Cărțile terminate în luna mai formează un mix interesant, ale cărui cuvinte-cheie ar fi benzi desenate, premiile Cărturino, Micul prinț și Antoine de Saint-Exupéry. Împreună cu alte câteva cărți ilustrate și o carte la editarea căreia am lucrat s-au adunat în total 25 de cărți. Iată care au fost!
Prima carte terminată în luna mai a fost noua ediție aniversară interactivă SUPERBĂ realizată de MinaLima, a uneia dintre cărțile mele de suflet, Le Petit Prince de Antoine de Saint-Exupéry.
Anul acesta s-au împlinit 80 de ani de la prima ediție în limba franceză, așa că editorii din Franța și nu numai au pregătit tot felul de apariții editoriale de colecție. Spre marea mea bucurie această ediție a apărut și în limba română la Editura Arthur, dar eu apucasem să o comand în franceză la Librăria Kyralina.
Și, odată cu această lectură, am pornit într-o mini-cercetare cu privire la viața și opera lui Antoine de Saint-Exupéry, care sper ca anul acesta – cu ocazia acestei aniversări speciale – să se concretizeze într-un articol pe blog.
Așadar, am făcut o vizită la Institutul francez și am mai împrumutat niște titluri pe această temă, dar și, bineînțeles, ultimele cărți cu Ștrumfi pe care nu le citiserăm încă.
Printre ele s-a numărat și un volum biografic ilustrat despre viața lui Antoine de Saint-Exupéry, Le pilote et le Petit Prince de Peter Sís. Acest volum m-a surprins și m-a impresionat, pentru că mă așteptam să fie o ediție ilustrată pentru copii, și de fapt am descoperit că este plină de detalii minuțioase, după cum se poate vedea și în cele câteva fotografii de mai jos.
Tot la Institutul francez am mai găsit niște volume după un serial animat inspirat de Micul prinț, în care acesta, însoțit de Vulpe, pleacă în tot felul de aventuri în care salvează diverse planete. Unul dintre ele a fost sub formă de carte ilustrată – Le Petit Prince – La Planète des Libris de Fabrice Colin, celelalte două în format de bandă desenată – Le Petit Prince: La planète du Grand Bouffon și Le Petit Prince: La planète des Lacrimavoras.
Vag îmi aminteam că au apărut și în română la un moment dat, dar atunci nu m-a atras ideea. Cu toate acestea, am reușit să mai găsesc un volum la anticariat, Micul prinț – Planeta păsării de foc.
Nu pot să zic că m-a dat pe spate niciuna, dar mi-au oferit ocazia să mai rămân un pic în universul Micului prinț.
Tot de la Institutul francez am citit în aceeași perioadă și Une nuit à la bibliothèque de Kazuhito Kazeki și Chiaki Okada, o cărticică ilustrată despre o noapte petrecută de copii la bibliotecă și, bineînțeles, așa cum spuneam, ultimele două cărți cu Ștrumfi disponibile, Schtroumpferies 4 și Schtroumpferies 5.
La începutul lunii am terminat de citit cu voce tare în familie Integrala poveștilor de Oscar Wilde, traduse de Liana Alexandru și ilustrate de Ana Alfianu.
Nu sunt niște povești ușor de digerat, nici ușor de urmărit (pentru cine doar ascultă), dar mie mi s-a părut că sunt interesante și dau de gândit.
Am câștigat apoi un giveaway organizat de Bookisit pe Instagram (mulțumesc!), prin care am primit cartea Uimitoarele călătorii ale Ariadnei de Victoria Pătrașcu, cu ilustrații de Petru Dumbrăvician. Este o poveste despre despărțirea copilului de părinte și aflarea propriului său drum în viață.
În paralel cu toate acestea, am parcurs însă și un volum mai consistent, Pământ al oamenilor de Antoine de Saint-Exupéry, pe care îl mai citisem acum mai bine de 10 ani, dar pe care acum l-am gustat altfel.
Publicat în 1939, acest volum a primit Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze și este una dintre operele sale cele mai reușite și cele mai citate (în afară de Micul prinț, desigur). Inspirat de experiențele sale de pilot, acest volum e un fel de roman filosofic sau „roman al experienței” în care este descris și accidentul aviatic care a servit drept sursă de inspirație pentru Micul prinț. Iată câteva pasaje reprezentative.
Omul se descoperă pe sine atunci când are de înfruntat un obstacol.
Nimic, absolut nimic, nu poate înlocui camaradul pierdut. Nu e ușor să legi asemenea prietenii. Nimic nu prețuiește cât comoara amintirilor comune, a orelor nefericite trăite alături unii de alții, a certurilor și împăcărilor, a zvâcnirilor inimii. Astfel de prietenii nu pot fi reconstituite. E o deșertăciune să crezi că, dacă sădești un stejar, te poți adăposti la umbra lui numaidecât.
Există un singur lux adevărat, acela al relațiilor noastre cu semenii.
Ca să te salvezi, trebuia să faci un pas. Încă un pas. Mereu același pas, cu care o luai de la capăt.
A fi om înseamnă tocmai să fii responsabil. Să te rușinezi pentru o mizerie care nu pare să depindă de tine. Să te bucuri pentru o izbândă repurtată de tovarășii tăi. Să simți, atunci când îți așezi cărămida, că participi la zidirea lumii.
Cât despre tine, cel care ne-ai salvat, beduinule din Libia, tu te vei șterge totuși din memoria mea pentru totdeauna. Nu-mi voi aduce niciodată aminte de chipul tău. Tu ești Omul și mi-ai apărut purtând, pe rând, chipurile tuturor oamenilor. Nu ne-ai văzut niciodată, dar ne-ai recunoscut numaidecât. Tu ești fratele cel mult iubit. Iar eu, la rândul meu, te voi recunoaște în toți oamenii.
Dar adevărul este, așa cum știți, ceea ce simplifică lumea și nu ceea ce creează un haos. Adevărul este limbajul care pune în lumină esențialul. Newton n-a „descoperit” o lege care rămăsese multă vreme ascunsă în maniera rezolvării unui rebus. Newton a efectuat o operație creatoare. El a întemeiat un limbaj uman care poate să explice în același timp atât căderea unui măr în livadă, cât și răsăritul soarelui. Adevărul nu este ceea ce poate fi demonstrat, ci ceea ce simplifică.
Abia când căpătăm conștiința rolului nostru, fie el și cel mai modest, suntem fericiți. Doar atunci putem trăi în pace și muri în pace, căci ceea ce îi dă sens vieții îi dă sens, de asemenea, morții.
Doar Spiritul, dacă suflă în lut, poate crea Omul.
După aceea, am mai câștigat printr-un giveway realizat de Cărturești cele trei titluri câștigătoare ale Premiilor Cărturino de anul acesta, dintre care am citit luna aceasta două: Unde a dispărut Șosețica? de T.O. Bobe și Alexandra Mîrzac, câștigătoare a două premii, Premiul librarilor și Premiul pentru Cartea ilustrată a anului, care este o povestioară de aventuri într-un cadru domestic și Anxionauții: Pierduți prin Cosmos de Iv cel Naiv, cu ilustrații de Vali Petridean, care a câștigat Premiul copiilor și de care m-am bucurat foarte mult pentru că era o carte pe care mi-o dorisem încă de la publicare, dar pe care Mihai o respinsese pe motiv că e în versuri. S-a dovedit însă că i-a plăcut până la urmă, pentru că versurile sunt reușite, iar dialogurile sunt inteligent construite, chiar dacă acțiunea ni s-a părut un pic complicată.
(Premiul pentru Cartea de literatură a anului a fost câștigat de Klikel si furnicuțele multicolore, de Matei Vișniec, cu ilustrații de Andra Bădulescu, pe care n-am citit-o încă.)
Am mai citit apoi două cărți împrumutate de la Institutul francez, și anume, Mortelle Adèle #17 – Karmastrophique de Mr. Tan și Diane Le Feyer (o serie din care citisem mai demult un volum cu CD și din care cred că vom citi în perioada următoare tot ce au la Institut) și Adélidélo: Par ici, les bonnes choses! de Marie-Agnès Gaudrat și Frédéric Bénaglia.
După aceea, odată cu Sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt am terminat de parcurs în familie și cărțile dedicate acestei perioade, 20 de povești de Paște și Sărbătoarea sărbătorilor (primită cadou de la Sladjana Gurgu de la Editura Predania, mulțumesc din nou!).
Apoi eu am terminat de editat traducerea cărții That Sounds Fun de Annie F. Downs, care nu a fost o treabă atât de distractivă pe cât sună, să zicem așa.
Ne-am dus apoi din nou la Institutul francez și am mai apucat să citim luna aceasta două cărți dintre cele împrumutate, și anume, un alt volum cu Mortelle Adèle: L’enfer, c’est les autres și unul de benzi desenate cu Garfield, La diète, jamais!.
Luna aceasta am mai primit un colet special de la autoarea Cristina Andone (care a scris seria cu compozitori „Povești din Pădurea Muzicală” și cea cu Dar Motan și, mai nou, seria cu Bibina) cu ultimele două titluri din seria „Cartea bunătății” (din care primele trei au apărut la Editura Univers, iar despre cel cu Dobrogea am scris aici): Cartea bunătății – Povești din Moldova și Cartea bunătății – Povești din Oltenia.
Autoarea mi-a spus că aceste volume sunt „cărți calde”, adică puteți intra în posesia lor doar dacă participați la un atelier de carte cu autoarea, ceea ce vă îndemn cu căldură să faceți dacă aveți ocazia. Urmăriți-o în social media și veți afla cu siguranță despre evenimentele viitoare.
Revenind la volumele de față, mi-au plăcut foarte mult, îmi place foarte mult cum reușește autoarea să creeze o atmosferă aparte în fiecare dintre ele, undeva la granița dintre basm și poveste de familie spusă la gura sobei, prin urmare aș vrea să le dedic niște articole separate în seria noastră mai veche, Cărți cu dor de ducă. Tot ce o să mai spun acum este că Povești din Oltenia mi-a plăcut cel mai mult dintre cele două și chiar m-a impresionat până la nod în gât una dintre povești.
La sfârșitul lunii am mai terminat încă o carte pe tema Micul prinț, Filozofia Micului Prinț – Înțelepciune, identitate și fericire de Gwendal Fossois, care mi s-a părut interesantă ca exercițiu de interpretare, dar spre final mi s-a părut că prea „explică” tot și găsește corespondente și semnificații pentru toate elementele poveștii, ceea ce îi poate răpi din farmec.
În ultima zi a lunii am terminat și „Veniți de luat lumină!” Predici la perioada Penticostarului de Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, pe care am parcurs-o chiar în această perioadă.
Acestea fiind scrise, mă grăbesc să închei acest articol ca să mă apuc de lista de dorințe pentru Bookfest 2026, care începe pe 3 iunie.
Voi ce ați mai citit frumos în ultima vreme?
CARTEA E O VIAȚĂ 