperi că tot ele sunt majoritare, pe de o parte pentru că asta este etapa în care mă aflu acum (de părinte care cumpără cărți pentru copil), dar și pentru că îmi plac oricum, chiar și ca adult.

Am grupat cărțile pe edituri pentru o mai bună orientare la târg și aproape sigur nu mi le voi lua pe toate, dar am vrut ca și pe cele pe care nu le voi lua acum să le văd și să le răsfoiesc și să vi le semnalez și vouă. Continuă lectura „Lista pentru Bookfest 2019”

Gaudeamus 2018 – primele două zile


A 25-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură, organizat de Radio România se desfășoară în Pavilionul Central Romexpo din București, între 14-18 noiembrie. Târgul este deschis zilnic între orele 10:00-20:00, iar accesul se face pe baza unui bilet (5 lei) sau a unui abonament (10 lei), în afara cazului în care vă încadrați într-una dintre categoriile celor care beneficiază de gratuitate (copii, studenți, cadre didactice, jurnaliști etc.).

A fost pentru prima dată când am reușit să ajung chiar din prima zi a Târgului, pentru că mi-am dorit să merg într-o zi și cu băiatul meu de aproape 3 ani. Așadar, vizita de miercuri, 14 noiembrie, a fost dedicată în mare parte editurilor care publică literatură pentru copii, dar nu numai.

În a doua zi, joi, 15 noiembrie, am reușit să parcurg cu prietena și colega mea de la Cartea e o viață, Irina Enache, toate nivelurile Pavilionului și astfel să mai apuc să mai surprind câteva cadre.

În cele ce urmează o să vă prezint o parte dintre aparițiile editoriale și dintre standurile unor edituri, câteva volume frumoase numai bune de făcut cadou de Crăciun și pentru copii, dar și pentru adulți, multe dintre ele recomandate deja aici pe blog sau preferințe personale și, în final, cu ce m-am întors de la Târg. A ieșit un articol mai lung, așa că așezați-vă comod, luați-vă ceva cald de băut și bucurați-vă de o mini-vizită pe la Gaudeamus 2018! Continuă lectura „Gaudeamus 2018 – primele două zile”

Evenimente la Bookfest 2018


Între 30 mai-3 iunie la Pavilionul B2 de la Romexpo are loc Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIII-a. Țara invitată de onoare a acestei ediții este Statele Unite ale Americii, iar intrarea este liberă.

Iată câteva dintre evenimentele acestei ediții care ne-au atras atenția, multe dintre ele fiind dedicate copiilor, având în vedere că pe 1 iunie se sărbătorește Ziua Copilului. Continuă lectura „Evenimente la Bookfest 2018”

%d blogeri au apreciat: